Cele doua titluri pe care vi le recomand azi nu sunt fictiuni, ci povestesc experiente adevarate traite de autori. Iar ce doi autori sunt oameni ai scrisului de meserie, A.M. Homes - romanciera, Jean-Domnique Bauby - jurnalist, carora le-a fost dat sa fie subiectele unor intamplari zguduitoare. Desi doza de senzational inclusa in ambele povestiri autobiografice s-ar fi pretat la melodrama, si scriitoarea americana si jurnalistul francez evita orice tusa groasa prin bunul simt care nu-i lasa sa-si planga de mila, impresionandu-ne cu atat mai mult.
A. M. Homes, "Sunt copilul amantei", traducere de Lidia Gradinaru, Ed. Leda - Grupul editorial "Corint" (tel. 021/319.88.22), 214 pag. Nu va lasati indusi in eroare de titlul comercial, de telenovela: cartea nu are o epica sentimentala trasa de par, ci povesteste simplu si sincer periplul scriitoarei in cautarea propriei identitati. La 31 de ani, deja o scriitoare de succes, cu mai multe romane publicate, sedinte de autografe si lecturi publice, Amy e cautata de mama ei naturala, care o daduse de la nastere prin adoptie familiei Phillis si Joe Homes. Acestia o crescusera cu veritabila iubire parinteasca, alaturi de fiul lor biologic, si ii spusesera adevarul, dar nu putusera sa-i dea amanunte despre parintii ei naturali, fiindca nu le cunosteau nici numele, adoptia facandu-se printr-un avocat. Fata a avut parte de o educatie ingrijita si, ca toti tinerii americani, si-a parasit dupa terminarea studiilor casa parinteasca din Washington, facandu-si propria viata si cariera la New York. Cu mama si tatal Homes se vedea doar de sarbatori si pastrau legatura prin telefon. De la ei afla ca femeia care i-a dat nastere doreste sa o vada. E o anume Ellen Balman care, foarte tanara fiind, se indragostise de un barbat mai varstnic, insurat si deja tata a patru copii, care o parasise cand aflase ca e insarcinata. Preocupata legitim de descoperirea adevaratei ei identitati, A. M. ajunge prin investigatii si la tatal biologic, Norman Hecht, care, abia in urma unui test AND, admite ca ii e fiica. Portretele acestori doi straini, carora le datoreaza viata, si pe care ajung sa-i cunoasca pe parcursul mai multor intalniri din anii '90, sunt facute din scene aditionate si din reflexul acestora in mintea si sufletul romancierei, obisnuita sa umple cu imaginatie datele reale. Dupa moartea parintilor naturali, cu obsesia americanilor pentru radacini, A. M. investigheaza arborele genealogic al rudelor de sange, atat pe linie materna, cat si paterna, iar ceea ce gaseste in arhive, inclusiv electronice, despre bunici, strabunici etc., ii schimba viata prin diferenta dintre sinele biologic latent, cu care a venit pe lume, si sinele adoptat care a devenit.
Jean-Dominique Bauby, "Scafandrul si fluturele", traducere de Lidia Bodea, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), 120 pag. Daca ati vazut filmul omonim al lui Julian Schnabel, distins cu cinci premii importante, va va impresiona si mai mult cartea dupa care a fost facut si care s-a vandut din 1997 incoace in peste un milion de exemplare. E vorba tot de o poveste adevarata, de o experienta-limita cutremuratoare. Senzationalul ei e sporit si de modul unic in care a putut fi scrisa: cel ce se marturiseste, un jurnalist cunoscut, fost redactor-sef la revista "Elle", a dictat-o, inainte de a muri, in singurul mod de comunicare ce-i mai ramasese, prin clipiri ale pleoapei stangi, dupa un cod inventat anume. Jean-Dominique Bauby, un barbat fermecator, monden, cultivat si cu mare placere de viata, pateste la 43 de ani cel mai cumplit lucru care i se putea intampla: un accident cerebral il lasa complet paralizat. Nu mai poate vorbi, tot corpul ii e inert, e hranit prin tuburi direct in stomac, respira prin aparate. Dar mintea continua sa-i functioneze normal, spiritul prizonier in organismul blocat continua sa se hraneasca din amintiri si sperante, refuza sa se dea invins, isi pastreaza curiozitatea pentru lumea exterioara si capacitatea de a aprecia cu atat mai mult viata. Folosindu-se de singura particica a trupului pe care o poate misca, pleoapa stanga, si de ajutorul extrem de rabdator al unei femei, el reuseste sa se smulga numaratorii inverse si sa-si impartaseasca aventurile constiintei. Pur si simplu te indragostesti de curajul, sensibilitatea, umorul acestui om care, din mijlocul cosmarului, are puterea sa exalte viata si sa ne aduca aminte cat de fericiti ar trebui sa fim cu simplul fapt ca ne putem deplasa, ca putem simti savoarea mancarurilor sau ca ne putem imbratisa copiii.