"Iubeste-ti tu parintii, fara sa ceri inapoi"
Draga mea,
Imi inchipui ca ai primit o gramada de mesaje de la cititoarele revistei "Formula AS". Iata si unul de la mine. Daca imi vei raspunde, raspunsul tau va fi binevenit si pretuit, daca nu, vor fi gandurile mele la tine, cu tine, si cu siguranta ca macar pentru moment, te vor ridica deasupra realitatii crude in care te zbati acum. Sunt mama unei fetite ceva mai mare decat tine si a unui baiat considerabil mai mare, si in fiecare seara ma culc cu gandul la ei si-i spun lui Dumnezeu ca daca lor le e bine si eu sunt fericita. Si sunt fericita. Asta este lumea mea si a multor altora, dar lumea ta nu este, nici ea, o raritate. Te intrebi cum de te inteleg din lumea mea opusa? Te inteleg, pentru ca ma gandesc cum ar fi ca fata mea sa traiasca in lumea ta, si ma cutremur. Lumea nu e doar alba sau neagra, culorile sunt multe si nuantele infinit de multe.
As fi vrut sa ai un nume ca sa pot sa ma adresez tie cu el. Am sa te numesc Alba, pentru ca asta imi vine in minte acum, poate pentru vulnerabilitatea si claritatea culorii albe, poate pentru nevinovatia cu care ne nastem si care ni se terfeleste, adesea, prin mocirla micimii omenesti.
Traiesc de foarte multi ani intr-o tara in care aparent nu lipseste nimic, unde aparent ai zice ca, uite, asa arata perfectiunea. Dar e aparent. Nicaieri nu exista perfectiune (poate pentru ca nici nu stim cum arata ea), nici o lume nu este lipsita de suferinta precum nici de fericire. Aici, in lumea asta din nordul Europei, sunt multi copii care traiesc drama ta, oameni care se scufunda in noroi, desi toate posibilitatile fericirii se afla foarte aproape de ei. Asta ma face sa trag concluzia ca ne nastem cu un bagaj sufletesc si intelectual pe care din motive neintelese il administram atat de diferit si de ciudat. Gandeste-te la mama ta cu mila. A trai pe pamant si a fi lipsit de cel mai nobil, sigur si temeinic sentiment pe care Dumnezeu ni l-a dat, acela de a-ti iubi copiii, este o pedeapsa mai mare decat oricare alta. Viata ei e inutila. E o biata faptura saraca, foarte saraca, la fel ca si tatal tau, care ignora marea sansa ce i s-a dat, aceea de a te avea ca fiica. Sa nu cumva sa dai vina pe tine, Alba. Nu exista nimic, absolut nimic ce poate un copil sa faca pentru a nu mai fi iubit. Ii iubim pe copii neconditionat, orice ar face ei, absolut orice ar face. Ii certam, ii invatam, dar ii iubim. Dar nici nu incerca sa le fii pe plac parintilor tai. Esti mare, traieste-ti viata si intr-o zi vei intelege ca exista foarte multa dragoste in lume si toti avem dreptul la ea. Intr-o zi te va iubi cineva, deja sunt multi care te iubesc si acum, sunt sigura, dar tu ii vrei pe ei, pe tata si mama, pentru ca sunt ai tai. Stiu. Iubeste-i tu, fara sa ceri inapoi. Asa e dragostea neconditionata. Sau nu-i iubi, renunta si accepta. Dar nici sa nu-i urasti. Ura il macina pe cel care uraste si e pacat sa te pedepsesti tu pe tine insati pentru pacatele lor.
Te vor iubi copiii tai si asta va compensa tot. Si tu ii vei iubi pe ei, si asta este implinirea suprema de care nici biata mama ta n-are parte si nici nefericitul tau tata. Ai auzit sigur fraza asta: "Dragostea este darul lui Dumnezeu pentru noi, ceea ce facem cu ea este darul nostru pentru Dumnezeu". Tu ai puterea si sansa sa faci ceva mult mai bun decat parintii tai.
Iata aici adresa mea de e-mail. Faci ce vrei cu ea. La mine esti binevenita.
