Deviza noastra: Cotescu, Dem Radulescu si Caragiu
- Premiera filmului "Restul e tacere", in care joci rolul principal, a fost considerata evenimentul primaverii...
- Sper ca filmul lui Nae Caranfil sa fie mai mult decat o premiera de anotimp, iar in ceea ce ma priveste, nadajduiesc ca acest film sa reprezinte primavara carierei mele. Desi pana acum eu am facut putin cinema, am avut totusi sansa ca datorita celor doua scurte aparitii din doua filme precedente ale lui Nae - "E pericoloso sporgersi" si "Filantropica" - sa ma fac totusi remarcat. Insa prezentele respective sunt incomensurabil mai putin importante decat rolul din "Restul e tacere". Traiesc sincer cu speranta ca macar o parte din cei care m-au etichetat, nu cu mult timp in urma, drept un actoras de scheciuri vor avea rabdarea sa intre si in sala de cinema, sa mai vina si pe la teatru si sa inteleaga ca eu si colegii mei de generatie, cu care apaream in grupul Voua, ne-am facut si atunci si ne facem si-acum meseria cu mare seriozitate si profesionalism. Divertismentul e un gen foarte greu. Ca nu toata lumea are umor. In plus, de fiecare data cand abordam umorul, noi ne gandim la ce-ar zice, daca ne-ar vedea, domnul Cotescu, domnul Caragiu sau domnul Dem Radulescu. Ei sunt reperele noastre profesionale pe aria divertismentului.
- Va apara si de vulgaritate?
- Trebuie sa fii foarte atent. Problema e sa nu fii tentat sa cobori nivelul bazandu-te pe falsa impresie ca daca ai coborat nivelul, ai crescut audienta. Este o greseala si asta am constatat-o in multii ani de televiziune pe care ii am in spate. Publicul, societatea au inceput sa se aseze, si perioada de exhibare post-revolutionara se cam duce. Incepe omul sa se aseze el cu el si cu gandurile lui, sa-si dea seama ca una e teribilismul si alta sunt chestiunile de substanta. Observ asta si in teatru. Spectacolele cu un aer experimental, care mizeaza doar pe un plus la capitolul teribilism, au inceput sa se rareasca si interesul publicului se reintoarce catre spectacolele cu sens si cu miez.
"Ingerul nu m-a uitat"
- Restul e tacere, dar inainte de ea ce a fost? Cum ai ajuns la filmul asta? Cum te-ai desprins din contingentul actorilor tineri, dar necunoscuti?
- Povestea relatiei mele cu Nae Caranfil incepe in `92-`93, pe vremea cand eu eram un entuziast student la o universitate particulara de teatru. La recomandarea Andreei Vulpe, care era profesoara la acea facultate, Nae m-a chemat la o proba pentru un rol din "E pericoloso sporgersi". Asta a fost o mare sansa pentru mine. Fiindca am fost distribuit in film si scurta mea aparitie a impresionat, ba si mai mult, i-a atras atentia lui Nae in ceea ce ma priveste. Eu, la randul meu, descoperindu-l, am inceput sa-l apreciez, si asa am ramas intr-o amicitie profesionala, cu accente de admiratie. Din partea mea. (Asupra parerii lui Nae despre mine nu ma pot pronunta (rade).) Apoi, in `94, s-a pus problema foarte serios sa se intre in productie cu "Restul e tacere", film pentru care Nae a scris si scenariul. Iar am fost chemat la probe si-am primit rolul Grig. La vremea respectiva aveam 22 de ani, dar aratam de 16 ani si ma comportam ca de 12. Din motive financiare, productia s-a oprit inainte de primul motor. Au inceput sa treaca anii, eu m-am mutat la facultatea de stat, am absolvit-o, am jucat cinci ani la Teatrul National, alti cinci la Teatrul de Comedie si ajunsesem sa traiesc cu senzatia ca ingerul a trecut si pe noi ne-a uitat. Dar iata c-a venit anul 2006 si Nae ma suna si-mi zice: "Crezi ca mai poti s-arati ca acum 12 ani? Iti dau ragaz o luna. Ne-apucam de "Restul e