Pentru ca suntem in plin sezon, va recomand o carte de vacanta plina de mister si farmec. De vacanta, dar nu usurica, decat in sens propriu: cantareste foarte putin, nu va va ingreuna bagajul, iar formatul de buzunar e la indemana. Autorul ei, francezul Laurent Graff, are 40 de ani si, inainte de a se afirma ca romancier, a fost fotograf - amanunt ce are legatura, veti vedea, cu subiectul acestei carti. E un tip deosebit in peisajul literar francez de azi, fiindca - spre deosebire de colegii lui ahtiati de publicitate si gata sa faca orice pentru asta - Graff e un om retras si discret, daca nu chiar mizantrop. Doar cand contractele editoriale il obliga sa participe la promovarea cartilor lui, apare in public si atunci vorbeste doar despre aceste carti, nu despre el insusi (asa a facut si acum un an, la Bucuresti, la lansarea versiunii romanesti a romanului Strigatul, aparut tot in "Cartea de pe noptiera"). In toate cele sase volume publicate pana acum, Graff pleaca de la o realitate descrisa minimalist, apoi firul epic deviaza putin cate putin, antrenandu-ne in lumi paralele, nelinistitoare, dar carora vocea naratorului le adauga accente fine de umor si deriziune. Cronici ale solitudinii umane, al caror pesimism e atenuat de jubilatii in fata frumusetilor si bunatatilor lumii largi, romanele acestui scriitor amesteca jocul cu gravitatea in doze bine proportionate. Asta face si in "O singura fotografie". Personajul narator, Alain Neigel, e marcat definitiv de moartea, de o boala incurabila, a primei - si singurei - sale iubiri, in urma cu doua decenii. Atunci, in ultimul ei an de viata, stiind verdictul, se obstinase sa ii fixeze imaginea in nenumarate fotografii, ca si cum in ele ar fi putut opri timpul. Fiecare poza ce capta fiinta iubitei reprezenta pentru el un mic miracol, avea o valoare unica si irevocabila. Dar, dupa disparitia tinerei, n-a mai putut privi aceste fotografii ce-i acutizau suferinta si a pus la pastrare aparatul. In ciuda doliului intim permanent, Alain Neigel si-a continuat viata: relatii, fara implicare sentimentala, cu numeroase femei, calatorii, munca ce-i asigura bunastarea materiala: "Am admirat, contemplat si strabatut lumea, nu m-am imbibat, ci m-am dizolvat in ea, m-am daruit ei si m-am pretat la orice (). Da, am trait bine. As putea sa o sfarsesc chiar acum, sa mor maine, nu as avea nimic de zis. Dragostea mea de viata a integrat de multa vreme moartea. Un singur lucru ar mai putea sa-mi faca placere: m-as bucura sa ma surprinda ceva". De surpriza are parte barbatul trecut de 50 de ani intr-o calatorie de week-end la Roma, in compania Clarei, o femeie echilibrata si hedonista, cu care intretine o legatura comoda. Pentru a-i satisface prietenei sale dorinta de "amintiri" turistice, Neigel ia cu el vechiul aparat de fotografiat. Suntem deja in 2005, in epoca aparatelor digitale, prin care, crede naratorul, "fotografia si-a pierdut o parte din suflet". Adeptul peliculei cu clisee limitate ii face Clarei poze in vestite locuri romane, napadite de turisti din toata lumea ce fac acelasi lucru. Ajunge insa o intalnire, pentru ca banala evadare de sfarsit de saptamana sa ia o alta turnura. In fata Fontanei di Trevi, un barbat se apropie de Clara si Alain si se ofera sa-i fotografieze impreuna, iar dupa ce restituie aparatul, il anunta pe proprietar ca "Nu va mai ramane decat o singura fotografie de facut" si ii strecoara o carte de vizita. Misterul acestui necunoscut de care Alain se simte urmarit il face sa isi prelungeasca sejurul in Orasul Etern si dupa ce Clara se intoarce la Paris. Il cauta la adresa indicata si afla de la el ca e un fost preot ce lucrase pentru Vatican, cu misiunea de a investiga tot ceea ce ar fi putut impiedica sanctificarea unor persoane propuse spre canonizare: cusururi, slabiciuni, inclinatii secrete. Fiindca ajunsese un iubitor al micilor defecte omenesti, anchetatorul fusese concediat si se reprofilase in organizarea, pentru propria verificare si aprofundare a naturii umane, a unui soi de jocuri pentru care isi alegea candidatii potriviti. Alain Neigel fusese inclus in jocul psihologic "Mai puteti face o singura fotografie", alaturi de alti trei barbati si o femeie, cu care porneste intr-un safari-foto. Ce aleg sa imortalizeze fiecare din cei cinci oameni de culturi diferite si sensurile adanci ale optiunii lor - constituie miezul romanului, care debuteaza banal si se umple pe parcurs de gravitate simbolica. Scris cu o irezistibila dezinvoltura, pasionant ca un "politist", dar incitand la meditatie, "O singura fotografie" te obsedeaza si dupa sfarsitul lecturii.