S-a remarcat mai intai la Scoala vedetelor, apoi in cadrul trupei Vita de vie, infiintata in 1996. De atunci, Adrian Despot este vocea inimitabila a formatiei, chitarist, compozitor si producator muzical. Si, mai presus de toate, un profesionist de exceptie, pasare rara, in lumea muzicii romanesti
"Rock, da, dar fara stampila"
- Intre trupele de rock care s-au afirmat in Romania in ultimii ani, Vita de vie a facut mereu nota discordanta: ati anulat prejudecata existenta in mintea romanilor ca rockerul trebuie sa fie rebel, neserios, dur si singuratic...
- Inca de acum zece ani, cand ne-am apucat noi de muzica, visam sa schimbam lumea, sa scapam cantaretul de rock de stampila asta ingrozitoare care i se aplicase. Era destul de frustrant pentru mine si pentru ceilalti colegi de breasla sa fim considerati niste paria, doar fiindca noi cantam rock, in conditiile in care studiile noastre muzicale erau mult peste cele ale masei de cantareti care se perindau pe la TV, a caror medie de varsta era pe undeva pe la 15 ani. Era perioada emisiunilor de divertisment, unde, ca sa fii interesant ca invitat, trebuia sa fii un bou care rade la toate glumele prezentatorilor, facute intr-o gramatica de clasa a doua. Noi n-am facut asta, ba chiar adoram emisiunile in direct, unde savuram chipul prezentatorilor care ramaneau interzisi la cate o replica de genul: "N-ar fi mai bine sa vorbim despre altceva?". Sigur, asta ne-a costat mai putine prezente pe micul ecran. Apoi, intr-unul din primele interviuri pe care le dadeam revistei voastre, am spus ca as prefera ca in locul urletelor sau al adularii irationale fanii nostri sa vina dupa concert sa dea mana cu noi. Ei bine, asa s-a si intamplat. Sunt tot mai multi cei care vin si ne felicita civilizat, cu o strangere de mana, care inseamna foarte mult pentru noi. Ne-am creat un fel de ritual. Noi nu ne dam cu capul de pereti, noi dam mana! Deci, lucrurile se schimba, dar lent. Iar un bilant corect nu poate fi facut in timp ce traiesti evenimentele, ci doar la cate zece ani.
"Am rezistat, dar n-a fost usor. De multe ori ne-au ajutat parintii"
- Cum ati rezistat pe piata muzicala? Tranzitia romaneasca s-a simtit si in muzica?
- Noi traim in continuare o perioada de tranzitie, pentru ca muzica rock este interzisa. Intr-o anumita masura, lucrurile nu s-au schimbat nici azi. Prejudecati exista inca foarte multe la nivelul caselor de discuri, care nu mai produc formatii de rock, si la nivelul presei audio si TV, care refuza sa le promoveze. Azi, pare o nebunie sa te mai apuci de rock in Romania. Noi am avut norocul unor momente bune, la inceput. Acum zece ani, rockul inca se afla pe un piedestal. Se faceau inca turnee foarte mari. Primul nostru album a avut parte de o promovare foarte buna. Din 2000 insa, rockul a inceput sa se interzica la TV. Ca sa ne mai promovam albumele, am fost nevoiti sa gasim diverse subterfugii: promovam numai balade sau piese mai reggae. Inregistram special variante acustice ale pieselor electrice, care sa fie acceptate spre promovare. Am refuzat sa ne mai enervam si am gasit o provocare in a compune, de fiecare data, si cate o versiune acustica. De rezistat, am rezistat, dar n-a fost usor. De multe ori ne-au ajutat parintii sa supravietuim. Apoi, cu timpul, in loc sa ne luam ciocolata cu banii castigati in concerte, i-am pus unul peste altul si am incropit un studio muzical, care aduce din ce in ce mai multi bani. Mai tarziu, am facut si o firma video, care si ea incepe sa aduca bani. In zece ani probabil o s-o ducem foarte bine. Oricum, ca o concluzie, nu e usor sa canti rock in Romania. De aceea numeri pe degete formatiile profesioniste. Restul sunt amatori care canta in timpul liber, atunci cand au terminat programul de 8 ore de la firma. Noi suntem angajati full time la Vita de vie. Asta e viata noastra.
"Mi se pare absurd ca la 32 de ani sa-mi mai urlu durerea la luna, cum o faceam in liceu"
- Declarati la un moment dat intr-un interviu ca muzica pe care o faceti este foarte egoista..
