Naieniul este un sat buzoian linistit si solar, ale carui case se insira cuminti pe spinarea dealurilor incredibil de verzi, din apropierea oraselului Mizil. Pana acum doua luni, parea ca nimic n-o sa scoata satul din rutina lui tihnita. Pana cand acolo a rasarit... un sfant! La intrarea in comuna, vegheaza un Sfant Gheorghe gigantic, care se lupta cu balaurul. Inalt de 8 metri, acest monument de metal este cea mai mare efigie din tara si, probabil, din lume, a arhanghelului luptator. Cei care au daruit locului aceasta lucrare care ar fi putut sta in orice oras mare din Romania sau Europa, sunt trei artisti entuziasti, toti trei aflati la prima incercare de un asemenea calibru: pictorul Florin Ciubotaru (care nu mai are nevoie de prezentari) si mai tinerii sai coechipieri, Jan Eugen si Andrei Ciubotaru. Desi nici unul dintre ei nu este sculptor de meserie, toti trei fiind maestri ai penelului, ei au dus cu excelenta la capat aceasta dificila lucrare, in doar 7 luni. Asta, dupa ce pornisera la drum doar cu har si vointa, fara fonduri initiale, caci lucrarea n-a fost o comanda locala. Mai bine intr-un fel, fiindca artistii au facut ce le place, lasandu-si fantezia sa zboare liber. Asa se face ca Sfantul Gheorghe, balaurul si intreaga lucrare, aproape ca nu au volum, semanand, mai degraba, cu niste duhuri! Contururi plane, desenate modern, foi de tabla uriase care par ca plutesc pe deasupra dealurilor molcome din Naieni. Localnicii au adoptat pe loc Sfantul cel zburator, intronandu-l patron al satului si veghetor al zonei. "Nu are nimeni in tara ce avem noi aici", se mandresc oamenii, privindu-si Sfantul ce straluceste ocrotitor si imperial in lumina verii, proiectat pe fundalul de dealuri, ca pe-o catapeteasma de iarba.
"Daca s-ar fi putut, l-am fi facut pe Sfantul Gheorghe din fulgi"
"Mai intai vreau sa-ti spun ca daca i-am dat Sfantului Gheorghe aceste proportii de urias, n-am facut-o dintr-un simplu capriciu!", incepe sa-si depene gandurile Florin Ciubotaru, pe cand stam amandoi pe un deal din Naieni, intr-un amurg incendiar. "Visul meu si al grupului nostru e unul vechi si poate orgolios. Omul vrea dintotdeauna sa intre in dialog cu lucrurile mari, sa cucereasca Necunoscutul urias care il apasa. Eu am avut ideea asta de multe ori: sa fac lucrari de sute de metri, nu ca sa impresionez ci, pur si simplu, ca sa am dialog cu dihania asta imensa care inseamna Pamant, Univers, Cer de necucerit, in fata carora, pur si simplu, amutesti. Asa ca urmatoarea noastra lucrare va avea dimensiuni si mai mari!"
- De ce l-ati ales tocmai pe Sfantul Gheorghe?
