Fetita oloaga
M-am nascut in anul 1935, intr-o familie de oameni saraci, dintr-o localitate de munte, de langa Brasov. Primul copil nascut in familia mea a fost un baiat sanatos si frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am nascut infirma de ambele picioare, slaba si pipernicita. Femeile din sat care m-au vazut o indemnau pe mama sa nu-mi dea de mancare, ca sa mor. Iar mama le spunea: "Daca Dumnezeu mi-a dat-o asa, eu ii dau de mancare si apoi sa faca El ce-o vrea cu ea". Iar moasa care a asistat-o pe mama la nasterea mea, ca atunci nu mergea nimeni la spital sa nasca, i-a zis mamei: "Ai grija sa nu mai ai alti copii, ca toti o sa fie schilozi". Dupa mine, mama a mai avut sapte copii, patru baieti si trei fete. Da, sapte copii, toti intregi, sanatosi si frumosi.
La varsta de 3 ani, m-au dus la operatie, dar nu s-au putut termina tratamentele la picioare, ca era inainte de razboi (al doilea razboi mondial), au venit deportarile sasilor, iar medicul care ma operase, de frica deportarii, si-a omorat cele doua fiice si sotia si apoi s-a sinucis. Apoi a venit razboiul, eu am ramas tot chinuita.
La sapte ani, m-au dus la scoala. Noroc ca nu era scoala departe de casa parinteasca, pentru ca mergeam cu mare greu pana acolo. Umblam foarte greu. Imi aduc aminte ca bunica imi dadea cate un bat in mana si-mi spunea: "Umbla drept, tu, umbla drept!". Cand m-a dus tata la scoala, invatatoarea nu a vrut sa ma primeasca, zicandu-i: "Du-o acasa si-o pune la gura sobei sa aiba grija de foc, ca la altceva nu e buna". Dar tata i-a zis: "Eu ti-am adus-o ca s-o inveti carte, iar daca nu vrei, te dau in judecata". Invatatoarea n-a mai zis nimic si m-a primit. La scoala am intampinat alte greutati, copiii nu voiau sa se joace si sa vorbeasca cu mine. De cate ori ma ascundeam in recreatie si plangeam...
Verisoara cu naframa rosie
In vara anului 1948, Anisoara, o verisoara a mamei, a venit in sat si spunea la toata lumea sa mearga la manastire, la Sambata, ca e acolo un mare proroc, care-ti spune tot ce ai facut si chiar ce gandesti. Ea locuia in Brasov. Acolo a auzit de Parintele Arsenie, se facuse mare valva legata de el, si s-a dus si ea la manastire, sa-l vada. Cand a ajuns la Sambata, parintele era intr-un grup de oameni si le vorbea. Ea nu stia cine este. S-a apropiat de grup sa asculte si parintele a strigat-o: "Tu, cea cu naframa rosie, vino mai aproape!". Ea s-a uitat in dreapta si in stanga, sa vada pe cine striga, dar parintele a chemat-o din nou: "Nu te mai uita in dreapta si in stanga, ca pe tine te strig, cea cu naframa rosie". Anisoara s-a apropiat si parintele i-a zis: "Du-te prin sate si-L propovaduieste pe Hristos". Atunci ea a simtit o putere. A venit in sat, umbla din casa in casa si vorbea de prorocul de la Sambata. Oamenii au crezut. S-au dus din sat de la noi 40-50 de persoane la Sambata si toti s-au intors entuziasmati si plini de credinta. Parintele le spusese ce necaz aveau sau ce gandeau si le-a dat sfaturi ce sa faca.
In vara anului 1949, Anisoara a venit si m-a cerut de la mama sa merg cu ea la parintele Arsenie. Mama m-a lasat. Pe parintele Arsenie il mutase intre timp de la Sambata la Manastirea Prislop. Am plecat cu trenul, cu vreo 10-12 oameni pe care nu-i cunosteam. Dupa ce am ajuns la Hateg, aveam vreo 10-15 km de mers pe jos, dar oamenii au tocmit o caruta cu cai, au pus bagajele in caruta si pe mine peste ele. Am ajuns la sfanta manastire spre seara. Pe atunci era fara porti si cu mult maracinis imprejur. Nu mai stiu unde am dormit, in vreo magazie. A doua zi dimineata, am mers in partea dreapta a manastirii si ne-am asezat in rand, in picioare, sa-l asteptam pe parintele Arsenie, sa vina sa ne dea binecuvantare. Fiecare avea in mana cate ceva. Langa mine era o doamna din Brasov si m-a intrebat: "Tu n-ai adus nimic sa-i dai parintelui?". Am ridicat stingherita din umeri. Nu stiam ca asa era obiceiul. Anisoara nu-i spusese mamei nimic. I-am raspuns: "Nu!". Atunci ea mi-a dat un pachetel, cat un pachet de chibrite, nu stiu ce o fi fost in el, si mi-a zis: "Da-i asta parintelui si cere-i ceva!".
