Despre fata ascunsa a naturii
Ondine, silfide, gnomi...
In acest articol vreau sa va povestesc cate ceva despre natura, despre parti ale ei mai intai ascunse, dar care se intretes in viata noastra de zi cu zi. Se va vedea cum reinnodarea legaturii noastre cu acestea ne poate schimba radical intelegerea universului si ne poate fi indemn catre o cu totul alta relatie cu natura. Orice om care va face aceasta va fi profund miscat in adancul sau si nu va mai putea fi acelasi ca inainte.
Suntem obisnuiti sa privim natura prin simturile noastre. Spunem: uite o salcie, uite o piatra, o pasare in zbor - lucruri pe care le vedem, le auzim, le pipaim. Poate ne lasam si miscati sufleteste de cele privite si ne bucura tasnirea verdelui primavara sau ne face melancolici padurea ingalbenita a toamnei. Sunt insa unii dintre noi care "vad" si alte lucruri in natura, in plus fata de cunoasterea omului de stiinta sau trairea artistului. Acestia resimt mai intens procesele ce au loc in ea, se daruiesc lor intru totul, simt impreuna cu ea, apoi lasa aceasta traire sa se condenseze in imagini, in intelesuri si chiar in intalniri cu fiinte ce se dovedesc astfel a trai intr-o fata invizibila a naturii. Oamenii acestia vor vorbi atunci despre zane si priculici, gnomi, pitici, ondine, silfide, iele, duhuri sau despre cum se vor chema in limbile diferitelor popoare aceste fiinte ale naturii, numite si fiinte elementare, ca urmare a trairii lor in elementele pamant, apa, aer si foc. Acest popor al fiintelor elementare nu se va vedea cu ochii trupesti si nici auzi cu urechile trupesti, si totusi, el poate fi receptat si trait sufleteste, la fel de intens si de real ca si acele parti vizibile ale naturii, pe care le traim din plin, prin intermedierea simtirii fizice.
Voi povesti mai jos cateva din intalnirile mele cu spiritele naturii si cu alte fiinte elementare, despre cum au avut ele loc si ce au schimbat in mine.
Intalnirea din padurea taiata
Drumeteam singur prin munti, intr-o iarna. Eram undeva unde nu se abate de obicei nici un turist, pe o culme impadurita din apropierea unui sat. Vremea calda facea sa nu fie decat pe alocuri zapada. Strabatand astfel padurea, am ajuns la un loc unde se facusera defrisari, in urma carora o zona larga ramasese cu totul lipsita de copaci. Doar tufe de mur si cateva tufisuri salbatice apucasera sa creasca pe pamantul dezgolit. Se vedea, de asemenea, un drum abrupt, cu fagasuri adanci de roti in solul padurii, care fusese probabil deschis pentru masinile forestiere care lucrasera acolo. Treceam peste zona defrisata, un pic visator si neatent, cand am alunecat si, cazand, m-am lovit usor la mana intr-o creanga cu spini. Socul caderii, desi usor, m-a desteptat brusc, iar privirea sufleteasca mi s-a indreptat catre cele din jurul meu. Fiintele naturii acelui loc imi facusera aceasta. Foarte neprietenoase cu mine, omul, ele ma "ajutasera" sa cad si sa ma lovesc la mana. Eu nu aveam ce cauta acolo, spuneau ele, boscorodind intunecate. Am vazut, totodata, teama si disperarea lor, provocate de cei ce taiasera padurea cu catva timp in urma, cu masinile lor mari si puternice. Si nu numai ca taiasera padurea, dar acei oameni nu avusesera nici o umbra de intelegere, de simtire pentru ea, sufletul lor nu traise moartea padurii decat ca pe o munca si-atat. Nici un contact sufletesc prin simtirea vietii, a frumusetii padurii si a suferintei ei nu pornise catre fiintele elementare.