- Cand ne-am hotarat sa facem o lucrare mare, ne-am oprit la el inca de la inceput. Fara nici o ezitare. Voiam sa sa le oferim oamenilor o imagine la care sa adere usor, pe care sa si-o apropie sufleteste, iar Sfantul Gheorghe e foarte cunoscut de toata lumea, imaginea lui e implantata in oameni de veacuri. Sigur, toate imaginile crestine amintesc binele si raul, toate indeamna la credinta, rugaciune, cumpatare. Dar cea a Sfantului Gheorghe omorand balaurul e mai clara ca toate. Poate sa para, la prima vedere, violenta. Dar nu e asa. Ea arata doar framantarea de mii de ani a lumii: ce se intampla cu binele si cu raul? Iar lupta lor apare cel mai clar in efigia Sfantului Gheorghe. Dar pana la a gasi solutia noastra artistica au fost cale lunga si framantari teribile. Noi nu aveam exercitiul sculptorului. Dar vazand amploarea drumului ce ne astepta, nu ne-am speriat, ne-am asezat pur si simplu la lucru. Cred ca a fost din pricina temei. Tema insasi e atat de buna, ca ea trebuia sa ne ajute. Si asa s-a si intamplat. Si a mai fost ceva care ne-a facut sa lucram mai linistiti. Lucrarea noastra n-a fost o comanda. Asta ar fi insemnat, deja, o responsabilitate in plus. Ne-ar fi luat din libertate si siguranta. Or, starea asta lejera si faptul ca nu aveam nici termene, mi-au dat senzatia ca se poate! Intr-un ritm mai omenesc, fara fortari si grabiri. Si atunci am lucrat cu Andrei si cu Eugen pe-ndelete, la multe schite, pentru ca trebuia sa tinem seama de multe: de puterea vantului, a ploilor de pe dealuri etc. Am aflat de la un inginer ca lucrarea trebuie sa reziste la uragane de 160 km pe ora. Si atunci am perforat-o ici-colo, iar asta ne-a ajutat si pentru expresia imaginii, pentru ca nu voiam un monolit. Noi am vrut sa-l infatisam pe Sfantul Gheorghe inainte de toate ca pe un erou spiritual. El este Sfantul purtator de biruinta asupra raului. Pana si viata lui e invaluita in mister. Tot ce-i legat de Sfantul Gheorghe face din el un erou spiritual. Si atunci noi am vrut sa evitam imitarea materiei, a omului care participa la o izbanda. Am vrut sa infatisam doar duhul curat si puternic, lovind raul Lumii. Si am exclus materia din conceptie, prin acele doua foi de tabla. Nu am vrut sa imitam un volum. De aceea nu cunoastem, nu ne intereseaza, greutatea lucrarii noastre. Am fi facut-o din fulgi, daca s-ar fi putut!
Ingerii iubitori de artisti
- Cum s-a putut naste, totusi, acest monument modern si puternic, tocmai intr-un sat pierdut pe dealurile Buzaului?
- Totul a inceput de la o revolta. Multa vreme ni se bagase in cap ca numai in Capitala, la centru, se poate face cultura. Dar acolo, prea multe initiative ale artistilor se impotmolesc in suficienta si birocratie. Asa ca ne-am revoltat si am inceput sa cautam altceva. Cu mai multi ani in urma, descoperisem satul Naieni. Exista aici o casa de creatie pentru plasticieni, facuta cu drag si din proprie initiativa, de primarul comunei - Lucel Zecheru, mare iubitor de artisti. Eu am fost acolo chiar si cu studentii mei de la Institutul de Arte Plastice, iar asta m-a atasat si mai mult de zona, vazand bucuria tinerilor. Are locul asta ceva care te prinde de la inceput, poate dealurile lui ca niste dune verzi, zebrate de stanci... Si mai sunt si oamenii! Nu sunt instariti, satul e mai modest, dar poate ca saracul e mai curat pe lume si te intampina mai omeneste. Si tot venind la Naieni cu Andrei si cu Jan Eugen si vazand cat e de calm si aparte locul, ne-am gandit sa le facem satenilor o lucrare. Mai intai, ne-au impresionat niste fantani vechi din piatra. Ni s-a parut o idee frumoasa sa facem interventii artistice in jurul lor, mai ales ca lumea venea acolo sa ia apa si s-ar fi bucurat de ele mereu. Apoi ne-am lamurit: tot satul avea apa curenta, farmecul vechilor fantani apusese. Ne-am mutat gandul spre alt proiect. Si ne-am gandit la Sfantul Gheorghe. Primul pas a fost sa mergem la