Cea de-a douasprezecea editie a Festivalului de Jazz de la Garana, desfasurata intre 18 si 20 iulie, a adus la start numerosi artisti de prim rang. Cel mai celebru nume a fost, desigur, cel al lui Steve Hackett, cunoscut atat amatorilor de jazz, cat si de rock. Hackett a fost chitaristul formatiei britanice Genesis, in perioada acesteia de maxima implinire artistica, fiind considerat si astazi cel mai creativ chitarist din istoria de patru decenii a acestei trupe. El a copilarit intr-o casa in care se asculta multa muzica si a invatat sa cante singur la chitara, de la 12 ani. Artistii pe care-i indragea in copilarie si pe care-i asculta ore in sir erau Bach, Mario Lanza si, mai apoi, Elvis Presley. Dupa ce a cantat in cateva formatii alaturi de fratele sau, John, la flaut, a postat un anunt intr-o celebra revista muzicala si astfel a fost descoperit de Peter Gabriel, care l-a cooptat in Genesis, in decembrie 1970. Devine primul membru al trupei ce editeaza un album solo si, dupa 7 ani de succese, alege sa porneasca pe propriul drum. "Cantam in fiecare seara aceleasi note, doream sa ies din rutina unui show rock, sa fiu liber din punct de vedere artistic si sa ma apropii mai mult de oameni." A ramas prieten cu componentii trupei Genesis, a participat la reuniuni, insa cariera lui solo, foarte consistenta, ii da dreptul sa fie privit si altfel decat "fostul chitarist de la Genesis". A lansat numeroase albume superbe, in stiluri foarte diferite, de la clasic la rock, sau world music. La Garana, el a venit ca invitat special al trupei maghiare Djabe, cu care mai are cateva concerte europene in aceasta vara. "Ca muzician conteaza foarte mult sa-ti invingi frica, sa cauti mereu noi provocari, iar cu Djabe, totul este o surpriza. In momentul in care urcam pe scena, nu stim foarte bine ce o sa cantam." Hackett a cantat si o piesa compusa de el in perioada Genesis, aplaudata indelung de publicul de la Garana. In rest, a improvizat alaturi de colegii sai maghiari. El este de parere ca "celebritatea, statutul de vedeta, este o limitare, de fapt. La sfarsitul zilei, suntem cu totii cam la fel." La Garana, am avut sansa de a-i aprecia "in direct" modestia. Ca un adevarat gentleman, mi-a facut cunostinta cu sotia sa, care l-a insotit in calatoria in Romania, si mi-a raspuns cu maxima amabilitate la intrebarile adresate in timp ce coboram, spre sfarsitul zilei, un deal insorit, ce ducea la scena pe care avea sa urce in mai putin de o ora. Pentru inceput, i-am amintit faptul ca am mai schimbat cateva cuvinte, in urma cu 14 ani, dupa un concert de neuitat, pe care l-a sustinut pe scena Cerbului de Aur, in Brasov. "Imi amintesc acel concert, scena mare, piateta aceea frumoasa, oamenii Se intampla un fapt ciudat, cand ajung pentru prima oara intr-o tara, cum a fost atunci. Crezi ca vei merge acolo ca un strain, ca nu vei cunoaste pe nimeni, insa muzica ta a ajuns deja inainte si oamenii te trateaza ca pe un vechi prieten. Este un sentiment foarte placut, pe care imi amintesc ca l-am trait si la Brasov."
- Dupa acel concert, v-am ascultat cateva din albumele solo si am fost incantat atat de calitatea, cat si de varietatea lor. Jonglati cu genurile muzicale pentru a va mentine treaz ca artist sau, pur si simplu, cantati asa cum simtiti la un moment dat?
- Sa-ti dau un exemplu: cel mai recent album al meu, "Tribute". Are trei compozitii proprii si, in rest, piese ale unor compozitori precum Bach, Granados, Barrios. Le-am inregistrat pentru ca, pur si simplu, le iubesc. Nu resimt nici o constrangere muzicala, nu sunt dedicat unui singur gen. A, daca unii vor sa-si aminteasca de mine ca de un chitarist de rock progresiv, nu am nimic impotriva, atat timp cat urca la bord si poate vor asculta si ceva diferit din munca mea. Pentru mine, muzica este o frumoasa aventura si inca sunt fascinat de ea si o iubesc, fara sa incerc sa o etichetez.
- Nu ati avut succes de la inceput. Ce v-a facut sa perseverati, sa credeti in sansa dvs. intr-un oras care mustea de talente?
- Problema care se pune este urmatoarea: "Sunt destul de bun ca sa traiesc din asta, pot face din muzica o meserie?". Eu nu am stiut ca voi reusi, dar asta am facut, cu mult drag, de mic copil si, in cele din urma, muzica a fost buna cu mine. Londra anilor 60 era un loc grozav pentru un tanar, insa asta nu inseamna ca mi-a fost usor. Timp de patru ani, am avut tot felul de meserii, am facut munca de birou, am fost curier, am lucrat la drumuri, faceam masuratori. Cum prindeam un minut liber, scoteam un carnetel si notam tot felul de idei de piese, versuri, poezii sau povestiri scurte, ca sa pastrez vie flacara creatiei. Intelesesem cat de usor se pierd visele oamenilor si nu voiam sa mi se intample asa ceva. Daca ar fi sa dau un sfat, le-as spune oamenilor ca niciodata nu e prea tarziu ca sa-si realizeze visele, sa faca ceea ce-si doresc mai mult. Multi renunta atunci cand se compara cu altcineva. "Am vazut un chitarist mai bun ca mine, gata, renunt." Nu, fiecare are energiile sale, felul propriu de a transmite.
- Simtiti vreo dezamagire pentru faptul ca, dupa ce in anii 60-70, muzica a fost traire, creatie, astazi ea a devenit mai mult o mare afacere?
- Intr-adevar, pe atunci, nu business-ul era prioritar. Insa eu incerc sa vad altfel lucrurile: sunt interesat de oamenii care canta la instrumente si de oamenii care iubesc ceea ce fac. Pentru mine, asta-i capital, si imi pot da seama de la bun inceput cata energie si onestitate se regasesc intr-un cantec, daca persoana care-l interpreteaza iubeste muzica sau nu.