Opinii despre materialele publicate in revista
"Un cires pentru lumea de dincolo"
(Reportaj semnat de CATALIN APOSTOL, F. AS 804)
"Nu poti intoarce ochii usor"
Articolul este emotionant, capteaza o parte din tragedia petrecuta in Valea Danului, si poate ar trebui sa-i multumim autorului ca ne da atatea detalii, care nu ne lasa sa intoarcem ochii cu usurinta cu care apasam un buton la telecomanda.
RALUCA IONESCU
"Sa nu lasam ingerii sa moara"
Cand citesti asa ceva, nu mai poti comenta in nici un fel. E ca si cand cineva iti ia graiul. Copiii sunt ingeri si nu trebuie sa lasam ingerii sa moara. Si eu sunt mama a trei copii (majori toti), si eu muncesc in Italia de trei ani, si cand am luat decizia de a pleca, mi-a fost enorm de greu. Daca erau mai mici, n-as fi plecat sub nici o forma. Au ramas acasa cu tatal lor, care apoi m-a urmat, astfel ca acum, muncind si locuind aici, cu documente in regula, ne-am gandit sa ne reintregim familia. In tot acest timp, am fost zilnic in contact cu copiii nostri, care au gestionat cu brio casa in lipsa noastra. In virtutea celor scrise, eu ma intreb si va intreb: se discuta si se analizeaza si aici, tot mai mult, situatia copiilor ramasi acasa, in grija rudelor; se lanseaza acuze, se cauta vinovati (care, de regula, sunt parintii), se consuma drame, se vorbeste de protectia sociala care exista, dar lipseste cu desavarsire. Ei bine, in tot acest timp... statul Roman cum se gandeste la cetatenii lui? Cum impiedica astfel de nenorociri? Chiar nu vede nimeni mizeria in care se zbate tara? Acuzam parintii ca pleaca pribegi in lume, pentru a castiga o paine la copii, dar dreptul la existenta, o existenta decenta, nu e un drept fundamental, garantat de Constitutie? Chiar si in cazuri un pic mai fericite, cum este al familiei mele, se pot oare compensa sacrificiul si eforturile facute, dorul si durerea pe care le traiesti cand esti departe de copiii tai? Nu stiu alte mame ce simt, dar cand ma gandesc la cele care au lasat acasa copilasi mici, ma cuprinde furia. Furie, nu la adresa acestor mame, ci la adresa guvernantilor nostri, care ne otravesc cu lozinci in preajma alegerilor, pentru ca si voturile prostimii conteaza, nu? Si inca mult! Unde este asa-zisa protectie sociala? Cum tu, ca stat, lasi sa se ajunga pana la astfel de drame? De cand suntem aici, am discutat cu multi romani, unii veniti recent, altii cu state vechi, chiar si de peste douazeci de ani, si 80% din ei inca tanjesc dupa locurile lor de acasa, dar majoritatea nu s-ar mai intoarce niciodata acolo. Oare de ce? Poate ne spun mai marii nostri conducatori. Ne-am saturat de politici imbecile, asta este motivul pentru care multi romani nu se mai intorc acasa. Institutia prezidentiala, structurile sociale si de protectie ar trebui sa se apuce de treaba pana nu e prea tarziu... pana tara asta a noastra, cu care toti ne mandrim, nu se va transforma intr-un cimitir de anonimi. Este un semnal de alarma!
PETRA IOSUB
"Sa nu ramanem indiferenti"
"Va iubesc, va voi iubi...". In ultimele sale cuvinte, un copil nu s-a plans de neajunsurile vietii lui, ci a daruit ceea ce nu a primit: iubire, grija, iertare. Ii putem raspunde si noi, avand grija de fratii lui care sufera aici, pe pamant. Si cred ca ne va zambi de acolo, de Sus. Trebuie doar sa nu ramanem indiferenti. Doamne ajuta!
