Prof. dr. AUREL ROMILA
* Despre muzica usoara si clasica, despre folclor, manele si actiunea lor asupra comportamentului omenesc *
"Relaxarea e buna numai in masura in care duce la o mai buna concentrare"
- Domnule profesor, am discutat cu alt prilej despre importanta muzicii clasice in realizarea si mentinerea echilibrului psihic. Insa exista si alte genuri muzicale, pe care nu le-am abordat atunci. Va propun deci sa extindem tema discutiei noastre.
- Fara a avea intentia sa ma lansez intr-o expunere didactica, trebuie totusi sa clarificam de la bun inceput cateva notiuni, pe care le vom utiliza in continuare. Psihicul omenesc este un aparat complex, foarte sensibil, foarte fragil. Analizandu-i structura, Freud a emis mai intai teoria ca el se compune dintr-o parte constienta si din inconstient. Asta stie cam toata lumea. Mai putin cunoscut este faptul ca, ulterior, insusi Freud n-a mai fost satisfacut de aceasta impartire. Dupa anul 1920, el a anuntat existenta a trei componente: supraego (caruia i-a atribuit valorile culturale), ego si inconstient. Reflectand de-a lungul timpului la o posibila sistematizare si resistematizare a acestei alcatuiri complicate a psihicului, eu am ajuns la concluzia ca prefer sa vorbesc despre ego si sine. Egoului ii revine functia de organizator spiritual al psihicului, el e acela care elaboreaza un plan de existenta, cu scopuri, cu obiective, cu etape. Sinele inglobeaza inconstientul si o parte din valori, avand si un nivel inferior, instinctiv-corporal, neurologic etc. El constituie o baza psihologica subordonata egoului, cu toate instrumentele necesare pentru a-l servi, cel mai de jos fiind corpul. Daca sinele nu e bine organizat in decursul vietii, ego-ul poate fi inteligent, poate fi voluntar, poate fi cum o vrea, insa nu reuseste sa se realizeze, nu are opera. Pentru ca nu e servit de un sine corespunzator.
- Asadar, intre cele doua laturi ale psihicului nu exista totdeauna o relatie perfecta. Ce decurge de aici?
- Sinele si ego-ul se pot afla fie in stare de concentrare - adica de armonie, de acord, de normalitate - fie in stare de disociere. Cand cele doua parti se disociaza prea mult, psihicul se dedubleaza, ceea ce explica intreaga scara a tulburarilor psihice. La un schizofren, scindarea e atat de mare, incat el nu poate functiona unitar, in timp ce un individ asa-zis normal apare mai coerent, este - cum se spune - dintr-o bucata. Citim acum, de pilda, in campania electorala, ca d-l Blaga de la PD-L e "dintr-o bucata". Cum asta, de ce? Pentru ca ego-ul lui controleaza foarte bine sinele. El nu-si permite capricii de tipul: "Ia mai lasati-ma cu chestiile astea, ca ma duc si eu sa beau o bere, ca tot omul". Sau: "Am si eu dreptul sa ma uit dupa o fata". Nici vorba. E corect, disciplinat, eficient. E concentrat. Alt exemplu: la scoala, in clasa intai, invatatoarea isi da seama inca din primele zile care dintre copii vor fi harnici la invatatura. Pur si simplu, le observa concentrarea. Ei o urmaresc atent, se uita la ea ca puii de randunica la gura mamei. Prostanacii privesc aiurea, pe geam.
- Daca schizofrenia se plaseaza undeva sus, pe acea scara a afectiunilor psihice, la baza ei ce gasim?
- Relaxarea. Ea e prima treapta a disocierii.
- Relaxarea?! Inamica stresului, salvatoarea noastra? Bine, dar relaxarea e un lucru pozitiv, dezirabil.
- Nu si daca se transforma intr-o obsesie, ca in zilele noastre. In lumea de azi, fiecare incearca senzatia asta de oboseala si vrea sa se refaca. In ce fel? Prin somn, bineinteles. Apoi prin relaxare. Toata lumea e interesata de ea, astfel incat cererea imensa a dat nastere unei oferte pe masura. Se scriu carti, se editeaza DVD-uri, revistele se intrec in prezentarea unor procedee de relaxare cat mai ingenioase, reclamele turistice ne propun hoteluri de cinci stele in insule ferite de trepidatia civilizatiei moderne etc. Putini mai vor sa auda de munca, de studii sistematice, de perseverenta - intr-un cuvant, de concentrare.
