In doar cativa ani a parcurs drumul de la chitara la psalmi si de la excursii pe munte, la staretie. Nu e vreun "drum al Damascului", ci distanta pana la intelegerea profunda a rostului sau omenesc. Barbat falnic, cultivat si inteligent, bucovineanul Iustin Petre promitea sa devina cineva "in lume". Cand, intr-o zi, s-a calugarit. S-a hotarat sa devina monah, dupa o intalnire cu Parintele Iustin Parvu, staretul de la Petru Voda (Neamt). Spune ca marele duhovnic al Moldovei i-a deschis ochii inimii. A primit numele de monah, tot Iustin, dupa nasul sau de calugarie. Intre timp, numele i-a devenit renume: i se spune parintele Iustin cel Tanar
In soarele primaverii, Dobrogea pare o tipsie de aur. Nu te astepti sa izbucneasca din ea, precum un iezer de piatra, tinutul straniu, de dincolo de coloanele Istriei. La cativa pasi de soseaua nationala care duce de la Bucuresti la Constanta, pe directia Targusor, intri intr-un taram de piatra cu stanci inalte, vaioage aspre si pesteri pline de lilieci: rezervatia naturala Cheia. Cat vezi cu ochii, hatisuri si paduri de stejari pitici, prin care misuna nestingherite salbaticiunile. Aici s-au nevoit in rugaciune, pana la lacrimi, si in post, pana la sfintenie, primii crestini de pe meleagurile noastre. Campia e plina de urma si osemintele lor. Nici o alta bucata de pamant romanesc nu ingroapa in ea atata ardoare crestina, atatia martiri ai dragostei de Hristos. Pasii Apostolului Andrei vor fi ajuns si aici, nu departe de osuarul celor patru mucenici de la Niculitel, aproape de bisericuta de creta din Basarabi, pe sub tamplele aspre de piatra, pe care au fost mai apoi inaltate marile manastiri dobrogene de la Celic Dere, Saon si Cocos. Numai cine nu vrea nu aude in vantul campiei, soapta rugaciunilor primilor dobrogeni crestinati, ori cantecele monahilor ascunsi in pesterile de piatra. Asa se explica, poate, si intamplarea ca, desi este de curand infiintata si ascunsa vederii, Manastirea Sfantul Ioan Casian a devenit, deja, loc de pelerinaj. Ce-i drept, aici a vietuit in vechime Sfantul Ioan Casian, iar acum, manastirea este staretita de un preot tanar, dar de mare isprava, parintele Iustin Petre, trecut abia de 30 de ani.
Manastirea "Sfantul Ioan Casian" vegheaza asupra Gurilor Dobrogei, pe o creasta de deal, la mica distanta de pestera sfantului al carui nume il poarta. Frumoasa si alba, biserica aduna in ziduri tot soarele generos al Dobrogei, impresionanta, in simplitatea si in nobletea ei, care imprumuta ceva din alura sfintelor lacase grecesti si a bisericilor de la Ierusalim.
L-am cautat pe parintele Iustin Petre, pentru a afla cum a ajuns unul dintre cei mai tineri stareti, la 26 de ani, si exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Tomisului, la 30 de ani. L-am gasit alaturi de muncitorii care cladesc biserica mare si inca o cladire, unde vor fi trapeza si arhondaricul.
- Parinte, cum a ajuns un cantautor, sportiv si speolog cum ati fost, sa urmeze Teologia?
- Am crescut cu rugaciune, post, pelerinaje la manastiri. Nu am fost un indiferent religios, dar imi placea viata de lume, cantam bine la chitara, compuneam versuri, aveam si o formatie cu care am dat concerte prin Suceava. Eram foarte entuziast si dornic de a ma implica social, am fondat un club de speologie, "Origini Verzi", care exista si azi, am facut inot de performanta, arte martiale si ma gandeam ca ma voi casatori si o sa am o viata de familie obisnuita. Insa mereu mi-am dorit sa fiu preot. Mi se parea ca nimic nu mi se potriveste mai bine.