ANCA IOANA TARTIU
"Trebuie gasite solutii"
Este mai mult decat ingrozitor... Nu mai sunt cuvinte care sa poata exprima regret sau compasiune sau mai mult decat atat... Trebuie sa existe solutii si pentru acesti bieti copii, care nu au nici un "ghid" sau suport in viata. Probabil ca, in lipsa parintilor, nu pot realiza care este sensul vietii, si atunci ar trebui sa existe cineva care sa-i indrume. Un asistent social, sau mai bine un preot. Cred ca preotii din bisericile locurilor unde exista asemenea cazuri, de copii lasati singuri, de copii necajiti, abuzati, ar trebui sa ii apropie de credinta, de Dumnezeu. Doar prin credinta ar putea micutii sa mearga mai departe, sa inteleaga ca si viata lor are un rost, ca nu sunt singuri. Preotii ar trebui sa-i ajute, sa-i mangaie, sa-i indrume, sau chiar si oamenii, vecinii. Un zambet, o vorba buna, un gest din suflet ar face mult, ar face diferenta. Dumnezeu sa-l ierte!
SERBANESCU ELENA
"O parabola perfecta pentru Romania de azi"
Din nenorocire, comunismul atroce, dar si cei 18 ani de democratie salbatica, au atrofiat iremediabil sensibilitatea acestui popor. Ne mor batranii de foame, copiii pe strazi, alungam elitele, denigram valorile, desfiintam miturile si simbolurile nationale. Asta e Romania de azi. Povestea cu demitizarea mesterului Manole e o parabola perfecta pentru Romania.
FLORIN STAMATE
"Cateva intrebari"
Sunt multi romani plecati in pribegie prin alte tari si multi ar vrea sa se intoarca acasa. Insa ei isi pun mereu aceasta intrebare: Oare Romania ii mai vrea inapoi? Oare cei de acasa ii mai primesc acasa? Oare se mai gaseste un loc si pentru ei acasa?
SEBASTIAN MOCANU
"Ar exista o solutie"
Imi cer scuze fiindca folosesc acest prilej trist, pentru a incerca sa ii sfatuiesc pe cei care vor citi acest mesaj, ce anume s-ar putea face pentru ca situatia din Romania sa fie mai buna decat actualmente. Ar fi bine daca la noi in tara ar fi democratie participativa, adica daca cetatenii cu drept de vot ar avea puterea de decizie politica, nu numai cu prilejul alegerilor, ci ar avea si posibilitatea de a decide soarta tarii, prin legi votate prin referendum, in urma strangerii unui anumit numar de semnaturi, necesar initierii acestora. Se pot gasi anumite materiale in limba romana despre democratia participativa, cautand cu ajutorul unui motor de cautare, cu chiar aceste doua cuvinte - "democratie participativa". Cei care stiti limba engleza, macar cat de cat, puteti gasi chiar mai multe materiale despre democratia participativa, cautand cu "participative democracy" articole cu un motor de cautare ca cel de pe www.google.com
GABRIEL STOIAN
"India incredibila. O farama dintr-un univers infinit"
(Reportaj semnat de HORIA TURCANU, F. AS nr. 805)
"Extraordinar si emotional"
Intr-adevar, rafinamentul si universalitatea Indiei culturale (ma gandesc la radacini) reprezinta suferinta si tanjirea universala catre inaltimile umanitatii. Horia Turcanu se pare ca a fost permeat total de esenta Indiei si ne-a daruit un articol extraordinar si emotional. Cand vizitam locuri, cladirile sunt secundare, esenta este sa ne uitam in ochii oamenilor, sa le intelegem zbaterile si resursele de fericire. Un cantec care nu apartine unui loc sau unui timp anume, ci umanitatii intregi, din toate epocile si toate continentele. Ar fi foarte interesant ca domnul Turcanu sa faca un film similar cu articolul... Inca o data, multumim, domnu' Horia Turcanu!
