Locuitorii din Snagov au fost intrebati daca sunt de acord ca un circuit de formula trei sa le treaca pe sub ferestre. E vorba ca 56 de hectare de teren sa treaca in proprietatea unui investitor care vrea sa bage 300 de milioane de dolari in acest proiect. Va construi o pista de vreo 4 kilometri, betonand pasunile si imbogatind arhitectura taraneasca cu niste zgarie nori mai mici, cu restaurante si magazine, fara a pune la socoteala pista si hangarele aferente.
Raspunsul populatiei venite la referendum a fost un "da" asurzitor. Prezenta a fost peste cea la europarlamentare sau la referendumul prezidential. Nici nu se compara cu prezenta la alte alegeri locale sau generale. Multi spun ca oamenii au inteles ca doar in felul acesta va rasari soarele si pe ulita lor. La urma urmei, un circuit international de viteza atrage bani si publicitate gratis.
Insa Snagovul nu de publicitate ducea lipsa. Pamantul scump al patriei atinge aici preturi de vis. Viitoarele curse vor mari pretul terenurilor, spre fericirea speculantilor imobiliari si a localnicilor. Dar ceea ce ar trebui sa dea de gandit politicienilor este mobilizarea generala la acest referendum sinucigas, mobilizare care inseamna, de fapt, stergerea din regiunea rurala a celor cinci sate care compun comuna Snagov, detinatoare a unei parti insemnate din istoria tarii Romanesti (vestigii bizantine, manastirea Snagov, mormantul lui Vlad Tepes) si transformarea lor intr-un mic cartier al Bucurestiului. Stim cu totii ce face Bucurestiul din om. Nu-i mai putin adevarat, au mai ramas putini tarani in Snagov si acestia aproape invizibili din cauza fumului ridicat de gratarele bucurestenilor veniti la iarba verde. Ca sa nu mai vorbim despre sirul nesfarsit de vile unde se cazeaza in week-end parte din clasa politica, pentru a-si vindeca mahmureala produsa de betia puterii. Pe tarani i-a alungat din Snagov padurea de tepe lasata in urma de parcul horror Dracula si rapacitatea celor care vor sa aiba propriul palat cu vedere la lacul Snagov si nepasarea administratiei locale care nu gaseste alte solutii de supravietuire decat desfiintarea.
Asemenea situatii se repeta in jurul tuturor oraselor. Nu altfel s-a petrecut si la Platonesti, Ialomita, unde taranii au cedat zeci de hectare de pamant pentru amenajarea celui mai mare teren de golf din aceasta parte a lumii. Cum pe terenul de golf nu puteau fi plantati cartofi, taranii si-au mutat culturile mai departe, sa iasa din calea mingilor.
Romanii par sa nu bage de seama ca multe comunitati satesti tind sa se urbanizeze fortat sau sa dispara. Nimic nu este de neclintit, biserica, primarie sau vatra satului. Desigur, daca ne gandim cum arata majoritatea satelor romanesti, nu putem decat sa conchidem ca orice schimbare este buna. Satul romanesc trebuia sa iasa din Evul Mediu. Insa iese doar el, in urma raman taranii. Multi isi canibalizeaza averile, vanzand putin cate putin zestrea parinteasca, tinandu-se cu o mana tot mai obosita de un capetel tot mai subtire de pamant. Aceste pete umane sunt, probabil, pretul platit pentru intarzierea reformarii agriculturii si neinteresul general si pentru a tine satul in mizerie pana se satura de traditie si cultura poporana. Incet-incet, s-au format enclave de saracie lucie, ghetouri rezervate taranilor care au ramas dupa ce satele lor au fost dezmembrate si cumparate de diversi investitori. Si poate ca, dupa ce vor fi saracit de-ajuns, isi vor vinde si acele resturi de pamant si se vor muta la bloc. Astfel, mult-hulitul plan de urbanizare rurala pus la cale de Ceausescu reuseste, la doua decenii departare in timp. Dar nici orasele in care se transforma satele nu sunt deplin orase, ci mai degraba niste mahalale, bantuite de geometria stramba a arhitecturii utilitare si de zgarcenia investitorilor. Si parca nu merita sa sacrifici un sat, fie el inapoiat si mizer, pe o periferie de oras, cu betonierele, benzinariile si halele ei industriale cu tot.
Si ziceti ca vesnicia s-a nascut la tara?