"Baietii" din satul Zece Prajini, comuna Dagata, se uita unii la altii, isi vara in gura mustucurile trompetelor si pornesc o perinita infocata care rasuna in noapte, mai ceva ca sirenele de ceata. Se face cerc in jurul lor, romanii aflati de fata arata cum sta treaba cu batista, si toata lumea, italieni, japonezi se pun pe pupat si pe jucat. Sunt aproape 100 de oameni in alaiul fanfarei. Cu ani in urma, fanfaragiii marsaluiau prin sate moldovenesti prafuite, la nunti, intre casele nasilor si ale mirilor, iar acum, in ultima noapte a lui ianuarie 2008, parada moldovenilor defileaza din celebra Piata San Marco, plina de aur si porumbei, pana la Bienale, un pavilion de arta si arhitectura moderna. Este un chiot si o veselie ca la nunta in jurul lor, iar papusile inalte de doi metri, imbracate in costume populare, si manuite de actorii Teatrului Masca, li se alatura ca niste "naluci" iesind din ceata fosforescenta. Muzica si masti, doua teme importante ale Carnavalului venetian, la care Romania a fost invitata sa iasa la rampa.
"Bienvenutto a Venezia!"
La opt si jumatate dimineata, un domn cu parul vopsit exagerat in negru iese in fata restaurantului sau, aranjeaza in vitrina frigorifica homarii, calamarii si tot soiul de pesti ciudati, matura un pic si se intoarce in zece minute, imbracat impecabil, la costum. Isi scoate pieptul in afara si striga mandru, ca un cocos: Bienvenutto a Venezia, il piu bella citta del mondo!". Turistii zambesc, il mai tachineaza, insa nimeni nu-l contrazice. Are dreptate: Venetia este cu adevarat o bijuterie a lumii, datorita palatelor ei incrustate cu creneluri, arabescuri si dantelarii, splendori de arhitectura, care se oglindesc in apa canalelor strabatute de gondolieri, datorita Pietei San Marco, cu Campanilla ei inalta de 99 de metri, cu Turnul Orologiului, deasupra caruia doi mauri bat necontenit orele, de 500 de ani, cu leii de aur inaripati si, bineinteles, cu stralucitoarea Basilica. Dar basmul abia incepe. Splendorile din Piata San Marco nu reprezinta decat coronita asezata pe fruntea unei femei frumoase. Celelalte bijuterii le puteti descoperi printr-o plimbare la intamplare, pe stradutele inguste sau pe canale: frumusetea, eleganta si misterul acestui loc par fara de sfarsit. O plimbare de noapte cu il vaporetto pe Grand Canale iti dezvaluie o lume fascinanta, cu zecile de palate, fiecare cu stilul si cu farmecul sau. Cate un etaj este luminat, si prin ferestrele largi se zaresc candelabre gigantice, de cristal de Murano si tablouri cat peretele. Cine locuieste acolo? Cine umbla prin saloane si camere ca de muzeu? Noaptea, Venetia nu este iluminata feeric, ci discret, lasand deschisa o portita catre mister.
Carnavalul de la Venetia este atestat de acum 1000 de ani, insa radacinile sale coboara mai adanc, in ritualurile ancestrale de trecere intre iarna si primavara. Azi, la inceput de mileniu XXI, Carnavalul inseamna o celebrare a culorii, a fanteziei, a bucuriei, la care participa sute de mii de oameni. Bogatasi ce cheltuie zeci de mii de euro pe hoteluri de lux si pe costume de epoca, in care se imbraca pentru a merge la baluri private, tinute in sali tapisate cu aur si cu oglinzi, tineri ce calatoresc in intreaga lume cu rucsacul in spinare si dorm pe unde apuca, asiatici ce merg in grupuri pe urmele unui ghid ce poarta o naframa in varful unui bat, ca sa nu-si piarda turma, studenti veniti sa cheltuiasca si sa agate fete, sau venetieni ce considera carnavalul ca pe o mostenire de familie. Sunt cu totii aici, pregatiti pentru un spectacol fara egal.
