"Solicit un tratament pentru palpitatii" - Raspuns pentru CRISTINA - Slatina, F. AS nr. 803

Redactia
MIRCEA PEIA, specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24

Aparitia palpitatiilor trebuie inteleasa drept una dintre manifestarile definitorii ale tulburarilor de ritm cardiac (aritmii). Insotite frecvent de senzatii de sufocare, transpiratii reci, ameteli, intepaturi precordiale, anxietate etc., palpitatiile apar atat pe fondul tahicardiilor si al bradicardiilor, dar si al extrasistolelor. Cauzele care declanseaza tulburarile de ritm cardiac sunt multiple si includ, de la caz la caz, perioadele marcate de stres, consumul de alimente si bauturi care contin excitanti nervosi, administrarea unor produse farmaceutice (pentru tahicardie), afectiuni cardiace (miocardita, endocardita), hipotiroidism, potasemie (pentru bradicardie), tulburari digestive, cardiopatie ischemica, stenoza mitrala, antecedente de infarct, emotii puternice (pentru extrasistole). Indiferent de tipul aritmiei care determina aparitia palpitatiilor, trebuie stiut faptul ca persistenta acestora pe o perioada mai lunga de timp presupune o patologie cardiaca care trebuie diagnosticata si tratata din vreme. In acest sens, va sfatuiesc sa luati legatura cu un medic specialist cardiolog, care sa diagnosticheze corect natura si mecanismele producerii palpitatiilor. Tratament naturist: Paducel - este remediul ideal pentru toate tipurile de aritmii (inclusiv extrasistolele) si se administreaza sub forma de pulbere, de trei ori pe zi, cate 1/2 lingurita sau infuzie - 1 lingurita planta la o cana de apa. Ulei de somon + vitamina E - regleaza tensiunea arteriala, metabolismul miocardului si stabilizeaza bataile neregulate ale inimii. Se administreaza 2,3 capsule pe zi. Rozmarin - se efectueaza zilnic masaje usoare in zona cordului cu ulei volatil sau unguent pe baza de rozmarin. Remedii homeopatice - tulbu-rarile de ritm cardiac necomplicate raspund bine la tratamentele homeopatice, care includ, de la caz la caz, Aconitum napellus, Natrium muriaticum sau Arsenicum album. In privinta hipercolesterolemiei cu care va confruntati, medicina naturista propune urmatoarele remedii: Omega 3 - contribuie la marirea continutului sanguin de lipoproteine cu densitate inalta (HDL), cu afinitate la colesterolul oxidat, capabile sa determine eliminarea acestuia. Se administreaza 3-4 capsule pe zi, odata cu mesele principale, in cure de 2-3 luni. Ulei de germeni de grau - protejeaza membranele celulare si lipidele sanguine impotriva oxidarilor, asigurand starea de sanatate la nivelul sistemului circulator, prin reglarea nivelului de colesterol si al glicemiei. Se administreaza 1-3 capsule pe zi. Un efect hipocolesterolemiant mai puternic se obtine daca alaturi de uleiul din germeni de grau se administreaza si ulei de struguri, in doze cumulate sau alternative. Efecte notabile in combaterea dislipidemiilor si al aterosclerozei consecutiva lor au produsele obtinute din anghinare si papadie (tincturi, pulberi, capsule), cu actiune coleretica si colagoga, care vizeaza eliminarea surplusului de colesterol hepatic, prin stimularea frecventei de evacuare a continutului biliar. Dintre gemoterapice se pot folosi cu succes extractele din mladite de maslin si cele din seva de mesteacan, administrate conform prospectului. Atat in cazul tulburarilor de ritm cardiac insotite de palpitatii, cat si in cazul hipercolesterolemiei si al dislipidemiilor in general, recomand efectuarea sedintelor de acupunctura si stimularea reflexogena (reflexoterapie) in scopul echilibrarii functiilor metabolice, neuro-vegetative si endocrine. Sa auzim numai de bine!

"Are diaree in permanenta de cativa ani"
(Raspuns pentru RODICA TRUSCA, F. AS nr. 803)


