Simpatic, vorbaret, natural, ne-a obisnuit timp de zece ani cu prezenta lui pe micul ecran. Pana intr-o zi cand, dezamagit, si-a strans jucariile si a plecat. Dupa o experienta de actor de un an si jumatate la PRO TV, in serialul "Om bogat, om sarac", Horia Brenciu revine pe scena, dar ca muzician, alaturi de orchestra lui, cu care a lansat un album de funk si soul, foarte apreciat
Total falit
- Ai disparut de pe micul ecran si din atentia publicului dintr-o data. Ce ai facut in toti acesti ani?
- Am plecat din televiziune in 2004, fiindca ma saturasem sa astept un format bun de emisiune si fiindca nu mai voiam sa fac compromisuri. Cand am plecat, nu stiam ce o sa fac. Eram total falit. Dusesem o viata destul de imprastiata. Aveam un salariu foarte mare, dar eram foarte cheltuitor, risipeam banii, faceam cinste tuturor. Mana larga e putin spus. In tot cazul, nu ma gandisem nici o clipa sa pun bani deoparte. A trebuit sa fac un imprumut la banca, ca sa-mi platesc anumite datorii. Si uite asa m-am trezit singur cuc, intrebandu-ma ce as putea face sa scot, totusi, si niste bani? M-am intrebat la ce ma pricep cel mai bine? Si m-am apucat de cantat. Eu am fost in tot acest timp foarte activ, doar ca lumea nu a stiut nimic de mine. Am cantat foarte mult in reteaua de evenimente private, un domeniu relativ inchis publicului, dar am lucrat si ca producator pentru show-rile mele si ale altora. Iar acum revin cu acest album de funk soul, cum nu s-a mai facut in Romania, ce contine 11 piese, compuse toate de Cristi Cretu, un chitarist extrem de talentat. Se numeste "35", pentru ca am avut nevoie de 35 de ani ca sa ajung aici.
- Ce te-a dezamagit atat de rau la televiziune, incat sa o abandonezi?
- Faptul ca televiziunea nu mai e ceea ce era. S-a transformat din regina intr-o femeie care se pudreaza prea mult. Televiziunii i-ar trebui o relansare onesta, cu mai multa substanta si mai mult accent pe vizual. Sigur, in noianul asta de emisiuni pline de fard exista si lucruri bune, dar sunt prea putine. De-a lungul vremii, telespectatorului i s-au dat prea multe emisiuni, una dupa alta, in timp ce in Vest o emisiune buna poate sa existe si zece ani. Acum e un telespectator ghiftuit si nu mai vrea nimic, si-a pierdut apetitul. Viteza la telecomanda este foarte mare si, pana la urma, din toate canalele ajunge, ca mine, sa opreasca televizorul la animale, pe cate o imagine cu un leu care pandeste prada 15 minute, se apropie usooor, usooor, mai trec cateva minute, pac... si n-o prinde. Poate data viitoare! Viata animalelor a inceput sa fie mai interesanta decat a oamenilor.
- Si totusi, nu ti-a fost dor de platou, dupa atatia ani petrecuti zilnic acolo? Nu e greu, pentru o persoana ca tine, iubita de public, sa inceapa brusc o viata anonima?
- Trebuie sa recunosc ca am fost putin panicat. Nu-mi venea sa cred ca nu voi mai aparea niciodata la TV. Iubeam camera. Eram dependent de ea. Imi puneam intrebari copilaresti, daca o sa ma mai recunoasca lumea. Nu pretuisem o aparitie pe post asa cum ar fi trebuit. Cand dupa fiecare emisiune de dimineata, pe plaja, te asteapta 500 de oameni ca sa-ti ceara autografe, ti se cam urca la cap si nu mai stii sa pretuiesti un pahar cu apa. Cand am plecat, credeam ca televiziunea e vitala pentru mine. Si am trait o buna bucata intr-o asteptare. Speram ca va veni cineva care imi va oferi ceva pe masura asteptarilor. Dar cu anii, asteptarea asta s-a indepartat de mine. Mi-am dat seama ca ceea ce vreau eu sa fac in televiziune costa foarte multi bani si ca sunt foarte putine canale dispuse sa investeasca in asemenea formate. Asa ca m-am implicat serios in muzica.
Un vulpoi cu experienta
- Acum ai revenit in sfarsit la public, de data aceasta nu ca prezentator, ci ca muzician. Cum este sa fii din nou pe sticla, dar de partea cealalta a baricadei?