- Sunteti nascut la Suceava, ati absolvit Teologia la Cluj, v-ati calugarit in Neamt si v-ati preotit la Constanta. De obicei, calugarii au un traseu mai lin, de unde aceasta alergatura prin provinciile romanesti?
- Asa a vrut Dumnezeu. Am ales sa fac Teologia la Cluj dupa un esec la Facultatea de Teologie din Iasi. M-am considerat nedreptatit si mi-am zis ca pot miza pe corectitudinea ardeleneasca. Iar Clujul a fost o alegere inspirata, caci m-a imbogatit spiritual si mi-a imprimat o anume rigoare. Apoi tot ce mi s-a intamplat a fost fara premeditare, ci doar "intamplari", de fapt descoperiri ale lui Dumnezeu, de care am beneficiat.
"Pana la urma, ai sa vii in manastire"
- Spuneti ca v-ati dorit sa fiti preot, dar voiati sa fiti si monah?
- Nicidecum. Din contra, ii priveam cu neincredere si cu o oarecare superioritate pe calugari, pe care ii consideram niste inadaptati si cam inculti. Calugaria mi se parea un refugiu al celor care nu si-au gasit un rost, al celor deceptionati. Luasem aceasta imagine pe nemestecate, din mediile intelectuale, unde monahii sunt vazuti destul de prost.
- Cum se explica, atunci, ca ati devenit monah?
- Calugaria nu exista in mintea mea ca optiune. Imi placea sa merg pe la manastiri, dar mai mult ca turist, caci vara eram mereu pe munte, cu cortul, rucsacul, chitara, alaturi de prieteni. Nu intalnisem in monahism vreo personalitate care sa ma determine sa ma gandesc macar la calugarie. De fapt, asta imi lipsea cel mai mult: un om care sa ma convinga de ce este important in viata. La sfarsitul facultatii, voiam sa ma casatoresc cu o fata cu care eram prieten de mai mult timp. De Pastele lui 2001, pe cand eram in anul IV de facultate si ma pregateam de licenta, am venit acasa la Suceava. Atunci l-am vizitat pe fratele meu mai mare, care era frate de manastire la Schitul Daniil Sihastrul. Mi-a propus sa mergem la manastirea Petru Voda din Neamt, sa-l cunosc pe unul dintre cei mai renumiti duhovnici ai nostri, Parintele Iustin Parvu. Eu nu aveam vreo curiozitate, dar daca asa spunea fratele meu, care m-a educat, m-a sustinut si m-a si carpit cand a fost nevoie, l-am ascultat. Asa am ajuns atunci, de Pasti, la Petru Voda, unde mi s-au schimbat toate planurile de viata...
- L-ati intalnit pe Parintele Iustin Parvu?
- Da, am intrat la sfintia sa impreuna cu fratele meu. Nici astazi nu-mi pot explica ce s-a intamplat. Cand l-am vazut pe batranul parinte, mi-au dat lacrimile de emotie. La un moment dat, vorbind asa, ca pentru sine, fara sa se uite la mine, Parintele Iustin a spus: "Pana la urma ai sa vii in manastire". Si a continuat cu altceva, fara legatura cu asta, incat m-am intrebat daca nu mi s-a parut. La final, cand ne-a binecuvantat, a zis: "Sa incepem cu parintele" si a venit inspre mine. Eu nu eram preot, dar el stia ca voi fi. Am fost foarte emotionat si, dintr-o data, m-am simtit ca si cum m-as fi redescoperit dupa indelungi cautari. Pana sa ajung la facultate, am fost un haiduc, un om extrem de liber, nimeni nu-mi facea program, nimeni nu-mi punea conditii. Facultatea m-a disciplinat, dar mi-a si ingradit libertatea, nu ma simteam bine in pielea mea. Cand am iesit de la Parintele Iustin, am simtit ca sunt din nou eu, cel dupa care tanjeam, ca m-am regasit. Si asta, fara sa ii cer vreun sfat Parintelui sau sa vorbesc despre calugarie... La Petru Voda l-am intalnit pe un fost coleg de liceu, care acum este ieromonah aici, la Sf. Ioan Casian, alaturi de mine, Parintele Martinian, caruia i-am spus, pe negandite, ca poate vom fi alaturi. Dar inca nu eram hotarat pentru calugarie, ci am aruncat asa, o vorba venita nu stiu de unde, in mintea mea.
