...Asa am pornit spre Sibiu, asa am respirat la Sibiu si asa am plecat de la Sibiu in aceasta vara voioasa si proaspata, o vara blagoslovita de Dumnezeu cu multe ploi, cu mult soare si cu multa Cultura!
Am indraznit sa "imprumut" titlul acestor note de la insusi... Eminescu, cel care, in 1864, isi intrerupe studiile incepute tocmai la Cernauti, ca sa vina la Sibiu, manat de dorinta fierbinte de a pune in scena piesa lui Alecsandri - "Iorgu de la Sadagura". In acelasi an isi si vede visul implinit: piesa "Bardului de la Mircesti" este jucata, in viziunea Poetului, de elevii romani de la Gimnaziul catolic.
Nu stiu cum va fi fost Romania vazuta de Eminescu in urma cu atatia si atatia ani. Cea vazuta de mine, din autocarul care ducea ziaristii invitati la aceasta minune aproape neintrerupta (200 de manifestari dedicate teatrului: spectacole, lansari de carte, vernisaje, conferinte de presa etc.), era de o nesperata frumusete. Natura era victorioasa peste tot. Privelisti bucolice cu cai rotofei, pascand pe tapsane "grase", de un verde intens, cu turme de oi si cirezi bogate de vaci, parca desenate de un anume pictor vizionar dornic sa stearga din mintea noastra, imaginea "eternei" Romanii sarace si umilite. Umflat de ploi, galben si lenes ca o uriasa anaconda, Oltul serpuieste printre dealuri si munti verzi, unii inca acoperiti de zapezi. La intrare, Sibiul arata ca un oras modern, sufocat de reclame pestrite si benzinarii de tot felul. Dar in "inima" lui, ramane acelasi burg de poveste, cu case vechi, trufase, colorate viu ca in "Hansel si Gretel", pandindu-ne de sub "pleoapele" acoperisurilor stacojii. Din ferestrele palatului sau baroc, baronul Samuel von Bruckenthal priveste oarecum nelinistit forfota din ce in ce mai "talazuita" a multimii de copii, tineri, batrani, romani, unguri, sasi, japonezi, chinezi, englezi, francezi, sarbi, finlandezi, portughezi, spanioli... El vede americani fotografiind "gaborii", tiganii frumosi si pletosi, imbracati in vesminte infoiate tipand de culori aprinse, cu palarii negre, cu boruri largi, mai ceva ca ale cowboy-ilor din filmele cu Clint Eastwood. Localnicii traiesc o resemnare-optimista. Accepta cu bonomie acest val de prietenie curioasa, amplificata de Festivalul International de Teatru, initiat acum 15 ani de un extraordinar actor-manager, cu inalte studii de specialitate, prin Anglia si America - Constantin Chiriac, directorul Teatrului National "Radu Stanca". Sibienii, ca si cei ce vin zilnic, de prin imprejurimi, cu treburi pe la Sibiu, isi vad frumos de ale lor. Gospodinele isi fac cumparaturi. Mamele cu copii mici isi plimba bebelusii prin parcurile fosnitoare ale orasului. In ce-i priveste pe tinerii localnici, nu-i mai deosebesti, dupa imbracaminte, de cei veniti de prin toate colturile lumii, participanti la festival. Doar dupa vorba ii auzi ca sunt romani. Se inghesuie cu duiumul la toate manifestarile oferite de festival si aplauda, "cu creierii aprinsi de teatru", la fel de bucurosi ca noi, ceilalti, ca pot asista la vibratiile Culturii. La pranz si seara, lumea suvoieste de colo-colo. Restaurantele, terasele cu bunatati si berici de tot felul, cu preturi pentru toate buzunarele - sunt pline de dimineata pana noaptea tarziu. Toata lumea fotografiaza si filmeaza pe toata lumea. Sibiul e o alta Romanie. Una a viitorului. Apropiat? Departat? Cine stie? "Who knows?", vorba lui Shakespeare...
In direct, cu un artist de geniu: Silviu Purcarete
In acest "Sibiu al miracolelor" am vazut doua spectacole extraordinare. (In acest caz cuvantul extraordinar e prea mic.) Primul se cheama "Faust" - celalalt - "Lulu". Autori: Goethe si Wedekind. Doi nemti geniali, care au socat la vremea lor, cu ce-au scris! Goethe, titanul de la Weimar (1749-1832), a fost sedus de acel personaj fantastic - Faust - devenit erou de legenda, care a trait cu adevarat in Germania si si-a vandut sufletul diavolului, "pentru a-si satisface nedomolita sete pentru placerile tineretii si cele ale cunoasterii".
