Bucurestiul este probabil singura capitala din UE in care se demoleaza bijuterii de arhitectura veche si se construiesc haotic cladiri de sticla si otel, fara nici un respect pentru identitatea locala si fara reguli urbanistice clare. Este locul in care asa-zisii "dezvoltatori" actioneaza ca in "Vestul Salbatic", cu o mana pe pistol (a se citi maneta buldozerului) si cu cealalta pe teancul de bancnote cu care mituiesc consilieri, arhitecti, urbanisti si primari, intr-o maniera pe care nici un alt oras din lume n-ar accepta-o. Rasar turnuri extravagante, in vecinatatea fragila a unor bijuterii de arhitectura, precum Catedrala Sfantul Iosif si Biserica Armeneasca, si in zone verzi precum Piata Charles de Gaulle, stadionul Tineretului s.a. Monumente de arheologie industriala, precum Fabrica Granitul, Fabrica Regiei Nationale de Tutun sau Moara Olmazu, unele cu premii de arhitectura la inceputul secolului trecut, se afla in curs de demolare sau au fost deja demolate, vaduvind istoria orasului de cladiri unice, de neinlocuit. Prin slabiciunea unor legi usor de ocolit, in multe cazuri, construite anume spre a fi usor de ocolit, sfidand Planul de Urbanism General si masluind documente de mostenire sub ochiul dinadins miop al consiliului, al primarului general si al justitiei, "baietii destepti" din domeniul imobiliar "zgarie" deja cerul Bucurestiului cu produsele lor artificiale si inexpresive de sticla si otel, nelalocul lor, in inima orasului.
Alarmat de aceasta situatie, precum si de starea jalnica in care se afla in general monumentele din tara, presedintele Traian Basescu a instituit, asa cum aratam in numarul trecut al revistei, o Comisie prezidentiala pentru patrimoniul construit, siturile istorice si naturale din Romania. Este o initiativa de amploare nationala, poate putin prea tarzie, dar laudabila, prin caracterul ei ultimativ: acum ori niciodata!
Profesorul dr. ing. Dan Lungu, membru al acestei comisii prezidentiale, este profesor de siguranta constructiilor la Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti si detine functia de director general al Institutului National al Monumentelor Istorice (INMI), calitate in care a atras atentia in repetate randuri edililor bucuresteni, arhitectilor si urbanistilor, cu privire la demolarile de tip ceausist, care au revenit in forta, si la modul nedemn in care orasul vechi este supus unor implanturi etajate ce ranesc ochiul si jignesc bunul gust al multor bucuresteni. Speram ca protestul profesorului Lungu, exprimat in revista noastra, sa nu fie in pustiu.
"Asupra unui monument nu poti interveni cum te taie capul, chiar daca esti proprietar"
- Domnule profesor, care este, in general, situatia patrimoniului din Romania la ora actuala?
- Din pacate, o parte insemnata a patrimoniului este, pretutindeni in tara, agresata si distrusa. Este un conflict evident, in primul rand in Bucuresti, intre dezvoltarea orasului si conservarea patrimoniului construit. Deseori, la adresele pe care le detinem si unde figureaza obiective de patrimoniu, gasim, la o simpla inspectie, un teren viran! Avand peste 25.000 de pozitii in Lista Monumentelor Istorice 2004, patrimoniul construit si istoric este foarte greu de administrat, deoarece putine institutii de stat mai sunt astazi proprietare ale acestuia, el fiind retrocedat si se afla in proprietate privata. Or, proprietarii istorici si mai degraba mostenitorii lor ignora un lucru esential: asupra unui monument nu poti interveni oricum, chiar daca esti proprietar. Aici Legea 422 nu este suficient de clara sau nu este aplicata. Mai sunt si alte legi care, pe hartie, apara patrimoniul, dar fiind facute in alta etapa de dezvoltare a Romaniei, nu mai sunt functionale in prezent. Este limpede pentru oricine ca in momentul de fata exista un conflict major de interese intre patrimoniu si presiunile imobiliare si financiare din Bucuresti. INMI este foarte preocupat de aceasta deteriorare fara precedent a statutului obiectelor protejate, doar teoretic, de lege. Inaintam Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, Ministerului Culturii si Directiei pentru Cultura a Municipiului Bucuresti, la cererea societatii civile, dosare de clasare de urgenta a cladirilor si a siturilor aflate in pericol, in incercarea de a le salva astfel de la distrugere.
- De ce nu le claseaza Institutul, scutindu-le de referate birocratice, de intarzieri uneori fatale? De ce nu are INMI o functie executiva?
