"Karpatia va canta liber oriunde in Romania"

Rodica Culcer
Presedintele Romaniei a acuzat Curtea Constitutionala si Parchetele ca sunt pavaza pentru posibilii infractori din Parlament. Este justificata aceasta pozitie? Nu poate fi interpretata ca fiind un amestec in actul de justitie?

- Mai intai trebuie sa precizam ca deciziile Curtii Constitutionale nu sunt acte de justitie, ci interpretari ale Constitutiei - sau cel putin asa ar trebui sa fie, desi tot mai multi experti constitutionali se plang in ultima vreme ca membrii CCR adauga la legea fundamentala, in loc sa se mentina in litera si spiritul ei. Totodata, membrii CCR nu sunt de fapt judecatori, desi sunt numiti astfel, ci un fel de " gardieni ai Constitutiei ". Ei nu se pronunta asupra dosarelor din instanta, ci asupra unor texte de lege, deoarece CCR nu functioneaza dupa modelul Curtii Supreme a Statelor Unite, ci dupa modelul european. Odata aceasta confuzie inlaturata ne dam seama ca de fapt comentariile asupra deciziilor CCR nu au cum sa reprezinte o imixtiune in activitatea justitiei propriu-zise sau o forma de presiune asupra instantelor judecatoresti. In plus, cunoscandu-i pe membrii acesteia si chiar pe judecatorii propriu-zisi, nu avem nici un motiv sa credem ca ar fi usor de intimidat.
In ceea ce-i priveste pe procurori, se poate argumenta, la rigoare, ca presedintele nu ar fi trebuit sa le critice deciziile. Pe de alta parte, presedintele a sustinut o chestiune de principiu, care tinea de interpretarea legii si a deciziei CCR: avand deja avizul presedintelui pentru dosarele demnitarilor-parlamentari, trimiterea acestora la Parlament este de fapt inutila, dupa cum a afirmat de altfel mai demult si presedintele CCR, Ion Vida. Omeneste, frustrarea presedintelui poate fi inteleasa, iar procurorii care au preferat sa-i ignore avizul de cercetare penala si sa se adreseze Parlamentului, stiind bine ca acolo toata munca lor va fi anulata, nu se vor lasa probabil intimidati de presedinte.
Pe de alta parte, ceea ce a facut Traian Basescu a fost sa-si exprime opiniile despre deciziile CCR si gestul procurorilor - nu despre dosarele demnitarilor cercetati -, iar dreptul la libera exprimare a opiniilor este garantat de Constitutie pentru toti cetatenii tarii, inclusiv pentru seful statului. Acelasi rationament a fost aplicat de insasi CCR in 1994 si in cazul afirmatiilor facute de Ion Iliescu, cu privire la retrocedari. Este adevarat ca libertatea de expresie este greu de suportat uneori, dar nici o democratie nu poate supravietui fara respectarea ei.
Sa incercam acum sa interpretam declaratiile presedintelui din perspectiva politica: in 2004, succesul lui Traian Basescu si al Aliantei D.A. s-a datorat unui discurs anti-coruptie. Patru ani mai tarziu, constatam ca lupta anti-coruptie bate pasul pe loc si se impotmoleste in tot felul de tertipuri avocatesti, preluate cu entuziasm de CCR. Cum nu putem admite ca diminuarea coruptiei in Romania este zadarnicita de Constitutie, suntem fortati sa conchidem ca toate eforturile de diminuare a acestui flagel national se datoreaza complicitatilor dintre politicienii care au detinut puterea sub o forma sau alta din 1990 incoace si magistratii care i-au ajutat sa se imbogateasca prin spolierea statului roman. Faptul ca, dupa ce decisese initial ca presedintele poate aviza cererile de urmarire penala a demnitarilor, CCR a decis ca ar fi nevoie si de avizul Parlamentului, are darul sa exaspereze pe oricine, inclusiv pe Presedinte - singurul de altfel care mai are un discurs anti-coruptie pe scena publica romaneasca.

In ultima vreme, fiecare sarbatoare sau eveniment organizat de comunitatea maghiara se soldeaza cu agitarea steagurilor unguresti si scandarea unor lozinci antiromanesti. Cea mai recenta manifestare de acest fel a fost pe 2 mai la Oradea, cu prilejul concertului sustinut de formatia Karpatia - interzisa deja in Slovacia. Nu ar fi timpul ca autoritatile romane sa se sesizeze si sa aiba o reactie?

- Cred ca in acest caz avem de a face cu ceea ce presedintele Basescu numea recent un " blat politic ". Autoritatile statului roman s-au specializat demult, in tot felul de astfel de " blaturi " - de la organizarea unui raliu automobilistic care terorizeaza populatia Capitalei si-i distruge parcurile, pana la tolerarea manifestarilor anti-romanesti pe teritoriul Romaniei. De fapt, aceste autoritati nu au fost in stare sa apere Romania niciodata - nici macar inainte de 1989, cand regimul comunist, cu toata retorica lui nationalista, nu a fost in stare sa contracareze eficient propaganda extremistilor maghiari privitoare la istoria Transilvaniei. Nu argumentele au lipsit, ci personalitatile care sa le sustina cu convingere si, mai ales, credibilitatea puterii de la Bucuresti.
Cu regret constatam ca nici acum, puterea de la Bucuresti, in speta guvernul, nu are credibilitatea si autoritatea necesare pentru a apara interesele romanilor pe plan international. Aceste carente majore ale celor care ne-au reprezentat, dublate de abilitatea maghiarilor, au facut ca mesajul Budapestei sa fie mai bine receptat in Occident decat mesajul Bucurestiului. Diplomatii unguri au avut intotdeauna relatii mai bune in capitalele europene decat diplomatii romani, iar in ultima vreme, europarlamentarii unguri au fost foarte activi in promovarea criticilor la adresa Romaniei, daca este sa amintim doar demersurile disperate ale Kingai Goncz, de a obtine o monitorizare a Romaniei in chestiunea minoritatilor, inainte de admiterea noastra in UE. Toate acestea au facut ca romanii sa fie tot timpul in defensiva, cu spatele la zid, fapt datorat insa si retoricii nationaliste deplasate, adesea, a unor politicieni romani, care a fost abil speculata de politicienii maghiari de la Strasbourg si de aiurea. Drept urmare, in Europa, maghiarii sunt perceputi a fi "mai europeni" decat romanii, iar romanii sunt etichetati drept "extremisti nationalisti ". Parteneriatele politice incheiate de-a lungul anilor de guvernanti cu PRM nu au avut darul sa ne imbunatateasca imaginea in UE. Pe de alta parte, nici parteneriatele cu UDMR nu au adus nimic bun pentru romani: politicienii maghiari au colectionat privilegii economice, in dauna propriului electorat (a se vedea nivelul de subdezvoltare al judetelor secuiesti), iar la Strasbourg au fost partenerii Budapestei.
Urmariti de un complex stupid, politicienii romani cauta sa menajeze sensibilitatile maghiarilor si dau dovada de lasitate, pentru ca nu stiu sa promoveze in mod inteligent cauza romanilor. In concluzie, atata vreme cat ne vom lasa condusi de politicieni verosi si inepti, intrati in politica doar pentru a se imbogati si nu pentru a reprezenta interesele cetatenilor, Karpatia va canta libera oriunde in Romania.