(P.S. Doamna Sanziana Pop, reactia dvs. este salutara, si cu asta am spus infinit de putin, dar nu consider ca mai e nevoie de mai mult. Ma inclin.)
PHIA - e-mail: phiamir@yahoo.se
"Dumnezeu nu da niciodata mai mult decat poate duce un om"
Draga prietena,
Ma adresez in acest fel, desi nu te cunosc, dar avem un prieten comun: "Formula AS"! Desi am 50 de ani, am alaturi cateva minunatii: o sotie, un fiu, o mama si o situatie materiala buna (desi nu alerg dupa aceasta parte a existentei, pretuind-o mai mult pe cealalta, afectiva si spirituala.
Dar iti scriu pentru ca vreau sa-ti spun o poveste adevarata: o fata de 22 de ani, Raluca, ramane de la cativa ani fara mama, eliminata din scena vietii chiar de sotul ei (tatal fetei). Este crescuta de bunica, si ea singura, bolnava, numai cu o pensie. Nu stiu cum trece peste toate, si anul trecut termina facultatea la stat, fara nici un ajutor (are un calculator de abia de 9-10 luni). Tot anul trecut, bunica ei se imbolnaveste de cancer si, in primavara acestui an, dupa ce fata este singura care o ingrijeste, ea moare si fata ramane singura pe lume. Iar nu stiu cum trece peste toate si recent isi definitiveaza masteratul. Nu o cunosc foarte bine, dar pot sa-ti spun ca nu este un "geniu" sau altceva de acest gen, si totusi povestea ei este adevarata! Dar sa-ti mai spun o poveste: un om isi spunea mereu ca duce in spinare o povara (o cruce, cum se spune, prea grea a vietii). Intr-o noapte, un inger i se arata si-i spune: "Iata, aici sunt multe cruci: alege-o pe cea care e cea mai usoara si dorinta ta se va indeplini. Va fi a ta pentru tot restul vietii tale". Bucuros ca va scapa de povara, omul ia rand pe rand crucile oferite de inger: din piatra, din fier, din lemn, cantarindu-le in maini. Fiecare era grea. Aproape deziluzionat, gaseste in final o cruce de scandura, usoara si lesne de purtat. Incantat, il striga pe inger cu nerabdare. Acesta apare si-l intreaba: "Ei, ai gasit?". "Da, aceasta e cea pe care as putea s-o port cu usurinta, aproape fara sa simt!". "Esti sigur? Uita-te bine!". "Da, nu exista alta mai buna, pe aceasta o vreau", spune omul hotarat. "Bine, asa sa fie precum voiesti: intoarce-o insa si vezi". Mirat, omul o intoarse si vazu uimit ca pe dosul ei era scris chiar numele lui. Intr-un tarziu intelese ca povara prea grea a vietii era de fapt cea mai usoara cruce disponibila pe care o avusese mereu de la Dumnezeu Concluzia acestor "povesti"? Dumnezeu nu da niciodata mai mult decat poate duce un om sau, odata cu problemele care ne apar in viata, ne ofera si solutia de rezolvare, chiar daca aceasta e ascunsa si nu o vedem de la inceput.
De ce Raluca a stiut sa castige lupta cu viata, iar tu te pregatesti sa o pierzi? Din pacate, nu stiu sa-ti raspund, si nici mie nu am putut sa-mi raspund, cand am trecut, ca si tine, prin situatii grele. Numai Dumnezeu stie sau noi nu putem intelege.
Cu toata dragostea,
al tau prieten ADRIAN TUTU - e-mail: adrian.tutu@kia.ro
P.S. Cum ramane cu zecile de mesaje pe care le-ai primit? Ai avut timp sa le raspunzi? Cati prieteni ti-ai facut deja? Cu cati ai vorbit? Vezi cati oameni iti acorda deja atentie? Dar Dumnezeu, a carui atentie asupra ta este permanenta?