tacere"." Foarte dificila cerinta lui, fiindca, in decursul asta, multe s-au intamplat in existenta mea: s-au asezat kilograme, au aparut riduri de caracter, m-am procopsit cu emotii si o mai mare constiinta artistica. Fac o paranteza anecdotica si adaug ca acum, in 2006, am dat mai multe probe decat in `94 si, din declaratiile lui Nae, concluzia e ca atunci aratam mai mult a personaj, dar acum jucam mai mult a personaj. Ceea ce cred ca face bine filmului. Ca sa n-o mai lungesc, m-am pus pe treaba, am slabit vreo 9 kg, m-am dat cu tot felul de creme pentru doamne pe riduri, s-a pus la un moment dat problema sa fac chiar si-o mica interventie chirurgicala ca sa elimin gusa, dar, finalmente, n-a mai fost cazul. Insa toate astea au tinut de exterior. Mai importanta cred ca e cealalta parte, a compozitiei personajului. Eu, din felul in care am fost scolit, am invatat ca faci un personaj pornind dinauntru. La scoala ni se spunea ca toate personajele sunt inauntrul nostru, intr-o stare latenta, iar noi trebuie sa facem o munca de minerit, ca sa le scoatem la lumina. Si tot in scoala am aflat ca talentul nu se dezvolta, ci se developeaza. Ca un film fotografic. Talentul exista in fiecare, dar e in stare neprelucrata, e plin de zgura, iar tu, ca actor, trebuie sa-l cureti si sa-l lustruiesti.
O Romanie de care nu ne este rusine si de care ne este dor
- In munca asta de lustruire a personajului a avut vreo importanta si faptul ca filmul se petrece in epoca interbelica, cu mult mai placuta decat cea pe care o traim acum?
- Sigur era mult mai placuta! Si sigur ca aspectul asta a fost foarte important in film. A fost o "obligatie de serviciu" sa te imbibi cu acea atmosfera. Insa nu trebuie sa se cada in greseala de a crede ca "Restul e tacere" e un film de reconstituire, un film-document. E un film artistic, de fictiune, inspirat dintr-un fapt real. Este un film epic, cu costume superbe, cu imagini splendide, cu o panoramare a vremurilor alea in care se traia frumos. E un film despre Romania de care nu ne e rusine, cum spune Nae, si, adaug eu, despre Romania de care ne e dor. Chiar daca n-am respirat efectiv in perioada aia. Pe-atunci se traia cu patima, se iubea si se ura cu pasiune. "Restul e tacere" e un film cu iubiri mari, cu tradari mari si cu dezamagiri mari. E o dramedie - ca sa-l citez, din nou, pe Nae - adica un film in care gasesti rasul si plansul la un loc. Ceea ce iar e un semn al valorii. Fiindca asa e si viata: cu ras si plans deodata, cu bune si rele deodata. Si-aici, daca-mi permiti, as vrea sa mai fac o precizare. S-a tot spus in presa ca acesta e cel mai scump film romanesc. Adevarul e ca "Restul e tacere" e cel mai scump film romanesc de dupa Revolutie. Sa ne aducem aminte de montarile grandioase ale lui Sergiu Nicolaescu de dinainte de `89. Costurile erau infinit mai mari. Dar, pana la urma, suma nu mai e relevanta cand te gandesti ca transpunerea unui astfel de scenariu inseamna eforturi uriase, nu numai la nivel financiar. "Restul e tacere" arata mult mai bogat decat suma care s-a cheltuit. Ganditi-va ca s-au folosit sute de figuranti, plus actorii, sute de costume de epoca semnate Doina Levintza, autovehicule de epoca pe care nu am avut de unde sa le cumparam, dar am gasit niste mesteri extraordinari, care le-au construit de la zero, folosind motoare de ARO. In concluzie, banii au fost, de fapt, putini. Ca sa nu mai spun ca, prin comparatie cu bugetele de la Hollywood, ceea ce am cheltuit noi a fost apa de ploaie.
- Cum ai lucrat cu Nae Caranfil? Ce fel de regizor e? Se ocupa de actori, discuta cu ei, accepta sugestii?