****
Tanarul chinez care imi aduce cafeaua se stramba cand il intreb de carnaval. Nu-i place deloc, si dupa ce isi termina treaba, nu iese in oras la distractie. "Oricum e slaba miscarea, anii trecuti venea mai multa lume." Nu-i singurul care-mi spune asta si ma intreb, privind pe geam puhoaiele de turisti, a caror circulatie pietonala e dirijata de politisti, ce ar insemna "multa lume". Si cum ar fi daca in loc de frig si de ploaie, in laguna ar pluti un usor aer de primavara. "Venetia poate fi mult, mult mai friguroasa in timpul carnavalului", imi spun vecinele mele de masa, doua americance din Seattle, care, dupa o anumita varsta, au decis sa-si continue viata in linistita Toscana. "Imi amintesc de un carnaval in care ningea cu fulgi mari peste Piata San Marco, peste gondolieri, peste costume. Nu se aseamana cu nici un carnaval din lume, are o clasa, un stil pe care nu-l mai gasesti nicaieri."
Spectacole in teatre, comedia dell arte pe strazi, lectii de tango, carnavalul copiilor, parade, forfota continua in ciuda ploii si peste toate, multa muzica. O trupa din Elvetia canta energic un potpuriu de preluari rock, si multimea se strange in jurul lor. Intr-o sala se canta Vivaldi, ca acum 200 de ani, cu peruci si costume de epoca. Traversez piateta, intru in biserica si, odata cu usa, inchid in urma o intreaga lume. Sfintii, bancile, altarul plutesc in armonia sunetului de orga. O fata foarte tanara, cu ochelari si cu parul blond prins in coada, isi ridica privirea din hartiile cu note atunci cand, intr-o pauza, o intreb daca nu o deranjeaza forfota de afara. "Va place muzica?", ma intreaba la randul ei si fata i se lumineaza. "Eu cred ca muzica inseamna o lume minunata, are o importanta foarte mare in viata noastra, atata doar ca noi nu ne dam seama de asta. Mi-ar placea ca muzica sa faca parte din viata cat mai multor adolescenti. Eu cant aici de cinci luni, o data pe saptamana, prin bunavointa lui Dan Adelino, parohul." Laura este venetianca si studiaza muzica la Liceul Toscarini din oras. Cum este sa te nasti, sa traiesti aici? "A, imi iubesc orasul, nu ma mai satur sa ma plimb prin el, sper sa nu fie nevoie sa-l parasesc vreodata. Venetienii iubesc carnavalul si oaspetii, insa dupa cateva zile, cand se aduna prea multa lume, incep sa-i urasca pe turisti, nu mai ai loc pe strada de ei, nu mai poti sa iesi din casa. Dar apoi, la cateva zile dupa ce se termina carnavalul, uita si abia il asteapta pe cel de anul viitor."
Oameni si masti
La carnaval se fac milioane si milioane de fotografii, cu telefoane mobile, cu camere digitale, cu cele mai bune aparate profesioniste. Fotografiaza si pompierii, ce vegheaza pe canale, intr-o barca cu motor, se fotografiaza mascatii intre ei sau chiar artistii de pe scena. In jurul costumelor se strang din zece in zece metri grupuri de fotografi si asa o tin, cat e ziua de lunga. "Am vrut sa traversam piata pentru a bea ceva fierbinte", imi spun Lisa si Dario din Milano, "insa de zece minute, nu reusim sa facem mai mult de zece metri. In ritmul asta ajungem diseara. Am fost aici si anul trecut si ne-a fost dupa aceea greu sa ne acomodam din nou la secolul XXI".
Mastile si costumele cele mai reusite pozeaza cu o rabdare de fier, iar lumea le saluta ca pe vedetele hollywoodiene, ce vin la festivalul de film din oras.
