(Dupa moartea sotului ei, de care a fost legata printr-o mare iubire, Ana gaseste o fotografie care o face sa creada ca a fost tradata si inselata)
"Da-ti jos naframa neagra"
Ana, stiu ca e greu sa intelegi ce vreau sa spun prin "traieste din nou", dar ridica-te. Da-ti jos naframa neagra de pe cap si las-o sa cada si de pe umeri, in timp ce iesi din casa. Si daca nu stii unde sa mergi si incotro s-o apuci, du-te in parc, acolo unde a fost facuta fotografia aceea, si incearca sa intelegi daca merita sa iti chinui anii care ti-au mai ramas. Cineva poate spune "e doar o fotografie", dar eu, femeie maritata, cu o experienta de viata care m-a purtat prin bune si rele deopotriva, spun ca fotografia aceea e o dovada a unui un moment de tandrete, un semn de afectiune, dar sigur altfel decat il traia sotul tau langa tine. Nici nu mai conteaza ce era in sufletul lui. El a murit si odata cu el s-au dus certitudinile si au ramas intrebarile. Uita-le, Ana! Tine minte doar anii frumosi, pe care i-ai trait alaturi de el, numai clipele bune. Astea sunt certitudini... restul desertaciune. Pleaca de pe podul acela! Iarta-ti barbatul pentru clipa de slabiciune, daca ea a existat cu adevarat, si multumeste-i in gand celui care a pus fotografia in cutie, intentionat sau nu. Ti-a dat sansa sa intelegi ca trebuie sa lepezi naframa neagra si sa mergi mai departe, sa cauti sensul unui nou inceput. Fa lucruri pe care nu le-ai facut cat ai fost maritata, cat ti-ai dedicat viata familiei. Regaseste-l pe Dumnezeu si, prin El, regaseste-te si pe tine. E drumul cel mai sigur spre iertare si impacare.
MARIANA
"Reaminteste-ti de clipele voastre bune, in doi"
Scumpa Ana! Mi s-a taiat parca respiratia citind destainuirea ta, descatusarea ta din colivia tacerii. Poate altadata o sa am puterea sa scriu despre ce simt cu adevarat. In clipa asta iti pot spune doar atat, ca trebuie sa fii fericita pentru ceea ce a fost minunat in viata ta: omul de langa tine, copiii, tot ce v-a legat si v-a sustinut, anii petrecuti alaturi. Si acum este langa tine. Nu-l dezamagi. Poate ca banuiala ta este vana si nu s-a petrecut nimic pe podul acela blestemat. Desi nu poti sa afli adevarul, pastreaza-ti increderea in el. Te-a ocrotit si a ocrotit iubirea voastra. Nu-l pedepsi cu ganduri nedrepte, fii bucuroasa ca nu ai avut banuieli cand era langa tine, ca ati fost fericiti cu adevarat. Multumeste-i Bunului Dumnezeu ca existi si reaminteste-ti de clipele voastre bune "in doi". Fa-i o bucurie! De acolo de unde este, iti va zambi si te va insoti mereu.
CASANDRA FILIP
"Ai avut o casnicie la care multe femei viseaza"
Draga Ana,
Nu omori dragostea ta curata si frumoasa, pentru un episod ratacit pe un pod. Iubeste-l in continuare pe cel plecat de langa tine, caci precis te iubeste, de dincolo, si el. Cea care iti scrie acestea este, si ea, vaduva. Iti vei reveni, deoarece l-ai iubit cu adevarat. Acum te simti tradata, dar faptul ca nu ti-ai dat seama de "tradare", daca ea a existat cu adevarat, este datorita faptului ca te iubea si pe tine cu adevarat. Priveste suferinta aceasta ca pe un tribut. Ai avut o casnicie la care multe femei viseaza. Merita sa jertfesti ceva pentru ea.
