Intemeietorii
Sa fie doar o pura intamplare faptul ca "pe Arges in gios" (batranul rau Ordessos, invocat de Herodot) Burebista si-a intemeiat resedinta sa de la Argedava si, mult mai tarziu, poate peste un mileniu, urmasii getilor au intemeiat tot aici, tara si resedinta domneasca cu nume unic in Romania: Curtea de Arges, loc de organizare si rezistenta a domnilor Basarabi? Spune Iorga: "Intr-o lume de vai, in care romanii traisera pana acum razleti () Valea Argesului a ajuns a-si impune voievodul care e acum Domn romanesc, cu tendinta de a ocupa tot teritoriul locuit de neam". Inceputurile tarii se pierd in negura veacurilor, pentru ca istoria nu inregistreaza cu exactitate faptele, evenimentele, nu avem documente de arhiva care sa dezlege enigma pe care acest pamant o ascunde inca. E o vreme a misterului. Unele traditii vorbesc despre descalecarea lui Negru Voda, pe la 1215, un voievod din Fagaras, care a trecut muntii la Campulung, si de la Campulung a trecut peste dealuri, intemeind o capitala pe Arges. Este greu sa desparti legenda de adevar, dar istoria oficiala incepe dupa 1310, cand boierii tarii il aleg domn pe Basarab I, iar de aici inainte ne bazam pe documente cum ar fi "Cronica pictata de la Viena", care povesteste lupta lui Basarab I cu regele ungar Carol Robert de Anjou, la Posada.
E o randuiala voita de Dumnezeu ca acest loc mitic si mistic, Curtea de Arges, sa fie prag si poarta, stalp si pavaza a istoriei noastre atat de zbuciumate. Caci putine locuri din tara aduna laolalta mai multe dovezi care sa vorbeasca despre puterea de creatie politica si culturala a neamului nostru, despre sensibilitatea sufletului romanesc si despre deschiderea sa la cultura, ca acest stravechi si nobil oras, in care Romania de azi recunoaste o matca a inceputurilor sale, un punct de obarsie a fiintei nationale.
La curtile Basarabilor
Pamantul acesta a infiorat deopotriva privirea primilor voievozi, Basarabii, "descalecatori de tara, datatori de legi si datini", dar si pe aceea a urmasilor lor, a asigurat filonul de viata al valorilor romanesti care au facut din batrana cetate de scaun a Tarii Romanesti un leagan de cultura si un panteon in care intri cu impresia ca participi la o ceremonie arhaica. I-a fost dat acestui tinut de la poalele Carpatilor sa traiasca gloria inceputurilor istoriei acestui neam. Fiecare piatra, fiecare ram vorbesc aici despre existenta noastra straveche si activa pe acest pamant, arata tuturor ca, in pofida vicisitudinilor, am stiut sa ne pastram fiinta de la inceputuri si pana azi, fara intrerupere, ca am stiut sa dezvoltam o cultura originala. Aici, la poalele Carpatilor, si-au avut scaunul domnesc Basarab I, Vladislav Vlaicu, Radu si Dan I, Mircea cel Batran. Aici, pe malul raului Argesis, s-a infiintat, in 1359, prima mitropolie a Tarii Romanesti, aici s-a batut prima moneda de stat, aici s-au emis primele acte diplomatice ale tarii. In jurul vechii resedinte a Basarabilor s-a cristalizat, din adancurile geniului popular, balada Mesterului Manole, care transfigureaza artistic ideea ca nu se poate construi nimic maret si durabil fara munca, pasiune, spirit de creatie si de sacrificiu.
Se spune, adesea, ca orasele au un farmec al lor, rezultat din aprecierile ce se fac asupra unor monumente cu care se mandresc locuitorii. Acest fenomen il constituie la Roma complexul arhitectural al orasului antic, la Atena constructiile civile si religioase de pe Acropole, la Granada, palatul Alhambra, la Moscova, palatul Kremlinului. La Curtea de Arges, acest farmec se impune mai ales prin somptuoasa ctitorie a lui Neagoe Basarab - Biserica domneasca - care, in mod nedrept, pune in umbra ctitoria lui Basarab I, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, al carei destin istoriografic a alternat de la o indiferenta aproape totala (secolul XIX) la un interes general si sustinut dupa 1923, cu ocazia restaurarii monumentului.
