"Cu cat inaintezi in varsta, cu atat mai mult ai nevoie de afectiune"
La 50 de ani mai avem dreptul la dragoste? Dintr-o jena prost inteleasa, refuzam sa discutam sincer despre varsta a doua, considerand ca dupa 50 de ani oamenii sunt scosi pe tusa. Ce este si ce nu este adevarat din aceasta prejudecata, aflati din interviul urmator
- In interviurile si cartile dvs. ati afirmat, nu o data, ca iubirea si erotismul nu tin de varsta. Este o metafora sau un adevar?
- In mod normal, aceasta varsta ar trebui sa fie cea mai frumoasa. Este perioada de maxim echilibru si de implinire din viata unui om. Este momentul cand personalitatea noastra se implineste cu adevarat si ne aratam a fi ceea ce suntem. Am scapat de turbulentele adolescentei si nu suntem apasati nici de bolile si pierderile batranetii. Traim, cu alte cuvinte, o perioada a implinirilor si a rafinamentului, in timp ce, rodat si trecut prin multe, cuplul isi arata trainicia. Ce pierdem in cantitate castigam calitativ. Devenim intru totul jumatatea celuilalt. Si invers. Crizele care apar la inceputul casatoriei devin o amintire. Prin echilibru si maturitate, cuplul ofera mari compensatii. Mareste, de pilda, durata de viata. Se stie ca celibatarii traiesc mai putin decat cei casatoriti si, in mod sigur, sunt mai depresivi.
- Daca lucrurile stau asa, cum se explica atunci disputele si certurile, indiferenta sau chiar ura care mocnesc in unele cupluri? Din vina cui se ajunge la divort?
- De regula, vina apartine amandurora. Principalul motiv este rutina. Din diferite pricini, unul sau altul din soti nu se mai intereseaza sa reprezinte ceva nou pentru partener: se imbraca mereu cu aceleasi haine, ramane captiv unor tabieturi monotone, impune sotului sau sotiei un stil de viata excesiv de sedentar, plicticos, previzibil. Remediul e simplu: reinnoirea permanenta, atentia acordata detaliilor, gesturilor marunte de afectiune. Mai ales la 50 de ani, trebuie sa cultivi ideea de a darui in permanenta - de la flori, la mici cadouri. Paradoxal cumva, cu cat inaintezi in varsta, cu atat creste nevoia de afectiune, de tandrete - mai ales pentru partenerii parasiti brusc de catre copii. Asta declanseaza in multe cazuri "sindromul de cuib parasit". Plecarea copiilor creeaza un gol, o lipsa, si putini oameni sunt dispusi sa recunoasca si sa constientizeze acest lucru. Brusc, cei doi parteneri se trezesc cu un plus de afectiune, pe care nu mai stiu sa-l gestioneze corect. Devin apatici, indiferenti unul cu altul. Nu e usor. Practic, cei doi trebuie sa reinvete, in singuratatea nou creata, sa traiasca impreuna. Important e sa redescoperi omul de langa tine, sa duci o viata activa. Statistica arata ca cel mai expus acestui "sindrom de cuib gol" este tatal, si nu mama, cum s-ar crede. In orice caz, este o mare greseala sa mizezi pe o perpetua legatura cu copilul, manifestand o protectie constanta si exagerata. Va suferi si parintele, dar si copilul, pe care il condamni cumva la imaturitate, la o copilarie prelungita.
Straini sub acelasi acoperis
- Ce se intampla cu acele cupluri care nu au copii? Sunt ele altfel decat familiile numeroase?
