Inca din copilarie - fiind crescuta in spirit religios - am trait un sentiment neplacut vis-a-vis de sacrificiul mieilor pentru sarbatorile pascale. Imi era cumplit de mila de aceste vietati! Nu intelegeam de ce lui Iisus i se spunea "mielul lui Dumnezeu" si, in numele sau, taman cand traiam suferinta pe care patimile Mantuitorului o starnesc in sufletele noastre, ucidem mii, daca nu sute de mii de animale nevinovate. Celebrand ce? Violenta? Repetand ritualul uciderii? Altfel nu putem sarbatori Invierea? Era blamat Irod pentru uciderea pruncilor (dar oare mieii nu sunt tot prunci?). Cum se poate ca uciderea lor in masa, de Pasti, sa fie considerata ca facand parte din ritualul religios al Sfintelor Sarbatori? Abia tarziu, cand am citit cartea lui Nikos Kazantzakis, "Iisus rastignit a doua oara", mi-am dat seama ca, da, asta facem, il rastignim pe Iisus mereu, interpretand cum vrem porunca divina "Sa nu ucizi". E drept, nu se spune ce anume sa nu ucizi. Dar oare, nu tot viata se cuibareste in trupurile acestea micute? Ne temem de a crea viata, o respingem ca pe ceva care incalca poruncile dumnezeiesti (chiar daca e vorba doar de anumite proceduri care folosind clonarea celulelor ar salva vieti), dar nu avem nici o problema in a ucide fara remuscare, considerand ca e firesc sa omori animalele. Oare noi le dam viata ca sa le-o putem curma cand vrem? Inteleg ca la un moment dat pot exista argumente pentru consumul de carne, dar sa ucizi in numele lui Dumnezeu pui de animale mi se pare o aberatie, care nu-si mai gaseste justificarea in zilele noastre. Nu stiu ce suflet poti avea in clipa in care te duci sa "tocmesti", de viu, mielul pe care urmeaza sa il tai (chiar daca nu direct) - asa cum auzisem la stiri ca se practica -, considerand ca numai astfel respectam traditiile si ne putem bucura de aceste sarbatori. Nu cred in ruptul capului ca Iisus ar putea sa aprobe crima, sa ne oblige sa violam principiile facerii de bine, sub pretext ca traditiile trebuie respectate.
Nu am intentia sa judec pe cineva din moment ce nu pot fi considerata nici eu un exemplu, dar trag nadejde ca oameni cu sufletul mai curat decat mine vor sti ce au de facut. Vreau doar sa ne gandim la ceea ce facem si daca e bine sa procedam asa. In calitate de psiholog, sunt martora suferintei atator oameni care poarta in sufletul lor povara sentimentelor negative, oameni nefericiti care fac eforturi mari sa se lepede de zgura ce le acopera sufletul. Consider ca o cale de a o face este insusirea unui principiu atat de simplu si totusi atat de greu de pus in practica: "Cauta sa nu faci rau si fa cat de mult bine poti". Oare de Paste asta facem? Ne umplem sufletul de iubire? De mila?
Cu mult respect pentru munca pe care o faceti,
L.I.S.