In ce-l priveste pe Frank Wedekind (1864-1918) - "cap de lista al expresionismului german", el este autorul unui teatru de contestare a moralei burgheze, a tabuurilor sexuale ale unei lumi pudibonde, prefacute si mincinoase. Ca si "Lulu", celelalte piese ale lui - adica "Dansul mortii" si "Desteptarea Primaverii" - au socat pana la furie un public neiertator, burghez, trezit in fata unui gest de o nemaiintalnita indrazneala: acela de a da la o parte cortina optimista care ascunde cu ipocrizie cumplite adevaruri tainuite cu mare grija de familii cu buna reputatie. Inspirat si provocat de aceste texte tulburatoare, violente chiar, prin adevarurile rostite despre fiinta omeneasca, Purcarete a realizat la Sibiu doua spectacole care-ti taie rasuflarea. Ce-i drept, dincolo de harul de exceptie cu care l-a inzestrat Dumnezeu, Purcarete are, si in cazul acestor doua fabuloase spectacole, aliati de nadejde. Si anume actorii, in frunte cu Ofelia Popii (un... Mefisto uluitor, cum nu s-a mai vazut pe vreo scena romaneasca), cu Ilie Gheorghe si cu Constantin Chiriac - ca sa nu pomenesc decat trei din cei peste 30 de actori principali.
Fideli aliati ii sunt si scenografii care-i stau alaturi de ani multi: Helmuth Sturmer si Lia Mantoc. Primul a realizat (dintr-o uriasa unitate industriala dezafectata) un decor grandios, pe masura sa gazduiasca si fantasmele lui Faust si zvarcolirile naprasnice ale lui Mefisto, accentuand si cu ajutorul luminii, personajele unei lumi de cosmar. O lume infricosatoare, imbracata-dezgolita de una dintre cele mai talentate autoare de costume de referinta. E vorba despre Lia Mantoc. Cat despre muzica, cea care exalta ori topeste sentimentele personajelor, ca si pe cele ale noastre, ale spectatorilor, ea este compusa - ca in mai toate recentele productii semnate de magicianul Silviu Purcarete - de Vasile Sirli.
Desigur, criticii de teatru isi vor fi spus parerile in cronici de specialitate, atat despre "Faust" (cu premiera avuta anul trecut), cat si despre "Lulu", in premiera la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu cu ocazia Festivalului.
In acest spatiu, eu voi relata cateva ganduri ale lui Silviu Purcarete, expuse in timpul unei conferinte de presa, la care regizorul a aparut pe neasteptate. E zece dimineata. Suntem in holul bibliotecii "Astra" - aripa noua. Purcarete arata ca un student cu tamplele albite, poarta jeansi albastri, un tricou oarecare, sandale "grecesti", usoare. Cu gesturi simple ne saluta pe toti, se aseaza la masa prezidiului - alaturi de aliatii lui - Ofelia Popii si Constantin Chiriac. Cere o cafea, cere permisiunea de a fuma si se arata dispus sa raspunda la intrebarile noastre.
- Nu, nu e adevarat ca nu dau interviuri! Ca nu raspund la intrebarile ziaristilor! E-adevarat, in schimb, ca nu raspund la intrebari tampite, stupide!
Probabil ca n-a fost si cazul intrebarilor noastre, asa ca ne-a raspuns pe indelete. "Proiectele mele - astea, de la Sibiu, s-au nascut cu gandul la unele spatii. Pentru mine vizualul e important. "Faust", in cazul meu, si-a generat propriul spatiu. Eu percep mai intai plastic demersul meu si-abia dupa aceea urmeaza textul. Eu practic un teatru de imagine. Un teatru de structuri vizuale... (...). Da, am adaptat textul si l-am scurtat la 2 ore si jumatate. Daca l-am fi jucat integral, spectacolul ar fi durat 16 ore... Odata, prin 1983, am vazut un balci la Bolintin... Un balci sordid, un fel de Noaptea Valpurgiei de la mahala... Erau acolo si fete care scuipau foc. Tot soiul de "apucati". Muzica era data tare la megafon, o muzica teribila, asurzitoare... de tremurau si vacile de prin preajma, saracele!... Ma intrebati cum lucrez cu Sirli... Sirli e inventiv, e fertil, intelege ce vreau, inventeaza, compune si-apoi alege. El le sugereaza si actorilor cam cum stau lucrurile... Cu Hetty Sturmer lucrez de vreo zece ani. El stie ca spatiul e fundamental pentru mine... Hetty stie dupa cum imi beau cafeaua dimineata daca sunt bine dispus ori invers...". Cu Ilie Gheorghe - un alt aliat de mare nadejde - Purcarete se intelege din priviri. Si acasa, si la Dublin, unde au lucrat impreuna cu mult succes."Cu fiecare actor lucrez altfel. E bine sa ai mult timp pentru fiecare ca sa gasesti calea spre el. (...) Da, in strainatate am lucrat si cu mari actori. Desigur, cu actorii romani lucrurile se petrec cu totul altfel. Lucrez cu ei in limba noastra materna. Lucrez pe pamantul pe care m-am nascut. Aici, ca regizor, ma simt mult mai eficient. Acolo - sunt in strainatate.