- Da, pentru ca noi nu facem muzica pe gustul publicului. Noi facem muzica noastra si cui ii place poate s-o cumpere. Sigur ca ne dorim sa fie cumparata. Si este. Dar nu ne gandim la public, pentru ca ne-am anula ca artisti. Noi nu compunem nici pentru fete parasite, nici pentru baieti rebeli. Mi se pare absurd ca la 32 de ani sa-mi mai urlu durerea la luna, cum o faceam in liceu. Noi ne-am propus din prima zi impreuna ca singura noastra strategie de marketing sa fie aceea de a canta doar ceea ce simtim. Nu am ales sa cantam rock. Asta a iesit. Exista piese mai vesele, mai triste, dupa cum e starea noastra de spirit. Dar cu timpul, si muzica noastra s-a mai asezat, orchestratia a devenit mai limpede, iar sentimentele exprimate mai profunde.
- La ce se poate astepta publicul de la Vita de vie, in viitorul apropiat?
- Se poate astepta sa ne vada peste tot, cu piese mai vechi, dar si cu piesele de pe cel mai recent album, Egon, pe care l-am lansat anul trecut. Este, cred, anul cu cele mai multe concerte Vita de vie. Avem si doua turnee in plan. Dupa un inceput de an cam prost - tobosarul nostru, Pupe, si-a rupt mana -, a trebuit sa intrerupem lucrul la un album cu versiuni acustice ale pieselor vechi. Am luat un alt tobosar pe care l-am invatat piesele, ca sa putem pleca la concerte. Acum, ca Pupe a revenit, n-am mai avut chef sa lucram tot la piese vechi. Asa ca am inceput sa compunem bucati noi. Suntem extraordinar de activi si de inflacarati, pentru ca ceea ce iese este foarte proaspat si neasteptat. Va fi un album total neobisnuit fata de ce am facut pana acum. Cred ca suntem atat de imprevizibili ca formatie, incat nici chiar noi nu stim exact cum va suna viitorul disc. Experimentam foarte mult si asta a fost unul din secretele rezistentei noastre. Muzica e joaca. Un parc cu jucarii. Cand poti sa te joci cu toate jucariile, ce sens are sa te dai doar pe tobogan?
- Adica sunteti foarte inspirati?
- Da. Eu cred ca muzica este peste tot. Este divina si ea a fost deja creata, muzicianul trebuie doar, ca un ascet, sa gaseasca, pe undeva prin subconstient, poarta catre ea si catre Dumnezeu. Noi nu cream prea mult, suntem doar niste receptori. Cateodata, poarta asta e deschisa si vin bucati de piese. Alteori, vine cate o piesa intreaga. Acum simtim poarta deschisa la maximum si suntem in delir. Cel putin mie, faptul ca pot sa compun imi tine de foame, de sete si de somn.
"Nu exista cuvinte care sa exprime exact ce simti, cand devii parinte"
- Esti casatorit, tata a doi copii. Chiar si viata ta personala sparge cliseele. Te-a schimbat rolul de parinte?
- M-a schimbat enorm. Mi-e greu sa ma mai uit inapoi la cel care eram, nu ma mai inteleg. S-a schimbat totul la mine, de la propria alchimie, pana la relatiile cu ceilalti. Am descoperit ca sunt un om bun, ca iubesc oameni si lucruri. Ca ma pot bucura de o zi insorita. Nu mai am neguri, nu mai sunt incrancenat. Familia nu fusese un criteriu important pentru mine, dar acum totul s-a schimbat. Sunt fericit si pot vedea partea frumoasa. Copiii mei sunt fabulosi. Toma are trei ani si este la gradinita, Maia are doi si este leit sotia mea. Este adevarat ce se spune, nu exista cuvinte care sa exprime exact ce simti cand devii parinte. E un sentiment foarte adanc si profund. Cu sotia mea sunt impreuna de 17 ani aproape. Cum eu am fost mai mereu cu capul in nori, iar ea cu picioarele pe pamant, ne completam foarte bine. Mi-ar fi placut sa am ce poveste romantica sa le spun nepotilor mei despre cererea in casatorie, dar la noi totul a fost natural. Intr-o zi, dupa vreo 13 ani impreuna, Lisa mi-a spus: "Auzi, nu crezi ca ar fi cazul sa ne luam?". Si am zis: "Ba da". A mai trecut un timp si mi-a zis: "Auzi, nu crezi ca ar trebui sa facem copii, ca mai tarziu o sa fim prea batrani?". Si am zis: "Ba da". Daca n-ar fi fost ea sa ma tina deasupra valului, nu stiu ce s-ar fi ales de mine, probabil as fi fost foarte, foarte depresiv, si poate ca n-as mai fi apucat interviul asta. Cand sunt depresiv, sunt ca un gandac sub talpa unui bocanc. Am o povara infernala pe umeri.
