In anii '50, asteptarea americanilor provocase o isterie nationala, multi romani, printre care si multi tarani, ajungand sa-si petreaca noptile cu urechea lipita de stalpii de telegraf, sperand sa auda uruitul avioanelor eliberatoare. N-au venit atunci, ci cu mare intarziere dupa '89. Dar o intarziere care a rasplatit asteptarile. Romania este azi membra NATO, iar primii emisari in uniforma ai Unchiului Sam invata deja romaneste si mananca sarmale si mititei, in restaurantele din Constanta si Mihail Kogalniceanu. Ce miracol s-a petrecut? Cand si-au dat seama americanii ca Romania se afla intr-o pozitie cheie, pentru noile politici transatlantice? Cand, necand, minunea s-a intamplat si generalii din SUA au pus degetul pe harta si au rostit: "Let's keep our horses here!" (Sa ne stabilim aici!). Ca urmare, imediat dupa 2004, ofiterii romani de la Regimentul de Aviatie din Mihail Kogalniceanu au fost detasati la alte unitati, iar pana in prezent, au avut loc deja cateva schimburi de soldati si ofiteri americani sositi la instructie. S-au organizat licitatii, au fost desemnate cateva firme americane si una turceasca pentru construirea noii baze, iar in calitate de subcontractori, cateva firme romanesti au trecut la executia lucrarilor. Pe scurt, EI, cei asteptati de o jumatate de secol, sunt aici. In aceste zile, i-a vizitat chiar presedintele lor, George W. Bush. Cum ne raportam la aceasta noua si mult asteptata realitate? Primarul din "MK" (a se citi emkei, cum pronunta americanii), Valer - Iosif Muresan, fost pilot pe avioane de vanatoare MIG 23 si MIG 29, ne vorbeste despre prezenta americana in viata comunitatii locale, el fiind un sceptic ponderat cu privire la binefacerile aduse pana acum de oaspeti.
- "MK" a devenit un adevarat orasel, cu gaze, apa curenta, muzeu, parc, hoteluri si pensiuni. Strazile sunt pline de tineri, viata economica pare in crestere, dinamismul atmosferei urbane este evident. Sa fie aceasta o consecinta a norocului care a dat peste comuna dvs., odata cu venirea americanilor?
- Desi prezenta americana a facut sa se vorbeasca mult despre noi, pana acum nu putem spune ca a fost determinanta pentru dezvoltarea localitatii. N-au investit nimic in infrastructura si nici in alte domenii. Investesc numai in baza lor militara, spre dezamagirea multor tineri, care sperau sa-si gaseasca un loc de munca gratie asteptarilor enorme care au existat. Vazand ca de la americani nu putem spera deocamdata prea multe, ne-am intors cu fata spre Europa si am elaborat proiecte pentru UE, urmand sa primim in curand cateva zeci de milioane de euro pentru canalizare si schimbarea statiei de epurare a apelor uzate. In paralel, am gospodarit cum am stiut mai bine banii primiti de la Bugetul National si pe cei existenti in bugetul local. Am realizat aproximativ 95% din ce am promis in campania electorala trecuta, si mai candidez inca o data, tocmai pentru a termina ceea ce-am inceput.
- Am aflat ca ati renovat toate cele 8 gradinite, 5 scoli si liceul din comuna. Ati renovat caminul cultural si ati creat permanenta la dispensar.
