Timp de patru zile, la sfarsitul saptamanii trecute, Bucurestiul a capatat, in sfarsit, doua din trasaturile unei adevarate capitale europene: culoare in obraji si un zambet natural, sincer, care sa-i lumineze fata. Prima editie a "Festivalului International de Teatru de strada", intitulat "B.Fit In The Street", a fost un mare succes, si asta nu doar din punct de vedere artistic. Au fost prezente, ce-i drept, cateva dintre cele mai bune trupe ale genului - majoritatea din Franta - insa, marea victorie a festivalului a fost mentalitatea spectatorilor.
De prea multe ori furiosi si grabiti fara motiv, stresati si incruntati, bucurestenii s-au trezit fata in fata, in plina strada, cu artisti ce si-au facut o profesie din a aduce putina bucurie si lumina pe chipurile oamenilor, indiferent de natia sau de statutul lor social.
Nu va ganditi ca a fost vorba de o serie de piese cu replici jucate in spatii publice. Cele peste 20 de spectacole prezentate au fost cat se poate de diverse si au avut in prim-plan artisti moderni, cu viziuni grandioase, sau doar haiosi si cu idei trasnite. Paradele nocturne, cu costume colorate, muzica, artificii si mii de oameni in jur au fost doar incheierea unor zile pline, pentru iubitorii de frumos si de inedit. In Piata Constitutiei, un grup fomat dintr-o soprana, un acrobat, un violoncelist si trei violonisti a fost atarnat pe umerase si ridicat la o suta de metri deasupra scenei pe care activa o trupa de tobosari galagiosi. Trei barbati si trei femei apartinand companiei Ilotopie (ce ne-a vizitat si anul trecut, cu un alt spectacol) au strabatut zi de zi orasul, imbracati in tenisi, chiloti si... un strat stralucitor de vopsea. Inarmati cu tulumbe din care tasneau sute de metri de panglici sclipitoare, cei patru componenti ai trupei Les Vernisseurs au starnit la fiecare aparitie o uriasa debandada vesela, invesmantand trecatorii in panglici si remodeland peisajul. Dupa plecarea lor, parcul Cismigiu, Splaiul Unirii, Esplanada Teatrului National, Piata George Enescu aratau de parca tocmai se incheiase un revelion al copiilor, in care toti oamenii mari fusesera plecati din oras. "Ingerii pazitori" ai companiei germane "Baengditos" au avut si ei parte de o primire calduroasa, pentru show-ul lor in care comicul burlesc se imbina cu efectele pirotehnice. Alti spectatori au preferat un numar clasic si s-au asezat cuminti pe iarba, in fata TNB, pentru a o vedea pe Florance, frumoasa balerina. Ea face parte din trupa "Festival", insa s-a aflat la primul eveniment la care a evoluat cu un numar solo. Singurii romani ce au participat ca artisti la "B.Fit" au fost tiganii fanfarei Savale, din satul moldovenesc Zece Prajini. Ei i-au insotit pe strazi pe "Gigantii Sudului", o trupa de marionete uriase, ce au dansat cu florarese, cu turisti straini, cu politisti. "Noi am mai facut d'astea la Venetia, am cantat cu papusile Teatrului Masca si am mai participat la tot felul de festivaluri in Olanda, in Franta", spun fanfaragiii. "Acum a fost pentru prima oara cand ne-am simtit in Romania exact ca afara."
Bucurestiul a mai avut parte, in august 2007, de prezenta unor trupe foarte bune, in Parcul Tineretului. Acum, insa, "scena" a fost strada, iar reactia spectatorilor, a trecatorilor, in cea mai mare parte surprinsi de prezenta artistilor, a fost foarte diferita. Am auzit comentarii rautacioase, mitocanisme, am vazut doamne ce priveau intepate in alta parte sau soferi ce claxonau si tineau musai sa treaca chiar prin mijlocul spectacolului. Dar parca si mai mult, am vazut copii foarte fericiti, tineri incantati ca au avut parte de un spectacol de calitate, doamne ce abia asteptau sa fie invitate la dans si domni ce au lasat deoparte sobrietatea si au intrat in joc. La doar doua saptamani de la "Noaptea muzeelor", bucurestenii au avut parte din nou de o infuzie de cultura.
Sa-i cunoastem putin mai bine pe cativa dintre protagonistii acestui eveniment.
ILOTOPIE
("Oameni din culori")
Francoise s-a aflat, la inceputul anilor '80, printre fondatorii companiei care acum, cu ea ca director artistic, are trei-patru show-uri distincte in diferite parti ale lumii. "Ideea cu care am pornit compania a fost sa deschidem portile culturii si celor 90% dintre oameni care, conform sondajelor, nu intra in teatre, sali de opera etc. Daca ei nu intra, iesim noi la ei. Am incercat de la inceput sa folosim strada, spatiul public, ca un loc de expunere a artei." Cat despre spectacolul cu care a participat la festival, Francoise spunea ca a fost prezentat in intreaga lume, de 20 de ani incoace. "Vorbim aici despre libertate, libertatea corpului. Nu despre nuditate, pentru ca actorii simt ca sunt imbracati cu un strat de vopsea, de parca ar purta haine. Vorbim despre corpul uman ca o sculptura, arhitectura corpului uman in relatie cu arhitectura orasului. Au fost reactii cat se poate de diferite legate de acest spectacol. Acum 16 ani, in Australia, am fost arestati, trimisi la inchisoare, si era cat pe ce sa ni se intenteze proces. Apoi ministrul Culturii si-a cerut scuze public."
Baengditos
("Ingerii pazitori")
Baengditos inseamna de fapt doi nemti, Tom si Nailor, si un francez, Olivier. Tom ii are alaturi pe sotia sa - managerul companiei - si pe fiul lor de trei ani, un pusti cu bucle blonde, ce nu-si scapa tatal din priviri. Ceilalti doi sunt mai degraba stilul aventurier. Nailor a lucrat ca impresar intr-un teatru, pana cand ceilalti doi l-au intrebat daca nu vrea, pentru o singura seara, la un singur spectacol, sa fie soferul in numarul lor. De atunci, de noua ani, Nailor umbla prin toata lumea impreuna cu trupa. Din Germania pana la Bucuresti au facut patru zile pe sosele cu o masina de pompieri demodata. Pentru fiecare show - la festival au avut trei - este nevoie de 7 ore de pregatire a masinii si a efectelor. "In Hamburg, de unde a pornit campania, nu avem nici un astfel de festival. Daca intrebi de teatru de strada, oamenii cred ca-i vorba de doua-trei jonglerii si atat. Dar in Franta e grozav, sunt cateva sute de festivaluri anual si nu mai putin de 350 de trupe." Despre teatrul de strada din Franta, cel mai bine stie, bineinteles, Olivier. "Este o arta acceptata oficial, ce primeste bani de la guvern, intocmai ca teatrul, opera. In Marsilia chiar exista o scoala de teatru de strada." Olivier a inceput ca actor, mai intai in cafenele, apoi in diverse teatre din Paris, insa a fost definitiv atras de aceasta forma de arta, datorita posibilitatii de a interactiona, de a comunica direct cu publicul. Si spectatorii din Bucuresti? "Partea buna este ca sunt curiosi, se strang, vor sa vada despre ce este vorba. Unii devin entuziasti, insa cei mai multi privesc uluiti, pentru ca este pentru prima oara cand vad asa ceva. Publicul se educa, pas cu pas, acum a fost inceputul, iar peste cativa ani va reactiona din prima."
(Fotografiile autorului)