Minunea
La un moment dat, parintele a coborat din chilie: inalt, imbracat intr-o reverenda alba, incinsa cu o centura neagra la mijloc. Avea parul negru si lung pana la umeri si niste ochi albastri, albastri... Eu eram a cincea sau a sasea din rand. Tremuram toata. Cand a ajuns la mine si a intins mana sa ma binecuvanteze, i-am intins pachetelul si am zis in gand: "Parinte, ajuta-ma sa pot umbla". In gand am zis, ca nu eram in stare sa scot un cuvant. Dansul a lasat mana in jos, s-a dat un pas inapoi, m-a privit din cap pana la picioare si de la picioare pana la cap si m-a binecuvantat, zicand cu voce tare: "Bine, asa sa fie!". Atunci am simtit un fior si o putere m-a strabatut prin sira spinarii. Si am simtit, deodata, ca pot sa ma tin pe picioare. Parintele Arsenie facuse o minune cu mine: imi daduse putere sa pot umbla. Am inceput sa plang, iar dansul a trecut mai departe. Credinciosii m-au inconjurat si m-au intrebat ce am cerut, ce mi-a dat parintele? Eu nu le-am spus, ci am tot plans...
In anul acela, inainte de Ziua Crucii (14 septembrie), m-am dus iar cu verisoara mamei la Prislop. Parintele Arsenie lucra cu cativa oameni la clopotnita din curtea manastirii si la aducerea apei dintr-un izvor. Intr-o zi, ne-a luat pe toti copiii si ne-a spovedit in grup, apoi ne-a impartasit. In grupul nostru de credinciosi era o doamna din Brasov, care tot plangea. Parintele a intrebat-o:
- De ce plangi, ma?
- Am un baiat de 18 ani si nu ma asculta deloc, ba imi vorbeste si urat.
- L-ai botezat?
- Da, parinte!
- I-ai pus nume?
- Da, parinte!
- Si i-ai zis pe nume?
Ea a tacut. Parintele s-a adresat credinciosilor si a zis: "Uite, asa patesc cei care nu le zic copiilor pe nume, le zic toate negativele: impielitatule, raule, dracusorule, magarule, in loc sa le zica bunule, ingerasule, iubitule, scumpule, ori sa le zica numele dat la botez. Asa ii aveti, cum ii strigati". Apoi i-a zis femeii sa nu plece cu grupul de la Brasov, sa mai stea 2-3 zile la manastire.
In alta zi, dupa-amiaza, ne-a adunat pe toti copiii sa mergem la adunat de zmeura. Padurea din fata manastirii era toata plina de zmeuris (in padurea prin care se merge acum la mormant, pe atunci nu era nici o carare). Am mers cativa metri, cand parintele se intoarce si priveste in jos. In urma noastra, venea un om cu o carte sub brat. Parintele il intreaba ce doreste, iar omul raspunde:
- Parinte, invata-ma cum sa citesc Psaltirea.
- "Din scoarta in scoarta", a zis parintele, si a pornit mai departe. Dupa cativa pasi s-a oprit, s-a intors catre omul acela si i-a spus: "Psalmii de blestem sa nu-i citesti, sa sari versetele ce sunt cu blesteme. Ca daca-i citesti, n-ai folos nici de ceilalti". Si iar a pornit cu noi mai departe. A mai facut cativa pasi, apoi a zis catre noi - eram vreo 8-10 copii:
- Mergeti pe aici, c-o sa gasiti zmeura, eu raman cu omul acesta, ca mai are sa ma intrebe ceva. Si s-au asezat pe iarba amandoi.
Atunci, de Ziua Crucii, a fost liturghie cu episcop si au fost sfintiti doi calugari: parintele Dometie Manolache (numit si Cucuzel), deoarece canta si predica foarte frumos, care mai tarziu a ajuns staret la Manastirea Ramet, si parintele Antonie Plamadeala, viitorul mitropolit al Ardealului. Dupa aceea n-am mai fost la Prislop. Pe parintele Arsenie l-au arestat, a venit comunismul... Nu l-am mai vazut pana in anul 1986.
