Iar intarzierea lui pare sa justifice si optimismul generalizat si tonul dramatic si insinuant cu care sunt prezentate seismele din alte zone geografice. La randul lor, seismologii, pana acum prudenti si zgarciti cu estimarile, spun ca e posibil ca in urmatorii patru ani sa se inregistreze ceva mai mult decat micile balbaieli tectonice de pana acum. Desigur, nu trebuie sa fim fatalisti. Nici catastrofici, insa pericolul exista si nu ar trebui ascuns si nici minimalizat. Periodic, ne reamintim ca posibila scandenta seismica se apropie, doar ca, in afara de imbarbatari, glume si birocratie alarmista, asa, sa ne creasca adrenalina, nu am prea facut nimic sa o infruntam. Statisticile si rapoartele administratiilor locale referitoare la nivelul de pregatire al infrastructurii pentru a face fata cutremurelor au inghetat la situatia de acum cativa ani. Nimeni nu se preocupa sa le aduca la zi.
Acum mai bine de zece ani se facea in Bucuresti o evaluare a rezistentei constructiilor. Raportul acelei investigatii sumare, facuta mai degraba pentru a stinge temerile populatiei decat pentru a rezolva situatia, a stabilit ca patru sute de cladiri vor cadea la primul seism mai puternic. Nu e mult - vor spune unii, desi statistica ne plaseaza pe locul doi in Europa, dupa Lisabona. Doar ca, probabil, nicaieri in lume reabilitarea cladirilor nu se face atat de lent. Administratia spune ca din cauza locatarilor care se tem ca, daca vor parasi locuintele, se va inventa o metoda sa fie expropriati si trimisi in periferia orasului, la confort trei. Ei nu parasesc locuintele si lucrarile de consolidare se fac cu familia tinand de vitrine si oglinzi, sa nu le sparga picamerele. Au fost reabilitate 20 de blocuri. In ritmul acesta, trebuie sa asteptam 80 de ani ca toate blocurile sa fie pregatite de marea confruntare. S-ar zice ca primarii care spun ca reabilitarea cladirilor subrezite de cutremure nu renteaza au dreptate. Realitatea contabila asa arata. Firmele care pot reabilita cladirile in cauza au constatat ca procedurile sunt atat de indelungate si complicate, iar banii atat de putini, incat nu merita sa se inghesuie la licitatiile pentru asemenea lucrari. Primariile au un alibi: se investesc bani, dar, pare-se, inutil, cata vreme lucrarile se fac pe sarite, iar edilii nu considera ca merita sa caute solutii de durata.
Marii antreprenori de constructii ar trebui sa ia in calcul faptul ca, desi suna cinic, consolidarea cladirilor ar putea deveni o afacere, pentru ca numarul cladirilor care ar trebui reparate se inmulteste pe masura ce durata lor de utilizare se apropie de scadenta. Numaratoarea ar trebui reluata si extinsa pentru ca, spun specialistii, uzura de zi cu zi si timpul scurs de la ultimele cercetari au lungit de cateva ori lista de acum zece ani, mai ales in zonele cu circulatie intensa, unde zidurile si structura de rezistenta trebuie sa faca permanent fata vibratiilor.
E clar, asa nu mai merge. Cineva trebuie sa-si asume riscul de a pierde procente in sondaje, in incercarea de a vindeca fricile marunte ale oamenilor pentru a-i salva de pericolul cel mare. Acest sinucigas politic ar trebui sa le faca oamenilor binele pe care nu-l vor. El ar trebui sa evalueze din nou consolidarea blocurilor, sa-i evacueze pe locatari acolo unde se impune, sa refaca sau, eventual, sa culce la pamant cladirile periculoase. Orice primar din marile orase, in special cele cu risc seismic, trebuie sa-si treaca in caietul de socoteli aceste prioritati. Insa, dupa cum vedem, lucrurile merg in alta directie, si un astfel de proiect care nu aduce voturi e sortit sa ramana un tipat in desert al Protectiei Civile si al arhitectilor. Mai ales ca, dupa cum se vede, pentru primarii singurele constructii si reabilitari profitabile par sa fie cele ale drumurilor, acolo unde din negreala asfaltului se face o paine alba si de furat. Restul poate sa mai astepte. Cu asteptatul suntem invatati, de rabdare nici nu mai vorbesc.