Ca intotdeauna cand isi dadeau seama ca le vad, le inteleg si ma pot cufunda in trairea lor, au fost foarte surprinse. De mult timp se dezobisnuisera ele ca oamenii sa le mai bage in seama, sa se gandeasca la ele. Le-am intrebat atunci ce pot sa fac pentru a le ajuta, iar ele, "scotocind" prin reprezentarile din sufletul meu, au ales ceva de acolo, spunandu-mi: "Tu ai de-a face cu oameni ce lucreaza cu lemn. Fa atunci ceva sa nu mai taie padurea doar dupa folosul lor, ci si dupa al ei, sa o ingrijeasca si sa ia din ea numai ceea ce o ajuta sa ramana vie si puternica".
Paznicul stalpului
O alta asemenea intamplare a avut loc in Stuttgart, in Germania, unde fusesem invitat de catre Centrul Cultural "Forum 3" sa tin cateva conferinte despre relatia omului cu diverse fiinte spirituale. La una dintre aceste conferinte, am fost intrebat daca nu pot spune ceva si despre fiintele spirituale existente in Stuttgart. Am raspuns ca nu sunt in stare in acel moment, pentru ca nu am perceput inca ceva legat de cele existente acolo. A doua zi, plimbandu-ma cu intrebarea in mine prin oras, am intrat intr-unul dintre marile magazine de imbracaminte din zona centrala. Desi era inca dimineata, magazinul era plin de lumea atrasa de vanzarile cu pret redus la sfarsit de sezon. Oamenii se grabeau de la un raion la altul, luau in mana hainele pentru a le lasa degraba si a cauta altele, priveau pretul si mergeau mai departe. Incet-incet, m-am cufundat in atmosfera locului si am privit fiintele elementare legate de magazin. Mi-au iesit in intampinare fete grotesti, facand grimase nerusinate (ceva asemanator se poate vedea in anumite desene animate asa-zise "pentru copii". Aspectul lor era determinat intru totul de oameni, luasera forma aceea grotesca, din incarcatura sufleteasca a celor ce populau magazinul - din dorinta lor de a avea, de a consuma, din pofta de chilipir care stapaneste sufletele, dincolo de masura fireasca a acestor lucruri.
Apoi m-am indreptat catre Centrul Cultural "Forum 3". La intrarea in cladire era o scara care incepea cu un stalp de piatra, provenind, probabil, de la o cladire mai veche. Acolo, langa acel stalp, mi-a iesit in intampinare o alta fiinta elementara, foarte diferita de cele din magazin, mult mai prietenoasa si mai binevoitoare. Daca cele din magazin radeau sarcastic de prostia si superficialitatea noastra, de cat de usor pierdem noi, oamenii, masura in relatia noastra cu obiectele pe care le vrem, micul prieten din Forum 3 era foarte curios sa stie ce aduc eu cu mine in acel loc. Atitudinea lui s-ar putea traduce in cuvinte omenesti prin: "Haide, spune, tu ce ne aduci bun aici, ce stii tu, despre ce ne vorbesti?".
Din nou, felul de a fi al acestei fiinte elementare, pe care popoarele nordice o numesc tomte si este un fel de gnom legat de un loc unde se petrece o activitate umana, de obicei de o casa, era determinat de oamenii care aveau de-a face cu Forum 3, pentru ca acest centru cultural era deschis tuturor. Am zambit de placere, trecand pe langa el, atat era de simpatic, si l-am invitat sa vina cu mine in mansarda de la etajul cinci, unde eram eu cazat, insa nu a venit. Chiar daca simpatic si curios, acest tomte isi luase prea in serios munca de a se ingriji de stalpul de la intrare si de a-i intampina pe cei ce intrau in cladire, pentru a-si parasi locul. Iar pentru ca am dorit sa-i fac un cadou, odata ajuns in camera mea, am spus o rugaciune pentru el.