Pelerinaje la Draganescu
Intre timp, m-am casatorit si am doi copii, o fata si un baiat. Sotul meu este preot, originar de langa Fagaras, iar in timpul studentiei, l-a cunoscut si el pe Parintele Arsenie, fusese de mai multe ori la Sambata, cand era parintele acolo. In toate zilele vietii noastre, binecuvantarea parintelui Arsenie Boca ne-a purtat de grija si ne-a ferit de rele.
Prin anii 70, am venit in satul meu, la parinti, si m-am intalnit cu invatatoarea care nu voise sa ma primeasca la scoala. Ne-am oprit la vorba, in drum, si mi-a povestit despre tata, cum o amenintase cu judecata. Dar ii mai spusese ceva: "Uite, asa oloaga cum o vezi, eu preoteasa am s-o fac, ai inteles?"."De unde a stiut tatal tau ca te faci preoteasa?", m-a intrebat. Mie mi-au dat lacrimile: "Binecuvantarea parintelui Arsenie", am zis in gand. "Uite, eu am un singur baiat", a continuat invatatoarea, "si n-are nici un noroc. Cand era copil s-a dat cu saniuta, s-a lovit la genunchi intr-un stalp si oricat am umblat la doctori, a ramas schiop. S-a casatorit, iar acum a divortat, si uite, tu ce noroc ai avut". Mie imi curgeau lacrimile si in gand multumeam parintelui Arsenie. "Numai Bunul Dumnezeu are grija si ne ajuta la fiecare", i-am raspuns.
Doream foarte mult sa ajunga si copiii mei la parintele Arsenie, pentru binecuvantare. Eu mereu le povesteam despre el, mai ales de cerul albastru ce se oglindea in ochii Sfintiei Sale. Prin anul 1983 m-am interesat cand poate fi gasit parintele la Draganescu, un sat de langa Bucuresti unde era o biserica pe care o picta, iar cand o verisoara a sotului s-a dus acolo, am trimis-o cu ea si pe fiica mea, care era studenta. In acea perioada, sotul meu facuse lucrari de extindere si reparatii la biserica in care slujea. I-am dat fetei o scrisoare catre parintele, prin care il rugam sa vina sa picteze si biserica noastra. Au ajuns la Draganescu. Parintele era in altar, in reverenda neagra si cu ochelari fumurii. Nu slujea, lua doar pomelnicele de la credinciosi. Fiica mea se gandea: "Mi-a spus mama ce ochi albastri, patrunzatori are parintele, iar eu nu pot sa-i vad, pentru ca poarta ochelari". A ajuns la altar sa-i dea pomelnicul, parintele s-a intors sa-l ia, dar si-a scos si ochelarii, zicand: "Ei bine, ma!", si i-a dat binecuvantarea. Fata s-a emotionat de privirea foarte patrunzatoare a parintelui si i-a intins scrisoarea cu mana tremuratoare. Dar parintele i-a zis: "Nu, nu, nu ma angajez la asa ceva". A dat raspunsul fara sa citeasca scrisoarea.
In anul urmator, 1984, i-am trimis din nou, pe amandoi copiii, la Draganescu. Parintele Arsenie l-a luat langa el pe baiat, care era si el student, si i-a explicat pictura de pe pereti, explicatii legate mai ales de compozitia chimica a culorii, si i-a tinut o adevarata prelegere privind efectul nociv al tutunului asupra organismului, incat ai fi zis ca e profesor universitar. Mai tarziu, ne-am dat seama care a fost rostul acestei discutii: desi in familia noastra nu s-a fumat niciodata, baiatul, in anturajul de la facultate, a incercat de cateva ori sa fumeze. Dar dupa discutia avuta cu parintele nu a mai fumat deloc, nici pana in ziua de azi. Parintele i-a mai spus baiatului: "Du-te acum, pana esti student, sa-ti tratezi urechea cu care auzi mai rau, fa-ti aparat auditiv, ca nu te costa nimic". Baiatul nu-i spusese nimic, ca nu auzea bine cu o ureche. Dupa ce a venit de la parintele s-a dus la doctor, si-a facut aparat auditiv si, Doamne fii laudat, dupa ce l-a purtat vreo 2 ani, i-a revenit auzul aproape complet.