- Lansand albumul "35" am simtit si eu ce inseamna sa fii invitat la o emisiune, ce important e ca un prezentator sa stie sa introduca un artist. Si mi-am dat seama brusc, ca eram o gazda foarte buna. Acum inteleg de ce artistii veneau si-mi multumeau. Reuseam sa captez atentia publicului si sa-l pregatesc cu adevarat pentru cel care urma sa intre in scena. Din pacate, acum, in majoritatea cazurilor, fie ca e vorba de un castigator al premiului Nobel, un lautar, un medic sau un pusti de pe strada, prezentatorii au aceeasi inflexiune a vocii. Acum apreciez altfel un minut in direct. Dupa toate lucrurile pe care le-am facut, radio, TV, productie de spectacole, am devenit un vulpoi cu experienta. Am invatat sa pretuiesc fiecare intalnire cu presa si incerc ca la fiecare intrebare sa dau un raspuns diferit, nu derizoriu si sa nu spun niciodata in doua interviuri acelasi lucru. Tot experienta de prezentator la tv m-a invatat ca pauza dintre doua melodii e la fel de importanta ca si melodia in sine si ca e esential cum o folosesti. I-am invatat si pe oamenii din orchestra mea sa fie dinamici, sa capteze atentia, sa zambeasca. Au prins gustul pentru lumina reflectoarelor. Indemnul meu este acum "daca ti se da scena, foloseste-o, pune-te in valoare in clipele alea, in care reflectoarele sunt pe tine".
- Ai lasat un domeniu "prea fardat" pentru un altul, destul de alunecos. Nici industria muzicala nu e floare la ureche.
- In muzica, compromisurile sunt mai mici decat in TV, unde mi se spunea adeseori ca am omis sa spun cine stie ce, ca am dat vreun interviu in care am suparat pe vreun patron sau ca ar trebui sa zic unele lucruri altfel. Eu nu regret ca de-abia acum, la 35 de ani, scot primul album al vietii mele. Daca il scoteam mai devreme cadeam in cap mai devreme. L-am scos exact cand trebuia. Mi-am facut mana in toti acesti ani. Pana ca lumea sa stie ca eu cant, cantasem deja peste tot: in afara tarii, in toate operele din Romania, in restaurante, produsesem deja spectacole. Am devenit profesionist si responsabil. Totusi, cred ca muzica este aspectul cel mai lipsit de compromis al vietii mele. Stiu ca pot sa fac ceva frumos pentru public si ma bucur ca pot, in sfarsit, oferi ceva celor care de-a lungul anilor m-au tot batut la cap: "Bai, nu mai canta la televizor, mai bine fa un album!". Dupa toti anii acestia in care nu ma puteam abtine sa nu cant peste tot, nu din fanfaronada, ci pentru ca dragostea pentru muzica ma cuprindea din calcai pana-n varful nasului, sunt bucuros, in sfarsit, sa propun oamenilor o muzica noua, originala, si un tip de spectacol care imbina actoria cu muzica si elementele auditive cu cele vizuale. Practic, spectacolelor mele le lipsesc doar camerele. In rest, ceea ce fac e tot un fel de televiziune.
- Ai fost tot timpul o figura simpatica pe micul ecran, extrem de iradianta si tonica. Ai vreun secret pentru a mentine lipiciul la public?
- Acum 15 ani eram tragic, faceam gafe cu nemiluita, dar cu mine timpurile au fost blande. Nu existau alte televiziuni, nu aveam concurenta. Si am fost ferit de ziarele de scandal, care s-au inventat dupa. Sunt genul care nu cauta sa enerveze, ci sa aplaneze. La un moment dat, se spunea despre mine ca fac gafe simpatice. Cred ca asta m-a facut popular si iubit, faptul ca afisam o naturalete de bun simt. Oamenilor nu le place sa fii perfect, vor sa vada ca esti ca toata lumea, supus greselii. Eu spun "lasa porumbelul sa zboare din gura". Firescul si bunul simt sunt cele care vor aduce audienta.
- Te-ai intoarce pe micul ecran daca ti s-ar face o oferta avantajoasa?
- Nu doar ca m-as intoarce, dar as genera un nou tip de emisiune. Asa cum am facut mai multe de-a lungul vremii. Cred in televiziunea experiment. Inovatia zilnica este cheia succesului. Si cred in prezentatorul bun. Nu e nevoie sa fii rau, nesuferit, sa intepi si sa agresezi ca sa faci audienta. Visez la o emisiune de tip nou, care sa aiba mai mult decat muzica, invitati si orchestra. In care fiecare invitat sa fie pus in valoare, nu ca la emisiunile acestea de tip bascula, unde trantesti zece oameni pe platou, si unii nici nu apuca sa vorbeasca. Ar mai trebui o scenografie buna. Brenciu in fata unei camere, cu un background puternic de orchestra in spate si invitati. Asta e. Ideea e la indemana tuturor, insa costa scump sa o pui in practica.
