Sfaturi pentru o relatie de succes

Gilda Fildan
Primele saptamani ale unei relatii de dragoste sunt decisive pentru viitorul noului cuplu. Iata cateva sfaturi utile pentru a merge pe drumul cel bun

Va aflati in pragul unei relatii care vreti sa dureze toata viata? Daca raspunsul este afirmativ, atunci, inainte de a va gandi la lungimea rochiei de mireasa sau la numele de botez ale viitorilor dvs. copii, concentrati-va asupra cuplului in care vreti sa intrati. Unele greseli va pot duce pe drumul cel rau. Porniti la drum in cunostinta de cauza.

1. Precizati-va obiectivele

Ce asteptati de la aceasta relatie: o simpla aventura sau o poveste care sa dureze toata viata? Daca optati pentru cea de-a doua alternativa, sunteti pregatiti sa va implicati total in viata de cuplu, sa va schimbati pentru a va adapta celuilalt? Si, mai ales, sa va puneti egoismul pe flacara mica? Nu e vorba sa va renegati personalitatea si nici sa va reprimati dorintele, dar va trebui sa acceptati compromisurile. Va simtiti capabili sa va adaptati la partenerul dvs., la calitatile, dar si la defectele sale, ba chiar la anumite manii? Este o intrebare pe care trebuie sa v-o puneti inca de la inceput, daca doriti o relatie durabila.

2. Aveti rabdare

La barbati, dorinta de a oficializa o relatie poate trezi vechi angoase. Uneori, este vorba despre o teama viscerala. Pentru a nu-l face sa o ia la fuga, nu va grabiti sa-l prezentati parintilor si nici nu vorbiti prea devreme despre nunta si copii. Fiecare zi ce trece va construieste si va intareste relatia. Dar este mai bine sa asteptati ca partenerul sa faca primii pasi. Odata cu trecerea timpului, o sa inceapa sa-si aduca discurile preferate la dvs. acasa, sa va invite intr-o seara la niste prieteni, intr-o zi, o sa va propuna sa plecati intr-un week-end in doi. Apoi, va veni, cu siguranta, si ziua in care va dori sa va prezinte familiei.

3. Nu cereti prea mult

O intelegere ideala, in acelasi timp sexuala si intelectuala: majoritatea indragostitilor cer prea mult de la o relatie, si din cauza asta nu sunt scutiti de deceptii. Modelul de cuplu perfect nu se prea potriveste cu realitatea de zi cu zi.

4. Profitati din plin de momentul prezent

Nu va grabiti sa ardeti etapele inceputului de iubire. Primele saptamani ale povestii dvs. de dragoste creeaza momente de complicitate, care se transforma in amintiri pe care le veti imparti cu bucurie mai tarziu. In plus, ele formeaza baza vietii dvs. de cuplu din viitor.

5. Nu va expuneti prea mult

Simtiti nevoia sa faceti confidente? Renuntati! Nici femeilor, nici barbatilor nu le plac marile destainuiri si discutiile "ca la psiholog". Nu va povestiti viata: nu spuneti decat esentialul, pastrati-va misterul. Detaliile se dezvaluie de la sine, cu timpul, si veti fi multumiti sa va surprindeti tovarasul de cuplu si peste cinci ani. Nu trebuie sa va cunoasca chiar toate secretele. E inutil sa-i atatati gelozia, povestindu-i fostele dvs. aventuri.

6. Aparati-va independenta

Pastrati-va relatiile cu ceilalti. Este important sa aveti o viata sociala impreuna, dar si sa continuati sa iesiti din cand in cand singuri in oras. Veti exista astfel, atat ca partener de cuplu, dar si ca o persoana diferita. Acest lucru nu va dauna intimitatii, in schimb, o sa va fereasca de frustrari. Si-apoi, absenta starneste dorinta, e un lucru stiut.

7. Respectati-l pe celalalt

"Vreau sa mergem amandoi la piata, nu sunt servitoarea familiei." "Sambata mergem la masa la mama, n-o sa mori daca nu te duci la meciul de fotbal." Prin aceste mici fraze acide incercam sa-i intimidam pe ceilalti, din teama de a-i vedea cum ne scapa de sub control. Dar aceasta atitudine genereaza uneori iritare si neintelegeri. A dori sa-ti modelezi partenerul de viata dupa poftele tale este o tentatie la care trebuie sa incerci sa rezisti.

8. Pastrati-va spiritul critic

"Dragostea te face orb"... In ciuda proverbului, ne pacalim de fiecare data. Cel iubit are intotdeauna in mintea noastra trasaturile printului fermecator... Cu cat idealizam mai mult, cu atat mai dura e lovitura din ziua in care ne trezim la realitate. Trebuie sa invatam sa ne cunoastem, fara sa omitem detaliile jenante; ceea ce va agaseaza astazi o sa va deranjeze si peste cativa ani, iar relatia dvs. va avea de suferit. Nu va ganditi: "Este egoist, dar se va schimba cu timpul". Nu prea se intampla asa ceva. E mult mai simplu sa recapitulati principiile la care tineti cu dinadins in viata si la care nu puteti renunta.