Omul cocheta de mai multa vreme cu politica. A fost, mai pe-ascuns, mai la vedere, omul tuturor doctrinelor posibile, de la nationalism-comunismul PRM-ului, la capitalismul cu fata umana al PDL, dupa cum i-o dictau interesele. A facut mereu jocuri, deschizand si inchizand robinetul protestelor sindicale dupa cum batea vantul pe scena politica. Acum zice ca nu mai poate altfel, ca s-a plafonat facand pe activistul, vrea sa fie mai eficient. Omul vine din sectorul bugetar. S-a remarcat prin tonul ridicat al declaratiilor, prin capacitatea limitata de negociere si prin vehementa cu care acuza de coruptie patronii si guvernele, indiferent de culoarea politica.
Nu e primul, nici ultimul. Liderii sindicali au ajuns premieri, ministri, parlamentari, uneori pastrandu-si, paradoxal, si statutul de bosi ai lumii sindicale. Politicienii au vorbit mereu cu slugarnicie cu liderii sindicali, prezentati mereu drept niste tehnocrati priceputi, lipsiti de ambitii politice. Sindicatele au fost mereu furnizoare de capital uman, si nu doar pentru partidele de stanga. Nici liderul sindical pomenit mai sus si nici colegii sai nu au ezitat cand au fost invitati de partea cealalta a borcanului cu dulceata. Cu cat erau mai vocali si se faceau mai remarcati in lupta lor cu oranduirea cea cruda si nedreapta, cu atat erau mai curtati de partidele politice, care par sa aiba nevoie, indiferent de culoarea politica, de eticheta de oameni cinstiti, inimosi si activi pe care si-au pastrat-o, din miezul unui ev aprins, liderii sindicali. Nu conteaza limuzinele, vilele, terenurile intravilane cu care au fost cadorisiti de primarii sau de mafiotii locului, nu conteaza afacerile la vedere sau ascunse, liderii sindicali inca par in ochii oamenilor simpli niste zei ai dreptatii, gata sa mentina balanta intre forta de munca si cea a banului. De ce sa ne mire ca stabii sindicali nu vor sa-si faca publice declaratiile de avere si interese? Multi dintre liderii sindicali sunt corupti sau coruptibili, santajabili pentru trecutul tulbure sau pentru prezentul tumultuos. S-au mentinut pe val pentru ca pun mereu baioneta la arma cind merg la dialog cu capitalistii straini sau locali, si pentru ca sunt adeptii economiei centralizate, planificate, cerand mereu investitii in forta de munca si compensatii de la bugetul comun pentru concedieri, generosi cu banii patronilor si cu puterea de protest a salariatilor de rand. Din raiul capitalist vor doar beneficiile sociale, fara corvezi si riscuri. Mesajele protestatarilor de la Uzinele Dacia sau de la Arcelor Mittal au fost sovine si antiliberale. Nu e o intamplare ca greii sindicali de la centru si-au mutat cartierul general in curtea intreprinderilor pentru a mana masele in lupta cea mare cu patronii cei necinstiti si interesele lor de aur.
Intrarea in politica nu este doar o forma de adaptare si supravietuire pentru longevivii baroni sindicali, ci si pentru un sistem pe care, teoretic, il consideram apus. Liderii sindicali comaseaza, azi, functiile de lideri sindicali cu cele de indrumator de la invatamantul politic, de secretar de partid si de metodist din vremurile demult apuse. Pentru ca nu le apara nimeni interesele, salariatii se intorc cu sperante nostalgice catre baronii sindicali, ultimii supravietuitori ai paradisului comunist pierdut. Cine ii cumpara pe lideri spera sa primeasca la pachet si inima simplilor cotizanti, neschimbata dupa atatea revolutii si reforme.
Acum o sa va intrebati cine e ipochimenul. Cumva sindicalistul devenit baron in partidul adrienilor-minune, cel cu manelele si cel cu termopanele, si care care acum bate drumurile la DNA? Nu! V-ati gandit, dar n-ati ghicit. Seamana cu el, dar e de calibru mai mic, deci e si mai jalnic.