"Nu-mi permit nici un dulce"
- Mult timp ne-ai facut sa credem ca vocalizele tale in direct sunt o clovnerie, nu o reala dragoste pentru muzica. De unde pasiunea aceasta?
- Tata intr-o zi m-a luat de mana si m-a dus in Sacele, langa Brasov, la o biserica, si mi-a aratat pe perete numele unui preot, Brenciu, si in dreptul lui anul 1700. Multi predecesori de-ai mei au fost cantori de biserica si sunt convins sa de acolo am mostenit si eu, si fratele meu, aceasta gena. Fratele meu, cu un an mai mic decat mine, a facut muzica mai serios. El a intrat din prima la Conservator si e foarte studios. E un tenor cunoscut in Occident. El e "clasicul" familiei, in timp ce eu am mostenit partea de spectacol, latura mai funky. Inca din scoala, imediat dupa revolutie, eram chemat la spectacole ca sa prezint si sa cant. Apoi am venit la Bucuresti, si de la 20 de ani am intrat in televiziune. Paream putin filfizon cand cantam pe culoarele institutiei sau la baie. Unii credeau ca sunt nebun sau ca ma dau mare. La primele mele concerte, nu stiam prea bine versurile pieselor straine pe care le cantam si nici nu-mi pasa prea tare daca lumea danseaza sau nu. Acum, am devenit mai riguros. Imi repet mereu ca, desi cred ca stiu totul, nu stiu nimic. Si ceva ce nu am spus inca nimanui este ca ma feresc foarte tare de ingamfare, tocmai pentru ca gloria mi s-a urcat tare la cap intr-un anumit moment al vietii mele. Daca acum vine la mine cineva si spune ca e senzational, extraordinar albumul, eu sunt programat mental sa cred ca de fapt ma injura. Zic multumesc si merg mai departe. Nu pun deloc la suflet, ca sa ma protejez, fiindca vreau sa raman foarte riguros si atent cu mine. E ca la o cura de slabire, nu-mi permit nici un dulce.
"Hai, fetelor, la masa!"
- Care e viata ta, dincolo de reflectoare? S-a schimbat ceva cu tine in toti anii acestia?
- Daca s-a schimbat ceva in mine de-a lungul anilor este ca acum acord multe sanse celor din jurul meu, inclusiv femeilor. Sunt mult mai tolerant. Daca fata de langa mine face o prostie, nu e grav. E doar fiindca n-a stiut sau fiindca nu a trecut printr-o experienta similara. Inainte, nu mai discutam a doua oara cu ea. Acum am invatat sa acord o sansa celuilalt, pentru ca in definitiv mi-o acord mie. Pot sa iert, plecand de la premisa ca a doua oara nu se va mai intampla. In rest, sunt mai putin incrancenat, dar si foarte greu de suportat, tocmai datorita trairilor mele. Sunt un tip complicat, care si-a dat seama ca mai are mult de lucru cu el insusi, ca vrea sa faca multe pentru lumea din jur, ca vrea sa faca muzica, spectacol, ca scrie si poezii, ca face si fotografii, ca ii place sa vorbeasca despre lume si viata. Dar ca multilateralitatea asta il impiedica sa prinda o radacina. De sase ani, de cand m-am mutat in apartamentul in care stau acum, locuiesc singur. Eu sper, totusi, ca odata si odata voi avea o familie. Cred in familie si sper sa se realizeze intr-o zi cu tot tacamul: catel, copii... Poate cateodata mi-a fost frica sa fac pasul asta. Poate ca n-am fost destul de pregatit. Poate ca nu trebuie sa fii pregatit de fapt. Poate ca faptul ca n-am avut pe nimeni langa mine m-a ajutat sa rezist atatia ani in showbiz. Daca aveam vreo 10 copii, poate ca mi-ar fi luat energia si le-as fi cantat lor albumul "35", care n-ar mai fi ajuns niciodata la public. Poate ca asta e destinul meu. Cine stie? Dar simt, totusi, ca am nevoie de o familie. Pana si leii de care vorbeam, dupa ce vanau, se intorceau catre leoaice cu prada, spunandu-le cu un raget "Hai, fetelor, la masa".