Micul Mozart si sunetele
- S-au adunat deja cativa ani de cand conduci detasat in topul celor mai apreciati compozitori romani. Ceea ce parea un foc de paie acum sapte ani s-a transformat intr-un succes de durata. Ma insel?
- Pot spune cu mana pe inima ca totul merge bine. Dar merge nu pentru ca as fi "micul Mozart", cum ma alinta presa, ci pentru ca muncesc enorm. Nu stau nici o clipa, nu ma plafonez intr-un singur loc sau lucru. Lucrez la muzica noastra (adica a trupei Morandi) si a artistilor cu care colaborez, lucrez la diverse proiecte pentru revista si site-ul "My Band", particip la tot felul de actiuni - de la cele caritabile la cele de instruire a tinerilor. Am terminat albumele lui Catalin Josan si al lui Smiley, mai am de terminat Anda Adam, Diana (Anca Florescu), Cristina Rus. Pentru Andra am facut deja cinci piese. In strainatate nu prea am mai avut treaba acum, la inceput de an, pentru ca nu m-a mai preocupat asa de mult. Am destule de facut aici, nu am mai avut timp de alte proiecte.
- Cum reuseste Marius Moga sa functioneze atat de bine? Care e secretul tau?
- Nu am o reteta aparte. Este adevarat insa ca imi este foarte usor sa compun linii melodice si texte pentru ele. Iar daca am o calitate cu adevarat, aceea este de a sti sa produc o piesa muzicala, adica sa adaug sunete, efecte, unei linii melodice. Este un exercitiu pe care mi l-am dezvoltat de mic: cand ascultam un cantec, nu urmaream numai melodia, ci incercam sa disting fiecare instrument, fiecare efect, originea fiecarui sunet din acea piesa. Am evoluat, am crescut, acum vad piesele compuse de mine in intregul lor, cu fiecare sunet asezat la locul sau.
"Haideti sa ne "batem" in topuri, nu in vorbe!"
- Lucrezi foarte mult, compui pentru o multime de artisti, conduci o revista, un studio, firme media... nu ai cateodata sentimentul ca te risipesti?
- Nu, pentru ca in timp mi-am adunat o echipa foarte buna, care ma ajuta. Am totul in acelasi loc, studioul si redactia de la "My Band", si atunci nu imi este atat de greu. A fost destul de dificil sa-i gasesc pe acesti oameni, pentru ca ei trebuie sa gandeasca ca mine, sa nu fie mancati de invidie si frustrari, asa cum se intampla des in zona muzicii de la noi. Eu compun piesele, artistii vin si inregistreaza la mine in studio, dar daca nu sunt eu, au cu cine sa o faca. Pe de alta parte, mai compun si Smiley (Simplu), si Randi (Morandi) si Mihai Coporan. Cateodata contribuim cu totii la o piesa. Lumea poate nu prea stie asta, pentru ca intamplarea a facut ca, in timp, sa iasa mereu numele meu in fata. Oricat le spun eu artistilor si presei ca melodia cutare este creata la noi in studio, dar este compusa de Mihai, sa spunem, ei tot numele meu il vara in fata. E putin frustrant pentru acesti oameni care muncesc cot la cot cu mine, si care merita aceeasi recunoastere. Insa, repet, nu este din vina mea. De altfel, pana la debutul meu, nimeni nu se gandise ca un compozitor ar putea fi asezat in acelasi rand cu interpretul de pe scena, adica sa fie vazut la fata, promovat, cum se spune. S-a spart gheata cu mine, pentru ca eram foarte tanar cand am debutat cu compozitia "Ti-am promis", pe care am scris-o pentru baietii de la Akcent, iar succesul ei fulminant a fost legat imediat de numele Marius Moga. Reusita mea a devenit un fapt de presa, care in timp a luat o foarte mare amploare. Dar nu acesta a fost scopul meu.
- Si odata cu acest succes de proportii au inceput si invidiile... Te deranjeaza sa fii permanent atacat, acuzat de plagiat?