Si o merita din plin, pentru ca foarte multe dintre ele sunt fabuloase. Fie ca-i vorba de masti venetiene si costume de epoca, cu tot felul de bijuterii, pene, sclipiciuri, costume caraghioase sau de personaje din filme, diversitatea iti taie respiratia. "Avem si noi carnaval, dar nu se compara cu ce-i aici", mi-au spus, pe rand, oameni din Franta, Germania, Italia. Un copilut de vreo doi anisori, dichisit ca pirat, isi taraste sabia mai mare decat el pe dalele de piatra. Un grup vesel format dintr-o vulpe, un miel si un lup face cinste unor chinezoaice, iar un alt grup, regal, cu toate penele, corsetele si bijuteriile de rigoare, plimba un carut in care-si fac de cap doi pechinezi albi cu parul lung, prins in panglici rosii. Mai tarziu, aveam sa vad si catei in lesa, imbracati in costume de carnaval. "Asta-i felul meu de a ma exprima", imi explica Isabelle, o tanara din Germania, in timp ce pozeaza la nesfarsit sub arcadele Palatului Dogilor, imbracata intr-un superb costum albastru de epoca. Sunt multi germani la Venetia. Josephine vine din Berlin si este pentru a douazecea oara aici, de fiecare data cu alt costum, facut chiar de ea. Acum este un soi de vrajitoare verde, cu degete lungi si cu zeci de margele. "Sentimentul este ca masca ma protejeaza pe mine si pe ceilalti oameni, astfel incat sa ne putem juca. Ador sa ma joc cu copiii, cu oamenii din multime, cu fotografii. Daca ai face asta in haine obisnuite, toata lumea ar zice ca esti putin scrantit, dar asa, esti o masca, un personaj, si iti poti trai fantezia."
Pe scena mare din San Marco se desfasoara concursul anual care desemneaza cea mai frumoasa masca a carnavalului. Sa te tii fantezie, stralucire si umor! In culise, se pregatesc unul langa altul regi si regine, doi pauni cu funduri mari, din care iese cate o pana de un metru, un Van Gogh incaltat in saboti portocalii din lemn, o tanara cu alura de performera de dans sportiv, ce indura frigul intr-o rochie transparenta si alba, cu o trena lunga de doi metri. Dar premiul intai e castigat de Tania, o nemtoaica din Hamburg, care lucreaza la o revista politica. Nu are nici o legatura cu moda, insa cele patru costume ale ei sunt senzationale si merita distinctia acordata.
Cand il vezi imbracat ca Ludovic al XIV-lea, calare pe un cal alb din plastic, n-ai zice ca-i in viata de zi cu zi un avocat respectabil. Pe cal il cheama Zgrapino, dupa numele unei bauturi specifice venetiene, iar el este Alessandro si vine din Bologna. "Prima oara cand am ajuns la Carnaval, a fost destul de ciudat, pentru ca provin dintr-o familie foarte serioasa, mai rigida, in care termenul de carnaval inseamna ceva caraghios, nedemn. Atunci am venit cu un singur costum, acum am adus cu mine douasprezece. Le pregatesc pe parcursul anului si munca nu inceteaza niciodata. Acum doua luni am inceput deja lucrul la costumele pentru carnavalul din 2009."
Pasiunea extrema nu face din Alessandro un fanatic. Imi povesteste toate acestea pe un ton normal, usor autoironic, asa ca pare omul potrivit pentru a-l intreba care este adevaratul spirit al carnavalului, care este esenta, in aceasta avalansa de evenimente, costume si rauri de turisti: "In opinia mea, totul porneste de la farmecul Venetiei. Este un loc magic, cu o atmosfera cu totul aparte. Aici nu auzi zgomotul masinilor, ci doar oameni plimbandu-se, vorbind, si clopotele bisericilor, atat. Apoi mai sunt muzica, apa, palatele. Este o lume magica, si pentru mine nu poate exista un carnaval mai grozav, nici in Europa, nici in alta parte a lumii."
