Suntem in toiul Campionatului european si vorbim cu domnul Cristian Topescu despre... sufletul fotbalului romanesc. Despre echipa nationala. Despre coeziunea dovedita de jucatori. Despre ingerii si demonii sportului cu balonul rotund. Nu despre rezultate
"Nu mai exista suflet in fotbal. Banii l-au ucis"
- Domnule Cristian Topescu, ati fost atata timp in preajma echipei nationale a Romaniei, incat puteati fi considerat al 12-lea ei jucator. Comentariile dvs. transformau fotbalul in sarbatoare nationala. Era multa traire atunci. Mai este suflet in fotbal?
- Lovesti exact unde ma doare cel mai tare. Din pacate, nu mai este suflet in fotbal, pentru ca banii l-au ucis. Acest sport extraordinar este pervertit de sumele exorbitante pe care jucatorii le pot castiga. Chiar daca banii pot stimula un fotbalist, per ansamblu efectul lor este devastator. Unii jucatori clacheaza, ii cuprinde o panica teribila in timpul unui meci, cand stiu ca prima de victorie promisa este de 100.000 de euro si totusi ei nu pot castiga meciul. Sa nu mai spun ca atunci cand joci pe foarte multi bani, conteaza numai rezultatul, si deloc felul in care il obtii, deci si spectacolul dispare. E adevarat ca la echipa nationala situatia este putin diferita, pentru ca jucatorii sunt deja foarte bogati, si atunci parca se mai intrevede si inima in joc.
- In recenta prestatie a echipei noastre nationale la Campionatul european, s-a vazut mai mult sufletul decat un nivel de joc ridicat. In primele doua meciuri, baietii nostri au impresionat mai ales prin coeziune, prin solidaritatea in teren, prin dorinta vizibila de a onora culorile Romaniei...
- Desi sentimentul national pare azi desuet, meciurile de pana acum ale echipei noastre s-au consumat intr-un context emotional deosebit. Ma gandesc, in primul rand, la manifestarea extraordinara a galeriei noastre, care le-a oferit jucatorilor un punct de sprijin moral permanent. Da, e adevarat, romanii au fost foarte numerosi in Elvetia, si s-au manifestat exceptional in tribune, dar, in general, eu sunt suparat pe suporterii de fotbal de azi, din cauza faptului ca au devenit foarte violenti. Fotbalul, desi si-a castigat un loc privilegiat in vietile noastre, a imprumutat, din pacate, trasaturi ale societatii de azi, iar violenta este pe primul loc. O vedem peste tot: pe strada, in familii, in scoli, in mijloacele de transport si, foarte mult, in tribunele de fotbal. A devenit foarte dificila prezenta pe stadioane a femeilor, care nu numai ca aud cele mai cumplite injuraturi, dar pot oricand sa fie lovite. S-a ajuns in asa hal, incat suporterii nu se mai duc sa sustina echipele, ci ca sa se bata intre ei. E groaznic ce se intampla. Eu i-am cunoscut mai bine pe jucatorii din generatia lui Hagi, care, pe langa talentul fotbalistic, aveau si mari calitati umane, mai vizibile pe ansamblul lor decat cele ale jucatorilor din nationala de azi. Sunt si exceptii, cum ar fi Chivu (pe care eu il consider un exemplu de comportament in absolut toate situatiile, discret, coerent, extrem de lucid), Lobont si chiar Mutu. Ca performante, da, poate cei de azi ii vor egala pe cei de ieri, eu le doresc asta din tot sufletul. Ca valori omenesti individuale, insa, nu cred. Sigur, de vina sunt si vremurile, mult mai lipsite de patriotism, pe care ei le traiesc, anturajul mult mai pervertit, sotiile care astazi sunt in majoritate manechine sau asa-zise vedete, fata de femeile extraordinare, inteligente si intelegatoare, pe care le aveau fotbalistii din generatia lui Lucescu, de pilda. Poate vi se pare un amanunt nesemnificativ, dar va asigur ca mediul pe care il au sportivii in afara stadionului este cel mai important in cladirea caracterelor lor.
- Deocamdata, la campionatul european, nota galeriei noastre e maxima. A fost o galerie de tara civilizata, oameni convinsi si motivati ca reprezinta "ceva" de care nu mai trebuie sa le fie rusine. De altfel, emotia cu care jucatorii romani au cantat imnul, inaintea primelor doua meciuri, intareste aceasta afirmatie. Au fost momente care ne-au adus tuturor lacrimile in ochi...