- Sicanele colegilor mai in varsta ca mine nu au incetat niciodata. Nu mai intru in polemici cu ei. Ii invit doar sa ne "batem" in topurile muzicale, nu in vorbe. Nu pot spune ca ma deranjeaza in mod efectiv, dar le simt ca pe o energie negativa. In schimb, ma enerveaza foarte tare cand se insista pe ideea plagiatului, ca melodia cutare seamana cu alta. Si nu se face asta numai in cazul meu. Nu apari bine cu o melodie noua, ca si incepe toata lumea sa faca apropieri... Normal ca sunt influente, nu poti crea mereu lucruri suta la suta noi. Este ca si cum i-ai spune unui inginer sa nu invete nici un principiu de baza in arhitectura, ci sa se duca in mijlocul campului si sa-si dea seama singur cum se construieste o casa. Lumea in care traiesti, experientele tale si alte altora, principiile deja inventate te influenteaza, dar asta nu inseamna ca le copiezi. Muzica e si ea o meserie, are metode, are reguli care au fost inventate cu mult inaintea mea. Trebuie sa le inveti, sa le folosesti si sa aduci pe langa ele lucruri noi. Inovatia tine in primul rand de mesaj si apoi de creativitatea si indrazneala ta. Si mai tine, da, de tehnologie. Cert este ca acuzatiile acestea ma calesc, ma ambitioneaza si ma forteaza sa invat sa rezist. Si ma indeamna sa-i ajut pe cei care vin dupa mine, ca sa nu fie la fel de expusi. Am adunat in jurul meu pusti talentati, ba chiar am infiintat o firma de publishing care sa sustina in mod legal drepturile acestor tineri in care eu cred. Eu ii imping in fata, ma ocup de ei, ceea ce mi se pare mai rodnic decat sa ajung la saizeci de ani si sa arunc cu pietre in cei tineri. Creatia nu este un lucru limitat de varsta. Poti inova si compune cea mai progresiva muzica si la optzeci de ani, daca ai mintea deschisa. Pe de alta parte, este o nedreptate sa-i blamezi pe compozitorii mai in varsta ca fac un anumit fel de muzica. Ei au trait alte timpuri, nu simt muzica prezentului, pentru ca nu au crescut cu ea. Poate nici eu n-o sa simt nimic din muzica viitorului.
"In Ardeal esti educat sa ai incredere in oameni. Exact invers ca-n Bucuresti"
- Fiindca am in fata un specialist, nu pierd ocazia sa te intreb: care crezi ca este muzica momentului actual, o muzica perena, fireste, care sa reziste in timp?
- Pe plan mondial, in ceea ce priveste sursele de curente muzicale, exista numai America si Anglia. De acolo pleaca totul, acolo se inventeaza totul. In muzica exista cicluri si influente, precum in moda. In opinia mea, in prezent se poarta muzica de masa, care poate fi ascultata de oricine, dar care este impartita pe categorii foarte amanuntite. Asa-numitele nise. O alta caracteristica a muzicii prezentului este nevoia aceasta permanenta de a surprinde, pentru ca mijloacele de expresie se consuma cu repeziciune. Tocmai de aceea, o ciudata precum Amy Winehouse, care mie-mi place - cu probleme cu droguri suprapuse pe ritmuri rock'n'roll si soul si pigmentate cu o imagine total trasnita - prinde fantastic. E nou, e surprinzator, iar lumea plictisita de un anumit stil reactioneaza imediat. Universul, viata, inventiile se misca cu atata repeziciune azi, incat trebuie neaparat sa surprinzi ca sa reusesti.
- Esti foarte sigur pe tine, ai deja principii bine stabilite in viata si cariera. Sa aiba si Ardealul copilariei un rol in formarea caracterului tau?
