"Ia uite, arat ca un fluture", spune Andra, privindu-si ia alba, cu manecile umflate ca niste aripi. Ochii ei albastri rad in lumina diminetii, filtrata printre copaci si case vechi de secole, in care domneste o forfota speciala. Astazi, 17 august, in satul Gura Raului din Marginimea Sibiului este sarbatoare. "Imbraca-te romaneste!" scrie pe afisele din sat, ilustrate cu fotografii vechi, din timpuri trecute. Un indemn pe care-l adreseaza credinciosilor, duminica de duminica, si preotii satului, si care face ca Gura Raului sa fie una din putinele asezari romanesti in care oamenii vin la slujba imbracati in costumul stramosesc. In aceasta duminica are loc prima editie a unei serbari ce celebreaza portul popular al ciobanilor sibieni, incercand sa-i pastreze vie traditia.
In curtea familiei Dobrila, mamele si vecinele ii aranjeaza de zor pe cei doi copii, Andra si Razvan. "Ja, ja, imi place cum arat", se bucura fata, atunci cand i se pune basmaua pe cap. Pentru cineva care s-a nascut si traieste in Germania, Andra vorbeste foarte bine romaneste. Parintii ei s-au stabilit in urma cu ani acolo, insa se intorc in fiecare vara acasa, cu copiii. Daca pentru ea este o experienta cu totul inedita, pentru baiatul gazdelor, Razvan, costumul in alb si negru, cu o pana falnica, multicolora, la palarie, e ceva obisnuit. El merge la dansuri, atat in sat, cat si la Sibiu, o data pe saptamana, repetand alaturi de Junii Sibiului, iar astazi, pe scena din centrul satului, are sa arate de ce-i in stare.
La primele ore ale diminetii, peisajul sonor al satului era dominat de strigarile cocosilor si de chiuiturile celor mai rezistenti cheflii, intarziati la strasnica nunta din noaptea precedenta. Acum, dupa ce soarele s-a inaltat binisor peste sat, aerul vibreaza numai de chemarile clopotelor celor doua biserici ce aduna, unul cate unul, grupuri de batrani, de tineri si de copii, imbracati ca in urma cu un veac, in portul stramosilor ciobani. Pare ca s-au desprins din fotografiile sepia, mari de un metru, afisate in centrul comunei, spre luare aminte si indemn.
Tineri si batrani
La ora zece dimineata, cele doua biserici ale satului, cu hramurile "Cuvioasa Parascheva" si "Mihail si Gavriil" sunt pline ochi cu oameni imbracati "romaneste". Asa se spune aici, si nu costum popular sau port national. Batranilor, care se imbraca asa in fiecare duminica, li s-au alaturat multi copii si fii ai satului, ce traiesc in alte parti. Este o bucurie sa-i privesti ascultand slujba, in stranele ocupate de generatii intregi de familiile lor. "Trebuie sa fiti mandri de voi", spune preotul, "ati impodobit ca pe-o mireasa biserica, asa ii sade bine, si va sade si voua bine sa pastrati traditia satului. Costumul acesta din Marginimea Sibiului este la fel ca viata omului, o lupta vesnica intre bine si rau, intre alb si negru, la fel ca si modelele ce urca si coboara, de pe costume si de pe casele din aceasta zona: fiecare om are caderile, slabiciunile si urcarile sale. Sa ne rugam sa trecem cu bine de slabiciuni si, in cele din urma, sa invinga albul."
Dupa incheierea slujbei, satenii se aduna la scena ridicata in fata bisericii mari, pentru un program folcloric. Se aud cantece care nu au mai rasunat de 30-40 de ani in Gura Raului, copiii recita, danseaza, canta, iar Junii din sat, cu pene la palarii si bumbureze zgomotoase la picioare nu mai rabda pana la scena, si prind sa joace pe ulita, in mijlocul oamenilor. Veniti din Rupea, de langa Brasov, un grup de oaspeti danseaza cu foc, mai au putin si rup scena. Un moment emotionant este acela in care, la doar cativa metri de troita ce comemoreaza eroii satului cazuti in cel de-al doilea razboi mondial, se aud "ragutele", cantecele de catanie de pe vremuri. Printre batranii ce canta se afla si un barbat tanar: profesorul Dumitru Campean, initiatorul serbarii de astazi. "Am vrut sa fac legatura intre batranii ce se imbraca romaneste duminica de duminica si oamenii tineri din sat", imi spune intr-un moment mai calm al zilei. "Acesta a fost motivul pentru care am organizat acest eveniment. Batranii au nevoie sa fie luati in seama, iar cei tineri sa fie stimulati. Sunt convins ca de acum, de cand au vazut cata atentie li se acorda, vor veni si mai multi imbracati romaneste la slujba. Este o mare implinire sa vad sute de gurani, de toate varstele, imbracati romaneste."
