Inainte de a purta aceasta convorbire, l-am rugat pe parintele Sorin Chete sa parcurga cateva din scrisorile scepticilor nostri intr-ale casatoriei. Ar putea fi ele combatute cu argumente teologice inalte? Marile adevaruri ale existentei sunt simple. De aceea, parintele a preferat sa ne vorbeasca direct, din experienta lui de preot de tara, mai nou stabilit la o parohie din cartierul Berceni, din practica sa de duhovnic, si cu intelepciunea castigata din propria viata de familie, in speranta ca va fi inteles si de cei ce nu obisnuiesc sa treaca pragul bisericii. Sau mai ales de ei...
"Dezordine si insingurare"
- Parinte, ce credeti despre nevoia atat de mare de libertate a multor tineri din ziua de azi, care vad in casatorie o constrangere?
- Daca omul ar fi trebuit sa traiasca singur, n-ar mai fi facut-o Dumnezeu si pe Eva. L-ar fi lasat numai pe Adam si gata. Nu-i bine sa fie omul singur, insa noua ne e mai comod astfel. Si intalnim situatii cand maturii trecuti de 30 de ani nu reusesc sa-si gaseasca jumatatea. Oare de ce? Pentru ca din 90, de cand s-a dat startul la acumulare, lumea e mai interesata de bunurile materiale decat de partea sufleteasca. Mi-a spus cineva: "Ne vom casatori, parinte, cand vom avea venituri sigure". "Aha", zic, "La pensie adica. Numai acela e un venit sigur, ca vine postasul si ti-l aduce acasa. Mai, nu mai conditiona harul lui Dumnezeu de ce poti sau nu poti tu sa faci." Doar ni s-a promis: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor da voua." Unde e imparatia lui Dumnezeu in toata ecuatia asta? Nu-i nicaieri, din punctul lor de vedere. Aceasta asa-zisa libertate este de fapt o dezordine si o insingurare. Dezordinea exterioara duce la dezordine interioara, care in ce se reflecta? In cele trei milioane de cazuri - daca am retinut bine - de depresii din Romania. Iar insingurarea e, in primul rand, una in raport cu Ziditorul nostru, pe care astazi oamenii il exclud din viata lor, fiindca ii plictiseste necesitatea de a se comporta ca niste crestini adevarati. "Tu, Doamne, stai acolo - daca mai cred cumva ca existi - Te chem eu cand am nevoie de Tine, ca sa-mi dai ce-mi trebuie si dupa aia stai Tu la locul Tau, ca eu sa-mi vad linistit de pacatele mele, si daca la sfarsit ma poti baga si in rai, e perfect."
Asa se traieste lejer, fara obligatii, fara angajamente, in chipul cel mai egoist. Eu sa am, eu sa fac, eu sa ma simt bine, astazi, acum. Daca este langa mine cineva care-mi cere: "Am ramas fara paine, du-te si cumpara", mi-a ingradit libertatea. Vai, chiar ma pui sa cumpar o paine? Mi-ai stricat ziua! Unii cica: "Stam de proba, sa vedem cum merge". Pai, proba asta, cum o numesc ei, saracii, in fond ce inseamna? Ca tu, deja, ai inceput sa te acomodezi, dar fara sa fii acoperit de harul lui Dumnezeu. Deci, ai o neimplinire, n-ai dus pana la capat un lucru, te lipsesti de un ajutor, de unul foarte important, de cel mai important ajutor. Totul inainteaza la voia intamplarii. Apoi, mai apare si cate un copil. Si intr-o buna zi, iti aduci aminte: "Stai putin, ca eu nu sunt insurat". De pilda, a venit la mine un barbat care isi lasase de izbeliste copilul de doi ani si plecase cu alta, ca el era - nu-i asa? - "liber".
- Si simtise nevoia sa se spovedeasca?
- Da, pentru ca Dumnezeu, ca sa aduca inapoi pe cineva de pe drumul gresit, ii da cate un necaz masurat exact, cat sa-l trezeasca. Stiti, ca si cum ai tine o vrabie in mana: nici n-o strangi prea tare, sa n-o sugrumi, dar nici n-o lasi libera, ca zboara. I-am spus atat: "Daca nu te intorci la femeia si la copilul tau, ai sa ajungi muritor de foame". Nu i-am profetit nimic, ca eu nu sunt prooroc sau ghicitor. Insa, logic privind lucrurile, in clipa cand te lepezi de o responsabilitate ca asta - fiindca nu se sinchiseste de copil, nu-i da nici un leu - incepi sa traiesti dezlanat, nu mai esti corect si constiincios. Asa a si fost: sapte sau opt luni mai tarziu si-a pierdut slujba. Se concentrase prea mult asupra noii lui "achizitii" si isi neglijase serviciul.