- Cu siguranta. M-am nascut si am crescut in Alba Iulia si abia cand am venit in Bucuresti, in primii ani, mi-am dat seama ca in Ardeal esti educat sa ai incredere in oameni. Exact invers ca-n Bucuresti, unde esti educat sa nu ai incredere in oameni. Eu am venit aici plin de ambitii, voiam sa rastorn lumea si nu ma uitam cu atentie la clauzele din contracte si la alte amanunte de acest fel. Ah, dar ce "mi-am luat-o" de cateva ori! Apoi m-am invatat minte si acum sunt extrem de vigilent. Mi-am luat firme de avocati, oameni care sa-mi apere drepturile. Si nu numai pe plan profesional am avut dezamagiri in Bucuresti, au fost si oameni pe care mi-i imaginam prieteni si care m-au tradat cu prima ocazie. Pe de alta parte, prietenii pe care i-am avut in Alba Iulia copilariei mele ii am si acum. Trebuie sa spun ca am avut si noroc, iar norocul m-a ajutat sa nu ma schimb odata cu plecarea din Ardeal. Eu am vrut intotdeauna sa fac ceea ce fac acum si am reusit foarte devreme, de aceea spun ca am avut noroc. Eu compuneam pentru diverse trupe din Alba Iulia, inca de la cincisprezece ani. M-au ocolit momentele de frustrare, in care sa dau in piatra seaca pana la reusita. Eu am terminat Sociologia, si in numele a ceea ce am invatat spun ca, poate, as fi acumulat mai multe complexe daca nu reuseam din prima, poate ca m-as fi schimbat. Eu cred ca numai oamenii fara coloana vertebrala se schimba. M-am maturizat, ce-i drept.
"Tata m-a invatat ca autocritica e cheia succesului"
- Familia e sfanta la ardeleni. La fel e si pentru tine, sunt parintii reazemul tau in continuare?
- Cum sa nu, si ma bucur ca am o familie cat se poate de normala. Tata a fost si este la randul sau pasionat de arta, de arta digitala, de film. Mama lucreaza in cadrul medical, in Ministerul Sanatatii. Am crescut intr-un mediu foarte armonios, am fost lasat liber, dar tata a fost si este in continuare foarte exigent cu mine. Imi aduc aminte ca atunci, cu ani in urma, cand Akcent a ajuns numarul unu cu piesa mea de debut, cand toata lumea vorbea de ea si de mine, am fugit acasa, sa ma laud la tata cu reusita mea. Mi-a zis: "Asta nu-i nimic. Daca nu pastrezi succesul cel putin cinci ani, e ca si cum nu ai fi realizat nimic". M-am pleostit imediat, dar avea dreptate. Si asa este si acum, un critic si un sfetnic foarte bun pentru mine. El m-a invatat ca autocritica este cea mai importanta si ea a devenit un principiu in munca mea. Am mai spus-o, dar nu stiu daca lumea m-a ascultat cu atentie. Ceea ce ma tine pe mine in frunte este faptul ca refuz sa fac un lucru in care nu cred. Daca nu ai aceasta autocritica, daca succesul iti fura mintile in asa hal incat sa crezi ca tot ceea ce faci este bun, atunci esti pierdut. De aceea dureaza mult sa termin un album, pentru ca nu pun punct pana nu sunt suta la suta multumit. Artistii se mai supara, ei vor sa lanseze totul foarte repede, cateodata chiar se multumesc cu mai putin, numai sa apara discul cand vor ei. Eu nu sunt de acord cu acest sistem. Aleg cu grija ce piesa ar trebui promovata prima, in functie de moment, de anotimp, chiar. Melodia poate fi minunata, dar, trimisa "in lupta" la un moment nepotrivit, poate esua. Sunt niste reguli pe care eu le aplic consecvent, poate m-a influentat si facultatea, dar la mine functioneaza si nu ma abat de la ele.
- Care a fost clipa de revelatie a talentului tau, momentul in care ti-ai dat seama ca muzica da sens vietii tale?
