Doi prozatori buni (ambii nascuti in 1969) au avut ideea de a adauga numeroaselor marturii despre comunismul romanesc o carte ce il priveste exclusiv din perspectiva femeilor. Pentru asta au apelat la 17 scriitoare si jurnaliste de varste diferite - de la varstnice la altele care erau copii in ultimii ani ai ceausismului -, cerandu-le sa-si povesteasca propriile experiente din cotidianul comunist. Antologia cu textele lor, diverse ca stil si gen publicistic, configureaza din fapte particulare de viata adevaruri comune, din care reiese clar ca femeile au dus-o si mai greu decat barbatii in societatea aceea in care existenta era un permanent slalom intre obligatii si interdictii. Fiindca, pe langa rolul lor traditional de mame si gospodine (devenit un calvar din cauza lipsurilor), aveau serviciu, prelungit cu inutile si mari mancatoare de timp activitati extraprofesionale (sedinte de indoctrinare, munca voluntara obligatorie, participari la manifestatii etc.). Cateva subiecte obsesive leaga marturiile din volum. In primul rand, interzicerea avorturilor din 1966, inasprita prin decretul criminal din 1985, care a afectat grav viata cuplurilor terorizate de o sarcina nedorita si a avut consecinte tragice pentru mii de femei. Transformate in animale de prasila cu obligatia de a aduce pe lume, in orice conditii, minimum patru copii, umilite de supravegherea stricta a vietii intime prin controale ginecologice fortate, amenintate cu puscaria, majoritatea femeilor din perioada ceausista au suferit traume puternice. Alt subiect recurent e lipsa alimentelor, produselor elementare de igiena, a minimului necesar ce se putea obtine doar cu mari eforturi si pierderi de timp, restrictiile la lumina si caldura, duplicitatea, suspiciunea, minciuna oficiala cu viitorul luminos. Fiecare din autoarele cuprinse in sumar are propriul mod de a se raporta la acel (slava domnului!) trecut chinuitor, care in detaliile lui zilnice poate parea celor nascuti dupa 1989 de domeniul absurdului, daca nu chiar horror. Unele scriitoare au puterea sa se desparta de acest trecut razand, altele il evoca patetic sau cu bufeuri liricoide; sunt povestite cu vana de prozator sau cu ochi de reporter episoade semnificative, se fac anumite consideratii sociologice si referinte livresti. Nimic din ceea ce e specific feminin nu lipseste Tovaraselor de drum, asa ca, dragi cititoare, veti recunoaste in multe pagini propria experienta si va veti identifica, in functie de varsta, cu una sau alta dintre marturii. Caci portretul robot al femeii din Romania de pana in 1989, rezultat din insumarea textelor, are ceva si din dvs. sau din mama dvs. Fie ca e vorba de Sarsanela Adrianei Babeti, menita unei vesnice carausii in mainile prelungite cu sacose, de experienta dureroasa a emigrarii din exasperare, evocata de Rodica Binder si de profesoara Gertrud B. in dialog cu Mariana Codrut, de deprimanta lupta pentru te miri ce de la cozi, de sordidul vietii sexuale sub spectrul procuraturii, de amintiri din scoala si facultate, de imposibilitatea igienei si frustrarile cochetariei (dar si ingeniozitatea satisfacerii ei cu inlocuitori), totul se leaga intr-un documentar la care privim azi si cu o anume induiosare. E adevarat ca era urat si greu in multe feluri pe care antologia le surprinde. Dar, cu toate relele, bucata aceea de viata in comunism ne-a continut copilaria cu miracolele ei, tineretea cu iubirile, prieteniile, revelatiile culturale, maternitatea, dragostea neconditionata a parintilor, bucuriile ilicite... De aceea, nu putem privi inapoi doar cu manie, nu-i asa?