Copiii fiintelor ingeresti
Cunoasterea acestor fiinte elementare, prin traire directa, arata ca ele exista si "faptuiesc" in natura, in stanca, in apa, in aer, in foc, in ciclurile zilei si ale anotimpurilor, in procesele din plante, care au loc de fapt prin munca lor, in animale si chiar si in om. Ele lucreaza, de asemenea, ca mijlocitori intre diversele fiinte spirituale din ierarhiile ingeresti si taramul fizic, ducand la implinire procese ale caror impuls si cauza se afla in intentiile fiintelor superioare lor. Ele nu au trup fizic si nici un Eu, cum are omul, ci doar parti din acestea, respectivforte de viata si "un fel" de suflet.
Important pentru noi, oamenii, este sa intelegem cum s-au nascut ele si care este soarta lor. Pentru intelegerea aparitiei lor, privirea clarvazatoare trebuie sa se indrepte catre creatia lumii. Fiintele elementare au fost nascute de catre fiinte ingeresti, printr-un proces asemanator celui prin care noi, oamenii, nastem ganduri. La inceput, cand substanta lumii inca nu era ca astazi, ci mult mai diafana, au trait in elementul foc, apoi, pe masura ce creatia lui Dumnezeu Tatal s-a condensat, au trecut si in elementele aer, apa si pamant. De aceea, ele se simt astazi incarcerate in acestea si nu isi doresc nimic mai cu ardoare decat intoarcerea in spiritual. Noi, oamenii, datoram acestui proces de condensare a substantialitatii lumii faptul ca avem un trup fizic in care putem dobandi constiinta de sine si libertate si, prin implinirea lor suprema, iubirea pentru toate cele din jur. Sa nu uitam ca acestea s-au facut si cu sacrificiul fiintelor elementare, care, pentru izbavirea lor, depind acum de noi.
Cum are loc aceasta eliberare a fiintelor elementare din natura am putut intelege privind in imaginile vietii unei persoane care a murit in urma cu mai mult de zece ani. Am vazut mai intai acea persoana pe cand era copil, la inceputul secolului XX, jucandu-se afara intr-o dimineata senina de iarna. Se repezea catre culmea unui deal si privirea i s-a indreptat pentru o clipa catre albastrul senin al cerului si albul dealurilor ninse. Pentru acea clipa, sufletul lui a trait ceva din dumnezeirea naturii, din frumusetea si maretia ei. Iar pentru ca sufletul nostru si mai ales Eul nostru se afla acolo unde ne indreptam voit si cu daruire atentia, de acel copil s-a legat si ceva din fiintele elementare ale acelui peisaj. Anii au trecut si copilul a crescut. El a uitat acea scurta clipa din copilarie, insa legatura facuta atunci intre el si fiintele elementare a ramas. Dupa ce a murit, zeci de ani mai tarziu, ele si-au gasit eliberarea, atunci cand sufletul celui ce se indrepta catre ceruri s-a desfacut ca o floare, catre taramurile din inalt, iar fiintele elementare au ajuns si ele acasa. Daruirea din trairea lui din copilarie a fost cea care le-a izbavit.
Din toate acestea, am invatat cate ceva. Mai intai, sa stiu ca in jurul nostru se afla o multitudine de fiinte elementare, carora le datoram multe din ceea ce noi numim "procese ale naturii", apoi sa incerc sa nu distrug natura din jurul meu, pentru a nu le lipsi pe acestea de locul lor firesc de viata, iar, mai presus de toate, sa ma straduiesc sa imi daruiesc atentia, sufletul si fapta mea catre tot ceea ce este natura, pentru a le ajuta sa se elibereze. Nu gesturi marete se cer, ci grija si fapta iubitoare pentru creatie, pentru aspectele marunte ale vietii de zi cu zi.
Ar mai fi multe de spus, insa sper ca, fie si numai prin eventualele intrebari si nedumeriri ale cititorului, am reusit sa nasc in sufletul acestuia un inceput de uimire fata de natura si de fiintele nevazute din ea, pentru ca orice cunoastere adevarata incepe cu uimirea. Iar foloasele le vor trage fiintele elementare, carora eu le-am fagaduit sa alcatuiesc o punte catre oameni.