- Aparent, aceste cupluri sunt mai unite si pline de afectiune reciproca. In realitate, lucrurile nu stau asa, iar daca cei doi se izoleaza, isi restrang numarul de contacte sociale, preferand sa traiasca unul pentru altul, in final se dovedeste ca tot mai ramane un plus de afectivitate necheltuita, care va duce la crize grave. Am spus crize, nu neaparat divort. Totul depinde de calitatea cuplului. Daca respectivul cuplu pleaca de la inceput cu handicapul unor diferente si nepotriviri majore, aceste conflicte ajung sa se "coaca", sfarsind intr-o explozie intarziata si, adeseori, violenta. Altfel spus, cei doi ajung sa traiasca sub acelasi acoperis, ca doi straini. Foarte mult conteaza insa contextul, existenta unui ideal comun: o viziune comuna de viata, o preocupare identica, religioasa, ecologica, naturista etc. Asta da multa stabilitate si apara cuplul de felurite rupturi si clivaje. Important este - si intr-un caz, si in altul - ca nimeni sa nu-si canalizeze frustrarile sau agresivitatea pe celalalt partener - cel mai adesea nevinovat. Este vorba de acei oameni numiti de literatura de specialitate "calai domestici" - persoane deosebit de amabile (lapte si miere) la serviciu, dar care acasa devin tirani pentru toti membrii familiei, cer respectarea unor reguli pana la absurd, ii devalorizeaza mereu pe cei apropiati, nu se arata niciodata multumiti etc.
- Dar dragostea? Mai au dreptul oamenii de 50 de ani la erotism?
- Exista o intreaga mitologie care insoteste varsta adultului. In definitiv, aceasta este si tema favorita a multor carti cu pretinse sfaturi despre viata, dar adevarul este altul. De pilda, imbatranirea barbatului a urcat de la 50 la 60 de ani. Nici varsta femeii adulte nu se mai respecta, celebrul roman al lui Balzac, "Femeia la 30 de ani", facandu-ne cumva sa zambim. In ecuatia erotismului a intervenit puternic un stil mai bun de viata, uzura biologica e mai putin vizibila, in timp ce noile mijloace medicale (de la Viagra la silicon, de la chirurgia estetica la tratamentul cu estrogeni) nu au facut decat sa prelungeasca tineretea si energiile vitale.
Leacuri de dragoste
- Orice s-ar spune, varsta de 50 de ani presupune multe surprize si, mai ales, nelinisti. Ce sfaturi le-ati da acestor oameni? Ce ar trebui sa stie despre varsta lor?
- In primul rand, e bine sa nu-si ascunda varsta. Imaginea despre sine trebuie adaptata la sinele real. Este stupid si daunator sa aderam la valorile unei alte generatii, sa ne prefacem ca indragim hip-hop-ul si manelele la moda, cand preferintele noastre au ramas la Beatles ori la Frank Sinatra. De ce sa ne punem cercei in ureche sau sa ne tatuam partile intime? Tineretea nu se prelungeste cu decor si ornamente. Oricat ai incerca sa amani, momentul adevarului va sosi. Problema este daca te-ai pregatit pentru asta, daca te cunosti cu adevarat. Nu trebuie sa ne speriem de imbatranire. Organismul si psihismul nostru au destule mecanisme de aparare, prin intermediul carora nu suntem lasati sa fim foarte dezamagiti de sine. Un alt sfat: cumpatarea si intelepciunea in timpul disputelor provocate de gelozie. Cineva trebuie sa cedeze. Surprinzator poate, aceasta nu e femeia. La ea functioneaza complexul de rivalitate, banuind, de pilda, in spatele unor mici fantezii erotice, existenta unei rivale. Putine femei au curajul sa accepte ca o aventura mai tomnatica a sotului nu o va inlocui. In astfel de situatii, cea mai buna solutie este dedramatizarea. Criza nu poate dura mult. Rar se intampla cand, la 50 de ani, barbatul isi iese cu adevarat din matca. In orice caz, un lucru e limpede: viata in doi se invata mereu si la orice varsta. Niciodata sa nu crezi ca le stii pe toate. Cand iubesti, nu o faci pentru a demonstra ceva cuiva. Iubesti pur si simplu, cu intelegere si generozitate.