"Acest miracol - viata"
Intr-o zi am citit scrisoarea trista a unei tinere care, ingenuncheata de greutatile vietii, dorea sa se sinucida. Azi dimineata, o alta tanara chiar a reusit. M-am infiorat de durere, stiind ca n-o sa gaseasca nici eliberarea, nici pacea pe care o cauta in disperarea ratacirii sale. Daca e adevarat ca venim pe pamant cu o misiune pe care, ca sa o indeplinim, ne alegem dinainte toate caile si toate lectiile pe care trebuie sa le invatam, atunci e poate mai usor de acceptat de ce ne nastem in familii dificile, in care viata e un iad, sau de ce vietile noastre nu sunt tocmai o plimbare in parc. Sufletul stie ca numai prin suferinta se invata lectia indurarii, lectia tolerantei, a iertarii, si isi proiecteaza singur o viata cumplita, ca sa fie sigur ca nu rateaza nici una din aceste lectii in timpul experimentului care incepe cu nasterea si se termina cu reintoarcerea in lumina. Nu ne ramane decat sa avem incredere ca sufletul nostru stie prea bine ce face si, mai ales, sa ne asumam totala responsabilitate, sa ne inaltam fruntea cu demnitate si sa incetam sa ne mai vaicarim, irosindu-ne energiile. Nu ma credeti? Hai sa mai incercam un argument "filozofic". Daca va uitati in urma, la prietena sau prietenul care a ucis prietenia voastra, la cel care v-a ranit dupa ce v-ati pus inima in causul palmelor lui, la cel care v-a tradat increderea, la seful nesuferit pe care nimeni nu-l putea multumi o sa intelegeti ca numai acestia v-au fost nu numai cei mai duri, dar si cei mai eficienti profesori. Sigur, asta nu le justifica deloc comportamentul prin care ne-au ranit (constient sau nu) si ne mangaie tare mult gandul ca odata si-odata, privindu-si uimiti filmul vietii, vor simti acut toata durerea pe care ne-au pricinuit-o. Dar nu se invata nimic dintr-o viata fara griji. Priviti nebunia extrema a vedetelor care nu inteleg pentru ce traiesc si se autodistrug cu furie in droguri, alcool, adictii, sinucigandu-se lent, in vieti sucite si tragice. Aproape ca ne e mila de ei, nu-i asa? Ne e greu sa-i intelegem, pentru ca au faima, sunt bogati, aparent nu le lipseste absolut nimic, dar va spun, daca bogatiile ar garanta fericirea, toti regii si multimilionarii ar fi cei mai fericiti pamanteni. Dar nu sunt. Nimic nu le poate umple golul interior. Si, daca va consoleaza ideea, nici giulgiurile lor n-au buzunare! Toti avem disperarile si durerile noastre! Asta nu inseamna ca trebuie sa abdicam, sa uitam sa ne bucuram cu recunostinta, cu cea mai adanca gratitudine, de acest miracol, acest dar improbabil si extraordinar care e viata, sa ne minunam in fiecare zi de fluturi si flori, de toate minunile lumii si de toate tainele Universului! Inteligenta divina ne da sansa sa o descoperim cu uimire si devotiune, sa realizam ca suntem cu totii misterioase manifestari localizate ale acestui camp fantastic de forta si de iubire care leaga intreaga fire, ca nu trebuie sa ne judecam unii pe altii, ci sa ne iubim si sa ne ajutam, pentru ca fiecare are de dus o cruce grea si de parcurs propriul drum. Si nu e treaba noastra sa decidem ce merita sau nu fiecare. Poate ca suntem cu totii aici, numai si numai ca sa ne ajutam unii pe altii pe acest drum al vietii, dar cine are timp sa se opreasca pe el?
Cand ne e cel mai greu si credem ca am ajuns la marginea prapastiei, nu trebuie decat sa ne imaginam ca intr-un vis frumos ca Iisus ne zambeste si se aseaza bland langa noi; doar vorbindu-I in imaginatia noastra, vom gasi negresit solutia la toate problemele, vom gasi pacea si, mai ales, vom gasi, in sfarsit, locul acela de bunatate si lumina din centrul fiintei noastre, care ne poate schimba viata si poate salva intreaga lume
Cu nesfarsit drag,
LARISA CHERAN - e-mail: lcheran@chem.utoronto.ca