primarul Zecheru si, dupa ce l-am intrebat in amanunt despre nevoile satului, i-am spus: "De arta nu ai nevoie?". "Am!", a raspuns primarul fara sa clipeasca si a aderat la proiectul nostru. Daca toti avem cate un Ingeras, eu cred ca in vremea in care l-am facut pe Sfantul Gheorghe am avut doi. Care impreuna cu Sfantul Gheorghe ne-au ajutat sa-l intrupam. Multe din obstacolele ivite in realizarea lucrarii, care pareau de netrecut, s-au rezolvat ca de la sine. Prima oara ne-a ajutat chiar primarul. Ne trebuia tabla. Si primarul s-a zbatut, entuziasmat de "revolutia" pe cale sa se intample in satul lui si ne-a adus tabla. Dar pornisem. Alt moment de cumpana a fost atunci cand am inceput sa turnam fundatia monumentului. Era in octombrie 2007 si noi eram foarte fericiti, dar cum fundatia era foarte solida, fierul pentru ea se terminase. Si la fel si resursele primarului. Atunci am luat-o pur si simplu pe sosea, spre Buzau. Si, la un moment dat, am vazut un fel de societate care gestiona fiare. Si patronul, cand a aflat ca vrem fier pentru Sfantul Gheorghe, ne-a spus: "Luati-l gratis!". Intamplarile astea au continuat, caci Sfantul ne-a deschis multe usi. De pilda, noi am facut desenul cel mare al lucrarii la benzinarie, la Otopeni, pe sosea. Fiind foarte mare, nu puteam s-o fac pe pamant, in curte, pe hartie, ca nu era suportul bun. Asa ca am desenat-o timp de o zi la benzinarie. Dupa care, am adus desenul la Naieni si hai sa taiem tabla! Am desenat cu creta "fiinta" marita, si un sudor din Naieni a decupat-o intr-o curte unde se tineau tractoarele (am lucrat in niste conditii pe care orice sculptor neamt le-ar fi refuzat din pornire!). Ei, si dupa ce am decupat contururile lucrarii, am ramas aproape perplecsi: toate erau mari si nu se puteau monta si suda asa, direct in curte. Aveai nevoie de macarale si de tot soiul de utilaje. De unde sa le luam intr-un sat? Greul parea ca de-abia acum incepe. Dar solidaritatea oamenilor visatori si curati a functionat iar. Am gasit la Buzau o fabrica, ROTEC, si un inginer sef, Florin Dinu, care nu doar ca iubea, ci chiar practica arta. Asa ca Sfantul Gheorghe s-a nascut, cu adevarat, la Buzau. Intr-o atmosfera ca de inceput de lume. O hala uriasa, intunecoasa, cu flame de lumina si zgomote asurzitoare ale uneltelor ce faureau Sfantul.
Intre timp, ni se alaturase si Jan Eugen. "Lucrarea noastra este un foarte bun exercitiu care s-a realizat cu voia Sfantului Gheorghe si cu tenacitatea noastra", ma asigura el. Privind inapoi, am un sentiment placut al "binelui invingator", dupa un an de incrancenari si razuieli cotidiene. Sigur, ce am facut noi aici nu poate fi o reteta, ceva absolut, cu totul original. Dar am faptuit totul cu o mare bucurie. Iar Sfantul Gheorghe ne obliga sa continuam. Si noi nu asteptam viitorul. Il provocam. Pana atunci, vrem sa le multumim celor care au facut posibila aceasta lucrare: primarului Zecheru, inginerului Sorin Bogdan, lui Florin Dinu si Mihai Peter (ROTEC), lui Octavian Udriste, Costel si Emanuel Luscan, d-nei Sorina Ionica si, nu in ultimul rand, Sanzianei Pop si revistei "Formula AS".
Epilog: Un roman vechi
In tot timpul cat statusem de vorba cu Florin Ciubotaru, o taranca intre doua varste isi facea de lucru privindu-ne scrutator. La sfarsit, m-am apropiat s-o intreb ce crede ea despre monument. Ca toti naienenii, a inceput sa-mi spuna ca-i tare mandra de Sfantul de fier. Dupa care mi-a spus ceva care m-a luat prin surprindere. "Noua, Sfantul Gheorghe ne-a fost dintotdeauna apropiat tare. Stim ca ne pazeste si alunga raul ala mare care ar vrea sa inghita pana si dealurile. Si toate astea se intampla pentru ca Sfantul Gheorghe e roman". Apoi am privit din nou spre catapeteasma de iarba. Ca un inger gigantic, umbra monumentului se intinsese mai tare peste plaiuri. Parca spre a adeveri, cumva, credinta naienenilor ca Sfantul Gheorghe al lor e roman vechi...