______________________________
In tainica lume a plantelor
Ucigasul si floarea
Cand o femeie vorbeste cu florile ei, atunci cand le stropeste sau le ingrijeste, starneste - in general - zambete ironice sau compatimire. Asta pentru ca multa lume mai crede ca sentimentele plantelor sunt o poveste inventata. Ultimele experimente stiintifice arata insa ca femeile au perfecta dreptate. Dar: cele care simt ca noi, oamenii, sunt oare plantele insele sau spiritul lor? Raspunsul la aceasta intrebare ramane sa-l dam fiecare dintre noi. Oricum, cei care au o simtire intuitiva fata de plante nu acorda prea mare importanta unor astfel de probleme teoretice.
Experientele mentionate mai sus au fost efectuate cu ajutorul unui detector de minciuni, un aparat electric care imprima pe hartie curbe corespunzatoare vibratiilor pe care le inregistreaza. Conectat la o persoana interogata - de pilda, in justitie - detectorul descrie o linie regulata, atata timp cat persoana respectiva spune adevarul. Cand aceasta minte, linia oscileaza brusc. Adevarul, izvorat din sufletul omului, curge odata cu curentul nervos electric prin creier; in momentul cand adevarul este "siluit", curentul se blocheaza si se supracompenseaza.
Un asemenea detector a fost fixat de o planta careia i s-a inregistrat astfel campul de vibratie si bioplasma. Cand planta a fost intepata, deci i s-a provocat o durere, detectorul a avut o oscilatie puternica. Iar cand in aceeasi incapere a fost intepata o alta planta, surata ei a avut aceeasi reactie, si anume, de mila. Acelasi lucru s-a intamplat si in clipa cand in prezenta plantei au fost aruncati intr-un vas cu apa clocotita, cativa creveti vii.
Intrebarea este: de ce a fost nevoie de un experiment atat de brutal? Oamenii sensibili stiu de mult ca plantele se dezvolta mai bine atunci cand le vorbesti cu caldura, cand le atingi cu tandrete sau cand le acoperi zilnic cu palma, lasand dragostea ta sa se rasfranga asupra lor. Iar planta, recunoscatoare, raspunde. Iubitorilor de plante li s-a intamplat, nu doar o data, sa simta, plimbandu-se prin parc, un val de parfum de trandafiri adiind spre ei sau sa vada cum in gradina ori langa casa lor rasar din pamant, exact acele plante de care se simt atrasi sau pe care le indragesc.
Un specialist american in domeniul detectoarelor de minciuni - el prefera sa le spuna "poligrafe" - locuieste la New York si se numeste Cleve Backster. In timpul cercetarilor intreprinse, el a conectat un asemenea aparat la o planta, pentru a vedea daca rezistenta electrica a acesteia se modifica dupa ce a fost udata si apa incepe sa urce de la radacina spre frunze. Spre surprinderea lui, a rezultat o curba identica cu cea produsa de modificarea sentimentelor omenesti. Planta se bucura! Pe parcursul experientei efectuate, el s-a gandit brusc daca n-ar fi bine sa arda una dintre frunzele plantei. Instantaneu, spaima acesteia s-a manifestat prin oscilatii puternice ale acelor. Planta citea chiar si gandurile! Ba reactiona si de la distanta, la tot ce facea el sau la ceea ce i se intampla, exact ca un caine care incepe sa latre si sa dea din coada cand stapanul, chiar daca nu se vede inca, se-apropie de casa. Deci: plantele sufera sau se bucura impreuna cu intregul univers!