- Localitatea noastra se dezvolta in ritmul intregului judet, prin fondurile existente. La nivel administrativ, Mihail Kogalniceanu n-a beneficiat inca de nici un avantaj de pe urma americanilor, nu avem investitii americane. N-au bagat aici nici un dolar. Dimpotriva, administratia a pierdut impozitele si taxele personalului militar roman din fosta baza aeriana dezafectata, neinlocuite de nimic, deoarece oamenii au fost transferati in alte localitati, iar americanii nu platesc taxe. Au venit cativa reprezentanti ai Ambasadei SUA si ai unei fundatii din New York, au trecut prin scoli, apoi au venit la mine sa-mi spuna ca ma vor sprijini in construirea unui stadion, ca si in diverse actiuni sociale, dar dupa aceea n-am mai auzit de dansii. Celor din Baza le-am cerut sa contribuie cu ceva utilaje pentru excavat si cu un inginer constructor pentru construirea unui teren de fotbal, ca banii ii aveam noi. Au zis: da-da, da-da. Dar nimic. Nici nu-i mai sun, n-are rost. Avem, totusi, demnitatea noastra si nu vom ajunge sa cersim nimic de la nimeni. Cu toate acestea, sunt convins ca pe termen mediu si lung, prezenta americana va fi benefica pentru localitate. Spun asta cu precautia necesara, deoarece aici nu va fi o baza permanenta, ca la Ramstein, in Germania, unde ofiterii si soldatii si-au adus familiile si unde au construit un orasel paralel pentru ei. Kogalniceanu ramane doar o baza de transfer, cu fluctuatii frecvente ale trupelor. Americanii au ei insisi probleme financiare, asa ca nu prea pot planifica multe lucruri pe termen lung, legate de MK.
"Anul trecut am avut doua casatorii romano-americane"
- I-ati cunoscut, desigur, pe unii dintre responsabilii "US Air Base MK", dar si pe soldatii de rand. Vin la carciuma, se plimba prin comuna, intra in vorba cu localnicii, cu fetele etc.?
- Sunt foarte atenti cu imaginea lor. Le place sa fie laudati in presa, sa fie considerati o natiune de oameni buni, care pe unde merg fac bine, dar asa cum le place de mult imaginea lor, tot asa de greu baga mana in buzunar, sa stiti. Si au o birocratie uriasa, se misca foarte greu. Pe de alta parte, daca anul trecut aveau accesul limitat pe o anumita zona a comunei, anul asta am obtinut de la comandantul lor accesul nelimitat, sa poata iesi in toata comuna sambata si duminica. Pot merge la restaurante, la discoteci, la terase si pizzerii, in vizita la prieteni romani. Anul trecut am avut doua casatorii romano-americane in comuna, ne-au "furat" doua fete frumoase si, dupa nunta, au plecat cu ele acasa.
- Se spune ca ati avut si mici scandaluri legate de constructiile in derulare. Despre ce e vorba?
- Am avut, intr-adevar, un mic conflict cu patronul turc al unei firme de constructii care, in timpul dezafectarii vechii baze militare, trecea cu utilajele grele pe strazile comunei, amenintand sa provoace prabusirea multor case. In consecinta, am initiat o hotarare de consiliu prin care circulatia a fost restrictionata la maximum 7 tone. Nu le-a convenit, comandantii americani au intervenit si au zis ca nu-i fezabil sa construiasca alta cale de acces, ar costa prea mult; in cele din urma, cand le-am spus ca drumul e al comunei si dispozitia alesilor locali este suverana, au fost nevoiti sa se conformeze. Stiu prea bine ce inseamna democratia, dar nu se asteptau probabil s-o intalneasca aici, intr-o comuna de la marginea Dobrogei.
- Stiau ceva despre Romania cand au venit?
- Fusesera instruiti, aveau cateva notiuni. In primul rand, stiau ca se afla intre prieteni, intre aliati. Apoi, vazand ospitalitatea noastra, s-au apropiat si mai mult, si-au facut prieteni. Unii au invatat putin romaneste, altii doar inteleg. Au legat prietenii cu oamenii de afaceri locali, ajungand la o relatie normala cu comunitatea. De fiecare data cand am avut o sarbatoare in comuna sau la Ziua Nationala, i-am invitat, i-am servit cu mancare "made in MK", au baut cot la cot cu noi, au cantat cantece patriotice romanesti ("Treceti batalioane romane Carpatii", "Noi suntem romani" etc.), au invatat sa scarmene lana sau sa teasa in Muzeul local, pentru ca le plac scoartele si artizanatul popular. Incet, incet, comunitatea ii asimileaza ca pe noii fii ai satului.