Evacuarea de scaune moi sau lichide, frecvente si incomplet digerate, pentru perioade lungi de timp, certifica fara dubii diagnosticul de sindrom diareic cronic, prezent de obicei in enterocolitele cronice. Totodata, acest sindrom poate fi provocat de o multime de factori patogeni ai intregului tub digestiv si ai glandelor anexe, precum si de un numar important de tulburari functionale si extradigestive (ex. hipertiroidismul). Pentru o abordare corecta a tratamentului diareei cronice este important sa cunoasteti cauzele si mecanismele producerii ei in scopul efectuarii unor examene medicale care sa permita detectarea precisa a cauzei bolii. O clasificare sumara a etiopatogeniei sindromului diareic cronic include: malabsorbtia intestinala, pusa in evidenta prin teste de absorbtie si fibroscopie; atingerile organice ale colonului si/sau ale intestinului subtire (tumora, polipi etc.), puse in evidenta prin coloscopie si biopsie; enteropatiile exudative, puse in evidenta prin masurarea clearence-ului de alfa 1 - antitripsina si fibroscopie; diareea hidroelectrolitica, motorie, osmotica sau secretorie, pusa in evidenta prin masurarea osmolaritatii si a ionogramei fecale. Am enumerat aceste posibile cauze, deoarece un tratament corect al sindromului diareic cronic trebuie sa includa neaparat medicatia specifica combaterii cauzei (cauzelor) declansatoare, oricare ar fi acestea. Tinand cont de severitatea cu care se manifesta boala in cazul cumnatei dvs., o sfatuiesc sa se adreseze urgent unui medic specialist gastroenterolog si sa urmeze cu seriozitate indrumarile sale (medicatie, regim alimentar etc.) Tratamentul naturist in cazul sindromului diareic cronic include urmatoarele categorii de remedii: Fitoterapeutice - sunt indicate extractele apoase (infuzii, ceaiuri) de afin, mur, rachitan, turita mare si urzica moarta alba, toate cu proprietati astringente si antiinflamatoare la nivelul intestinal, utile in combaterea diareilor acute si cronice. Se administreaza cate 2-3 cani pe zi in cure de lunga durata. Apiterapeutice - Polenul este recomandat in tratamentul diferitelor forme de colite, dar si al diareilor cronice, actionand ca reglator al fiziologiei intestinale si ca protector (antibiotic) impotriva coloniilor bacteriene patogene. Se administreaza 1-2 linguri polen macinat pe zi, in cure de 2-3 saptamani, intre care se fac pauze de 10-14 zile. Aromaterapeutice - cele mai indicate uleiuri esentiale in tratamentul sindromului diareic cronic sunt cele de usturoi, menta, cimbru, lamaie, muscata si portocal amar. Indiferent de tipul de ulei ales, se administreaza cate 3-4 picaturi la o lingurita miere de trei ori pe zi, timp de 3-4 saptamani, cu reluare dupa doua saptamani de pauza. In cazul intolerantei la lactoza, laptele trebuie inlocuit cu lactate fermentate (iaurt, chefir, sana). Consumul lor ajuta la innoirea populatiilor bacteriene benefice (fermenti lactici) la nivelul tubului intestinal. Lactoza continuta de iaurt, de exemplu, este asimilata mai usor decat cea din lapte si este mai bine tolerata de persoanele alergice la lactoza, intoleranta care se manifesta prin persistenta scaunelor diareice. O formula terapeutica foarte eficienta in cazul diareilor cronice este consumul de fulgi de orz, in amestec cu mere, grapefruit si afine, cate o portie in amestec, dimineata si seara.

Dr. ANA COSTEA, Bucuresti, "Energy Plus",tel. 021/316.43.92

"Cum se poate trata un fibroadenom mamar?"
(Raspuns pentru DANI - Bucuresti, F. AS nr. 807)


Estrogenul, progesteronul, prolactina, dar si alti hormoni sunt implicati in aparitia si dezvoltarea fibroadenoamelor mamare. Greutatea corporala, profilul hormonal, functia hepatica, pancreatica, tiroidiana sunt alti factori care trebuie cunoscuti si analizati pentru stabilirea unui tratament cu produse naturale. In prima etapa de tratament, va recomand Thisilyn Mineral Cleansing Kit si For Women Multigland CapsTM. Aceste produse stimuleaza detoxifierea organismului de reziduuri metabolice si de xenobiotice (radicalii liberi, substante chimice industriale, pesticide, dioxina, compusi policlorurati bifenilici, toxinele produse de mucegaiuri, metale grele etc.), echilibreaza functionarea principalelor glande endocrine, stimuleaza troficitatea si functionalitatea organelor vitale (ficat, pancreas, plamani, stomac, rinichi, splina, vase limfatice). Pentru stabilirea urmatoarelor etape de tratament ne puteti contacta telefonic.

"Caut tratament pentru buna functionare a ficatului"
(Raspuns pentru FLAVIA DEAC - Cluj-Napoca, F. AS nr. 806)


Pentru un tratament de sustinere a functiei hepatice va recomand produsul Total CleanseTM Liver. Daca rezultatele analizelor medicale nu se incadreaza in parametrii normali, se vor administra Milk Thistle Phytosome si Reduced Glutathione 500TM.

"Sufar de osteoporoza si am probleme mari cu memoria"
(Raspuns pentru GABRIEL - Prahova, F. AS nr. 806)


Calciul si vitamina D sunt esentiale in prevenirea si tratarea osteoporozei, dar tratamentul trebuie sa contina si alte vitamine, minerale si aminoacizi care participa la mentinerea matricei osoase sanatoase, cum ar fi zincul, borul, siliciul, magneziul si vitamina K. Deoarece nu ne furnizati informatii complete, va recomandam pentru inceput produsele Calcium Complex Bone Formula si Colostrum Prime LifeTM. Pentru a remedia problemele de memorie, folositi Neuro OptimizerTM, care reduce demielinizarea (pierderea stratului de mielina), accelereaza refacerea neurologica dupa interventii chirurgicale, traumatisme cerebrale sau craniene, reduce edemele si imbunatateste circulatia cerebrala, stimuleaza memoria, capacitatea de concentrare, adaptabilitatea in stari de efort intelectual, in hipoxie, encefalopatie hepatica, encefalita, autism, hiperactivitate, sindromul Down, deficit de atentie, epilepsie, schizofrenie, maladia Alzheimer, boala Parkinson, SLA, senilitate, ataxie.