De peste doua decenii, spaniolul Arturo Perez-Reverte publica romane populare de aventuri si suspense, in tiraje de cate sapte cifre. E citit in traduceri in 40 de tari, inclusiv la noi, unde la Polirom i-au aparut vreo 10 carti. De cel mai mare succes se bucura seria de sase volume ce il au ca erou pe Capitanul Alatriste, spadasin neinfricat din secolul XVII spaniol, si povestesc peripetii cu pirati, cautatori de comori, sclavi si lupi de mare, pe Mediterana si Marea Egee, in porturi si pe insule. Succesul planetar al Capitanului Alatriste si al superproductiei din 2007 inspirate din romanele lui Reverte e o dovada ca societatea supertehnologizata de azi si-a pastrat gustul pentru evaziunea aventuroasa in timp si spatiu de pe vremea lui Alexandre Dumas. Ca pofta copilaroasa de trame simple si eficace, avand in centru onoarea, curajul, dragostea, prietenia, adversitatile invinse - subzista. Ideea inculcata de romanele lui Reverte - ca omul are obligatia morala sa se bata cu fortele negative care ii incercuiesc viata, ca aceasta lupta ii prezerva demnitatea - actioneaza ca un camp magnetic in confuzia de valori, in haosul lumii contemporane. De aici, placerea povestilor in care regasim visele pierdute ale copilariei si explicatia faptului ca Reverte a ajuns cel mai citit scriitor spaniol contemporan, recunoscut ca un maestru chiar si de Academia Regala, care l-a primit printre membrii ei. Cartea pe care vi-o recomand azi n-are prea mare legatura cu opera anterioara a fictionarului delectabil, caci "Pictor de razboi" abordeaza un subiect intim si dureros, extras din propria experienta, intr-o compozitie extrem de ambitioasa si riscata. Trebuie sa stiti ca, inainte de a deveni un star literar, Arturo Perez-Reverte a fost, din 1973 si pana in 1994, reporter de razboi pentru ziare si apoi pentru Televiziunea publica spaniola, prezent in zonele de conflict cele mai sangeroase, din Salvador, Mozambic si Nicaragua, in Orientul Mijlociu, in Romania lui decembrie 1989 si in fosta Iugoslavie... Din acest indelung exercitiu de martor al ororii isi extrage substanta - cu referiri concrete, inclusiv la revolutia romana - romanul sumbru - realist si filosofic. Dupa atatea fantezii pasionante, in care a fugit de sine insusi, scriitorul rabufneste cu toate indoielile si furia, cu toate intelesurile brutale despre natura umana la care a ajuns jurnalistul de razboi. Si anume ca nu mai e loc de iluzii: in anumite imprejurari, de sub straturile de cultura si civilizatie, tasneste ca lava din vulcan cruzimea bestiala. Eroul romanului, Andres Faulques, e un fost fotograf de razboi care a acoperit mai toate zonele de lupte de pe planeta, in ultimul sfert al secolului XX. Fotografiile lui cu executii, lesuri, prizonieri torturati, femei si copii mutilati, explozii si asalturi au facut inconjurul lumii, i-au adus premii si bani. Pe la 50 de ani, Faulques se retrage din lume intr-un turn greu accesibil din Puerto Umbria, si acolo, doar cu marea in fata, se apuca sa picteze o mare fresca circulara, in care cauta sa infatiseze adevarurile ultime ale umanitatii in razboi. Sa ordoneze cu arta ceea ce, prin vizorul aparatului foto si prin tehnica bine stapanita a cadrarii, nu aparea decat ca o imagine finita a suferintei, buna de comercializat, de manipulat si de banalizat prin mass-media. Sa exprime ceea ce fotografiile n-au fost in stare sa spuna despre individ, despre binele si raul coexistand in el. Recluziunea si munca la fresca ii sunt tulburate de sosirea unui fost soldat croat, Ivo Markovic, fotografiat odinioara in luptele de la Vukovar. Fiindca acest cliseu a facut prin agentiile de presa inconjurul lumii, soldatul a fost prins si torturat de sarbi, sotia si copilul i-au fost ucisi. Supravietuitorul a venit sa se razbune, iar intregul roman e confruntarea virila dintre martorul si victima violentei extreme.
Un dialog de patru zile despre razboi, pictura, responsabilitate, cu evocari din trecutul abominabil al fiecaruia. Reporterul, martor voluntar al intolerabilului, care vinde pozele cat mai socante, si victima lui colaterala venita sa-l ucida filosofeaza cam mult si cam demonstrativ. Dar intrebarile pe care si le pun - despre originea Raului, despre granita fluida dintre concept si fapt, dintre vanat si vanator, dintre uman si bestial, cand orice reguli sunt abolite si lumea devine un haos - sunt si ale noastre, ale tuturor. "Pictor de razboi" e o carte lucida si dura despre Om, confruntat cu actele lui si consecintele acestora.