Ma intrebati cum a fost cu "Lulu". Proiectul cu "Lulu" a pornit de la Hetty Sturmer. "Fata aia (Ofelia Popii, adica cea care a fost aleasa de Purcarete sa-l joace pe... Mefisto!) trebuie sa joace, neaparat, si Lulu", a insistat el. Pentru unii, piesa lui Wedekind ar putea fi una "de bulevard". Eu unul o socotesc a fi "o tragedie monstruoasa", o exacerbare a privirii vinovate, o punere in scena a "voyeurismului" burghez... Wedekind a scris piesa asta in 1890, a intampinat multa ostilitate, a creat scandaluri deschizand aceasta "cutie a Pandorei"... Lucrand acest spectacol eu am avut in minte "teatrul anatomic", "salile de disectie". In fond, tot spectacolul pare a se desfasura intr-o sala de disectie, in care sentimentele, trairile personajelor sunt amplificate pana la insuportabil. Pudoarea a disparut. Apar "viscerele".
Intr-adevar, "Lulu" "e o drama antica, citita pe canapeaua de psihanaliza a doctorului Freud. "Lulu" e o flacara care arde aripi." (Am citat din gandurile lui Hetty Sturmer, descoperite in tulburatorul caiet-program al acestui spectacol.) Alaturi de fabuloasa Lulu - Ofelia Popii - ceilalti actori sunt si ei la inaltime. Bijuteria e cizelata cu migala. Ea poarta marca "Silviu Purcarete"...
Rendez-vous pe Podul Minciunilor
...Am plecat cu mare regret de la Fiesta organizata la Sibiu. Mi-as fi dorit sa intarzii un pic pe Podul minciunilor si sa vad cu ochii intredeschisi curgand la vale secolele de glorie traite de magnificul oras. Mi-ar fi placut sa-l intalnesc pe neasteptate pe Baron, cel care si-a lasat numele si amintirea si colectiile de Frumos, aflate la Muzeul Bruckenthal, intru glorificarea orasului pe care atata l-a iubit. Mi-ar fi placut sa vad toate spectacolele, sa fiu la toate vernisajele. Stiu ca ar fi meritat toate, si mai stiu ca nici una dintre aceste "oferte" nu mi-ar fi sters amintirea, tenace ca o cicatrice mirifica, a celor doua spectacole faurite de Purcarete.
Stiu ca atat "Faust", cat si "Lulu" vor ajunge curand in centre culturale importante ale lumii. Stiu ca "Faust" a fost cumparat, cu insistenta si pe bani grei, pentru a fi reprezentat la Frankfurt. Stiu ca nemtii - nedispunand de vreo hala dezafectata de pe urma vreunei tranzitii, vor construi ceva aidoma, un "lacas", in care harul lui Purcarete, combinat cu cel al lui Sturmer, vor crea un decor adecvat. Un decor menit sa zapaceasca lumea, un decor potrivit pentru un Faust, care, injectat de Mefisto, sa-si poata cuceri... Margaretele. Si sa delireze in orgiile din Noaptea Valpurgiei.
Si mai stiu ca "Lulu" va ajunge la Avignon. Adica intr-un loc faimos unde - sunt sigura! - lumea teatrala va descoperi o mare, o fabuloasa, tanara actrita romanca - Ofelia Popii.
Pentru cine nu stie inca, e bine sa spunem ca la acest ceas, Festivalul International de Teatru de la Sibiu este, ca importanta, cel de al 3-lea din lume. Dupa cel de la Edinburgh (infiintat in 1947) si dupa Festivalul de la Avignon, infiintat de Jean Vilar, tot in anul 1947.
...Am plecat de la Sibiu "cu creierii aprinsi de teatru". De Teatrul lui Silviu Purcarete...