Cu cateva luni inainte ca Romania sa intre in Uniunea Europeana, spiritualitatea ortodoxa si-a gasit un loc privilegiat in capitala batranului continent. O fosta biserica franciscana a devenit parohie romaneasca si va fi ridicata in urmatorii ani la rangul de catedrala. In jurul asezamantului de cult, Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale va concentra un puternic sediu religios si pastoral
Timidele raze ale unui soare de iarna se preling de-a curmezisul, peste zidurile de caramida ale masivei constructii gotice de pe Rue de Palais 181-183. Ma aflu in Schaarbeek, unul dintre cele mai pestrite cartiere din Bruxelles, in fata unei foste biserici franciscane, care domina peisajul stradal, cu tinuta sa impunatoare, incremenita indaratul portilor ferecate cu strasnicie. Singura intrare accesibila este pe o straduta laterala, Vanderlinden, unde o inscriptie in trei limbi - romana, franceza si flamanda - marcheaza prezenta unui nou asezamant de cult: Biserica ortodoxa romana Sfantul Nicolae.
Un coridor prelung si ingust serpuieste prin imensa incinta a bisericii, aflata acum intr-o stare avansata de degradare, inspre incaperea amenajata ca loc de rugaciune. De-abia intrata in al doilea an de existenta, parohia Sfantul Nicolae se afla inca la inceput de drum, unul anevoios, dar de o aleasa importanta: aici, in capitala Europei, se incheaga si consolideaza un puternic centru al ortodoxiei romanesti. Parintele Patriciu Vlaicu a fost insarcinat de catre Inalt Preasfintitul Iosif de la Paris, cu misiunea de a pune lucrurile pe picioare la Bruxelles: este parohul bisericii Sfantul Nicolae si consilier la biroul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), pe langa institutiile Uniunii Europene. A inceput sa slujeasca aici in septembrie 2006, dupa ce BOR, intr-un parteneriat cu Statul, a platit un milion de euro pentru achizitionarea fostei manastiri franciscane, parasite in urma cu mai bine de 20 ani. Partea romana a castigat licitatia, desi nu a oferit cea mai mare suma de bani: a contat in schimb faptul ca intentiona sa pastreze destinatia de lacas de cult a bisericii. Ceilalti competitori ar fi optat pentru demolare si construirea unui supermarket.
"Noi vom tine cont de radacinile acestui loc, dar ii vom da specificitate ortodoxa", spune Parintele Vlaicu. "Interiorul vechii biserici, care este urias, cam de doua ori cat cel al Catedralei din Cluj, va fi recompartimentat: partea de la intrare va functiona ca un spatiu de primire, care va face trecerea de la societatea occidentala la asezamantul de cult ortodox. Vom avea aici expozitii de icoane si alte elemente specifice traditiei noastre religioase. Pe langa spatiul de cult, vom amenaja si o sala de conferinte si concerte, o biblioteca, precum si chilii pentru vizitatori. Vom avea si un centru pastoral important, pentru formarea continua a preotilor."
Parintele Vlaicu trece in revista suita de planuri, indraznete si foarte costisitoare, cu un firesc dezarmant. Misiunea ii pare "pasionanta" si declara ca este pregatit intru totul sa o duca la buna implinire. Dupa opt ani petrecuti in Franta, timp in care a slujit la Paris si a organizat parohiile ortodoxe romanesti de la Nisa si Marsilia, Parintele Vlaicu este deja, la doar 38 de ani, un veteran al misionarismului ortodox in Europa Occidentala. "Din experienta mea, o parohie se construieste trainic, daca porneste de la un nucleu de 2-3 credinciosi. Este suficient pentru inchegarea unei aosfere de rugaciune, care mai apoi, molipseste. Am vazut de multe ori cum se petrece o "roire" inspre lacasurile de cult, pentru ca lumea are nevoie de aceasta apropiere spirituala, mai ales la departare de casa. Cand am ajuns la Bruxelles, am inceput, pur si simplu, sa slujesc, fara sa ma preocupe faptul ca oamenii nu stiau inca de existenta noastra si ca bisericuta pe care o amenajasem era, practic, goala. De atunci, continuu sa ma minunez cat de repede a crescut parohia: acum, in fiecare duminica, vin la slujba in jur de 150 de credinciosi, iar numarul lor creste la sarbatorile importante de peste an. Ceea ce m-a surprins inca si mai tare este ca oamenii bat distante mari ca sa participe la liturghie: este cazul unor ofiteri si subofiteri romani de la baza NATO, care vin la biserica, aproape in fiecare duminica, de langa Mons, de la 100 de kilometri departare."
