(Raspuns pentru DANIELA HUIALA, "Vreau sa comunic cu familii sau mame care, la fel ca mine, si-au pierdut un copil", F. AS nr. 823)
Doamna Daniela,
In fata unei dureri asa de mari, rar este ceva care merita spus. Daca as fi aproape de dvs., v-as imbratisa si am plange impreuna. Si am pastra tacere... Dar sunt departe, si singurul meu mijloc de comunicare sunt cuvintele.
Eu nu am ajuns sa imi cunosc vreodata copilul, pentru ca a murit inainte de nastere. Nu are mormant si eu nu am amintiri cu el. Cum ar fi fost, cu cine ar fi semanat, ce ar fi iubit... toate acestea sunt un mister trist pentru mine. Nu am alti copii. Nu indraznesc sa imi compar durerea cu a dvs. Singurul lucru care mi-a facut bine este Dumnezeu. Sa ma iertati, dar ma indurerez cand ii aud pe cate unii zicand: "Dumnezeu avea nevoie de un inger in cer". Ma gandesc: de ce nu a luat un copil nedorit? Oamenii incearca sa explice orice, cu cuvinte care suna frumos. Doar Dumnezeu nu zice nimic. Il simti, doar. Iar eu L-am simtit foarte aproape. Ca pe cineva foarte drag, care a aflat ca sunt in necaz si a venit sa stea cu mine. Sa nu va pierdeti increderea in El. Eu cred ca dupa ce voi trece, la randul meu, prin moarte, imi voi vedea copilul. Si nu numai pe el, ci si pe multi altii pe care i-am iubit si nu mai sunt aici. Pana atunci, incerc cu toata inima sa traiesc cu drag langa cei care sunt.
IRINA
"Viata merge inainte si trebuie traita cu capul sus"
(Raspuns pentru MANOLE, "Sotia mea calca stramb!", F. AS nr. 824)
Domnule Manole,
Citind povestea dvs., m-am revazut cu ani in urma, cand sotul celei pe care o credeam atunci prietena mea cea mai buna mi-a adus la cunostinta ca sotul meu calca stramb cu sotia lui. Lucrurile mergeau prost intre noi de o bucata de vreme. Prima reactie a fost ca si a dvs.: nu am crezut. Nu voiam sa accept acest crud adevar, aceasta dubla tradare. M-am panicat, am incercat sa ma conving ca e vina mea, am plans, am luat totul asupra mea. Am vrut sa innod ce nu mai exista demult, dar aveam doi copilasi si mi-am zis sa mai stau pana vor creste. O parte din mine il voia, din gura ii ziceam sa ramana, dar in fapt, ii ziceam sa plece. Acum stiu ca doar teama de a creste singura doi copii ma facea sa ma comport asa. In final a plecat. A revenit dupa cateva saptamani. Fusese intr-o vizita scurta la ea. Plecase si ea de la sotul ei. Cu toate astea, ma punea sa ii confirm ca nu cred ca ar avea ceva cu ea, doar o simpla prietenie. Si, o sa radeti, o faceam. Ca dupa o zi-doua, sa-l intreb cand pleaca. Umilinta si frustrarea erau mai tari decat orice. Nu spun ca mi-a fost usor dupa ce a plecat, va asigur, insa, ca a fost cea mai buna solutie. Viata merge inainte si merita traita cu capul sus. Teama de a iesi dintr-un scenariu in care suntem prinsi de niste ani si ani ne face sa reactionam intr-un fel pe care mai tarziu il regretam si de care ne vine sa radem. Dupa ceva timp de la intamplarea de care va spun, am cunoscut un om extraordinar. Cand ma gandesc ce ar fi insemnat viata mea daca ramaneam cu acel om, va asigur ca mi se face pielea gaina. Tradarea nu se uita, domnul meu, indiferent ce rol avem in acea desfasurare a lucrurilor. Faptul ca omul de langa noi nu are sira spinarii, ca sa ne priveasca in fata si sa recunoasca adevarul, asumandu-si consecintele, ne demonstreaza ca nu mai este nimic de facut. Nu e vina nimanui, exista o legatura care ne unea si nu mai este. Credeti ca merita sa va torturati cu intrebari, dar gresiti. Veti fi chinuit si cu sabia deasupra capului, in orice clipa a vietii dvs. Nu cred ca va mai iubiti sotia, iar ea nici atat. Daca analizati ce va tine langa ea, o sa vedeti ca nu mai este dragoste. Daca respect nu este, nu mai are de unde sa fie dragoste. Dar dragostea exista! Dragostea va asteapta undeva, nimic nu se intampla fara rost in viata, domnule Manole. Eu sunt convinsa ca povestea mea nu este unica. Fiecare om mai are o sansa in viata, incercati sa va imaginati luatul de la capat cu altcineva. Cu siguranta, nu veti mai face aceleasi greseli, cu siguranta, veti simti imediat cand ceva nu este in regula. E un sfat prietenesc. Cred ca nu este zi sa nu-i multumesc Domnului ca m-a scos din situatia aceea de tradare, ipocrizie. Ma bucur ca am iesit din toate fara ranchiuna si fara parere de rau. Daca veti lasa poarta sufletului deschisa si nu veti gandi ca toate femeile sunt la fel, veti avea sansa de a lua viata de la capat. Daca va hotarati sa ramaneti, veti suferi ca un martir. Nimeni si nimic nu merita asta! Nu va blamati prietenul ca v-a spus, inversul este si mai dureros. La mine, toti prietenii stiau, si fosta soacra stia si ea. Am simtit atunci ca sunt tradata de toti. Si a fost cumplit. finalul este ca eu sunt azi fericita si fostul meu sot este, si el, fericit. Fiecare isi traieste viata exact cum si-a dorit. Sesizati sansa si traiti, domnule Manole. Va doresc fericire. Peste cativa ani, veti rade de reactia de acum. Mult noroc.
