Razvan, un tanar in varsta de 33 de ani, deplange instrainarea pe care o traieste alaturi de prietena lui, o femeie absorbita in exces de profesie. Emotionanta si sincera, scrisoarea lui e pe locul intai in topul interesului cititorilor, care ii sunt alaturi prin sfaturi si ganduri bune
"In locul tau, mi-as cauta de viata"
Pacat ca lucrurile care conteaza cu adevarat nu sunt intotdeauna apreciate. E foarte important sa ai o cariera, si asta cere efort si sacrificii. Dar ca sa-ti substitui sau sa-ti deformezi viata personala in functie de ea, e o greseala enorma. Ceea ce-i pierde pe multi e presiunea (peer pressure, cum zic americanii) celor din anturaj: sa ai ca ei, sa te comporti ca ei, sa te imbraci ca ei, sa fii ca ei. Devii un manechin pentru care viata personala si sufletul nu au nici o valoare daca nu se incadreaza in "norme". In ce o priveste pe prietena ta, eu as avea cu ea o discutie serioasa, punandu-i pe tapet toate posibilitatile pe care le pot oferi. Daca nu apreciaza, opinia mea e ca, de fapt, cauta altceva. Dragoste ca a ta nu va mai gasi. Daca banii si convenientele ii plac mai mult, sa aleaga. Probabil ca vaneaza ceva mai "bun". Vreun carierist la fel ca si ea. Nu prea cred c-o sa gaseasca. In locul tau, i-as da ultimatum si mi-as cauta de viata. Sunt sigura ca exista cineva care-ti va aprecia iubirea la adevarata valoare, care va vrea sa fie mereu langa tine si va fi fericita sa-si faca o familie alaturi de tine. Daca nu vrei sa te trezesti singur la 40 de ani, plin de obida si cu ea plina de resentimente, stand cu tine doar pentru ca nu a gasit pe altcineva, detaseaza-te. Nu poti trai din ce a fost si nu mai e. Iti urez mult noroc si fericire. Sa le gasesti si sa te bucuri din plin.
ROTARU ALEX
"Am fost invadati de obiecte"
Am 37 de ani si, adolescenta fiind, ma gandeam ca ma voi marita virgina, la 24 de ani, cu un barbat pe care il voi iubi toata viata. Ca vom avea copii si vom fi fericiti. A venit Revolutia si ne-a schimbat vietile. Am devenit cu totii altfel. Am fost invadati de obiecte. Ne-am vandut sufletele pentru bani, pentru o casa, o masina... Am invatat sa fim individualisti, sa traim fiecare in microuniversul lui... sa concuram la venituri cu prietenii, cu fratii, cu rudele... Ma intristez de cate ori vad spiritul acesta negativ de competitie in jurul meu... Insa el este din ce in ce mai prezent, otravindu-ne sufletele, la tot mai multi dintre noi...
In urma cu 5 ani, decisesem sa renunt la cariera de atunci, sa ma intorc in tara (traiam in India) si sa ma casatoresc cu logodnicul meu. Ne iubeam de 13 ani... trecusem prin multe, traisem impreuna si bune, si rele. Nu a fost sa fie, Dumnezeu l-a chemat la el... Am reluat colindatul prin lume, m-am dedicat muncii in domeniul umanitar... Am cunoscut, in urma cu doi ani, un barbat de care m-am indragostit la prima vedere. A fost reciproc. Pasiune, dar si o comunicare deosebita, asa cum nu iti e dat sa ai de multe ori in viata... Am fost convinsa ca ne vom casatori. Insa societatea occidentala, in care s-a nascut el, l-a modelat in asa fel incat ii e greu sa se daruiasca cuiva. Egoismul, individualismul sunt vizibile in reactiile lui fata de o posibila viata in cuplu. Ar vrea, dar sa fie si liber... Am incercat sa ii explic ca libertatea e in noi, e o stare de spirit... Si oare ce libertate mai mare poate fi decat aceea de a iubi? Dar fricile lui sunt mai mari decat sentimentele... In acest inceput de secol 21, am senzatia ca suntem pe cale de a ne pierde sufletele.