ILIE DORIN ACU
"Adevaratul calator"
Adevaratul calator este acela care ajuns intr-un loc nevazut de el pana atunci, intra in contact cu locuitorii acelui loc, cu viata traita zi de zi, umbla pe strazile netrecute in ghidurile turistice, intalneste cultura si traditiile acelui loc, cauta sa le inteleaga, sa le descifreze tainele, gusta din bucataria locala, intr-un cuvant, simte pulsul real al locului pe care il descopera. Horia Turcanu face mai mult decat atat. Scriind despre India descoperita de el, te trimite si pe tine direct acolo, pe strazile Pushkarului si al fiecarui oras vazut de el! Multumim adevaratului calator!
RUSNEAC TEODORA
"Un loc special"
Visez si eu de mult la India. Cu domnul Horia am facut deja primul pas. Ii admir de altfel curajul de a face de unul singur aceasta incredibila calatorie. Sunt insa convinsa ca l-a marcat puternic, pentru totdeauna. Cu totii calatorim, dar exista locuri pe acest pamant cu o incarcatura speciala, emotionala, spirituala, cu oameni uimitori. Un astfel de loc a redescoperit domnul Horia: incredibila Indie! Multumesc.
WOLTMANN DORINA
Monique Fradot - "Iubirea nu va disparea niciodata. Este fundamentul fiintei omenesti"
(Interviu semnat de HORIA TURCANU, F. AS nr. 807)
"O tema foarte necesara"
In afara de felicitari, doresc sa transmit si o mica observatie. Autoarea analizeaza foarte foarte bine situatia, avand si numeroase cazuri practice in bagajul personal. Exista, totusi, o mica idee care nu ma lasa in pace. Cauza acestor transformari: este oare doar setea continua de a avea mai mult? Egoismul si dorinta de avere cu orice pret? Si inainte vreme, oamenii alergau dupa bunuri materiale. Sunt chiar opere literare remarcabile pe aceasta tema. Si in Franta, si in Romania. Si totusi, echilibrul general nu era stricat. Cel "bolnav" era luat in ras, izolat, si viata trecea mai departe. Societatea era sanatoasa in ansamblu. Acum este o deviatie comportamentala la nivel social. Asa cum hitleristii repetau pe toate caile ca germanii sunt rasa pura si, deci, superiori celorlalti oameni, si mass-media contemporana, la ordinul anumitor centre de putere, repeta pana la obstinatie, pe toate canalele, ca unele categorii sunt superioare celorlalte. Si "o minciuna repetata de 1000 de ori sfarseste prin a fi crezuta!". Asta duce la dezacordul social. Barbatul si femeia nu-si mai gasesc locul in familie. Ambele parti sunt instigate de noua propaganda sa fie "super-oameni" si sa aiba supra-drepturi fata de ceilalti, care sunt "cu necesitate" inferiori (toti in masa). Ambii vor sa fie "capul", ambii vor sa aiba cariere. Nici unul nu intelege sa renunte in favoarea celuilalt. Nu pun conditia ca el sau ea sa ramana la cratita. Dar e clar ca unul din ei trebuie sa renunte, pentru a asigura celui mai bun dintre ei toate sansele. In favoarea familiei lor si a progeniturilor lor. Pana acum, societatea si "propaganda" ei obliga femeia sa stea la cratita. Acum, conditiile sociale s-au imbunatatit si femeile vor tot mai mult sa circule, sa munceasca. Dar... cine ramane la cratita? In astfel de conditii, se renunta la familie. Cred ca solutia ar fi ca centrele de putere mondiala sa-si schimbe atitudinea si sa propovaduiasca necesitatea familiei, mentionand ca nu este nici o rusine, nici pentru el, nici pentru... ea, daca raman la cratita, pentru realizarea celuilalt si buna educatie a copiilor. Obiectivele generale mondiale se pot atinge si prin pastrarea caracterului uman al... oamenilor. Iar familia este un element de baza al acestui caracter. Inca odata: felicitari! Si pentru autoare, si pentru redactie, care gazduieste o astfel de tema. Foarte necesara! Sa dea Dumnezeu sa citim numai de bine!
MIRCEA MUNTEANU