DANIELA SILAGHE
"Biletul pentru Paradis este asigurat"
Am lasat sa treaca ceva timp de la citirea randurilor scrise de dvs., cu atata sensibilitate, si imbracate intr-o asa de frumoasa exprimare. Asta, pentru ca ma recunosteam in fiecare cuvant. Sunt si eu acea vaduva care nu mai e buna de nimic, cum bine va spunea bunica dvs. Si am si eu o poveste care seamana uluitor de mult cu a dvs. Si eu am trecut in umbra sotului meu, sacrificandu-mi visele si talentele daruite de Dumnezeu, convinsa ca datoria mea pe pamant e una singura: o familie frumoasa, in care amandoi ne-am dat drept gaj dragostea. Inceputul - acelasi pentru toti - a fost greu, dar iubirea ne-a dat forta si copiii ne-au ajutat sa ne intelegem neputintele si sa crestem, cum spuneati, impreuna. Din nefericire, nu am murit odata cu el, iar amintirea celor 33 de ani de casatorie si cei doi copii sunt reperele fara de care stiu ca mi-as fi pierdut sufletul. Au trecut aproape trei ani, timp in care am uitat sa ma privesc in oglinda, pana intr-o zi cand am zarit intr-o vitrina imaginea unei femei care nu mai semana deloc cu mine. Am descoperit ca am imbatranit si ca uitasem sa zambesc. Am inteles ca frumusetea mea era hranita de ochii omului meu, de felul in care ma privea el. Fiinta mea nu murise cu el, dar femeia care fusesem pierise pentru totdeauna. Nu vreau sa imi spun aici povestea vietii, ci doar sa imi arat emotia simtita la citirea frumoasei dvs. scrisori.
In Epistole, apostolul Pavel spune ca femeia ce ramane vaduva dupa 60 de ani sa ramana in vaduvie curata, iar cea care e mai tanara de 60 de ani sa se marite. Am reflectat mult la aceste sfaturi, dar cum sa faci sa te mariti, cand nu stii sa mai privesti in jur, pentru ca la bratul lui, al barbatului tau, nu ai avut ochi decat pentru el? Cum sa te gandesti la alt barbat, cand viata ta e inca plina de cel disparut? Mie nu mi se potriveste sfatul! Asa ca raman doar cu tristetea singuratatii, intelegandu-mi prietenele care ma evita cu eleganta. Stiu ca nimic din ce scriu aici nu va e strain, pentru ca partial ati trait o experienta asemanatoare. Pana la un punct: fotografia. Nu, eu nu am gasit nici o fotografie intre lucrurile sotului meu. Dar daca as fi gasit? Mi-e greu sa dau un raspuns, si totusi: dragostea mea pentru el e a mea, fericirea de a-l fi iubit tot a mea, frumusetea ce imi stralucea pe fata rasarea sub privirile lui. Poate schimba o fotografie ceea ce ai trait? Eu cred ca nu. Ajunge durerea singuratatii! Nu mai puneti alta la inima! Biletul de tren pentru Paradis... il cumparam aici, cu banii sentimentelor noastre. Iubirea si iertarea sunt valorile pentru care tot raul pe care l-am facut se topeste ca ceara in fata focului! Daca el v-a iubit (si v-a iubit, pentru ca a ramas al dvs. pana cand moartea v-a despartit!), iar dvs. l-ati iubit si l-ati iertat... aveti amandoi biletele pentru intalnirea din Paradis.
Restul... e doar umbra.
CARMEN TOPA
Fotografia de nunta
(Tanara inca si patimasa, indragostita de sotul ei, Valeria se plange de gheata care ii cuprinde casnicia si sufletul)
"Femeile nu sunt facute pentru razboaie"
Draga Valeria, imi permit sa-ti spun pe numele mic, deoarece cred ca sunt ceva mai in varsta decat tine. Dupa ce am citit povestea ta, eu personal am ajuns la o concluzie si n-as vrea sa te superi daca am s-o expun. Cred ca tu ai o atitudine gresita in aceasta casnicie. Daca spui ca nu mai e ca la inceput, in mare parte este vina ta. In primul rand, nu incerci sa vorbesti deschis cu sotul tau, sa-i spui ce te deranjeaza la el. Sa vorbesti, nu sa-i faci reprosuri... Stii tu, "tonul face muzica". Poate ca el crede aceleasi lucruri despre tine... Ai vrea ca el sa fie dragastos, dar nu-i dai nici un motiv. Ba din contra, ii arati zi de zi o femeie fara feminitate, imbracata anapoda (scuze, dar chiar tu recunosti), acrita de viata, gata oricand sa-l ia la rost pentru orice. Nu trebuie sa ii prezinti sotului numai tinute sexi sau lenjerie de la sex-shop, ca sa fii feminina si sa-l atragi... dar nici sa fii neglijenta...