- Cand s-a petrecut limpezirea?
- Dupa licenta, am fost sa-l vad din nou pe Parintele Iustin, impreuna cu mai multi prieteni, cu corturi si chitari, asa cum eram obisnuiti, ca urma sa stam mai mult in munte. Eram in vacanta si ma pregateam sa merg din toamna la masterat, tot la Cluj. M-a surprins foarte tare ca Parintele m-a recunoscut si m-a intrebat: "Ce faci, te-ai intors?". Ne-a primit pe mai multi in chilie, iar la sfarsit, ne-a miruit si a zis pentru a doua oara: "Sa incepem cu parintele", venind spre mine. Am ramas singur cu sfintia sa si i-am spus ca vreau sa fiu preot de mir, ca intre timp m-am despartit de fata cu care voiam sa ma casatoresc, dar ca sigur voi gasi o femeie credincioasa, cu care sa fac casa buna. Si i-am cerut sfat daca sa merg la master in Cluj si la doctorat in Grecia... Mi-a spus ca a spovedit multi preoti de mir si ca toti au probleme, iar daca vreau sa fac o preotie totala, sa ma calugaresc, ca familia ma va ingreuna. Ca studiile sunt bune, dar nu masteratul sau doctoratul or sa ma mantuiasca, ci viata curata si rugaciunea. Eram miscat de ce auzeam, ca si cum imi doream demult sa vina cineva si sa-mi spuna acestea. Dar nu eram lamurit ce inseamna viata monahala cu adevarat. L-am rugat sa ma lase doua saptamani sa stau la manastire, sa vad daca mi se potriveste.
"Apa, curgi!"
- Ce anume a fost hotarator in decizia de a intra in monahism?
- Am intrat la manastire pe 1 august 2001 si, in perioada aceea, am cunoscut acolo un om deosebit, pe Dumitru Bordeianu, un supravietuitor al "reeducarii" de la Pitesti din timpul comunismului. Era un tip viu, efervescent, cu o experienta neobisnuita, declamativ, patriot, care a luptat toata viata pentru idealurile sale. A fost prima data in viata mea cand am auzit un discurs convingator despre traditie, ortodoxie si neam. Atunci am constientizat ca sunt si eu dator sa apar, sa cultiv aceste valori, sa ma fac exponent al lor. Ca viata e scurta si trebuie sa faci ceva care sa conteze.
Totodata, am gasit in manastire un mediu cu totul diferit fata de cel la care ma asteptam, am aflat multe lucruri noi, am cunoscut oameni interesanti, am trait mai adanc rugaciunea, privegherile... Toate lucrurile astea ma hraneau, ma entuziasmau. Era mai mult decat o universitate. Din voia lui Dumnezeu, mi-au fost date doua saptamani foarte frumoase, in care m-am simtit acasa, nu am mai avut acel sentiment de instrainare care ma urmarea oriunde, si la Cluj, si la Suceava. Am inteles ca tot ce traisem pana atunci nu fusese decat o bucla in viata mea, necesara, formativa, dar doar o bucla, ca la manastire e viata mea adevarata. M-am hotarat sa ma calugaresc.
- Parintii si prietenii nu s-au mirat, n-au incercat sa va faca sa va mai ganditi, cum se intampla de obicei?