Biserica salvata
Cap de serie pentru lungul sir de monumente voievodale din tarile romane, Biserica Sf. Nicolae Domnesc este cea mai revelatoare marturie a apartenentei societatii aristocratice romanesti din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, la stilul superior al culturii si artei, deci al gandirii si sensibilitatii pe care il atinsese lumea sud-est europeana contemporana. Loc de incoronare si de "ungere" charismatica a suveranilor, de ingropaciune a dinastiei Basarabilor, sediu al celui mai inalt ierarh al tarii si al institutiei reprezentate de acesta, Biserica Sf. Nicolae Domnesc nu este un monument oarecare, ci unul deosebit de fastuos si impresionant prin dimensiunile si bogatia picturala care-l decoreaza, expresia unui act de afirmare, de autoritate pe masura realitatilor politice ale unui stat care isi rostea cu barbatie drepturile sale in spatiul european. Dupa veacuri de existenta care isi pusesera pecetea asupra ei, desfigurata prin inaltarea a doua turnulete de tabla si lemn deasupra pronaosului (1827), vizibile in tabloul votiv din naos, cu paramextul ras si carpit, cu pictura originara acoperita de o alta, putin artistica (in secolele XVIII-XIX), cu mormintele voievodale, cate se mai cunosteau, ravasite, stricata de cutremure, "singuratica si tacuta" cum spunea N. Iorga, biserica era o cladire gata sa se prabuseasca, pe care numai istoria tarii si cativa localnici nu o uitasera.
La inceputul secolului XX, se hotarase, la propunerea arhitectului francez Lecoute du Nouy, daramarea monumentului, pentru a fi apoi "restaurat" prin reconstruirea lui din temelii, asa cum se procedase cu alte monumente istorice si de arta (la Targoviste si la Craiova). Destinul a hotarat, insa, altfel. Calatorind pe drumul "argesean al voievozilor", calauzit de "amintirea epicei vremi a inceputului", Nicolae Iorga s-a oprit in fosta cetate de scaun, in fata "bisericii batrane", ce se sprijinea in "carjele reparatiunii noastre" si, cercetand-o cu dragoste, caldura si acea nedezmintita intelegere pentru orice martor al trecutului, a socotit-o demna de a fi pastrata cu multa grija. In 1911, cand administratia daduse ordin ca biserica, gata sa se naruie, sa fie totusi daramata, locuitorii orasului, strangand suma enorma pentru acea vreme de 56.000 lei, se adresau Comisiunii Monumentelor Istorice, cerand cu insistenta ca biserica sa fie reparata pe cheltuiala lor. Este meritul inginerului Grigore Cerchez de a se fi "incumetat", cum spunea el insusi, sa incerce salvarea monumentului. Lucrarile de restaurare, incepute in acelasi an, au continuat timp de un deceniu si jumatate, iar rezultatele au fost neasteptate, chiar si pentru istoricii si oamenii de arta care stiusera sa pretuiasca venerabilul monument asa desfigurat cum era. Astfel, Biserica Domneasca si-a recapatat atat in exterior, cat si in interior, infatisarea-i originara, dezvaluindu-si pe deplin valoarea artistica reala: unul dintre cele mai frumoase si reprezentative monumente istorice de arta ale Romaniei.
Dupa publicarea in 1923 a monografiei "Curtea Domneasca din Arges", monumentul argesean a intrat treptat in circuitul european al istoriografiei de arta. Ch. Diehl, in "Manuel d'art Byzantin", recunoaste edificiului un "stil pur bizantin", considerand pictura o "capodopera a artei bizantine".
