Fie ca se trateaza singur, fie ca apeleaza la un confrate, atitudinea lui de doctor se schimba total in fata bolnavului care este chiar el insusi. Astfel:
* Consultatia pe care eventual si-o acorda depaseste cu mult cele 8 minute stabilite, in medie, de statisticile medicale romanesti.
* Cea mai sublima declaratie de inalta valoare morala care a fost redactata vreodata - "Juramantul lui Hipocrate" - este devotat si cu sfintenie respectata.
* Boala proprie e privita iscoditor, cu grija, rabdare, atentie, prudenta, interes si maxima seriozitate.
* Tratamentul ales este diversificat, in functie de noile informatii medicale obtinute, toxicitatea lui e scrupulos controlata, efectele benefice cantarite alaturi de cele posibil devastatoare. E acceptata chiar si utilizarea terapiilor complementare, potrivit anticului dicton: "Trebuie urmata orice cale care duce la insanatosire".
* Statutul de "pacient exceptional" hotarat de celebrul doctor american B. Siegel este din prima clipa adoptat. Medicul-pacient e, fara discutie, unul exceptional. El refuza sa fie "victima" ascultatoare a celui care-l ingrijeste, daca nu face aceasta singur, fara un complice. Asadar, pune intrebari, vrea sa-si inteleaga simptomele, sa se implice, sa cunoasca detalii, sa controleze rezultate. Nu accepta sa i se faca tratament din afara, fara sa participe la el. Suportand riscuri si provocari, medicul-pacient isi dezvolta acel locus interior care ii permite sa-si supravegheze destinul, sa nu se teama de viitor sau de niste evenimente exterioare.
In cazul in care vindecarea triumfa, medicul fost pacient revine la starea lui normala de sanatate si de comportament profesional. Adica, in mod firesc:
* Consultatia acordata altuia nu depaseste 2-3 minute.
* "Juramantul lui Hipocrate" e inghesuit intr-un raft uitat si ingropat in praf.
* Boala, daca nu-i personala, e privita cu ingaduinta, superficialitate, neseriozitate, unidirectional, de cele mai multe ori cu stabilirea unui diagnostic "blitz" si a unui tratament pe masura, fara a se tine cont de faptul ca "a hotari rapid o afectiune cuiva si a-i prescrie pilule roz, galbene sau albastre nu inseamna de fapt a face medicina". (Dr. Henry Bieler)
* Efectele negative si utilitatea leacurilor propuse sunt ignorate cu plictis, terapiile complementare sunt subtil si discret ironizate.
* Statutul "pacientului exceptional" e privit cu dispret si cine se comporta ca atare nu este considerat decat un enervant si sacaitor bolnav "rau" sau "dificil", care trebuie pus la punct, de indata.
Diferenta aceasta de atitudine a unor medici fata de ei insisi cand sunt pacienti si fata de pacientii obisnuiti care le solicita ajutorul a generat intotdeauna, oriunde si oricand, jenante situatii de "culpa omittendo" sau de "mal praxis", greseli profesionale cu usurinta de evitat, doar prin mai multa intelegere, bunavointa, corectitudine si comunicare.
Sa nu uitam ca este vorba doar de unii medici, si ca nu numai in aceasta profesie exista "copaci falnici" si nelipsitele "uscaturi". Sa nu uitam de asemenea ca oricine poate gresi (vina recunoscuta-i pe jumatate iertata), asa cum au dovedit-o somitati in materie de medicina, povestindu-si gafele greu de imaginat (in"Dictionarul erorilor medicale", aparut la New York, inca din 1983). Dar ceea ce nu trebuie uitat cu nici un pret este faptul ca, pe mormantul medicului german Paracelsus, intemeietorul medicinii moderne, sta scris inca de acum aproape 500 de ani: "Medicina inseamna iubire!". Asadar, dragi medici, iubiti-va pacientii cum va iubiti pe voi insiva, atunci cand, cateodata, Roata Vietii intoarce cursul normal al desfasurarii evenimentelor si va transforma-n pacienti! "Fiti fata de altii cum ati vrea si ca altii sa fie fata de voi" .
Prof. ILARIA CARARE - Piatra Neamt