Securea din altar
In anul 1986, afland ca in Saptamana Patimilor parintele Arsenie se afla la Draganescu, am luat-o pe fiica mea si pe nasa copiilor si am plecat sa-l vedem pe parintele. A trebuit sa mergem vreo 3 km pe jos, ca era un pod stricat si autobuzul nu putea sa treaca. Am ajuns la biserica pe la ora 11 dimineata, in joia mare. Era lume foarte multa, biserica plina. Se faceau liste, in ordinea sosirii, asa se intra la parintele Arsenie, care era in sacristie, si statea cu fiecare credincios cate un minut. Noi am fost trecute cu nr. 186, 187, 188. Dar cand ajungea omul in fata parintelui, era imposibil sa stea numai un minut. Dupa un timp, a iesit parintele afara si a zis:
- De ce ati venit asa de multi? Stiti ca sunt urmarit de Securitate!
- Parinte, nu vrem sa va facem rau, a zis un domn, dar n-am venit dintr-un singur loc, suntem din Constanta, Cluj, Brasov, Galati, din toata tara! Atunci parintele a inceput sa treaca printre oameni, adresandu-se unuia sau altuia. Ma uitam la dansul, amintindu-mi prima intalnire de la Prislop. Era tot asa, subtire si inalt, dar purta reverenda neagra, centura neagra, o caciula neagra pe cap si avea barba alba. Purta ochelarii fumurii. Se intoarce spre altar si-i zice unui tanar, cam de 30-35 de ani:
- Ma, tu cu camasa albastra, porti barba?
- Nu, parinte.
- Esti popa?
- Nu, parinte.
- Atunci de ce te dai drept popa, ma? Nu te mai da popa, ca-i pacat.
Tanarul n-a raspuns nimic. Oprindu-se langa un domn, cam de 60-65 de ani, acesta a zis:
- Parinte, am necazuri mari...
- Cati ai omorat?
- Nici unul, parinte.
- Cati ai batut?
- Asa mi-a fost meseria...
- Puteai sa te muti de acolo?
- Puteam...
- N-ai facut-o, acum trage!
Apoi, parintele s-a dus langa o tanara cam de 30 de ani, ce avea o tumora pe gat, in dreptul urechii drepte. Nu se vedea, ca avea basma pe cap. Parintele da basmaua deoparte si o intreaba:
- Doare, ma, doare?
- Doare, parinte.
- Mai rabda, ma, un pic, mai rabda, ca prin rabdarea ta, noua semintii ies din iad.
Se apropie de parintele o femeie cu doua carti in mana, una de anatomie si una de chimie, si-l roaga sa le binecuvanteze, ca fiica ei vrea sa dea examen la medicina. Parintele le-a luat, le-a rasfoit si a zis: "Daca pun mana pe ele, crezi ca o sa intre la medicina? Spune-i sa invete!".
Apoi a venit la mine si a zis, fara ca eu sa-l fi intrebat ceva: "Pacatele facute aici, pe pamant, aici se vor ispasi; ca nu le vor trage cei ce le-au facut, ci se vor duce pana la al noualea neam, le vor ispasi cei nevinovati, dar are Dumnezeu grija de ei, le va rasplati El". Si s-a dus mai departe. Eu n-am spus nimic si nici nu mi-am dat seama atunci de ce mi-a spus mie toate astea, ci mult mai tarziu am inteles: ma intrebasem de multe ori, in copilarie, de ce doar eu, din noua frati, ma nascusem infirma, de ce nu pot purta si eu pantofi ca celelalte fete, ci doar ghete ortopedice. Si iata, acum, parintele Arsenie imi daduse raspunsul.
Apoi parintele Arsenie s-a dus in altar si a adus de acolo o secure mare, legata cu o basma. A dezlegat-o si a zis: "Vedeti securea asta? Mi-a adus-o o mama tare necajita. Unicul sau fiu a vrut s-o omoare, pentru ca nu era de acord ca el sa se insoare cu o fata neserioasa. Si i-a zis mamei sale: Te omor, vino in curte sa te omor, nu aici, in casa. Au iesit in curte si i-a zis baiatul: Zi-ti rugaciunile. Sa-mi spui cand ai terminat. Mama a zis ca si-a terminat rugaciunile. Atunci baiatul a zis: Hai la padure, nu te omor aici, ci in padure. A plecat mama plangand si feciorul cu ea... Biata mama! Cand au ajuns in padure, a zis din nou baiatul: Zi-ti rugaciunile si sa-mi spui cand ai terminat. Si mama s-a rugat din nou si i-a spus ca a terminat. Atunci baiatul a zis: Hai acasa, nu te mai omor. Inima i se inmuiase prin rugaciuni." Si biata mama a adus securea cu pricina la parintele.
Apoi a cerut parintele un scaun, s-a urcat in picioare si a zis: "Va spun un cuvant de invatatura la toti, ca nu e timp sa stau de vorba cu fiecare din voi. Majoritatea ati venit pentru casatoriile copiilor: o fata cand vorbeste c-un baiat, sa nu se casatoreasca pana nu merg parintii fetei sa se intereseze de baiat, daca merge la biserica, daca posteste, daca parintii lui merg la biserica, daca postesc... Tot asa si parintii baiatului, sa se intereseze de fata cu care vorbeste baiatul: daca fata merge la biserica, daca posteste, si parintii la fel. Si daca-i asa, sa fie de acord cu casatoria lor. Iar dupa ce se casatoresc, fetele sa faca copii, daca vor sa fie sanatoase. Uitati-va la cele cu rochii crete (la tiganci), sunt rosii in obraji si sanatoase, ca ele nasc toti copiii pe care li-i da Dumnezeu. Se vor inmulti ei si vor acoperi natia noastra. Altii ati venit obsedati de vrajitori; nu va fie teama de ei. Daca mergeti la biserica si tineti posturile, n-au nici o putere. Si lasati-va de desfrau. Astazi Dumnezeu pedepseste desfraul cu moartea (SIDA). Gata, trebuie sa plec, e aproape ora unu si vine clopotarul sa faca curat in biserica." Si s-a indreptat catre usa.
Eu eram tare necajita ca nu vorbisem deloc cu dansul si m-am luat dupa el. Spre usa, un tanar i-a cerut voie sa-i faca o poza. Parintele i-a zis: "Bine, ma, fa-mi o poza, ca mai am trei primaveri". In pridvorul bisericii s-a oprit si le-a spus unor femei din partea Fagarasului: "Mergeti dupa biserica, in cimitir, si asteptati-ma, ca dupa trei ore ma intorc". Am ramas si noi. Eram in jur de 20-25 de persoane. Pe la ora trei si jumatate, a venit parintele. Lua cate o persoana sau doua si mergeau in spatele bisericii si stateau de vorba cateva minute. Odata, cand s-a intors, i-am iesit inainte si i-am spus: "Parinte, am fost la sfintia voastra acum 40 de ani, si mi-ati dat atunci o binecuvantare care mi-a intarit picioarele, sa pot umbla, si tot binecuvantarea Dumneavoastra mi-a purtat de grija, ca m-am casatorit cu un preot". Dansul m-a intrebat: "Si cum va impacati, ma?". "Foarte bine, parinte". Apoi s-a dus de-a luat alte doua persoane sa stea de vorba. Cand s-a intors, trecand pe langa mine, i-am spus ca sunt cu fiica mea care vorbeste cu-un baiat si noi nu prea suntem de acord. Atunci fiica mea i-a aratat poza baiatului. Dansul a luat-o si a zis: "Nu-i de tine, ma, nu-i de tine, ca e un om foarte rau. Lasa-l, si sa-ti iei un om de omenie. Si nu te indeparta de parinti, ca o sa-ti fie foarte greu".
Cand s-a mai intors o data, l-am oprit din nou si i-am aratat poza baiatului meu, care voia sa mai faca o facultate. A luat poza si a zis: "De ce, ma, inginer nu-i place?". Eu nu-i spusesem ca-i inginer. I-am raspuns: "E prea mult zgomot in uzina". Atunci parintele a zis: "Sa nu mai faca nici o facultate, ca se gata calendarul. Ai auzit? Se gata calendarul". Abia mai tarziu mi-am dat seama ce a vrut sa spuna: baiatul lucra ca inginer la Satu-Mare, si daca ar fi mers la facultate la Cluj (acolo voia sa mearga), ar fi fost in fruntea revolutiei, ca el era din fire initiator, sufletist, se implica in toate, si fiind printre revolutionari, putea fi omorat.