- Din pacate, legea nu ne permite. Este o deficienta a prezentei legi, deoarece avem si competenta si dorinta necesare de a face noi, in cooperare si cu alte institutii, documentele de clasare respective. Am avut discutii nenumarate, am incercat sa ne impunem in fata unor organisme locale de specialitate, dar am fost ignorati sau ironizati gratuit. Spre exemplu, cu Directia pentru Cultura si Patrimoniu a Municipiului Bucuresti am avut discutii despre demolarile care ignora bunul simt si au loc, sub privirile tuturor, la circa 100 de metri de Ateneul Roman (str. G. Clemenceau nr. 8-10). In loc de argumente, ni s-a raspuns cu cinism: "Domnule profesor, ne pare rau, avem pareri diferite cu privire la dezvoltarea Bucurestiului". Cu alte cuvinte, INMI doreste stagnare in Bucuresti, si numai Directia de Cultura a Municipiului doreste dezvoltarea orasului, inclusiv prin demolarea cladirilor frumoase din centrul Capitalei.
"Bucurestiul sangereaza cu fiecare straduta linistita, lovita de interese imobiliare meschine, rapace"
- Daca pe domnii respectivi nu-i intereseaza importanta istorica a cladirilor care se demoleaza, ce spuneti dvs. despre nebunia imobiliara care ne urateste Capitala?
- Bucurestiul seamana tot mai mult cu un oras mutilat de razboi. Este plin de rani adanci, sangereaza cu fiecare straduta linistita, lovita de interese imobiliare meschine, rapace. Iau la intamplare exemplul unei superbe case de pe strada Vissarion nr. 8, vecina cu Casa Lipatti din apropierea Pietei Romane. De un an de zile, cladirea aflata intr-o zona protejata este lasata sa se prabuseasca, dupa ce i s-a pus foc la acoperis si i se smulg saptamanal zidurile de caramida. Arhitectii au promis ca o vor proteja, atunci cand au solicitat de la Comisia Nationala a Monumentelor Istorice aprobarea pentru construirea unui bloc de 6 - 7 etaje, in spatele ei. Comisia a fost prea indulgenta si arhitectii nu s-au tinut de cuvant. In acelasi timp, aprobarea acelui bloc este conditionata de realizarea unei parcari, iar accesul spre acea parcare nu poate trece decat pe locul casei care acum "plange" amarnic. Este o reteta diabolica, bazata pe aprobari pas cu pas, pe nebagarea de seama a autoritatilor (daca ar fi sa le acordam credit de corectitudine) si iuteala de reactie a demolatorilor. A accepta un bloc de mare inaltime intr-o zona protejata este un lucru nepotrivit, deoarece reprezinta un model periculos pentru viitoarele cladiri inalte ce se vor inmulti pe baza precedentului creat. Deja, la cateva zeci de metri, in Piata Romana nr. 7, cladirea din dreapta Academiei de Studii Economice este intr-o stare care sugereaza ce poate urma, dupa modelul "Vissarion". Bresa oricum a fost facuta: sa ne amintim cum anii trecuti s-a produs o explozie de gaze intr-o frumoasa cladire din aceeasi emblematica piata, iar in locul ei se inalta acum un hotel care depaseste urat si vizibil regimul de inaltime al zonei. La fel s-a intamplat in Piata Charles de Gaulle: a aparut turnul acela mare de sticla, iar langa el, peste noapte, ne-am pomenit cu o epidemie de cladiri inalte, distrugand pentru totdeauna farmecul interbelic al acestei zone preponderent verzi si cu cladiri de joasa inaltime.
"Asistam la o distrugere fara precedent a patrimoniului construit frumos al Bucurestiului"
- Se spune ca mita la primarie, pentru fiecare etaj ce depaseste inaltimea acceptata de Planul de Urbanism General, ar fi de 50.000 de euro. Cum comentati?
- Nu am date care sa confirme zvonurile respective, dar daca lucrurile ar sta asa, atunci ar fi foarte grav. Ce pot sa va spun este ca, in momentul de fata, exista o presiune imobiliara uriasa asupra centrului Bucurestiului. Ca urmare, asistam la o distrugere fara precedent a patrimoniului construit frumos al acestui oras. Noi am spus tot timpul ca cei mai mari dusmani pe care Bucurestiul i-a avut au fost doi: 1. cutremurele si 2. sistemul de demolari ceausiste. Daca in cazul cutremurelor si al lui Ceausescu n-avem ce comenta, diagnosticul fiind clar din toate punctele de vedere, iata insa ca a aparut un al treilea dusman, perfid si puternic, pentru ca se bazeaza pe coruptie: demolarile de dragul banului.
- Recent, s-a anuntat ca primarii Videanu si Ontanu au aprobat demolarea celui mai vechi spatiu comercial din Europa, Piata Obor. Vom avea cladiri de sticla in locul unui martor de secole al vietii bucurestene. Este normal?