Romanasii
"Ne dorim ca participarea Romaniei la carnaval sa insemne povestea unei organizari de succes", a declarat, la conferinta de presa de dinaintea evenimentului, ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu. Nu a fost deloc asa. Organizatorii nostri nu au stiut sa puna Romania in scena si sa profite de expunerea mondiala a carnavalului. Pacat! Nu este in traditia carnavalului sa aiba o tara invitata, pur si simplu venetienii ne-au intins o mana de ajutor, intr-un moment cand imaginea Romaniei in Italia este deplorabila. Dar ceea ce n-au izbutit ministerele si institutiile oficiale au dus la capat artistii romani, al caror talent si originalitate au fost aplaudate atat de italieni, de turisti din intreaga lume, cat si de romanii ce muncesc in peninsula. Nightlosers si-au facut treaba ireprosabil, insa show-ul lor, care ar putea avea succes oriunde in lume, nu s-a bucurat de numarul de spectatori pe care il merita. Formatia lui Marius Mihalache a sustinut un concert de inalta tinuta pe scena mare din Piata San Marco. Imbinarea de jazz, sonoritati lautaresti si elemente clasice ale folclorului romanesc, unite prin virtuozitatea tambalistului roman si prin vocea tinerei Irina Sarbu, i-a tinut fascinati pe spectatori in fata scenei, in ciuda frigului si a ploii. Chiar daca nu a mai avut de cateva luni programat vreun spectacol la Nationalul bucurestean, Dan Puric isi continua cu succes spectacolele prin Europa. Prestatia sa in one man show-ul "Vis" a starnit entuziasmul spectatorilor celebrului Teatru Goldoni. Dar cei mai harnici artisti ai nostri, pe perioada carnavalului, au fost actorii teatrului "Masca", aflat sub conducerea lui Mihai Malaimare. Ei au prezentat spectacole diferite, fie in Piata San Marco, fie in teatre. I-am urmat la Mestre, in orasul vecin Venetiei, acolo unde traiesc multi romani. "La romani" s-a intitulat antrenantul lor spectacol, ce a avut loc in Piata Ferreto, si a fost primit cu multa caldura. Spectatorii au horit, au dansat alaturi de tinerii actori si nu m-am mirat deloc atunci cand la final am cunoscut-o pe cea mai infocata dansatoare din public: olteanca de la Craiova, in plus, cititoare "fidela" a revistei "Formula AS". Doamna Lucia Balan este casatorita cu un italian, traieste de sapte ani la Mestre si, chiar daca vine in fiecare vara acasa, la Craiova, duce dorul muzicii, traditiilor si limbii romane. "Doamne, am simtit ca mor, pur si simplu, am ras si am plans in acelasi timp. Sunt olteanca, cum as fi putut sa lipsesc de la asa un spectacol? Inima mea tremura in ritmul muzicii romanesti, nu mai zic ca in tinerete am facut dansuri populare. In plus, am o mare admiratie pentru Mihai Malaimare si pentru teatrul sau, iar combinatia aceasta de teatru, dans, muzica traditionala, masti, este foarte reusita. Am stat in primul rand, si in spatele meu erau cativa italieni, care aplaudau tot timpul si carora le-am explicat ce inseamna fiecare din traditiile puse in scena. Este bine ca Romania vine ca invitat special la carnaval, dupa o perioada de mare denigrare a romanilor. Totul a pornit de la cateva conflicte ce nu au avut legatura cu adevaratii romani ce muncesc in Italia. Presa si partidele nationaliste au pornit o adevarata ofensiva impotriva romanilor, insa la nivel individual, nu am avut nici o problema. Asta, pentru ca multe familii de italieni au contact direct cu romanii, fie ca e vorba de menajere sau de constructori, ei ii stiu de oameni seriosi, muncitori. Suntem mai multi romani la Mestre, dar nu ne intalnim prea des, doar duminica, la biserica ortodoxa de pe Strada Monte Piana. Spatiul apartine cailor ferate italiene, carora li se plateste chirie. La inceput era cu peretii goi, dar au pus romanasii astia banut dupa banut, au adus vitralii la ferestre, altar, si porti de lemn facute in Moldova si in Ardeal, icoane si prapuri de acasa. Preotul este din Ardeal, Matei Avram, si ii aduna pe romanii din Mestre in fiecare duminica la Liturghie. De sarbatorile mari, nu mai avem loc in biserica, se pun mese afara."
In ultima zi a carnavalului, scena mare din San Marco a fost luata cu asalt de trei ansambluri populare, ce au prezentat traditii ancestrale din Moldova si din Olt. "Caiutii", "Jocul caprei" si "Calusarii". Sustinute energic de ansamblurile din Vorona, Borca (judetul Neamt), respectiv Slatina, ele au adus cu sine esenta traditiilor romanesti si au fost primite cu mult interes de public. "N-am mai intalnit asemenea muzica si asa dansuri", imi spune o japoneza ce a filmat tot spectacolul. "Imi place foarte mult sa cunosc traditiile diferitelor popoare, iar acum ma simt mult mai apropiata de Romania decat daca as fi citit zece carti si ghiduri turistice. Mi-a placut de caiuti, erau atat de veseli, bucurosi, iar calusarii sunt de-a dreptul senzationali."
Romanii au fost si ei in fata scenei si i-au sustinut cu chiuituri pe dansatori. Doua doamne au descoperit ca lucreaza in acelasi cartier din Venetia, dar abia acum au aflat ca sunt romance.
- De unde sunteti?