- Asadar, casatoria e un imperativ moral?
- Si nu numai. Uitati-va ce mesaje ne transmite televiziunea: "Gandeste liber", "Urmeaza-ti setea", adica instinctul, da drumul animalului din tine. Cand esti casatorit, parca nu-ti mai vine sa fii animal. Te gandesti: "Am fost acolo la biserica, am facut un legamant". Ceva in tine se framanta, e harul lui Dumnezeu care vine si acopera. "Se cununa robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin". Preotul face crucea cu cununia pe ei si ii pune de o saruta si le rosteste acel juramant pe Evanghelie. Sunt lucruri care cumva te marcheaza, trezesc scanteia aceea divina din tine. De aceea e bine sa se casatoreasca oamenii. Apoi, e bine sa zamisleasca si prunci. Unul, doi, trei, cati da Dumnezeu. Asta e alta discutie. Insa iubirea nu se poate desavarsi decat intre cel putin trei persoane. In doi, ar fi o iubire egoista. El ar iubi-o pe ea, ea l-ar iubi pe el si atat.
- Va ganditi la modelul treimic?
- Da, la modelul Sfintei Treimi, inlauntrul caruia totul se implineste si se incheaga. De asemenea, ca sa devina un om intreg, copilul nu trebuie sa creasca numai cu o jumatate de familie. El are nevoie si de mangaierile mamei, de dulceata vorbelor ei, de dragostea materna, dar si de realismul, de maturitatea, de experienta de viata a tatalui.
"Doamne, da-mi pe cine imi este de folos"
- Multi tineri cauta si nu-si gasesc perechea potrivita. Poate cauta gresit? Cum s-ar cuveni sa procedeze?
- Ideal ar fi ca amandoi sa aiba duhovnic si sa-i asculte sfatul, pentru ca el le cunoaste cel mai bine starea sufletului. Cum sa cauti? Rugandu-te mai intai sa gasesti. In momentul cand eu cred ca pot judeca mai bine decat Dumnezeu, inseamna ca am mandria inchinarii la propria ratiune, si atunci, sigur voi gresi. Insa, avandu-l pe Dumnezeu care ma ocroteste, El imi va lumina mintea si voi lua hotararea cea buna. Asa vad ca s-ar putea cauta jumatatea, nu pe Internet, nici prin anunturi matrimoniale. Roaga-te: "Doamne, da-mi pe cine imi este de folos". Altfel, lucrurile nu vor merge bine. La un preot dintr-un sat - nu spun care preot - a venit cineva sa se jeluiasca: "Parinte, roaga-te sa ma marit!". Si tot asa si tot asa, degeaba ii zicea preotul: "Mai fata, bine ti-ar fi tie sa mai astepti, ca atunci cand iti va fi de folos si cine iti va fi de folos iti va aparea, daca te rogi". Ea, nu: "Am 35 de ani, am ramas de rusinea satului, ca nu ma pot marita". "Mai fata, ai rabdare". Nimic. Pana la urma, parintele s-a apucat: post, rugaciune, post, rugaciune, ca s-o poata ajuta. In sfarsit, s-a maritat. Dupa un an de zile, vine iar: "Parinte, scapa-ma, ca ma bate asta, de mi-a rupt sapte coaste". De aceea trebuie sa cerem ce ne e de folos. Pentru ca noi nu stim ce cerem.
Si insist pe curatirea prin spovedanie. Eu niciodata nu cunun mirii nespovediti. Fiindca in orice taina trebuie sa intri curat. Nu poti sa pui apa intr-un pahar murdar si apoi sa bei. Caci zicem: "Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema". Pai, cum chemi tu numele Domnului, cand slujesti diavolului, de vreme ce nu ti-ai sters pacatele? Iar mai tarziu, in timpul casniciei, e foarte frumos si foarte de folos ca sotii sa se spovedeasca - poate chiar la acelasi duhovnic -, sa tina postul impreuna si sa vina la impartasanie in aceeasi zi. Pentru ca, impartasindu-te din acelasi potir si in aceeasi zi, ai siguranta ca te afli intr-o comuniune deplina. Este Hristos in mijlocul nostru.
"Nu vietuim, ci convietuim"
- Cum pastram sentimentele vii intr-o casnicie?