- Totusi, veti admite ca relaxarea este si ea o necesitate.
- In anumite limite, desigur. Adica numai si numai daca ea iti confera un plus de energie si te readuce la concentrare. Ne relaxam ca sa redobandim capacitatea de a ne concentra, iar nu ca sa scapam de concentrare, asta ar fi o catastrofa. Tinerii care isi petrec noptile la discoteca si nu-si mai dau examenele in sesiune pentru ca se relaxeaza sunt, bietii de ei, niste ratati. Pierd treapta de evolutie. Tuturor acestora eu le-as spune asa: "De vreme ce tot sunt la moda curele - de slabit, de suplimente nutritionale s.a.m.d. - de ce sa nu facem si o cura de concentrare?".
"Discoteca produce indivizi plictisiti si labili care au nevoie permanent de noi excitatii"
- Din ceea ce ne-ati explicat pana acum, deduc ca diversele genuri muzicale nu ajuta in mod egal procesele de relaxare si concentrare. Putem detalia putin?
- In comparatie cu muzica simfonica si spre deosebire de ea, cea usoara se adreseaza mult mai mult afectivitatii, si anume unei afectivitati mai joase, mai instinctive, mai ludice. Aici as vrea sa aduc in discutie trei categorii, care mi se par distincte: muzica usoara propriu-zisa, cea populara si manelele. Cea dintai, muzica usoara, reactualizeaza dictonul latin "Carpe diem" ("Traieste clipa"). Pe tema eterna a iubirii, se introduc un ritm si o corporalitate excesive. Sigur ca genul are o istorie a sa, a parcurs diferite etape. Daca jazzul fusese ritm in stare pura, cu o frumusete a lui, daca in urma cu douazeci de ani eram obisnuiti sa vedem o domnisoara draguta, imbracata decent, cantand melodii sentimentale, acum miscarea devine mereu mai frenetica si mai dezmembrata, iar textele coboara direct in fiziologie. Nivelul intelectual e nesemnificativ, de fapt e chiar anti-intelectual, pentru ca ar vrea sa sfideze rigoarea, tinuta, vestimentatia, orice opreliste si regula, ordinea in toate posibilele ei ipostaze.
- Adolescentii sunt consumatori nesatiosi. Ce amprenta lasa un asemenea tip de muzica asupra psihicului lor?
- Fiind vorba de o iesire din realitate, ea nu face decat sa le accentueze disocierea, faramitarea psihica. Discoteca nu produce caractere puternice, stabile, rezistente la efort, ci indivizi risipiti, labili, care se plictisesc usor si au nevoie in permanenta de noi excitatii. Prin urmare, efectul este similar cu al unui drog, caci doza de senzatii trebuie crescuta intruna, de vreme ce ele se tocesc atat de repede. Dimpotriva, muzica folclorica e mult mai fixa ca stil si sugereaza perenitatea. Si aici majoritatea melodiilor nu se departeaza de tema dragostei, insa ea e tratata cu bun-simt si pudoare. Cand canta "Marioara de la Jii", Maria Lataretu nu ne-o descrie pe Marioara dezbracata, cel mult o compara cu o floare. O a doua tema este cea patriotica, de identitate nationala. Refrenul: "Noi suntem romani" suna emotionant in Ardeal, aduce niste afirmatii istorice, ne delimiteaza, ne legitimeaza. Apar si unele nuante de orgoliu zonal: olteanul e istet, Banatu-i "fruncea". Muzica populara are un public al ei, care lacrimeaza ascultand-o. De ce? Fiindca ea te intoarce la copilarie, la ruralitate, la o multime de lucruri care s-au pierdut. Exista pe undeva, daca vrei, o nostalgie cehoviana gen "Livada cu visini": traim vremuri in care trebuie sa pierdem, desi nu vrem. Ni se vorbeste mereu de progres, dar nu totdeauna progresul ne face si fericiti. Chiar daca nu ne numaram printre iubitorii acestei muzici, nu e cazul sa strambam din nas si s-o minimalizam. Ea ramane expresia unor trairi autentice, e o mostenire si ar trebui mai degraba aparata, ca sa nu se degradeze prin alte si alte inovatii recente, in fond niste produse contrafacute.