- M-am nascut in Bacau, dar locuiesc de 28 de ani in Brasov.
- In Brasov? Unde?
- In Noua.
- A mea sora locuieste in cartierul Tractoru! Eu sunt din Suceava.
Povestea lor nu e din cale afara de vesela.
"Batranele la care lucram nu ne lasa sa iesim mai mult de doua ori pe zi. Am fugit acum sa-i vedem pe romanii nostri, ca de sapte luni nu ne-am mai intors acasa. Azi de dimineata au dat la stiri ca politia a arestat sapte romani in gara Mestre, ce furau genti, si batrana mea repede a sarit: "Ia uite, vezi, ce fac romanii tai!". Ea n-o sa-si mai schimbe parerea, dar italienii care i-au vazut azi pe calusari si pe ceilalti or sa inteleaga ca nu suntem cu totii hoti, ca avem si noi multe lucruri frumoase de aratat lumii."
Ultima noapte
Pentru prima oara, dupa aproape o saptamana, astazi iese soarele la Venetia, si batrana cetate a dogilor se scutura de nori si de ceata si isi arata fata stralucitoare. Mai intai s-a luminat Campanilla, insula San Georgio, arhanghelii si ingerii de pe Basilica San Marco, apoi palatul Dogilor, leii inaripati ce vegheaza asupra lagunei.
Daca punem la socoteala doar lucrurile facute de mana omului, astazi, 5 februarie, Venetia este cel mai frumos loc de pe Pamant. Noi si noi masti si costume apar si astazi, in ultima zi din carnaval, alaturandu-se celor cateva sute din zilele trecute. O explozie de veselie si de lumina. Culorile intense au fost mereu aliatul venetienilor si al tuturor carnavalurilor din lume, in incercarea de a scapa de iarna si de a grabi regenerarea naturii. Dar nu este vorba doar de masti si de frumusete, ci de bucuria care pluteste in aer. Acum este randul mozaicului cu Iisus de pe fatada Basilicii San Marco sa scanteieze aprins. In curand, doar statuia de pe varful Campanillei va fi invelita in soare, pana cand seara va cobori, in cele din urma, peste Venetia. Pe scena mare este prezentata castigatoarea concursului de frumusete "cea mai frumoasa Marie" si, spre bucuria localnicilor, dupa mai multi ani, ea este o fata din Venetia. Pana acum nu a contat varsta la carnaval. Am vazut oameni cu varste venerabile, imbracati in travesti, pirati, pompieri ai aviatiei sau in costume mult mai caraghioase. Am vazut pensionari venetieni iesiti din Piata San Marco in grup, fredonand o melodie, razand in hohote minute in sir sau sarutandu-se pe furis, ca niste adolescenti. Acum insa, pe masura ce inaintam in ultima noapte a carnavalului, insula apartine tinerilor care se scurg in rauri, de la o petrecere la alta. In piata San Campo se bea, se canta si se danseaza pe rupte, alaturi de trupele de pe mica scena, ce interpreteaza succese disco ale anilor `80. Zeci de pungi de confetti se arunca in aer.
La trei dimineata, in piata mare au ramas doar maturatorii si cei ce strang scena. Pe malul apei a acostat un urias vas de croaziera de lux, "Michelangelo". In afara de paznic, nu mai e nimeni la bord, probabil ca-s cu totii in vreun castel, la un ultim bal mascat. O iau la stanga, pe stradutele inguste, si in linistea noptii, descopar o alta Venetie, in care prim planul este luat de puntile formate intre case, de sforile cu rufe intinse la toate etajele. Cearceafuri, haine, chiar si jucarii sunt intinse la uscat. Si o rochita de printesa, si un costumas cu cap de tigru, stau atarnate si asteapta un nou carnaval.
In statia de vaporetto, un albinoi si o fata "in civil" se saruta cu foc. Tanara ia loc in vaporas, insa nu trece un minut si albinoiul se intoarce pentru inca o repriza de pupaturi. Motorul incepe sa duduie, iar vaporasul porneste printre valurile inspumate si mici. Fata zambeste strengareste, cu mainile in poala, iar albinoiul se pierde pe una dintre stradute, odata cu trecutul carnaval.
(Fotografiile autorului)
Multumiri d-lui Mihai Constantinescu (ARTEXIM) si d-nei Dolores Viero (Media Culture).