- Cineva a avut ideea buna sa-i invete pe tricolori tot imnul, ba chiar l-au si repetat in vestiare. Chiar daca nu sunt atat de convins ca felul in care au cantat imnul este o dovada clara de motivare interioara, recunosc ca momentul a fost emotionant si sunt convins ca i-a influentat pozitiv pe jucatori. Cred ca le-a indus un fel de patriotism, care nu poate avea decat efecte psihice pozitive.
- Credeti ca psihologia face parte din fotbal? Ca trebuie sa fie indusa, asa cum se intampla in Occident? Se pare ca invincibilitatea de pana acum a echipelor Olandei, Turciei si Croatiei a trecut sigur si pe la psiholog...
- Aceasta este, intr-adevar, o mare problema, pentru ca la noi nu se accepta psihologi. La noi antrenorii se autonumesc si psihologi. Gresit total! Suntem ramasi in urma la capitolul metode moderne de pregatire. Ba eu cred ca la noi s-ar cere mai mult decat la altii o atentie sporita la acest capitol, pentru ca mentalitatea de invingator nu prea se regaseste in firea romaneasca. Noi "ne aparam saracia", iesim cu "paine si sare" in fata dusmanului, la noi "capul ce se-ndoaie, sabia nu-l taie". Bine, n-o sa ne putem compara niciodata ca mentalitate cu olandezii sau nemtii, dar avem un exemplu foarte aproape de granita, si anume poporul sarb. Doamne, ce oameni sunt sarbii, croatii, ce tarie de caracter, ce demnitate! Nu stiu daca asta are legatura cu psihologia, dar noua ne-a lipsit mereu capacitatea de a primi infrangerile cu demnitate. Tot timpul gasim pe cine sa dam vina (terenul, vremea sau arbitrul), sau din euforia unei victorii cadem direct in depresia unui esec, din care facem o tragedie nationala. Eu sunt convins ca un psiholog ar mai remedia cate ceva din aceste probleme ale fotbalistului roman sau macar l-ar atentiona pe antrenor. Dar, repet, la noi antrenorii cred ca pot indeplini ei rolul psihologului... Cu exceptia lui Mircea Lucescu (care este o exceptie in multe privinte), nu stiu vreun altul care sa aiba finetea unui astfel de specialist.
"Apreciez forta de grup"
- Daca ati fi comentat primele doua meciuri ale nationalei, ce ati fi spus de bine si de rau despre echipa noastra?
- Grea intrebare... Cred ca as fi apreciat cel mai mult "forta de grup". Este o expresie care a devenit cliseu in comentariul fotbalistic de azi, imi pare rau ca nu gasesc un sinonim, dar as fi apreciat acest lucru. M-a impresionat solidaritatea generala care s-a creat in jurul lui Adi Mutu dupa acea ratare. Noi vorbim acum, cu cateva zile inainte de meciul cu Olanda, sper sa nu ma contrazica rezultatul, dar totusi am sa mai fac o apreciere: mi-a placut cum au devenit ai nostri tot mai curajosi, trasatura care a lipsit ani de zile din echipa nationala. Ma bucur ca ne-am regasit curajul, indiferent de rezultatele care vor urma (din pacate, echipa Romaniei a parasit campionatul, invinsa de olandezi). Exista o diferenta intre a-ti fi frica de adversar si a-ti fi teama. Nu trebuie sa-ti fie frica niciodata, dar trebuie sa pastrezi o urma de teama, de constientizare a luptei pe care urmeaza s-o dai. Iar noi avem teama asta acum, dovada o fac meciurile mult mai bune pe care le facem in fata echipelor mai puternice. Pe lista aspectelor pozitive il voi pune si pe Victor Piturca, antrenorul nationalei. Nu stiu daca echipa este creatia lui, dar ea este, in mare parte, si meritul lui. Este ironizat de unii ca ar fi taciturn, poreclit mizerabil, "satana", dar eu cred ca are si el sensibilitati sufletesti, valente de psiholog. Secventele cu el si Adrian Mutu, dupa meciul cu Italia, au fost foarte emotionante. Un om fara sentimente, cum este el "acuzat" ca ar fi, nu l-ar fi imbratisat cu atata intelegere si afectiune pe Mutu, dupa acea ratare.
Foto: MEDIAFAX - EPA(1), AP (2)