Baglazan Dumitru - Porumbacu de Sus
"In fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure usile inchisorii"
Eu am avut un unchi, care in '48 era ofiter de securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov, unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.
Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In '44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea, bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era pe jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.
Telu Oancea - sat Breaza - Fagaras
"Vorbea putin si cu miez"
Ce pot sa spun e ca parintele avea forta. Cand am intrat prima oara in biserica, m-am asezat dupa cuviinta in dreapta, iar sotia mea in stanga, la oarece distanta. Dupa slujba, s-a apropiat, aratand cu degetul spre mine si apoi spre sotia mea. Din toata multimea aceea, ne-a ales doar pe noi, incat si acum ma intreb de unde stia ca suntem sot si sotie. Apoi, ne-a luat deoparte si ne-a vorbit. Pe mine m-a certat ca nu am credinta prea multa, iar sotiei mele, careia ii scapa degetul si fusese la 5 doctori de pomana, i-a spus: "Ma, tu esti bolnava, dar nu de doctori te faci bine. Daca vrei sa te vindeci, nu mai fa lucrul pe care l-ai facut, iar raze nici atat". A avut dreptate parintele. Si in momentul de fata, sotia mea isi foloseste mana fara probleme. Asa era parintele - vorbea putin si cu miez. Predica insa dumnezeieste. Nu te mai saturai ascultandu-l. Apoi, a disparut, anchetat la Brasov si dus doi ani la Canal, pentru ca spovedise sase partizani din munti. Niciodata parintele nu a pomenit macar in treacat despre asta. Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: "Ba, popa!". Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: "Parinte, iarta-ma". "De Dumnezeu sa fii iertat", i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a revenit.
Emilia Butum - Fagaras
"Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu"
Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea. Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitii: "Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc". Iar daca vroia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: "Hai sa-ti spun ceva: Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?". Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. "Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: Daca te uiti in casa, il vezi?". - "Nu, nu il vad". "Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?". - "Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu". "Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic".
Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: "Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul". Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat: "Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!". Credinta a cuprins-o chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama. Dar aceste lucruri, desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate.