In aprilie, la Bologna
Recunosc: fac parte dintre acele fiinte fericite, pe care Dumnezeu le-a ajutat sa calatoreasca de mai multe ori, in ani diferiti, in Italia. Si de fiecare data mi s-a parut ca tot El, Dumnezeu, a creat aceasta tara, atunci cand a despartit lumina de intuneric si apele de uscat. Splendoarea Romei, mistica Venetiei, fantasmele Florentei, trufia Syracusei...
Plecand la Bologna, nu stiam despre vestita cetate a Nordului decat ca este un important centru industrial al Italiei si ca se mandreste cu cea mai veche universitate din lume. Din cauza Nordului caruia ii apartine, mi-am inchipuit ca voi ajunge intr-un oras incruntat, acoperit de ceturi si nori, un oras oarecum rece si inospitalier, plin de palate austere din Evul Mediu. Un oras cutreierat de oameni de toate natiile, preocupati doar de afaceri pe scara larga, mai ales in domeniul industriei... Si, cand colo, m-am pomenit intr-un oras vioi, agitat si parca mereu zambitor, multumit de iuresul care-l copleseste. Un oras cu cer albastru, foarte curat, intretinut cu grija, cu cosuri de gunoi la tot pasul, cu gunoieri mereu prezenti, gata sa ridice orice hartie aruncata pe strada, imbracati in uniforme verzi, avand aerul unor figuranti dintr-o opereta de Nicolo Piovani. Bologna erudita - cum i se mai spune din cauza celebrei sale Universitati, Bologna opulenta (vezi bogatia produselor agricole si faima apetisantelor feluri de mancare bologneze), Bologna "rosie" - numita asa datorita ocrului puternic, batand spre rosu, al cladirilor sale magnifice - te primeste cu bratele deschise, cu parcul ei urias, in care platanii cresc pana la cer, iar trunchiurile lor par cioplite din acea marmura alba, nemuritoare, care atat de mult ii placea lui Michelangelo. Peste tot, magnolii inflorite si liliac gingas. Natura face pace cu orasul. Iarba - imaculata! Nu tu chistocuri, nu tu sticle de plastic aruncate alandala. Frumosi ca in reclamele cu parfumuri de soi, barbatesti, carabinierii au costume negre. Pe spatele uniformei lor scrie cu litere albe, mari, LA PATRIA! Nu le e deloc rusine de acest tip de... patriotism (cum cred ca s-ar intampla la noi)... Autobuzele - nici pline, nici goale - vin fix la orele anuntate pe panourile din "adaposturile" civilizate, cu acoperis contra ploii si vantului, cu banci din metal, curate, nevandalizate. Intervalurile dintre sosiri sunt anuntate pe panouri electronice cu cifre mari, compuse din buline ca de aur. Ca sa stie tot omul - elev, bunica, student, functionar, muncitor - la ce sa se astepte. Si cat! Iar pranzul e sfant. Toate restaurantele afiseaza pe usa "CHIUSO", inchis, pentru doua ore. Mori de foame sau cumperi pizze ieftine de la bufete ambulante, curate, cu vanzatori zambind pana la urechi. Si "bibite" - bauturi racoritoare de tot felul. Mai nimeni nu plimba pe strada caini. Si nici prin curti nu se vad pisici. Am vazut, cu totul, in 7 zile, 3 caini si 2 pisici! In vitrinele magazinelor de lux, cu nume de firme mari, troneaza fotografii uriase cu chipurile unor frumuseti care cu decenii in urma au impus eleganta desavarsita: Brigitte Bardot, Audrey Hepburn, Jaqueline Kennedy-Onassis, Sophia Loren. Pe strazi, lumea, amestecata, e imbracata decent, in haine "de firma" ori ieftine, dar frumoase. Fetele sunt machiate "transparent", in vreme ce doamnele mai mature lasa in urma lor dare de parfum bun... Aceeasi eleganta in programele de televiziune. "Aplaudacii" arata ca niste oraseni civilizati. Tineri si mai varstnici, sunt frumos imbracati, pieptanati, ingrijiti, nu ca cei de pe la noi, bieti pensionari veniti sa aplaude la comanda diverse emisiuni "hazlii", doar ca sa-si mai completeze o pensie amarata. Moderatorii - barbati foarte aratosi, costum-cravata-batista-la-buzunarul-de-sus - obligatoriu. Nu exista ideea de "generatie expirata". La peste 70 de ani, faimosul Pippo Baudo (par reconditionat, revopsit cu discretie, cu silueta doar usor ingrosata), e tot la moda, ca acum cateva decenii! Nimeni nu l-a obligat sa se pensioneze, asa cum s-a intamplat si se intampla pe la noi, in numele unei politici detestabile, de aruncare la gunoi a valorilor, de indata ce au indraznit sa treaca de... 50 de ani! Ele, moderatoarele, ca si vedetele feminine care apar la TV in diverse ipostaze - sunt deosebit de elegante, dar machiate decent. Totul pare natural, delicat. Sanii nu sunt la vedere, nu "sar" din decolteu. Buna cuviinta si bunul gust fac legea. Nu am vazut - la nici o ora de zi ori de noapte - vreo mostra de vulgaritate ori de obscen. Vor fi fost si exceptii! Dar mie nu mi-a fost dat sa le vad...
Nemuritoarea poveste
...Drumul de la hotelul "EuroGarden" pana la locul unde are loc "Targul International de Carte pentru Copii" ("Fiera" - in italiana) e lung. Ni se ofera (participantilor) "navete", adica autobuze gratuite pana acolo. Evenimentul de proportii se petrece oarecum in afara centrului, intr-o cladire cam de vreo 20 de ori mai mare decat a noastra, cea numita "Romexpo". Pentru cei cu acreditare (ziaristi, scriitori, editori), intrarea e gratis. Pentru "vizitatori", intrarea e scumpa: 20 de euro pe zi. Ca sa gasesti standul romanesc, trebuie sa cercetezi o harta anume intocmita. Harta e inclusa in Catalogul "Bologna Book Fair", care, la randul sau, costa 25 euro si are 530 de pagini. Ai la dispozitie si un Who's Who (Cine - cine e?) in ordine alfabetica. Precum si lista agentilor literari, cea a persoanelor care se ocupa de drepturile de autor TV si Film, ca si cea a "Ultimilor intrati" in competitia amicala de la acest targ. Despre standul Romaniei aflam la pagina 399. Si il gasim la etajul 1, la pozitia 30, D, 2. Standul e mic, alb, dar cochet, are si tricolorul, cum se cuvine. Sunt prezente, cu carti pentru copii, peste 33 de edituri romanesti, printre care si "Casa Radio". De fata se afla reprezentanti ai Ministerului Culturii si ai Uniunii Editorilor. Eu am fost invitata ca scriitor pentru copii, de catre Uniunea Editorilor din Romania. O mare bucurie, asadar, pentru mine, cu atat mai mult cu cat am putut constata, o data in plus, ca Povestea ramane, in continuare, Regina Copilariei. Ce-i drept, m-a nelinistit, ba chiar m-a speriat invazia puternica a unor personaje terifiante, create de o moda pornita din lumea lui Harry Potter. Nu cred ca ei, copiii, au nevoie de astfel de stimuli pentru violenta! Mai degraba le sunt necesare desenele superbe ale unor carti cu nemuritoare basme rusesti. Sau desenele magnifice ale lui John A. Rowe! (autorul povestioarei despre micutul arici Richard, care-si dorea sa fie imbratisat, sarutat si iubit de cineva. Si care, isi gaseste pana la urma alinarea in bratele unui prieten neasteptat, descoperit taman pe cand isi pierduse ultima speranta. Si anume, pe micutul crocodil Cirillo, pornit si el, in lume, in cautarea adevaratei iubirii...)
Romanii italieni
La standul romanesc, in ziua de 2 aprilie a avut loc si o mica ceremonie. Tanara si frumoasa scriitoare Alina Miron, nominalizata pe Lista de Onoare 2007 a IBBY (International Board on Books for Young People), a citit in fata unui auditoriu compus din romani veniti anume, dar si de agenti literari de mai multe natii, din incantatoarea ei carte "Casa furnicutelor". Iar la orele 17, marele grafician roman Done Stan, autor al unor magnifice si foarte personale ilustratii aparute in carti de povesti pentru copii, nominalizat, si el, pentru premiul Andersen, si-a prezentat, in fata aceleiasi audiente, ultimele creatii. La randul meu, am vorbit despre ultimele mele doua carti de povesti, despre nevoia noastra de Bine si de Frumos, personaje vesnice ale povestilor pe care atata le iubim.
Deschise dupa ora 9, standurile se inchid la ora 18. Sute si sute de oameni de toate varstele si de toate neamurile parasesc, in suvoaie dense, cladirea uriasa a Targului. Singurii care mi-au lipsit au fost copiii, beneficiarii cartilor expuse in sute de standuri. In lipsa lor, targul mi s-a parut ca o intalnire agitata si lucida a unor oameni reci, de afaceri. Trist, dar adevarat: cartea a devenit, si ea, o afacere. Un "business" ca oricare altul, pragmatic, atent la bani si la mode. Un singur lucru pare sa nu fie, totusi, ranit de timp: POVESTEA, interesul pentru Cartea de povesti.
Dupa imbulzeala din autobuzele care ne duc spre centrul orasului, unde gazda ne este impunatoarea statuie a lui Garibaldi-calare-pe-un-Cal-Alb - unii dintre noi ne indreptam spre Autostazione. Adica spre Autogara de unde vom lua cochetul autobuz alb, cu numarul 101, care ne va duce spre casa, la Ozzana, un mic sat cochet, cu pajisti, vile si hoteluri de lux. In Autogara, un chiosc imi atrage atentia. Vinde ziare italienesti, americanesti si englezesti. Tigari si maruntisuri de tot felul. Numai ca pe un afis - destul de vizibil - scrie: "Vindem ziare Romanesti". Il intreb pe patron despre "Formula AS". "Da, o primim! Dar se epuizeaza imediat."
Ma intorc in tara, cu o veste buna. Marile iubiri nu se uita niciodata...