"Jucam de rupeam papucii"
"Ui' ma, asta nu-i tatu lu' Radu Hanzu? Asta-i Anuta lu' Bogdan, asta-i soacra lu' Raveca, Ion a lu' Manea-i mort saracu'."
Batranii privesc cu ochii mijiti la pozele mari, de acum jumatate de secol si mai bine, expuse in centrul satului, si tresar cand recunosc pe cineva. "Asta-s eu, eram o copilandra", spune vesela, fara urma de nostalgie, Ana Muntean. "E prin '62-'63 facuta. La noi nu era asa, sa vina baiatul sa ia fata de mana la dans. Fetele nemaritate stateau aici, pe pod, baietii in pavilion, cocotati pe caliendre, alegeau si faceau doar un semn cu ochiu. Noi stiam dinainte cine ar trebui sa ne cheme si abia asteptam un semn, dar daca se intampla sa refuzam pe unu' si sa mergem cand ne chema altul, cand ajungeam in pavilion, se oprea muzica, ne canta marsul, ne dadea afara si cateva saptamani nu mai aveam voie la joc. Asta era randuiala la joc, ca sa joace toti flacaii, ca altfel noi ne uitam numa' la ai de jucau bine, doar cu aia am fi vrut. De cantat, cantau tiganii de matase, astia domnesti. Le ziceam asa ca erau mai eleganti ca noi, aveau maniere. Era unu' cu vipla (vioara) si la tambal era Butu a lu' Nicolita si cu taica-su. Cand au murit astia, a venit un tigan cu saxofonul, de aici din deal."
Nu stiu cum jucau acum cincizeci de ani, dar astazi satenii varstnici danseaza inca de mama focului. Se prind cu bucurie in joc si, pana la urma, invadeaza scena cu invartitele lor. Nu rezista deoparte nici Babu Nitu, mai marele obstii satesti, cioban inrait, care-si urca si azi, la 80 de ani, oile in munte. Vechi prieten al revistei noastre, arata cand joaca cu 20 de ani mai tanar. "Decat sa nu stii juca/ Mai bine nu stii lucra,/ Ca la joc te vede satu',/ Si la munca numa' ta-tu", imi spune el o zicatoare din zona. "Acu' se danseaza mai mult asa, de pe un picior pe altul, sa se aseze mancarea. Noi jucam de rupeam papucii."
Ana Muntean ii da dreptate lui Babu, de multe ori fetele isi alegeau perechea dupa cat de bine juca, mai putin conta averea sau cat de harnic era feciorul. "Multe din costumele pe care le vezi astazi sunt cele pe care le imbracam atunci la joc, facute de parintii nostri. Acu', cine mai stie sa faca un costum? La straiele astea de barbati, mai ne descurcam noi, da' la cele de femei, ii tare greu. Iti ia doua luni sa cosi manecile la o ie. Uite cat de marunt sunt cusute firele de la altitele astea. Trebuie sa ai ochi buni, sa mergi pe fir. Tot costumul era facut de mamele noastre, mai putin cojocelele, pe care le comandam la Saliste, si palariile. Le faceau sasoaicele de la Cisnadie. Sunt facute cu fir de orz impletit foarte marunt. Coltisorii astia sunt cusuti cu suveicuta, cine mai stie acum asa ceva? Uite, am gasit prin lada o ie veche, e rupta o tara aici, dar eu o duc si o montez pan' mai traieste singura femeie care mai stie sa monteze. Vreau sa o refac si s-o dau, ca pentru mine nu mai e buna. Costumele astea ale noastre parca ne pun in rama. Se vede omu' altcum in ele. Mai falnic cumva, mai mandru si mai frumos."
Fotografiile autorului