Este meritul pictorului Dumitru Norocea de a fi descoperit pictura originara din veacul al XIV-lea, dar si inscriptia de pe peretele nordic al naosului, in care este pomenit anul mortii lui Basarab (1352). Trimis de Comisiunea Monumentelor Istorice in Italia si la Muntele Athos, ca sa studieze pictura bizantina, Norocea va studia la Ravena, Florenta si Roma capodoperele artei bizantine, va deprinde tehnica restaurarii frescelor si arta mozaicurilor, introducand pentru prima data in tara noastra decoratiunile cu mozaic la Catedrala din Alba-Iulia, la Catedrala de la Sulina, la Patriarhia din Bucuresti etc. Cel care a fost "norocit" de Dumnezeu sa restaureze zugraveala Bisericii Sf. Nicolae Domnesc si sa descopere atestarea documentara a monumentului va fi numit, prin Decretul regal din 2 decembrie 1922, membru al Ordinului Coroana Romaniei in gradul de cavaler.
Morminte regesti
Dupa terminarea lucrarilor de consolidare a bisericii, in anul 1920, au inceput sapaturile arheologice in interiorul monumentului, sub conducerea arheologului Virgiliu Draghiceanu, membru corespondent al Academiei Romane. Inlaturand lespezile de piatra si pardoseala de caramida din anul 1750, se continua sapaturile la o adancime de 1,50 metri si se descopera, rand pe rand, 14 morminte, dintre care sase apartineau fiilor de domni. "In mijlocul bisericii, sub Pantocrator", noteaza arheologul in jurnalul de sapaturi, "mormantul din stanga este cel mai vechi mormant din biserica si este al lui Vladislav Basarab; sarcofagul de langa stalpul drept, cu o mare piatra deasupra, contine ramasitele lui Radu Negru, terminatorul bisericii".
In mod bizar, desi nu se stia nimic de morminte, deasupra lor s-a celebrat neintrerupt, mai bine de 500 de ani, pomenirea domnului, la hramul bisericii, de Sfantul Nicolae. Participa intreg clerul, in frunte cu episcopul, care citea pomelnicul bisericii, invocandu-l in primul rand pe Radu Voda.
In seara zilei de sambata, 31 iulie 1920, dupa "saracia biblica" pe care o gasise in gropnita domneasca, unde fusesera asezate de-a valma oasele mai multor domni, printr-o fericita potrivire a soartei, arheologul descopera mormantul nr. 10, perfect conservat. "Sub pulberea de raze ce se imprastia de la fereastra din apropiere, apare intins pe un pat subtire de nisip, in toata maiestatea mortii, scheletul unui domn, cu fata craniului cazut spre dreapta. Un giulgiu de matase, bucatit, acoperea torsul, oasele picioarelor goale. In dreptul barbiei, o materie scamoasa, neagra, caltoasa, care da impresia unei barbi, dar in care, prin cercetari facute la microscop de doctorul Grigoriu, se constata textura de matase, amestecata cu fire de par castaniu Prin petecele de giulgiu se distinge la mijloc cordonul pe care scanteiau perle; pe degetele mainilor se distingeau inelele, pe care le-am si ridicat, in speranta de a deslega enigma numelui; la gat, sub giulgiu, aparea ca o bordura, ornamentata stralucit in romburi, dar care, in realitate, era diadema cazuta de pe cap; butoni plati apar pe mijlocul pieptului tunicii si pe coatele manecilor, urme de broderie cu margaritare pe marginea manecilor tunicii.
Se desface giulgiul de pe Negru-Voda. Se vede foarte bine, acum, forma tunicii sale, eleganta mansetelor, nasturii cu stema Basarabilor, copiata de pe cea angevina. Se descopera paftaua de aur; o suvita de par castaniu, pe umarul drept, urme de fire de mustata, amestecate cu o materie scamoasa, o dantela de Venetia ce fusese pusa pe fata mortului.
M.S. Regele, domnii Iorga, Vaida, Maniu, General Rascanu, Bratianu, viziteaza in mijlocul unei afluente enorme de lume, venita din toate colturile tarii, ce necesiteaza postare de garda militara, mormintele gasite."