- Parintii mai avusesera o experienta asemanatoare cu fratele meu, dar tot au fost mirati, pentru ca nu m-au stiut niciodata interesat de calugarie. Insa au acceptat usor. Prietenii m-au inteles. Ci numai o fata, cu care iesisem in oras de cateva ori la Suceava, a venit la manastire sa ma ceara in casatorie. Credea ca in felul asta o sa ma opreasca sa ma calugaresc. Nu stiam cum sa o refuz mai delicat. Pe atunci eram paraclisier, si dimineata trebuia sa aduc apa proaspata de la un izvor din padure, pentru proscomidie. I-am propus fetei sa vorbim pe drumul spre izvor. Stiam ca izvorul curge cu intermitente. Si cand ne-am apropiat, mi-am dat seama ca incepe sa picure izvorul. Am zis atunci: "Apa, curgi!", dupa care am continuat discutia, ca si cum n-ar fi nimic neobisnuit. Apa a inceput sa curga cu putere. Am umplut sticla, am mai stat de vorba si cand am realizat ca iar se va opri apa, am spus: "Apa, opreste-te!". Fata a amutit. Pentru mine era doar o joaca, o copilarie, dar pe ea a marcat-o. Am lasat-o sa vada ca apa e oprita, mi-am continuat ideea si apoi am luat-o inapoi spre manastire. Fata n-a mai insistat cu casatoria si a plecat. Ani mai tarziu, am aflat ca ea ma credea facator de minuni si de aceea a renuntat.
- Cand ati fost preotit?
- Pe 25 noiembrie 2001 m-au calugarit, iar pana in aprilie 2002 am stat la Petru Voda. Parintele Iustin mi-a zis ca voi fi hirotonit pana de Paste si pe atunci tot ce zicea avva era pentru mine vocea lui Dumnezeu. Insa ne apropiam de Saptamana Patimilor si nu se intampla nimic. Dar dupa slujba de Duminica Floriilor, m-a chemat si mi-a spus ca se face o manastire la Constanta, unde nu este preot, si ca i s-a cerut sfintiei sale sa trimita pe cineva. "Iti faci bagajul si mergi acolo", mi-a spus. Am plecat, si in Joia Mare m-a hirotonit diacon, in Sambata Patimilor am fost hirotonit preot, iar prima liturghie in calitate de preot am facut-o in noaptea Invierii. Deci, s-a implinit ce-a spus batranul. Pana la urma, n-am ramas la manastirea aceea care se facea, pentru ca era o situatie complicata, ctitorul o voia proprietate particulara. Am fost luat la Arhiepiscopie, dar stiam ca vreau sa vin aici, la pestera Sfantului Ioan Casian, unde se pregatise terenul pentru o noua manastire.
- De ce ati vrut sa veniti aici?
- Locul mi l-a aratat un director de banca, un om foarte credincios, care a ajutat mult Biserica si cu care ma imprietenisem. Mi-a placut de cum am vazut locul asta, am simtit ca are o forta speciala. Simt ca toti sfintii stiuti si nestiuti care au vietuit pe aici lucreaza cu rugaciunea pentru mantuirea celor care se inchina in acest loc. Locul asta are ceva ca dintr-o alta lume, incepand cu peisajul pe care nu-l mai regasesti altundeva in Romania. Iar de cand am inceput sa ridicam manastirea, parca o mana nevazuta rezolva problemele grele si ne arata drumul mereu. De asemenea, vecinatatea pesterii Sf. Ioan Casian e binefacatoare. Emana un duh atat de bun, cum n-am mai intalnit. Acolo a stat pentru doua saptamani parintele Savatie Bastovoi, un tanar monah basarabean foarte cunoscut, scriitor cu mari succese. Sfintia sa a alcatuit in pestera Acatistul sfintilor Epictet si Astion, iar IPS Teodosie spune ca se vede din acest text ca l-a cercetat harul. De cand da caldura, facem slujbe de noapte in pestera de doua ori pe saptamana.
- Cum ati inceput manastirea?
- Am adus trei containere mari, in care am organizat un paraclis si camere de dormit. N-aveam foc si era o iarna cumplita. Pana la urma, am spart un container, pentru a scoate hornul unui godin si a face cald, ca ne ingheta vinul de impartasanie in potir. Nici nu ne puteam spala omeneste, ci doar pe maini. Aduceam apa cu bidoanele din vale, de la un izvor. A fost calugarie grea. Pe 23 februarie 2003 a fost hramul manastirii, a venit lume multa si am sfintit locul. La 1 octombrie am inceput, incet, incet, construirea cladirilor.
- Vad ca biserica va fi destul de mare... De ce?