- Dupa parerea mea nu este normal. De altfel, martori ai istoriei noastre, aceste bijuterii de arhitectura ce reprezinta savoarea Capitalei, au ajuns sa fie distruse pe banda rulanta. Este de neacceptat! Sunt inmarmurit de usurinta cu care cad aceste case si piete, purtatoare ale istoriei, valorii si identitatii orasului. Constructii unicat, definind in timp specificul locului; stradute romantice, vorbind de fiinta Bucurestiului de odinioara, isi traiesc ultimele clipe. Malformatii straine de arhitectura locala distrug putinele reguli de urbanism din trecut intr-o maniera scandaloasa. Sunt arhitecti care au afirmat ca plantarea acestor turnuri de sticla printre cladirile vechi poate fi un lucru de bun gust. Resping aceste idei si consider ca facem o greseala imensa, pe care o vor condamna generatiile viitoare, fiindca le vaduvim de marturiile esentiale ale perioadei interbelice si nu numai - de altfel atat de laudata si admirata prin cuvinte.
- Plantarea in centru a cladirilor inalte poate avea consecinte negative si din punct de vedere seismic. Care este parerea dumneavoastra, ca profesor de siguranta constructiilor?
- In cazul unui cutremur, aceste cladiri inalte, in anumite circumstante, pot deveni cvasi-rezonante cu conditiile seismice ale Bucurestiului si atunci am putea avea surprize, ca la cutremurul din 1977. Nu va ascund ca, din ratiuni financiare, noi inca nu proiectam la nivelul de siguranta din Statele Unite si UE, ci suntem intr-o faza de tranzitie: cutremurul ca etalon de proiectare a cladirilor in Romania de astazi este un cutremur ce s-ar produce - in medie - o data la 100 ani, diferit de cutremurul catastrofal definit in normele de protectie seismica din SUA si Uniunea Europeana (Eurocodul 8 ce va fi introdus si in normele din Romania) ca fiind cutremurul ce s-ar produce o data la 475 ani. Pe scurt, nu proiectam intr-un regim de protectie seismica echivalent cu cel din America, desi, teoretic, ceea ce proiectam este sigur. Pe romaneste, e loc de mai bine, dar ne va costa mai mult.
"Care case? Care patrimoniu?"
- Legea localizeaza centrul istoric al orasului in zona Lipscani. N-ar trebui extinsa aria si la marile bulevarde, pana in cartierele de case salvate de la demolarea ceausista?
- Centrul istoric poate fi definit in multe feluri. Problema este ca patrimoniul istoric bucurestean este raspandit in tot orasul. Si, culmea ironiei, este inglobat in nenumarate zone protejate, dar cu acest amendament implicit: nici o cladire din respectivele zone nu este clar protejata, ci numai zonele in general! Sa dam un exemplu: trei vile impecabile situate pe bulevardul Alecu Constantinescu din Parcul Domeniilor, zona care este protejata, au fost demolate in ultimii 2 ani, iar in locul lor s-au construit cladiri de afaceri cu 5-6 etaje extinse aproape pe intreaga suprafata a curtii, lipsite de un minim spatiu verde - ceea ce nu se potriveste in nici un fel cu specificul cartierului. Acest mod de judecata poate da unda verde ca si alte cladiri sanatoase de pe strada sa fie demolate, si in locul lor sa apara cladiri P+5 si P+6, sfidand regula urbanistica a zonei si istoria cartierului.
- Calea Victoriei, magistrala istorica si de suflet a romanilor, este amenintata de cativa zgarie-nori. Cum pot fi aceste proiecte sustinute de arhitecti?
- Nu cunosc prea multe date generale, dar pot vorbi de cladirea vecina cu Casa Vernescu, fostul sediu al Ministerului Industriei Constructiilor de Masini, demolata anul trecut. Palatul acela, dupa parerea mea, a fost cea mai frumoasa cladire inalta a Bucurestiului, alaturi de Palatul Telefoanelor. Construita intr-un stil art-deco impecabil, cu o feronerie absolut extraordinara si de o regularitate structurala exceptionala, era destul de flexibila la cutremur si in consecinta avariata semnificativ. Cu toate acestea, merita mai mult decat oricare alta sa fie consolidata, si nu demolata. Daca nu bagam de seama, tendintele de demolare rapida ameninta pur si simplu identitatea romaneasca in arhitectura si urbanism, coplesindu-ne cu constructii de import. Sa nu uitam ca traim intr-o tara in care s-a nascut creatorul teatrului absurdului, Eugen Ionescu. Asa cum am ajuns cu padurile, lasand muntii golasi, desi diversi oficiali afirma in mod absurd ca avem mai multe paduri decat in 1990, tot asa putem ajunge incet-incet si cu casele vechi. Maine, poimaine, primarii Bucurestiului ar putea sa se intrebe cu naivitate teatrala: "Care case? Care patrimoniu?".
Profesorului Dan Lungu ii puteti scrie la e-mail: lungud@inmi.ro