- Intre timp, conflictul dinte UDMR si PCM s-a stins, iar intreaga istorie s-a dovedit a fi doar un abil joc politic al unei parti din elita secuiasca nemultumita de faptul ca nu participa la impartirea resurselor pe care pusesera mana liderii UDMR. Dupa ce a tunat si a fulgerat impotriva UDMR-istilor, episcopul Laszlo Tokes a batut palma cu Marko Bela si a acceptat oferta sa de "coalitie interna" pentru ca "este in interesul maghiarilor ca ambele formatiuni sa intre in parlament". Concret, PCM a acceptat cele 6 locuri de candidati oferite de UDMR sub "drapelul sau", iar UDMR a fost de acord sa accepte fara obiectii persoanele desemnate de Szasz Jeno si colegii sai. La drept vorbind, nici Marko Bela, nici Szasz Jeno nu aveau de ales: precum cei doi scorpioni din borcan, condamnati sa se crute reciproc pentru ca orice atac i-ar fi ucis, cele doua formatiuni maghiare erau condamnate la colaborare daca doreau sa intre in Parlament. Aritmetica simpla a europarlamentarelor si a alegerilor locale a aratat ca, desi PCM nu poate atinge singur pragul electoral de 5%, nici UDMR nu poate fi sigura de atingerea acestui prag, in cazul in care PCM ar face campanie impotriva sa. Electoratul maghiar captiv este in scadere, asa ca UDMR nu se poate lipsi de cele 30 de procente din voturile maghiarilor rupte de PCM la europarlamentare si oferite lui Laszlo Tokes, care a reusit, astfel, sa obtina un mandat de independent in Parlamentul european.
Crearea PCM a fost, asadar, o demonstratie de forta, o simpla manevra menita sa asigure si altor politicieni, din afara cercului inchis al conducerii UDMR - acelasi de aproape 18 ani -, vizibilitate, influenta, acces la functii si mai ales la resurse. Negocierea dintre cele doua partide s-a purtat pragmatic, pe cifre, PCM obtinand 16% din candidaturi, adica echivalentul procentului obtinut de PCM in maghiarime la alegerile consilierilor judeteni. Nu s-a pus nici o clipa problema armonizarii programelor politice, probabil pentru ca aceste diferente sunt minime, iar autonomia este scopul comun al ambelor partide. De altfel, potrivit intelegerii maghiaro-maghiare, dupa alegeri, PCM este liber sa-si pastreze doctrina si culoarea in cadrul unui grup parlamentar distinct, ceea ce inseamna ca domnul Szasz Jeno si episcopul Laszlo Tokes isi vor pastra un grup de presiune permanent asupra lui Marko Bela si colegilor sai. Mai inseamna insa si ca am putea avea doua grupuri parlamentare maghiare in Parlamentul Romaniei, care vor promova autonomia. Avem, asadar, de a face cu jocuri de putere si influenta intre maghiari care, in ultima instanta, vor intari sustinerea autonomiei maghiarilor. Cu o singura conditie: ca romanii sa faca ceea ce fac de un an de zile, adica sa nu participe in numar mare la vot si sa permita astfel UDMR si PCM sa treaca pragul electoral de 5%.
Ultimul raport al Comisiei Europene privind Romania e interpretat, si de politicieni, si de presa, intre agonie si extaz. Care este, de fapt, adevarul? E de rau sau de bine pentru noi?
- Desi este formulat in limbajul birocratic si diplomatic al functionarilor europeni, raportul consemneaza aspectele negative semnalate de presa si societatea civila in functionarea justitiei, romanesti si in combaterea coruptiei. O lectura atenta dezvaluie atat dezavuarea fostului ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, cat si critica absentei vointei politice a parlamentarilor in privinta judecarii dosarelor de mare coruptie (cum sunt dosarele lui Adrian Nastase si Miron Mitrea de pilda), nemultumirea fata de refuzul CSM de a-i sanctiona pe magistratii corupti sau incompetenti, rezervele fata de ANI, care nu a devenit inca functionala, si totodata sustinerea CE pentru DNA si pentru Parchet.
In ciuda formularilor aparent neutre, raportul expertilor de la Bruxelles nu este o simpla atentionare la adresa Romaniei, ci o bila neagra, deoarece recomanda mentinerea monitorizarii pe o perioada mai indelungata. In concluzie, desi ne putem "mandri" ca nu am fost facuti de rusine ca Bulgaria, unde s-a sistat plata unor fonduri si s-a retras acreditarea a doua agentii autohtone de plati din cauza coruptiei endemice si a criminalitatii organizate, banuite a fi ajuns la varfurile politicii, nici nu putem spune ca "am intrat in randul lumii" si ca ne putem socoti egalii celorlalte state membre ale UE.
La prima vedere, continuarea monitorizarii ar putea sa nu para deranjanta, iar politicienii romani pot ridica din umeri si continua sa-si apere interesele abjecte, in dauna statului de drept. Riscul este insa al tarii, nu al lor, pentru ca, atata vreme cat este monitorizata, Romania ramane un stat european de mana a doua, ceea ce are consecinte despre care nu s-a vorbit prea mult. Anul viitor insa, dupa europarlamentarele din iunie, Romania ar putea pretinde, fiind a saptea tara ca marime in UE, conducerea unor comisii din Parlamentul European. Totodata, in toamna lui 2009 ar putea cere renegocierea portofoliului comisarului roman sau acordarea unor posturi de conducere in executivul european. O tara care este monitorizata la capitolele justitie, anti-coruptie si utilizarea fondurilor europene (aspect despre s-a vorbit mai putin) va fi insa contestata cu usurinta de alte state europene cu "reputatie" mai buna, iar posturile la nivel inalt ii vor fi refuzate. In concluzie, raportul CE pe justitie ne mai spune o data ceea ce ar trebui sa stim deja, si anume, ca raspunderea pentru viitorul Romaniei in Europa apartine in exclusivitate autoritatilor de la Bucuresti.