- Cum vezi acum, dupa mai mult de zece ani de existenta, evolutia industriei muzicale romanesti?
- Au fost multi ani isterici, in care s-au dat nenumarate tunuri in muzica, cu tot felul de formatii care au disparut dupa cate un an. Industria muzicala s-a dezvoltat insa si ea in timp real, odata cu aceste formatii. Iar azi, chiar daca formatiile respective nu mai sunt in picioare, in posturile cheie au ramas aceiasi oameni, care lucreaza la fel, pentru ca s-au format in acei ani. Frustrarea noastra este ca, desi trupele rock au cele mai generoase concerte, cu publicul cel mai numeros, nu se editeaza si nu se produc formatii de rock. Vita de vie, Cargo, Iris sunt formatii care nu au nici o problema cu concertele, sunt cerute peste tot. Dar publicul nu le poate vedea si la televizor. Apoi, mi se pare ca anii astia nebuni au inlaturat profunzimile. Daca inainte, cand era cenzura, te chinuiai sa spui ce ai de spus intr-o fabula, dupa revolutie ai putut spune liber. Cu mici exceptii, arta a disparut. Si lumea nu se va mai intoarce la metafora, oamenii sunt prea obositi sa mai gandeasca un vers, sa mai caute un inteles. Muzica a scazut dramatic ca vanzari in toata lumea, nu doar in Romania. Muzica trebuie scoasa din panoul cu arte. A murit ca arta, a devenit entertainment, distractie. Si urmeaza ca si celelalte arte, in pas vioi, sa devina comert, sa devina derizoriu. Astea sunt vremurile in care traim si este absurd sa ne opunem. In timp, am ajuns la concluzia ca lumea nu se poate schimba cu un singur hey rup. Dar cu toate astea, nu recomand nimanui sa nu incerce s-o schimbe, pentru ca impulsul energetic pe care il ai in momentul in care crezi ca poti s-o faci este sublim.
"Mi-e sufletul slab si am nevoie sa-l hranesc cu arta adevarata, ca sa ramana viu"
- Cum te impaci cu ritmul nebun al anilor 2000?
- Eu nu lupt pentru adaptabilitate, nu vreau sa ma adaptez la nimic. Am 32 de ani si-mi vine sa vorbesc cu "pe vremea mea", desi sunt contemporan cu aceste schimbari, iar sentimentul de impotenta este cu atat mai mare. Singurul lucru pe care incerc sa-l fac este sa analizez, ca sa inteleg, pentru a ma putea strecura printre aceste transformari, fara ca ele sa ma transforme si pe mine. Pe vremuri, in orice casa gaseai Biblia si Codul bunelor maniere. Astazi, daca esti politicos, esti plictisitor. Nici un baiat de 20 de ani nu mai deschide usa la masina unei fete. Intuiesc o noua ordine pe care va functiona societatea, care inseamna confort, casa, masina, telefon, roboti de bucatarie, televizor cu plasma. Toate serviciile aduse populatiei transforma creierul intr-o leguma. In toata aceasta ordine, in care esti prizonier din toate punctele de vedere, muzica e singura forma de libertate care ne-a mai ramas.
- Formatia Vita de vie nu e o formatie mondena. A fost o decizie voita de a va tine departe de gura presei?
- E adevarat ca nu ne plac evenimentele mondene. In 2002, odata cu aparitia celui de-al doilea album al formatiei, am decis cu totii sa nu mai lasam nimic exterior sa ne fure din energie. Si am ridicat niste zidulete in preajma noastra. Am creat o cetatuie, in care eram noi, foarte buni prieteni unul cu altul, familiile noastre si prietenii formatiei, care sunt tot mai multi si cu care am avut intotdeauna mijloace foarte diverse de a tine legatura. Retragerea asta a adus, din punct de vedere creativ, numai lucruri bune si profunde.
- Ai studii de pedagogie muzicala si, pana nu demult, puteai fi vazut si in juriul concursului "Megastar". Cum se vede de la pupitrul juriului noua generatie de muzicieni?
- Am constatat de-a lungul timpului ca romanii vor mai intai sa fie vedete, sa fie adulati, inainte sa fie cu adevarat profesionisti. Daca s-ar naste maine o trupa tanara de rock, sfatul meu ar fi sa se gandeasca bine de la inceput ce vor, caci compromisurile te abat din drum. Vor sa faca bani sau vor sa se exprime? Eu unul nu vreau sa ma gandesc la stomac, sunt destul de gras. Dar sufletul mi-e slab si am nevoie sa-l hranesc cu arta adevarata, ca sa ramana viu.
Foto: Mediafax (3)