- Nae face filme de autor. Astfel ca stie totul despre filmul lui. De asta e foarte greu, de-a dreptul delicat, sa mai vii si tu cu inventii personale. Cum e si normal: el e "tatal" filmului. Creativitatea pe care ti-o poti permite tu, ca actor, trebuie sa se muleze pe ideile si stilul lui Nae. Nu vreau sa se inteleaga ca Nae e un zbir autoritar care nu accepta sugestii sau interventii. Numai ca el isi gandeste filmele foarte bine, iar, la momentul filmarii, totul e perfect echilibrat. Asadar, daca intelegi sistemul lui Nae, tu, actorul, lucrezi foarte usor. Nu mai ai mare lucru de facut. Singura ta grija este sa te straduiesti sa ajungi la inaltimea scenariului si a imaginilor pe care le-a nascocit Nae, ajutat de echipa lui. Echipa care, la filmul asta, m-a uluit. N-am mai intalnit o asemenea solidaritate. Oamenii aia erau parte din proiect, nu lucrau pentru ca erau platiti. Implicarea lor era pur sufleteasca.
O cafea cu praf de stele
- Cred ca ti s-a mai spus lucrul asta: ai o alura de pusti. Care e secretul tineretii tale "vesnice"?
- Pe de-o parte, explicatia tine de genealogie. Am norocul ca provin dintr-o familie de oameni sanatosi, tonici, si cu mintea la locul ei, care niciodata n-au pregetat sa-si suflece manecile si sa purceada la treaba. Pe de alta parte, probabil e o chestiune de atitudine, de energie interioara. Varsta reala e cea a energiei pe care o iradiem. N-are legatura cu buletinul. Si-apoi, e foarte important si felul in care te pozitionezi fata de viata. Iar mie imi place sa fiu activ, imi place sa ma bucur de lucrurile pe care le fac. Dupa 30 de ani, ascendentul zodiacal incepe sa domine, si cum eu sunt Leu cu ascendent in Balanta si am implinit deja 30 de ani, am inceput sa simt efectele: discern mai mult si mai bine si prefer sa nu ma arunc in lucruri carora nu le pot face fata, din punctul de vedere al consumului de energie. Sunt un om intai prudent si-apoi optimist. Adica, intai analizez situatia si-apoi decid ca pot sa fiu optimist. Mi s-a intamplat mai rar, in ultima vreme, sa fiu un optimist dezamagit. Dar chiar si esecurile mi le asum. E bine sa stii intotdeauna cine e de vina si cel mai bine e atunci cand de vina esti chiar tu. Fiindca sa dai vina pe altul e cel mai urat lucru posibil.
- Fiindca tot vorbim despre zodiac, crezi ca filmul va avea un destin... stelar?
- "Restul e tacere" e un film anti-trend, mai ales la nivel european. Se creeaza un cerc vicios. Daca filmul nu acumuleaza palmares, e mai greu de vandut in strainatate. Asta, desi el are o calitate hollywoodiana. Singurul "defect" e ca e vorbit in romaneste. E ca un "Matrix" facut in Burundi. Pe cine intereseaza? Asa ca, momentan, nu stim care va fi destinul lui. Speram, din tot sufletul, la un succes romanesc.
- Film, teatru, televiziune... Mai ai timp si ochi sa vezi cum infloreste primavara?
- Da, desi continui sa joc in mai multe spectacole la Teatrul de Comedie, in "O scrisoare pierduta", cea mai recenta montare a lui Ducu Darie de la Bulandra, si in "American Buffalo" la Teatrul Act. De asemenea, sambetele va astept la TVR, la o "cafea cu praf de stele", in emisiunea "Cafeneaua Astrelor". Dar peste toate astea, nu las primavara sa treaca pe langa mine si familia mea, sotia si fetita noastra, Katia Smaranda. In fond, de-aia m-am facut actor: ca sa nu ma trezesc dimineata devreme si ca sa am timp liber (rade). Asa ca acum, c-a dat coltul ierbii, iesim. Bine, nu atat de des pe cat ne-am dori, dar suntem impreuna mai mult decat familiile in care parintii au servicii "normale", si ajung acasa obositi, cand copilul deja doarme.
FOTO: DOMINO FILM