- Suntem manastirea cea mai apropiata de Constanta, iar zona aceasta este turistica. Vor veni multi oameni. Acum, duminica, la liturghie, vin deja vreo 300 de oameni si stau afara pe orice anotimp.
- Inteleg ca ati gandit aici si un centru cultural...
- Da, o biblioteca, un muzeu si o sala de expozitii. In amfiteatrul natural, descoperit de Vasile Parvan, ceva mai jos de manastire, vom organiza seri de muzica si de poezie crestina. M-am gandit si la o academie monahala, unde calugarii sa poata face cursuri de pregatire pentru universitate. Pentru ca multi din monahii care merg astazi la facultate fac impresie proasta, caci sunt nepregatiti. Si asa tinerii au prejudecati si rezerve fata de cinul monahal, daca le mai dai si motive de acest fel... Calugarul trebuie sa fie carturarul prin excelenta, cel care lumineaza poporul. Cand un calugar merge la facultate, el deja trebuie sa stie dogmatica, istorie, cateva limbi straine.
- Monahii trebuie sa fie elita Bisericii, caci dintre calugari se aleg ierarhii.
- Pai da. Ce altceva are de facut calugarul decat rugaciune si carte?
- In unele manastiri se munceste pe branci, chiar si atunci cand nu mai sunt la inceput si nu mai trebuie construit ceva.
- Este adevarat, pentru ca unii stareti transforma manastirile in cooperative agricole de productie...
- O manastire poate supravietui si fara gospodarie mare, care sa ceara efort fizic major?
- Sigur ca da. Noi nu avem gospodarie cu animale si pamanturi cultivate, dar nu murim de foame. N-am dus lipsa de hrana niciodata, pentru ca are Dumnezeu grija. Noi trebuie sa ne dedicam fiecare zi celor ce conteaza: rugaciune, studiu, mangaierea celor nevoiasi...
- Cu alte cuvinte, sunteti de parere ca manastirile ar trebui sa fie repere morale si culturale, nu cantine sociale...
- Da, pentru ca exemplul lor ar putea fi luat si de mirenii care le calca pragul. De pilda, un grup de crestini care ne frecventeaza manastirea a infiintat la Constanta Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, care are o librarie si o scoala crestina si desfasoara actiuni culturale. Traim vremurile in care Biserica ar trebui sa stie sa implice laicatul, care este o forta extraordinara.
- Sunteti de curand exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Tomisului. Nu e o pozitie dificila pentru un preot tanar?
- Din vara lui 2007 am primit aceasta slujire si, desi sunt multi stareti mai in varsta decat mine sau mai vechi in calugarie, ne intelegem bine, avem o relatie prieteneasca. Eu sunt un om deschis, sociabil, si am primit increderea si prietenia lor.
- Parinte, care credeti ca este prima urgenta in lucrarea manastirilor?
- Recatehizarea oamenilor. Romanul este astazi instrainat de Dumnezeu, din pricina solicitarilor stresante la care il supune societatea. Nu mai are nici educatia crestina de acasa, dupa 50 de ani de comunism si 18 ani de deriva post-comunista. Nu are nici timp sa studieze teologia, sa inteleaga ortodoxia. Noi, preotii, trebuie sa-l ajutam sa si-L apropie pe Dumnezeu. Aici, la Sf. Ioan Casian, vinerea, dupa Sfantul Maslu, tinem cate un cuvant pe un anumit subiect. Iata, vinerea trecuta am vorbit despre tradare, data viitoare voi vorbi despre sinceritate. Evident, in duh ortodox. Sa stiti ca vin multi oameni, multi intelectuali sa asculte, iar la masa care urmeaza se nasc adevarate dezbateri, din care toti avem de castigat. Cred ca asta trebuie sa fie manastirea, un loc in care sa ne regasim cu totii, monahi si mireni, in rostul nostru firesc: mergand pe calea mantuirii.
Fotografii de ANDREI CHERAN
Cei care vor sa contribuie la terminarea construirii manastirii "Sf. Ioan Casian" o pot face prin donatii in contul deschis la BRD Constanta: RO07BRDE140SV06100011400, C.F. 14088542.