Comorile mortilor
In toate mormintele care, in afara de cel al lui Radu Voda, s-au gasit in majoritate profanate, s-au descoperit obiecte de o importanta extraordinara, atat pentru cunoasterea vietii noastre in epoca medievala, cat si pentru intreaga viata occidentala. Voievodul Radu Negru avea pe cap o splendida diadema de margaritare si era imbracat intr-o tunica de matase purpurie, inchisa cu un rand de nasturi de aur, pe care era reprezentata stema Basarabilor. Cordonul ornamentat cu margaritare dispuse in romburi strangea mijlocul. In picioare purta caracteristicii ciorapi lungi, care nefiind de matase au disparut fara urma, prin putrezire. Bijuteriile gasite in aceste morminte, toate din aur, au atras atentia lumii occidentale, prin faptul ca se gasesc foarte rar obiecte de aur in mormintele medievale. Intre ele, se remarca paftaua cordonului, de aur, grea de 280 grame: ea are un balcon in care este reprezentata o lebada cu cap de femeie, iar in cele doua balcoane, din dreapta si din stanga, un cavaler si o doamna. De asemenea, sunt de remarcat minunatele inele, dintre care doua mari, cu inscriptii latine, mostenite de la tatal sau, Nicolae Alexandru; unul are montat un diamant, altul o piatra antica. In fine, alte doua, mai mici ca largime, aveau cinci margaritare batute in jurul unei agate, iar altul un rubin prins intr-o gheara de vultur.
Monument cu radacini in lumea evoluatelor forme bizantine, semnificativ pentru inceputurile vietii de stat a Tarii Romanesti, Biserica Sf. Nicolae Domnesc ramane exemplarul cel mai valoros ridicat in secolul al XIV-lea pe pamantul acesta. Bizantul va disparea, dar mostenirea sa ramane activa in miezul insusi al culturii romanesti medievale, dupa cum sublinia N. Iorga, in "Bizant dupa Bizant". "Multe lucruri noi vor iesi astfel la suprafata, dar in adanc nu va ramane decat nestramutata continuitatea bizantina".
Daca arhitectura si pictura monumentului probeaza neintrerupta legatura cu arta sacra a Imperiului de rasarit, vestimentatia voievozilor, bogatul inventar de podoabe princiare livrate de sapaturile din morminte, ca si decoratia lespezilor funerare sunt tot atatia martori ca viata oficiala de la Curtea Basarabilor se desfasura, deopotriva, sub semnul Orientului si Occidentului.
Epilog sentimental
In pofida atasamentului si a iubirii mele statornice pentru Biserica Sf. Nicolae Domnesc, unde mana destinului m-a adus de mai bine de trei decenii, trebuie sa recunosc frumusetea magica a celeilalte biserici Domnesti, a lui Neagoe Basarab, monument cu adevarat regal, loc de veci sublim pentru regii si reginele Romaniei, un poem sculptat in piatra de Albesti si marmura, o minune a artei noastre decorative, care ocupa un loc special printre monumentele Romaniei.
Surpriza magica realizata de jocul volumelor, alternanta variata a acoperisului, a turlelor rasucite, a planurilor divers colorate, a peretilor, jocul subtil de forme si lumini te fac sa gandesti la o miraculoasa realitate, ai senzatia ca ai patruns in lumea mirifica a celor o mie si una de povesti, caci, nicaieri la noi, nici chiar la Trei Ierarhi, dragostea pentru fantastic a mesterului nu a creat un farmec particular, inefabil, ca aici, la Curtea de Arges.
Poporul nostru a adus acestui monument unic un suprem omagiu. Caz nemaiintalnit in viata monumentelor istorice: legenda Mesterului Manole, transmisa de la un secol la altul, care incearca sa explice aceasta reusita artistica, printr-un mare si dureros sacrificiu uman... "Pe Arges in gios/ Pe un mal frumos/ Negru Voda trece/ Cu tovarasi zece..."
Nu este o intamplare ca in aceasta Florenta valaha, primii voievozi ai tarii si-au durat loc de rugaciune si de ingropaciune. Daca Basarabii isi vor fi aflat odihna in batrana biserica Nicolae Domnesc, din prima capitala a Tarii Romanesti, tot aici, in Argesul voievodal, au fost ingropati si intaii Regi, fondatorii Romaniei moderne, Carol I si Elisabeta.
Foto: VICTOR BORTAS