Arheologii spun ca bordeiul din chirpici, atelierul de olarit si fieraria, casa cu doua camere si sanctuarul vor reda cu mare exactitate viata dacilor de acum doua milenii. Amplasarea satului dacic in zona rurala a Romaniei vrea sa fie simbolica. Insa ironia sortii face ca reconstituirea arheologica sa semene cu satul contemporan, fiind poate doar ceva mai curatica si mai organizata, din necesitati turistice. De altfel, acesta e si efectul pervers al amplasarii parcului arheologic in intravilanul comunei Bragadiru: poti face nestanjenit comparatie cu realitatea si poti constata ca prea multe nu s-au inovat in doua milenii. E drept ca, peste doua mii de ani, cand satul romanesc actual va fi, la randu-i, reconstituit, de pe harta sa ar putea lipsi sanctuarul dacic. Nu si birtul, care vertebreaza viata oricarei comunitati locale care se respecta. Dupa cum nu pot lipsi nici vilele cu turnulete, supercastelele construite de bogatasii care s-au oplosit in zona, antenele pentru satelit si garajele cu telecomanda. De asemenea, caminul cultural, absent din satul dacic, ar trebui adaugat in ipoteticul parc arheologic construit peste doua mii de ani. La fel si sectia de politie, cu sediul in conacul pe jumatate ruinat al boierilor aruncati de comunisti in puscarie pentru culpe simbolice.
Constructia satului dacic corespunde, insa, in mod ironic stirii ca, pentru a face figura europeana la summit-ul NATO, Romania ar trebui sa investeasca vreo sase milioane de dolari pentru imbunatatirea toaletelor din Casa Poporului. Acestea nu s-ar potrivi pretentiilor noastre europene si ar pune in pericol sanatatea beneficiarilor. Chiar daca articolul cu pricina este, mai degraba, o rautate gratuita, venita din partea unor frati de ginta latina, Romania are probleme istorice cu igiena, iar toaleta este cel mai bine ascuns secret al fiecarei gospodarii. Nu e de mirare ca arheologii de la Bragadiru s-au ferit sa construiasca si closetul micii rezervatii dacice pentru ca e de banuit ca dacii, fiind frati cu codrul, il preferau si la acest capitol.
De doua mii de ani igiena este un capitol tabu. Drept care nu s-au descoperit toaletele si nici locurile de evacuare a dejectiilor din cetatile dacice. Abia romanii ce ne-au mai putut preda un curs scurt, ca scurta a fost si perioada romana, de igiena, fara a avea prea multi absolventi. Dupa atata vreme in care a fost ignorata, igiena este o problema pe care, din jena si ipocrizie, n-o mai aduce nimeni in discutie. Mai bine de jumatate din scolile rurale nu au closete cu apa curenta, si nu exista criteriu european de igiena pe care sa nu-l incalce. Dar satele romanesti stau mult mai rau, conform studiilor intreprinse de sociologi anul trecut. Mai bine de trei sferturi din casele de la sat nu au canalizare, iar closetele sunt niste improvizatii in fundul curtii, insalubre si fara apa curenta. Cele mai multe fose evacueaza surplusul in apele curgatoare sau statatoare din vecinatate. A spune ca un parau are apa rece si proaspata suna ironic. E, mai degraba, una dintre cele mai virulente surse de boli din mediul natural al romanilor. Trebuie sa adaugam ca, intr-o proportie infricosatoare, apele oraselor sunt evacuate neepurate, deci murdare, in albia raurilor si, apoi, a Dunarii. Romania nu trebuie sa investeasca doar sase milioane de dolari in salubrizarea toaletelor, si, daca ar fi sa fim drepti, probabil ca nici bugetele apararii si ale internelor nu ar fi suficiente, pentru ca, iata, problema salubritatii closetelor a devenit, pentru unii, o chestiune de securitate nationala. Si de ce nu? La urma urmei nu le poti avea chiar pe toate ca sa fii in rand cu lumea. Un sat de pe vremea dacilor era tot ce ne mai lipsea. Il avem! Cine mai este ca noi?