Apoi i-am cerut parintelui un sfat legat de sotul meu: daca e bine sa citeasca Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Mi-a raspuns: "Intr-un cuib de viespi, niciodata sa nu bagi batul". Eu l-am privit, probabil, uimita, dar dansul mi-a zis: "Du-te si spune-i sotului tau ce am zis, si va intelege el". Eu aveam un buchet de flori de mar, facute de niste maicute, din panza, si le-am dat parintelui, rugandu-l sa le primeasca, in semn de multumire si recunostinta. Le-a primit, desi nu primise nimic de la nimeni. Apoi am cerut voie sa-i sarut mana si m-a lasat. A venit si fiica mea sa-i sarute mana si l-am rugat sa-i dea o binecuvantare. Parintele i-a luat mana si i-a zis: "Ma, tu ai oasele moi, sa mananci branza de vaci". Eu am zis: "Nu-i place, parinte". "S-o mananci ca medicament, ai auzit? Ca medicament". Apoi a venit si nasa copiilor mei sa-i sarute mana, dar parintele n-a lasat-o, zicand: "Vezi ce-mi faci, ma? Toata lumea vrea sa-mi sarute mana, dar eu nu sunt vrednic".
Am multumit parintelui si ne-am indreptat spre poarta. Dupa ce-am facut 5-6 metri, parintele m-a intrebat:
- Aveti bilet de autobuz?
- Da, am raspuns.
- Vezi ca trece un autobuz gol pe aici, fa-i semn sa va duca pana in Pantelimon. Dar aveti grija, dupa ce iesiti pe poarta, sa nu vorbiti nimic cu babele de la marginea drumului.
Dupa ce-am iesit din curtea bisericii, babele au si inceput:
- Ce ti-a spus ghicitorul?
- Ti-a spus drept vrajitorul?
Noi n-am zis nimic. N-am facut nici 300 de metri, si ne-a ajuns un autobuz care ne-a luat pe toate trei si ne-a dus pana in Pantelimon, la statia de tramvai, care mergea la Gara de Nord.
Aceasta a fost ultima mea intalnire cu parintele Arsenie. Dar am simtit, nu o data, ca Parintele Arsenie ne-a indrumat si ne-a ajutat si dupa ce s-a mutat la Domnul. Va relatez doar doua cazuri:
In anul 2000, a avut loc o sfintire de biserica in apropiere de Brasov, dar noi nu ne-am dus. Noaptea, l-am visat pe parintele Arsenie, care mi-a spus: "Sa mergeti la sfintiri de biserici, ca acolo, in timpul sfintirii, se pogoara Duhul Sfant in toata plinatatea Lui peste cei prezenti, si va e de mare folos".
In vara anului 2004, fiica, ginerele si sotul meu, s-au hotarat sa mearga la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie. Eu nu voiam sa merg, deoarece aveam o crapatura in talpa, la piciorul drept, care ma durea ingrozitor, nu puteam nici sa ating cu el pamantul, dar sa calc pe picior... Dar copiii nici n-au vrut sa auda, atat au insistat, ca am plecat cu ei. Am mers cu masina pana langa biserica manastirii si de acolo m-au luat aproape pe sus, pana la mormantul parintelui. M-au asezat pe un scaunel langa cruce. Nu era nimeni, era intr-o miercuri, peste saptamana. Mi-am intins piciorul bolnav si l-am atins de Sf. Cruce si am inceput sa plang si sa-i spun parintelui Arsenie: "Parinte, acum 50 de ani mi-ai intarit picioarele de am putut sa merg si in toti acesti ani m-ai scos din multe necazuri. Te rog, vindeca-mi si acum piciorul, ca poti sa ma ajuti, dar a mea nevrednicie te opreste si ale mele pacate te tin departe. Ajuta-ma parinte si nu ma lasa". In timp ce ai mei citeau acatiste si rugaciuni, s-a indurat parintele de mine si m-a vindecat, incat de la mormant am plecat pe picioarele mele.
*
La cateva zile dupa moartea mitropolitului Antonie Plamadeala, in vis am auzit un cor de ingeri care cantau inaltator. M-am intrebat cine canta, unde canta? O voce mi-a raspuns: "E un alai de ingeri care il insotesc pe mitropolitul Antonie". Eu am fost mirata: "Pe Antonie?". "Da, e sub ocrotirea parintelui Arsenie", mi-a raspuns vocea, "si au venit sa-l ia".
Sarut-mana, parinte Arsenie! Iti multumesc pentru tot ajutorul. Vino mai repede intre noi, fiii tai, pe pamant, ca valurile ispitelor sunt mari, iar credinta noastra se imputineaza. Vino, si nu ne lasa, ca pierim.
I.R. - Brasov