DANIELA TANE
P.S. Pentru Razvan: nu cred ca are rost sa prelungesti o agonie. Intre tine si prietena ta s-a produs o ruptura, pe care numai dragostea ta nu e suficienta ca sa o umple. Nu cred ca vei suferi mai mult fara prietena ta decat suferi acum... Sufletele voastre s-au indepartat, pentru ca nevoile tale si ale ei sunt diferite. Cauta adevarata iubire! Daca crezi cu adevarat in ea, o vei gasi.
"Adevarul e undeva la mijloc"
Pana acum cativa ani si eu credeam la fel: ca daca m-as casatori, mi-as pierde libertatea... Drept pentru care m-am casatorit tarziu, la 31 de ani. Adevarul e undeva la mijloc. Daca nu esti suficient de matur sa-ti cunosti propriile nevoi, sa stii exact ce inseamna de fapt libertatea pentru tine, te vei simti ingradit intr-o casnicie. Dar daca ai ajuns sa intelegi cine esti si sa te respecti (si daca, bineinteles, ai sansa sa-ti gasesti perechea), nu te vei mai simti altfel decat fericit langa omul pe care-l iubesti. Pe urma, ar mai fi si consideratiile de ordin religios (si aici iar vorbesc din experienta): inainte de cununia religioasa, am locuit impreuna cativa ani. Ne certam foarte des. Dupa ce ne-am casatorit, lucrurile au inceput sa devina din ce in ce mai profunde si mai frumoase. Si asa au trecut deja 5 ani.
ANA MARIA
"Sa invatam sa ne deschidem iubirii"
Majoritatea tinerilor din zilele noastre au crescut in familii in care parintii nu aveau voie sa divorteze (era impotriva moralei comuniste), desi atmosfera era de nesuportat, desi abuzurile fizice si verbale isi puneau amprenta asupra copiilor. Eu am fost un copil crescut intr-o astfel de familie si am ajuns sa cred ca lipsa casatoriei nu inseamna o fatalitate. Inainte, regulile erau stricte: o femeie avea un singur barbat toata viata. Daca fiica era batuta de sot si se ducea sa planga pe umarul mamei, mama o trimitea inapoi la barbat. Ceea ce e trist nu e ca moare casatoria, ci ca nu moare acolo unde trebuie. Se stie ca in Romania, procentul abuzurilor in familie este inca foarte mare. Probabil ca in scoli copiii ar trebui sa fie educati nu doar civic si religios, ci si emotional. Sa existe o materie numita "Educatie emotionala", in care sa invatam sa ne deschidem iubirii si sa ne tratam traumele copilariei si ideile preconcepute. Poate ca fiind traumatizati de ceea ce am vazut ca inseamna o familie, nu mai suntem capabili sa credem in iubire si sa ne hranim cu iubirea.
DIANA M.
"Intre a alege sa fii singur sau sa fii singur in doi, e o alegere de bun simt sa fii singur"
Societatea a evoluat si evolueaza, dependentele afective si materiale ale partenerilor se estompeaza din ce in ce mai mult si casatoria devine o alegere mai mult rationala. Astfel incat devine din ce in ce mai rara. E un fenomen firesc. Si benefic! Caci la cat de schilodita moral este societatea romaneasca, o explozie de copii ar fi catastrofala, ar reproduce cu o propensitate mai mare aceleasi personaje frustrate si obtuze pe care le vedem in viata de zi cu zi. Paradoxul este ca tinerii nu se casatoresc, dar au tendinta de a crea replici palide ale unui potential mariaj, pe care se incapataneaza sa il aduca la indeplinire. Si asta e si mai trist.
Exista doua tendinte contradictorii, prima e tendinta maladiva a mamelor sa isi impinga fetele spre casatorie, caci scopul si incununarea ultima a vietii de femeie este... "sa fii la casa ta"... "cu barbatul tau"... iar a doua, a societatii care franeaza duplicitar aceasta tendinta. Ipocrita ipostaza. Exista multe forme de uniune, comuniune si procreare, alternative casatoriei. Casatoria nu e un vis, e un compromis pe care avem posibilitatea sa il refuzam, in functie de nevoile noastre afective. Iar asta e o binecuvantare.
OANA MONICA ISARII