Aici gresesti, dupa parerea mea. Il pomenesti in scrisoarea ta pe Iisus, dar Iisus a iubit si iubeste oamenii, iertandu-i, nu pedepsindu-i. Tu nu-ti dai seama ca netrecand cu vederea nici o greseluta a sotului tau, te pedepsesti, si pe tine, si pe el si, in special, copilul pe care-l aveti? De ce atata inversunare pe tine? Ca sa primesti, trebuie mai intai sa oferi. Te-ai gandit ca poate sotul tau refuza sa aiba unele initiative (lipsa vointei) in situatii noi, tocmai din cauza ca se teme ca iar s-ar alege cu reprosuri din partea ta? Incearca sa intelegi si, mai ales, comunica cu sotul tau. Se pare ca intre voi mai exista afectiune, ca el te iubeste (iti face mici cadouri), si daca si tu il iubesti, nu trebuie decat sa lasi orgoliul deoparte, sa fii femeie. A ierta nu inseamna ca devii sclav, ci ca esti om, iubesti, oferi si astepti afectiune. Ca femeie, poti sa ai si o cariera, si o viata de familie implinita. "Statul la cratita" doua ore pe zi, dupa orele de serviciu, nu iti stirbeste cu nimic calitatea de femeie, si in nici un caz nu-ti va aduce vreun prejudiciu, ba dimpotriva, aprecierea sotului si a copilului. Si ce daca il faci pe sotul tau sa creada ca el conduce familia? Daca lucrurile ar merge mai bine asa... Poate, uneori, femeile ar trebui sa-si aminteasca ca sunt femei... fragile, delicate, facute pentru dragoste, si nu pentru razboaie, indiferent pe ce fronturi se desfasoara acestea.
Cu stima,
MELANIA
"Fa-ti unghiile rosii si da sacul jos"
Foarte multe casnicii merg inainte, datorita obisnuintei si a confortului dat de rutina. Asta nu inseamna ca merg bine. Unele relatii deformeaza sufletul si caracterul celor implicati. Le distruge vointa si le anihileaza simturile. Aia nu e o relatie sanatoasa. Faptul ca partenerul/partenera a renuntat sa mai fie cocheta, ca e mereu certareata (incruciseaza sabiile, ca sa-si sustina punctul de vedere), distruge romantismul. Ca sa nu mai zic ca imaginea pe care ti-o afisezi (aproape victorioasa) cum ca nici haine sexi nu mai imbraci, ci doar unele gen sac, numai bune pentru a-ti ascunde colaceii suprapusi de pe burta... omoara orice pofta sau chef de joaca, oricat ai vrea. Faptul ca adoarme inainte de a veni tu din baie, cu televizorul aprins, si ca atunci cand se aseaza in fata paharului, cu prietenii, uita sa se mai ridice, arata ca e obosit si blazat peste masura si ca si-a pierdut interesul. Totusi, e clar ca inca te iubeste. Asa stangaci si rar cum o face, inca mai incearca sa aprinda in tine ceea ce a fost. Nu cadea in greseala de a crede ca esti calare pe situatie si ca e amortit. Te-ai putea trezi intr-o buna zi ca, satul de blazarea de acasa, sa-si regaseasca simturile pierdute alaturi de cineva mai proaspat, mai romantic, si care nu ii "pandeste orice gafa, orice eroare, ca sa-l zgaltaie zdravan". Nu de asta are nevoie o casnicie sanatoasa. Nu cred intr-o casnicie in care cei doi sunt care pe care, luptand sa se domine. Un razboi continuu, pe care el nici nu vrea sa-l aiba (de aia e blazat), duce numai la dezamagiri si la deziluzii. Fiecare fiinta are nevoie de incurajare, de spatiu vital in care sa se exprime si sa se dezvolte ca fiinta separata, intr-un cuplu sanatos. Daca nu vrei ca intr-o zi sa devii femeia aia care poarta pe fata spectrul singuratatii si al frustrarilor sau al demnitatii schilodite sau al dragostei amagite, fa-ti unghiile rosii pentru el, da-ti sacul jos si du-te la o sala de gimnastica. Si fa-l sa se simta iar barbat, ca sa-i reinvii simturile. O sa-si faca si tie bine si lui la fel. Mult noroc si intelepciune.
DIA
"Un cuvant in plus"
Draga Valeria, ai scris foarte frumos. Este bine ca ti-ai deschis inima. Un singur lucru ai uitat: sa pui in rugaciunea ta un cuvant in plus... "Iisuse cu inima blanda si smerita, fa inima barbatului meu si a mea asemenea cu a ta". Nimeni nu este perfect, deci nici tu. Intotdeauna adevarul este undeva la mijloc. Roaga-te cu toata fiinta ta, spunand acea rugaciune in care sa te incluzi si pe tine. Vei vedea ca, la un moment dat, blandul Iisus iti va raspunde...
Cu drag,
IULIA