- In primul si in primul rand, prin comunicare permanenta. Cand doi soti n-au nimic sa-si spuna o zi intreaga, inseamna ca deja s-au racit. Cuvantul zideste, doar prin Cuvant s-au facut toate. Mai departe. Sa ne amintim ca in slujba de cununie exista o cantare: "Sfintilor mucenici". Intr-adevar, intr-un anume sens, casnicia e un martiraj. Te jertfesti pentru celalalt, lasi de la tine. Mi-a telefonat cineva, insurat de curand: "Parinte, ce-i de facut, ca nu ne mai intelegem deloc?". Il intreb: "Mai, dar voi ati facut lista aceea pe doua coloane?" "Care lista?", zice. "Pai, uite cum: scrii la stanga ce-ti place la ea si la dreapta ce nu-ti place. Ea la fel. Pe urma puneti listele alaturi si incercuiti ce va deranjeaza reciproc, pentru ca de maine sa nu le mai faceti". Fiindca se poate ca unul din ei sa fi fost singur la parinti, mai cocolosit, mai rasfatat, deprins sa-si arunce lucrurile pe jos, ca vine mama din spate si le strange. Iar celalalt, daca a avut cumva multi frati, e obisnuit cu mai multa galagie in jur, da drumul la muzica mai tare. Ei, cand doi oameni proveniti din medii diferite se aduna la un loc, trebuie sa se puna de acord. Cum convietuim? Caci, atentie: nu vietuim, ci convietuim.
In fine, sunt tentatiile din exterior. Ma uit si eu si observ ca oamenii devin parca din ce in ce mai frumosi - fizic, vreau sa spun - mai ales cei din generatia tanara. Si nu numai frumosi, ci si plini de viata si foarte dezinvolti. Deci, daca un barbat casatorit vede ceva frumos in alta parte si n-are constiinta clara a pacatului, nu constientizeaza ca e dator sa se opreasca, va merge inainte. Mi se lauda cineva: "Eu, parinte, niciodata n-am sa-mi insel sotia". Zic: "Vai, sa nu spui asa ceva. Spune: sa ma fereasca Dumnezeu sa ajung vreodata sa-mi insel sotia". Pentru ca, in clipa cand ai spus: "Eu niciodata, eu...", sigur cazi in greseala si ajungi jucaria diavolului.
Am intalnit si un alt caz, poate chiar mai periculos. O femeie maritata se indragostise "platonic", spunea ea, caci nu exista legatura trupeasca. Dar asa o nenorocita de dragoste, incat ei, tot gandindu-se unul la altul, mereu se intalneau, fara sa se fi inteles dinainte. "Parinte, il iubesc, nu stiu ce sa fac". Zic: "Pai, ai cam pacatuit deja. Unde-i inima ta acum? La cine?" "La el". "Si cui i-ai fagaduit-o pana la moarte?" "Sotului". "Vezi? Tu indragostita fiind, nu mai esti cu inima acasa, la tine in casnicie, in ograda ta. Esti ca si plecata."
- In prezent, din nefericire, multi pleaca efectiv, cautandu-si o munca mai bine platita prin tari straine. Unele despartiri, care trebuiau sa fie temporare, se transforma in despartiri definitive. Familiile se destrama, iar copiii traiesc adevarate tragedii!
- Of, Doamne, saracia! Imi aduc aminte de bunicii mei. In al doilea razboi mondial, tataia cazuse prizonier la cotul Donului si bunica ramasese singura, cu trei copii. Facea niste tarlici - stiti, un fel de papuci - si mergea sa-i vanda pe unde putea. Se intorcea cu cate o dubla de malai si-si hranea copiii. Se dezbraca in curte, pentru ca venea plina de paduchi, luati de pe tren. Poate ca altadata lumea se multumea cu mai putin. Intreb si eu: nu cumva, pe multi din cei care pleaca, nu saracia ii trimite peste granita, ci dorinta de inavutire? Si atunci, alergand dupa avantaje materiale, isi parasesti sotul si copiii pentru un an sau doi. Iti asumi un risc prea mare. Inima unui copilas e atat de fragila, dorul de mama poate fi ucigator. Mai ales cand sunt ceva mai rasariti, pe la 12 ani, se petrec asa de multe schimbari cu ei, intr-un interval asa de scurt, incat le trebuie neaparat cineva alaturi, care sa-i indrume si sa-i linisteasca, sa le explice ca acelea sunt lucruri firesti, care s-au intamplat si altora.
Si iarasi spun: e bine sa avem acoperamantul lui Dumnezeu in tot ce intreprindem, in toate actiunile noastre. Cand formam o familie, avem nevoie de sfanta taina a cununiei, caci altfel este ca si cum ai incerca sa framanti aluat din faina, dar fara sa pui apa. Nu se leaga. Va fi mereu impartita, faramitata. Insa cand se adauga apa Sfantului Duh si daca vine si copilasul, adica drojdia, se face aluatul complet si iata, aceasta e painea vietii.
Foto: PHOTOLAND/STOCK (2)