Primarului Valer Muresan si patronului Gheorghe Enache le puteti scrie la adresele de e-mail: primaria.mk.cta@rdslink.ro, respectiv office@cargo-tour.ro
GHEORGHE ENACHE - Patronul restaurantului "Emi" din Mihail Kogalniceanu
"Le place Romania. Unii mi-au spus ca le place mai mult decat America"
Este ora pranzului. La restaurantul hotelului "Emi", din comuna Mihail Kogalniceanu, soldati si ofiteri americani ocupa jumatate dintre mesele localului. Dintr-un colt, patronul Gheorghe Enache supravegheaza bunul mers al serviciului. Pe pereti observ o multime de scrisori inramate, in stil american. Sunt multumiri de la ofiteri superiori si de la institutii americane si romane, pentru contributia firmei d-lui Enache la buna desfasurare a unor exercitii militare, sau pentru ospitalitatea manifestata cu diverse ocazii. De notat ca firma lui Gheorghe Enache a obtinut si un contract de aprovizionare a Bazei Americane cu combustibil pentru masini si sistemul de incalzire, prin benzinaria proprie.
- Hotarat lucru: pentru omul de afaceri Gheorghe Enache din "MK", chiar au venit americanii! Cum le-ati castigat increderea?
- Prin seriozitate si preturi rezonabile; prin curatenie, calitatea mancarii si a serviciilor; prin pozitia fata de Baza, complexul nostru fiind situat practic la poarta principala a acesteia. Cand l-am construit, la categoria trei stele, nu banuiam ca vor veni prietenii de peste Ocean, asa ca ne putem socoti norocosi ca sortii au fost de partea noastra, in cele din urma. Pentru noi, au venit intr-adevar americanii.
- Cate zile pe luna mananca si stau la dvs. in hotel?
- Din 30 de zile, 26 sunt la noi. Dar mai merg cateodata si la concurentii nostri din centrul comunei, deoarece serviciile sunt apropiate. Cand sosesc soldatii pentru instructie, umplu satul, sunt mai multi. Din acest punct de vedere, e bine pentru afacerile din "MK", americanii ne tin pe toti "in business", cum se spune. Si se dezlantuie o concurenta sanatoasa in localitate: cine face cele mai bune sarmale, cea mai buna pizza, cele mai bune ciorbe sau cei mai buni mici.
- Desi, la nivel oficial, investitiile in zona civila sunt inexistente inca, prin ce este totusi benefica prezenta americana in viata localitatii?
- Prezenta soldatilor americani genereaza tot mai multe locuri de munca de la un sezon la altul. Firma noastra este un exemplu: in curand va trebui sa angajam mai mult personal. Chiar daca nu au fost facute investitii de anvergura in comuna, chiar daca in loc de 1800 de soldati, sa zicem, vin numai 300, venirea americanilor ne da sperante de mai bine pe termen lung.
- Am vazut multe certificate de apreciere a serviciilor pe care le-ati oferit in timpul exercitiilor militare. Despre ce este vorba?
- De servicii de catering, adica de pregatire si servire a mesei, precum si de aprovizionare cu carburanti de calitate. In compania noastra lucreaza deja 75 de angajati si urmarim cresterea numarului lor, crestere datorata suta la suta americanilor. Dar nu numai noi beneficiem de crestere gratie lor, ci si alte firme din localitate si multe din Constanta. In semn de prietenie, mi-am propus sa le confectionez tricouri cu inscriptii care sa le aminteasca de "MK", cum ar fi: "I love MK" sau "It's OK in MK", "Smile when ya say MK!" (Zambeste cand spui MK) ori "Been away far away to MK" (Am fost plecat departe, in MK). Le voi pune la dispozitie si altfel de suveniruri pe care le vor lua cu dansii in bagaje. Din aceste bagaje m-au asigurat ca nu vor lipsi cateva box-uri cu vin si bere romaneasca de care s-au indragostit iremediabil. Le place Romania. Unii mi-au spus ca le place mai mult decat America.