Largirea flancului ei sudic (cu Albania si Croatia), necesara din perspectiva acutizarii problemelor Orientului Apropiat si Mijlociu, a fost completata cu deschiderea discutiilor de aderare cu Ucraina si Georgia. Cu aceasta deschidere, NATO a facut primul pas spre integrarea in structurile sale a unor state din fostul imperiu sovietic, state pe care Rusia le considera in sfera sa de influenta. Evident, atat Ucraina, cat si Georgia vor trebui sa indeplineasca standardele organizatiei, in special cele legate de democratizarea reala a vietii lor politice. Reactia negativa a Moscovei era previzibila. De altfel, Rusia a incetat, din decembrie 2007, sa mai aplice Tratatul Fortelor Conventionale din Europa (CFE), care prevedea - printre altele - retragerea trupelor sale din Transnistria si Georgia, considerand ca NATO se apropie primejdios de granitele sale. In afara imenselor stocuri de arme, care o fac a doua putere militara a lumii, Rusia mai are un teribil instrument de presiune asupra statelor europene, uriasele sale rezerve energetice (de gaz si petrol), pe care l-a utilizat selectiv, principalele "victime" fiind Romania si Ucraina. Daca NATO ar accepta Ucraina in urmatorii ani, ar putea controla zona Marii Negre, considerata multa vreme de Rusia un apanaj propriu. Cu Georgia, Turcia, Bulgaria, Romania si Ucraina, Alianta Nord-Atlantica ar deveni "paznicul" unui punct geostrategic de intersectie a marilor magistrale energetice ale lumii: summit-ul NATO devine, din aceasta perspectiva, extraordinar de important, oferind concomitent Rusiei sansa optiunii pentru asumarea unei deschideri democratice concrete, in contrapartida cu optiunea pentru confruntare.
Reuniunea de la Bucuresti are insa si alte semnificatii. Dincolo de recunoasterea internationala dobandita astfel, Romania a castigat mai multe mize istorice, ale caror efecte vor fi sesizabile in timp. Cea mai importanta este cea legata de siguranta nationala. NATO, ca si UE, exclud prin definitie orice neintelegere legata de suveranitatea si independenta statelor componente. In istoria statului roman modern nu au existat niciodata garantii de securitate mai ferme decat cele oferite de aderarea la organizatiile in cauza. Oricat de tare ar clama extremistii romani sau maghiari posibilitatea dezintegrarii tarii ca urmare a unor presupuse conflicte interetnice, dupa "modelul Kosovo", NATO n-a pus niciodata in discutie granitele vreunuia dintre statele membre, scopul organizatiei fiind, dimpotriva, garantarea lor. Nationalistii PRM-isti sau cei din partidele maghiare (UDMR, PCM) se agita inutil, prevazand catastrofe etnice si fracturari teritoriale. NATO impune stabilitatea pe teritoriul sau, excluzand orice apel la alte mijloace de rezolvare a problemelor interne in afara dialogului democratic. Reuniunea de la Bucuresti este o confirmare a granitelor de securitate acordate Romaniei.
O alta miza importanta o reprezinta necesitatea modernizarii tarii, in special a infrastructurii ei. Romania si-a pus la dispozitia organizatiei teritoriul, dar atat capacitatile ei militare, cat si posibilitatile oferite de infrastructura ei sunt inca sub standardele solicitate. In eventualitatea unui conflict international major, Romania trebuie sa ofere NATO facilitati pentru desfasurarea fortelor sale, sa le sprijine eficient. In urmatorii ani, atentia administratiei de la Bucuresti ar trebui centrata spre accesarea corecta, transparenta, a fondurilor UE destinate modernizarii. Mai ales ca drumul cel mai scurt spre Europa al magistralelor energetice este si pe aici. Pozitia pe granita NATO a Romaniei nu este un impediment, putand, mai degraba, sa-i aduca avantaje geo-strategice.
Deschiderea discutiilor de aderare (MAP) - chiar daca nu s-au finalizat - cu Ucraina si Georgia, va face ca aceste avantaje sa devina si mai consistente. Pentru a indeplini standardele de aderare, Ucraina va fi obligata sa isi rezolve contenciosul teritorial cu Romania, inclusiv prin acceptarea arbitrajului international. Insula Serpilor, de care Ucraina se agata pentru a controla cat mai mult din platoul continental (bogat in hidrocarburi) al Marii Negre, a fost cedata la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, la presiunea URSS, fara nici un tratat international. Probabilitatea aderarii Ucrainei este inca si mai importanta din perspectiva reintregirii Romaniei, actuala Republica Moldova devenind astfel o enclava in interiorul unei organizatii unitare. Daca Rusia va aplica Tratatul CFE, retragandu-si trupele din Transnistria (si, desigur, din Georgia), posibilitatea negocierilor de reunificare devine mult mai clara, Moldova avand o nevoie disperata de redresare economica si de modernizare. Prin reunificarea Basarabiei cu tara, Romania ar deveni unul dintre cei mai importanti piloni ai NATO in Estul Europei. Iar cresterea rolului ei in NATO si UE ar putea impune Rusiei renuntarea la politica energetica discriminatorie pe care o practica astazi.
Succesul summit-ului de la Bucuresti este evident si un succes al Romaniei. Garantand stabilitatea in Balcani si in spatiul Marii Negre, NATO isi poate centra atentia pe celelalte zone de conflict din lume. Destinderea cu Rusia va permite o mai mare eficienta in batalia cu terorismul international, Romania urmand sa-si dovedesca in continuare angrenarea ferma in structurile organizatiei. Istoria ne-a oferit de foarte putine ori o asemenea sansa de garantare a interesului national. Ar fi de neiertat daca, din marunte interese interne, ea ar fi ratata.