"E o eroare sa criticam manelele pe un ton serios. Mai bine sa radem de stupiditatea lor"
- Si manelele? Pot fi considerate un fel de folclor al mahalalelor?
- De acolo au pornit, dar se afla in ascensiune si se extind. Acum le gasim nu numai in Rahova, ci si pe Calea Victoriei, la nunta nu stiu carei vedete sau la botezurile din familia Mutu. Fenomenul exista si e o eroare culturala sa-l criticam pe un ton serios, pentru ca obtinem rezultate inverse. Mai bine sa radem de stupiditatea si inconsistenta unor versuri, asa cum ne amuzam pe seama "almanahelor" lui Vanghelie. Deci, ce ne spun manelele? Fireste, si ele vorbesc despre dragoste - una mai pasionala, amestecata cu gelozie. Insa tema lor principala e alta: curajul cu care trebuie sa-ti infrunti dusmanii. Eroul manelelor trezeste neincetat invidii. Dusmanii il pizmuiesc, fiindca i-a facut nevasta copii frumosi, fiindca are bani (acestia reprezentand pentru el o valoare suprema), fiindca e destept si descurcaret. Ce este tot acest discurs? Nimic altceva decat o autopsihoterapie. Adica tu, un marginal ros de complexe, un umilit, obiectiv vorbind un nimeni, te autoconvingi ca esti cineva si te simti bine. Mi s-a parut emblematica o declaratie a lui Adrian Minune: muzica lui, zicea, va dainui si peste doua sute de ani, iar el e un "brand" - cu alte cuvinte, a devenit deja o institutie. Acesti oameni se ametesc cu superlative, se disociaza de valorile obiective, de modul cum sunt priviti si evaluati din afara si traiesc cu mica lor paranoia intr-o lume a propriilor iluzii.
"Muzica simfonica este un factor psihoterapeutic extraordinar"
- Asadar, diferitele variante ale muzicii usoare nu contribuie deloc la coerenta psihicului nostru?
- Nu, pentru ca sunt fie niste forme extrem de emotionale, fie se adreseaza unor pasiuni joase. Tot ce ne pot ele oferi este un extaz de moment. Ne ramane in schimb optiunea muzicii clasice, care face apel nu la instincte, ci la aparatul nostru cognitiv. Iar beneficiul esential pentru care merita sa-i acordam atentie este urmatorul: ea nu ne relaxeaza, ci ne concentreaza, ne face sa ne simtim adunati, unitari. Prin efectul de concentrare a persoanei, muzica simfonica este un factor psihoterapeutic extraordinar, un factor educativ, chiar de formare a personalitatii, un factor pe care, de exemplu, George Balan il asociaza cu filosofia. Ar trebui sa dam mai multa importanta educatiei muzicale a copiilor: sa-i ducem sa invete un instrument, sa cante intr-un cor. Unii dintre ei - putini - vor face apoi cariera artistica (de pilda, Nicolae Herlea a cantat in Corul de copii Radio). Dar sunt convins ca si pe ceilalti, aceasta formare preadolescenta ii va determina sa mearga mai putin catre o existenta dezordonata, catre droguri. Le va fi de folos mai tarziu, la varsta adulta si chiar la pensie, ajutandu-i sa-si mentina concentrarea. Fara de care nu vom reusi sa realizam nici un lucru serios in viata. Nu putem trai intr-o relaxare continua. Stii care e cea mai relaxata fiinta de pe lumea asta? Pisica. Oare idealul nostru o fi sa devenim cu totii pisici?
Adresele pe Internet ale d-lui prof. dr. Aurel Romila: e-mail: aurelromila@gmail.com;
blog - http: //aurelromila.blogspot.com