Dulciuri pentru Pasti

Redactia
Tort cu portocale

Ingrediente (pentru 12 felii): 6 oua, 120 g zahar extrafin, 200 g unt moale, 2 plicuri zahar vanilat, 175 g faina, 3 lingurite rase cu praf de copt, 140 g gris, circa 4 portocale, 50 g stifturi de migdale. In plus: 125 g zahar, 1/8 l apa, 8 firisoare de sofran, 2 portocale.
Mod de preparare:
* Se prepara aluatul. Se separa albusurile de galbenusuri. Se bat albusurile spuma, adaugand jumatate din zahar (60 g) in ploaie. Se freaca bine - eventual in robotul de bucatarie - untul, restul de zahar si zaharul vanilat, se incorporeaza galbenusurile si apoi faina amestecata cu praful de copt si grisul si se amesteca compozitia, usor, cu spuma de albusuri. * Se storc portocalele. Se spala portocalele sub jetul de apa fierbinte si se sterg bine cu un servet de bucatarie. Se da pe razatoare coaja a doua portocale, dupa care se storc toate, rezultand 1/4 l de zeama. Jumatate din zeama (1/8 l) si jumatate din coaja rasa se incorporeaza in aluat. Se adauga stifturile de migdale, se toarna aluatul intr-o forma rotunda, cu pereti detasabili (26 cm diametrul) tapetata cu hartie pentru copt si se niveleaza la suprafata. * Se coace aluatul, se prepara siropul. Se-ncinge cuptorul la 180gr. si se coace aluatul aproximativ 40-45 de minute. Intre timp se pune pe foc apa cu zaharul (intr-o craticioara) si se lasa sa fiarba 5 minute. Se adauga zeama de portocala ramasa (1/8 l), se mai da siropul intr-un clocot si se incorporeaza sofranul. * Se imbiba tortul si se decoreaza. Se scoate aluatul din cuptor si se inteapa - din aproape in aproape - cu un betisor de lemn. Se incorporeaza restul de coaja rasa de portocala in sirop, care se toarna, putin cate putin, peste blat. Se lasa tortul sa se raceasca in forma. Se curata portocalele de coaja (si de pielita alba), se rup fileuri si se aseaza pe tortul scos din forma. Se taie tortul felii si se serveste rece.

Crema caramel cu banane

Ingrediente (pentru 4 persoane): Pentru crema: 2 banane, 50 cl lapte, 1 lingura smantana, 2 oua intregi + 4 galbenusuri, 100 g zahar tos, 1 plic zahar vanilat, 12 bucati de zahar (cubic). Pentru ornat: 2 banane, 1 lingura zahar, 20 g unt, 5 cl rom, 1 fir de menta.
Mod de preparare:
*Faceti caramelul: puneti bucatile de zahar intr-o craticioara, adaugati o lingura de apa si lasati-le pe foc sa se incinga, pana ce se topesc si devin maronii. Turnati caramelul in 4 forme mici si rasuciti formele, ca sa acopere fundul si marginile. *Incingeti cuptorul la 180gr.. *Mixati 2 banane cu 20 cl de lapte si fierbeti laptele ramas. *Bateti ouale intregi si galbenusurile intr-un castron, impreuna cu smantana, zaharul tos si cel vanilat, incorporati laptele clocotit, amestecand in continuare, strecurati compozitia printr-o sita fina si adaugati bananele mixate. *Turnati crema in boluri, puneti bolurile intr-o cratita cu apa fierbinte, dati-le la cuptor si lasati crema sa se inchege la bain-marie circa 40 de minute. Dupa ce s-a racit, tineti crema la frigider cel putin doua ore. *Intre timp, curatati de coaja ultimele doua banane si taiati-le rondele. *Puneti rondelele intr-o cratita, impreuna cu untul, presarati peste ele 1 lingura de zahar pudra si lasati-le sa se rumeneasca, pe foc, pe ambele parti. *Turnati peste ele romul si lasati-l sa se incinga (eventual flambati-l). *Rasturnati cremele caramel pe farfurii, asezati peste ele rondelele de banana si decorati-le cu frunze de menta. Serviti-le reci.

Tiramisu

Ingrediente (pentru 4 persoane): 16 piscoturi, 15 cl cafea tare, amestecata cu 5 cl de marsala, 3 oua, 100 g zahar, 250 g mascarpone.
Mod de preparare:
*Inmuiati 8 piscoturi in cafeaua amestecata cu marsala si tapetati cu ele fundul unei forme dreptunghiulare. *Frecati galbenusurile cu zaharul si incorporati, apoi, mascarpone si albusurile batute spuma. Turnati jumatate din crema in forma, asezati deasupra celelalte 8 piscoturi inmuiate si acoperiti-le cu crema ramasa. Inainte de a servi prajitura, pudrati-o cu putina cacao.

Spuma de pere

Ingrediente (pentru 6 persoane): 6 pere mici, 1 lamaie, 6 galbenusuri, 300 g frisca batuta, 50 g zahar brun, 100 g zahar tos, 25 g unt, bomboane argintii pentru ornat.
Mod de preparare:
*Incingeti cuptorul la 210gr.. *Taiati perele in patru, lasand codita fiecareia pe unul din sferturi. Curatati-le de coaja si de seminte si stropiti-le cu zeama de lamaie. *Asezati perele intr-o forma unsa cu unt si crestati cele 6 sferturi cu codita pe partea bombata. Despartiti apoi feliile crestate si apasati-le cu mana pentru a face din ele un evantai. Stropiti toate perele cu zeama de lamaie ramasa si 6 linguri de apa, presarati peste ele zaharul, dati-le la cuptor si lasati-le sa se patrunda 20 de minute, udandu-le o data sau de doua ori cu zeama lor. *Puneti deoparte evantaiele si mixati sferturile ramase, pentru a obtine 25 cl de piure. *Frecati galbenusurile cu zaharul intr-un castron, adaugati piureul de pere si turnati crema intr-o cratita. Puneti-o pe foc mic sa se ingroase, amestecand intruna (fara sa fiarba) si lasati-o sa se raceasca. *Incorporati in compozitia racita frisca, turnati spuma in cupe si tineti-o 6 ore la frigider. Inainte de-a o servi, decorati-o cu cele 6 evantaie si cu bomboane mici argintii.