CIMPEANU ILEANA
"Incearca sa iti cunosti mai bine parintii. Vei invata sa-i iubesti"
(Raspuns pentru "O FATA", "Voi fi inca un copil care s-a sinucis", F. AS nr. 825)
Copil frumos, viata se numeste "lacrima lui Dumnezeu"... si ca si orice lacrima este nascuta din bucurie si suferinta. Fiecare fiinta are in viata ei nori si soare. Uneori parintii, pentru ca sunt oameni, gresesc, chiar inadmisibil de grav. Dar a avea o copilarie perfecta este o iluzie si o minciuna in ziua de azi. Acum gandim egocentric si ne automutilam in bautura, droguri, vulgaritate, incultura... Oricat de greu este prezentul, sa nu uitam niciodata ca altii au un "acum" si mai greu decat al nostru (de exemplu Africa, India), sa nu uitam ca libertatea noi ne-o dam, si nu ne este data, sa ne amintim ca putem fi orice ne dorim... depinde de noi sa ne asumam drumul greu al realizarii. Copil frumos, crede-ma ca poti fi fericita! Incearca doar sa privesti in sufletul tau, apoi sa cauti lumina cerului. Chiar daca parintii tai nu au stiut sa te iubeasca, nu uita ca in universul acesta toti suntem iubiti, in primul rand de Dumnezeu. Trebuie sa ne acceptam si sa ne imbracam in forta si curaj, pentru a ne bate cu viata. As vrea din tot sufletul sa pot sa te ajut. Cel mai greu lucru este sa ierti... cel mai usor este sa lasi armele jos; cel mai frumos este sa ramai pe campul de batalie, sa tragi aer in piept, sa ridici ochii la cer si sa ii multumesti lui Dumnezeu ca te-a tinut in brate pana acum. Si inca ceva: intotdeauna greselile apartin tuturor celor implicati. Crede-ma, parintii intotdeauna isi iubesc copiii, doar ca au probleme in a le-o demonstra, de vina este trecutul lor. Invata sa ii cunosti, atat pe tatal tau, cat si pe mama ta. La inceput e greu, dar cu putin efort ai sa incepi sa-i iubesti si sa iti doresti sa traiesti. Incearca si vei reusi.
LARA - e-mail: yamatocho@gmail.com
"Nici pe mine mama nu m-a mangaiat niciodata, dar eu am iubit soarele"
Draga fata, am 64 de ani si 45 de ani de casnicie. Doi copii si trei nepoti. Am fost opt copii la parinti. Mama nu m-a mangaiat niciodata, iar de sarutat nici vorba. Dar eu am iubit soarele, cerul, marea, padurile, florile, animalele, fratii, asa cum spui si tu. Am iubit pe mama si tata ca m-au nascut si mi-au dat prilejul sa vad aceasta lume minunata. Tu cum de nu esti multumita pentru toate acestea? Spui ca ti-ai iubit colegii, fratii, surorile, mai mult decat viata ta. Aici ai gresit. Ai grija de tine, si toti te vor iubi! Nu-ti scoate sufletul pe tava, ca te arzi. Viata e frumoasa, eu nu as vrea sa mor niciodata, dar asta nu hotaram noi, din pacate. Sus fruntea!
TITINA NICA TENE - Cluj-Napoca, tel. 0264/42.12.09