Odata, Backster i-a pus pe sase dintre prietenii sai sa traga la sorti care dintre ei sa duca la indeplinire o anume sarcina. Acestia si-au desfacut biletelele intr-o camera in care se aflau doua plante, iar cel desemnat s-a pus pe treaba, dupa ce au parasit incaperea ceilalti cinci. Adica, a distrus una dintre plante, dupa care a plecat si el. Cealalta planta era conectata la poligraf. In clipa cand cele sase persoane au revenit, pe rand, in incapere, aparatul a inregistrat o reactie a plantei, doar la aparitia "ucigasului". Ea a recunoscut vibratiile ca fiind cele ale criminalului. Altadata, Backster si-a chemat un prieten in camera si l-a intrebat in ce an s-a nascut. Prietenul a spus o cifra aiurea, iar planta, indignata, a si pus acul in miscare. Faptul acesta l-a determinat pe psihiatrul A. E. Esser ca impreuna cu doi colaboratori sa-i puna intrebari unei paciente, in prezenta unui filodendron pe care aceasta il ingrijea zilnic. Planta a fost conectata la unul din poligrafe, intrebarile au inceput sa curga, raspunsurile la fel - unele adevarate, altele nu, planta reactionand, fara exceptie, la toate minciunile.
Atunci cand doua fiinte - un om si o planta sau un animal si un om - se afla in deplina concordanta si armonie, campurile lor de vibratie sau bioplasmele se contopesc intr-unul singur. Din acel moment, ceea ce o impresioneaza pe una dintre ele o impresioneaza imediat si pe cealalta. Adeseori, mamele simt cand copiii lor sunt in pericol sau patesc ceva. O fiinta o cheama in ajutor pe cealalta - constient sau inconstient.
Muzica pentru grau
Oare ce simte iarba, atunci cand cineva incepe sa tunda gazonul sau sa secere pajistea? Sunt oameni care au sustinut c-au auzit tipetele campului. Oricum, gazonul trebuie tuns, pentru ca iarba inalta, mai ales atunci cand e uda, nu te lasa sa treci sau sa stai pe ea. Din cauza asta s-au si inventat soiurile de iarba scurta, ba chiar "presarate" pe ici - pe colo cu floricele, ca o campie in plina primavara!
Plantele sunt foarte sensibile la muzica. In Canada, pe marginea lanurilor nesfarsite de grau, au fost montate difuzoare din care rasuna, cat e ziulica de lunga, muzica pentru cereale. Si s-a dovedit ca granele apreciaza in mod deosebit muzica clasica: cresc mai repede si mai bogate si fac mai multe seminte. In schimb, muzica moderna are asupra lor exact efectul opus. In felul acesta, putem afla si noi care este muzica venita din "ceruri" si care din "iad".
Si plantelor de interior le merge mai bine in incaperile unde se canta la pian in mod regulat. Asta nu inseamna ca plantele aud la fel ca oamenii. Ele preiau vibratiile muzicii in propriul lor camp de vibratie, simtind astfel influenta acestora. Si oamenii bolnavi pot fi vindecati cu ajutorul muzicii potrivite, indiferent daca suferinta lor este fizica sau sufleteasca.
Noi nu stim inca daca plantele percep constient durerea pe care le-o producem. Probabil ca au o constiinta asemanatoare cu ceea ce traiesc oamenii in vis. Constiinta are multe trepte si in acest sens stiinta va face noi si noi descoperiri, care pentru oamenii sensibili nu reprezinta insa niste noutati. Dar este bine sa fie convinsi si cei care nu cred. Chiar daca nu in mod direct, ci pe calea ratiunii. Si-atunci, poate ca vor fi si ei mai atenti la viata de zi cu zi, atat de plina de surprize. Cunoasterea modului in care creatia este unica si totul este legat de tot, fara nici un fel de discriminare intre plante si animale, poate sa-i scape pe oameni de izolarea inutila in care traiesc.
Iubire si ura
Pentru ca au sentimente, plantele cunosc si ele simpatia si antipatia. Care sunt chiar mai intense decat la oameni, pentru ca ele nu-si pot evita vecinii (sau vecinele). O persoana se desparte de partenerul cu care nu se potriveste, dar biata planta este legata prin radacinile ei de un anumit loc. Daca sta langa alta planta mai voluminoasa sau mai inalta, care-i ia lumina, nu poate face altceva decat sa-ncerce sa se inalte si mai sus, ceea ce nu e intotdeauna posibil. Iar daca mirosul si radiatiile vecinei ii sunt daunatoare, nu poate decat sa se rasuceasca putin, sa se-mbolnaveasca si sa moara.