- Tot tata si-a dat seama ca exista niste framantari in mine, in ceea ce insemna muzica. Ma rog, si-a dat seama intr-un mod dureros (rade). Pe la patru-cinci ani, pur si simplu nu intelegeam cum e varata o melodie pe un disc de vinil sau pe o banda magnetica, asa ca am recurs la cercetari. Am inceput sa sparg discurile si sa intind benzile de magnetofon prin toata casa. Ca sa scape de "vandalismele" mele, bietul tata m-a dus la ore de pian. Si a scapat. Am avut un profesor minunat, Eugen Harsu, cu care si acum ma intalnesc cand merg la Alba. Era si el foarte exigent si, desi exersam cu constiinciozitate acasa, in fata lui ma pierdeam. Odata chiar m-a dat afara, pe motiv ca nu stiam nimic. Ce-am mai suferit!... Oricum, el stia foarte bine sa scoata ce era mai bun din elevii lui si pe mine m-a ajutat mult. Nu am avut in schimb niciodata ambitia de a ajunge un mare pianist, am vrut doar sa fac muzica, sa o inteleg, sa compun ce-mi place, sa se cante piesele mele.
"Ii doresc Romaniei mai multa deschidere si toleranta"
- Sa schimbam putin macazul: faci parte din generatia tanara, care a trait mai mult in libertate decat in anii sumbri ai comunismului... Iti place tara, iti plac cei printre care traiesti?
- Am circulat mult, e placut sa cunosti oameni noi, dar parca cu cat esti plecat mai mult, cu atat ti-e dor mai tare de locurile familiare, de tara. Eu am stat ceva timp la Los Angeles, orasul zambetului fals, unde simti din plin ca totul in lumea vestica este interes. Da, am cunoscut oameni importanti, mi-a mers bine, a fost un pas mare in cariera, dar nu as pleca niciodata definitiv de aici.
- Suntem inca la inceput de an. Ce-i doresti tu "dulcii" Romanii?
- Mai multa deschidere si toleranta. Ii doresc oameni mai flexibili, fara idei preconcepute. Cred ca avem o mare problema de educatie, mai ales la nivelul scolilor. Nu vreau sa par "mare intelept", dar daca m-ai intrebat, imi spun parerea cinstit. Cred ca o mare problema la nivel educational in Romania este ca nu exista o pregatire pedagogica pentru profesori. Fac facultate, sunt mai bine sau mai putin bine pregatiti in domeniile pe care le predau, dar nu exista un sistem care sa-i invete sa fie dascali, sa fie pedagogi. Nu informatia conteaza intotdeauna cel mai mult, ci modul in care o transmiti, or, acest mod este foarte invechit la noi. Este inadmisibil ca in anul 2008 sa mai existe profesori care dicteaza sau care cer sa se invete comentarii literare pe de rost, ba chiar impun si cartea din care sa le tocesti. Sa nu mai zic de tampenia fara margini de a exclude din programa orele de muzica si desen. Singurele materii care stimuleaza creativitatea copiilor sunt excluse dintre materiile de liceu si strecurate cu pipeta intre cele de scoala generala. Intr-o societate in care copiii reactioneaza cel mai mult la muzica, pentru ca asa sunt timpurile, sa nu le oferi nici cea mai mica sansa sa se educe muzical, sa o inteleaga?!... Intre toate materiile scolare, muzica este cea mai deschisa, evolueaza cel mai repede, nu se inventeaza teoreme matematice cu viteza cu care apar stiluri muzicale. Si ne mai miram ca sunt copii de clasa intai care asculta manele. Pai e normal, asculta ce aud pe strada, daca in scoala nu li se ofera o alternativa! Nu stiu, am vorbit prea mult, ideea este ca eu insist mereu ca trebuie sa ne folosim mai mult latura afectiva. Viata nu are numai alb si negru, are si sentimente. Ma tem ca vom deveni roboti, daca nu reinvatam sa traim, punand afectivitatea pe primul plan. Daca eu am timp pentru afectivitate? Pai e un scop al vietii mele sa imi fac timp pentru ea. Daca am o secunda libera, ea ii este dedicata mie si noua, adica mie si Iuliei (Iulia Vantur).
- Si la final: cum s-ar descrie Marius Moga pe sine?
- Sunt echilibrat. Dar nu in sensul in care aleg calea de mijloc sau mediocritatea. Imi conduc viata cu scopul clar de a fi cel mai bun in ceea ce fac. Daca esuez in ceva, atunci trebuie neaparat sa ma reprofilez. Dar scopul este sa fiu cel mai bun.
Foto: UNIVERSAL MUSIC ROMANIA