Se-ntampla insa s-avem o planta - in casa sau in gradina - care nu vrea sa se dezvolte si pace. Ii dam apa, lumina, temperatura optima, ingrasaminte si, din cand in cand, cuvinte frumoase, dar ea nu e fericita. Se ofileste si, in final, piere. Cat de neputinciosi ne simtim noi, oamenii, atunci cand nu reusim sa intelegem nici macar tanguirile unei plante!
Dar oare ce nu i-a priit? Nu vom sti, probabil, niciodata. Putem incerca sa aflam, observand atent "gusturile" fiecarui soi in parte. Exista, fireste, si oameni norocosi, in sensul ca in preajma lor plantele se dezvolta frumos, fara exceptie. Dar, in general, unele "prospera", iar altele nu. Este o problema de "asemanare" sau de "respingere" fata de persoana care le cultiva. Dar si intre ele relatiile sunt aceleasi. Sunt flori care nu trebuie puse in aceeasi vaza. De pilda, lalelele cu narcisele. Arata frumos impreuna, dar narcisele se usuca repede, pentru ca nu suporta semetia lalelelor. Nici lalelele cu liliacul nu se potrivesc - liliacul fiind cel care se vestejeste imediat. Iar trandafirii - sa nu "vada" garoafele sau rezeda.
Lacramioarele sunt minunate si umplu camera cu parfumul lor, dar langa ele alte flori nu rezista.
Intr-un buchet de flori de vara multicolor, n-au ce cauta macii si omagul, care le omoara pe celelalte (macul moare el insusi foarte repede).
Cultivatorii cu experienta cunosc plantele care se accepta sau se resping. Trandafirii, de exemplu, sunt flori princiare, ei au nevoie de spatiu si nu suporta in preajma lor florile obisnuite, de duzina.Si, totusi, parfumul lor este mai puternic atunci cand sunt plantati alaturi de ceapa sau usturoi. Chiar si patrunjelul este binevenit.
Vita-de-vie stramba din "nasul" ei nobil, la vederea verzei si nu se omoara nici dupa dafin. In schimb, ingaduie prezenta ulmului si a macului. In fanete si paduri, mesteacanul si pinul se cauta, realmente; impreuna cu iarba neagra si cu ciupercile, ei alcatuiesc o comunitate, in care le merge bine tuturor. Cand oamenii taie pinii, locul este napadit de ierburi, iar ciupercile dispar.
Sub fagul rosu nu vrea sa creasca nimic, poate din cauza ca - asa dupa cum se spune - el "aspira" tot raul de primprejur si chiar si din oamenii care isi beau ceaiul sub acoperisul frunzelor sale, asa cum sunt ei vazuti in gradinile conacelor boieresti.
Nucul si stejarul nu se pot suferi, iar porumbarul si paducelul nici atat. In cazul lor, este vorba de o inrudire, unul dintre copaci considerandu-l pe celalalt ca nefiind de soi "curat".
Exista, apoi, plantele uscate si plantele apoase, care nu se potrivesc deloc. Tufele lemnoase, precum levantica, provoaca, pare-se, uscarea castravetilor aflati prin preajma. In schimb, plantele "reci" gasesc foarte placuta prezenta celor "iuti, fierbinti", cum ar fi ridichea sau hreanul.
Dar cate nu se-ntampla, in tacere, in lumea aceasta vegetala? Observand natura, omul trebuie sa descopere plantele care se cauta sau care se evita, ca nu cumva sa strice tocmai el, printr-o combinatie gresita, Marea Armonie a Naturii. Si ce minune ar fi daca el insusi, Omul, s-ar integra in ea!
RODICA DEMIAN
Acuarele de Wolfgang Maierhof