La putina vreme dupa ce a oficiat aici prima slujba, Parintele Vlaicu a deschis in cadrul parohiei Sfantul Nicolae si o scoala biblica, pe care o conduce sotia dansului. 42 de copii, pe trei categorii de varsta, vin aici la sfarsit de saptamana, sambata, pentru ore de romana, istorie, geografie, religie si lucru manual, iar duminica, dupa liturghie, pentru ore de catehism. "Este vital, pentru pastrarea identitatii noastre, sa oferim celor mici sansa de a dezvolta legatura cu ceea ce este romanesc, traditional. Copiii emigrantilor si ai functionarilor romani care lucreaza in institutiile europene de aici cresc si se dezvolta intr-un mediu in care le vine mult mai usor sa se exprime intr-o alta limba si sa caute repere intr-o realitate imediata, extrem de diferita de ceea ce au cunoscut in Romania. Este esential, asadar, ca macar acasa si la biserica sa auda si sa isi vorbeasca limba materna, si sa inteleaga modul in care cele doua traditii pot convietui. Acesta este, de altfel, si motivul principal pentru care eu tin slujba, si in romana, si in franceza, pentru ca cei mici sa vada ca aceasta imbinare este perfect posibila, si sa nu ajunga sa isi considere limba materna un fel de "limba de club", care este vorbita doar in anumite situatii tangentiale la noua lor viata din Belgia."
Daca organizarea de parohii ortodoxe romanesti printre straini ii apare Parintelui Vlaicu nu ca povara, ci ca o mare bucurie, misiunea de a-i pastra pe romani intr-o stare crestina in mijlocul unor societati secularizate il preocupa vadit. "Este destul de complicat sa nu cedezi ispitei de a trai ca si cum Dumnezeu nu ar exista, cu toate ca El exista. In Franta, de exemplu, trebuie sa ai destul curaj ca sa te numesti crestin, pentru ca un practicant e vazut cu retinere. Secularizarea este foarte prezenta si in Belgia, dar cred ca diferenta in favoarea unui spirit religios este data de marea diversitate din aceasta tara si de faptul ca lumea e invatata sa traiasca si sa accepte lucruri si traditii radical diferite. Trebuie sa spun insa, cu bucurie, ca peste tot pe unde am fost, am gasit un interes crescand fata de cultura si spiritualitatea rasariteana. Multi catolici descopera icoanele ortodoxe ori muzica bizantina si vor sa afle mai multe. Se intampla, adesea, sa fiu invitat in comunitati catolice, pentru discutii foarte deschise, si de fiecare data, ma impresioneaza sa vad modul responsabil si constient in care ei isi practica religia. In Romania, ne lasam purtati de mediul traditional ortodox, pe cand aici, credinciosii se preocupa cu destula rigurozitate sa-si inteleaga religia. Ca preot roman printre straini, mi-am dat seama cat de important este si acest aspect al misiunii mele, asa ca organizam la biserica o scoala biblica, nu numai pentru copii, ci si pentru adulti. Ne intalnim in fiecare sambata seara, dupa vecernie, si citim si discutam pasaje din Sfanta Scriptura, pentru a ne descoperi si intelege in permanenta propria identitate. Indraznesc chiar sa spun ca aici, la departare de casa, ne putem intoarce mai curat si mai direct catre tot ceea ce sta la baza traditiei noastre spirituale. Pentru ca avem sansa sa fim laolalta romani de peste tot, trebuie sa gasim un numitor comun in tot ceea ce facem."
"Simplu". Parintele revine cu incapatanare la acest cuvant, pentru a descrie felul cum isi poarta misiunea departe de casa. Desi responsabilitatea e uriasa, nu s-a simtit niciodata coplesit ori descurajat inspre a renunta. "Satisfactia pastorala este extraordinara. La Marsilia, spre exemplu, am trait momente unice, cand am slujit prima liturghie ortodoxa in limba romana, pe mormantul Sfantului Ioan Casian, unul dintre cei mai luminati parinti ai crestinismului, originar din Dobrogea. Activitatea de misionar iti scoate in cale mereu alte provocari, si incercarile la care un preot este supus printre straini sunt adesea foarte serioase. Cu siguranta, viata pastorala in Romania este mult mai comoda, si orice tanar absolvent de Teologie, care doreste sa plece afara, trebuie sa fie perfect constient ca nu e nici un avantaj sa fii preot in Occident. Cu siguranta, nici un avantaj din punct de vedere material, pentru ca preotii romani din strainatate nu primesc salarii, nici de la Stat, nici de la Biserica, asa ca trebuie sa isi gaseasca altceva de lucru si sa practice preotia mai mult din vocatie. Satisfactiile sunt, insa, pe masura provocarilor. Sa vezi cum o parohie creste din nimic, sa sudezi o comunitate altfel imprastiata, sa poti sa ajuti oamenii cand sunt, intr-adevar, cu cutitul la os, sunt lucruri absolut minunate. Cand treci cu bine prin asemenea incercari, orice greutate ajunge sa iti para o nimica toata..."
(Corespondenta din Bruxelles)
Foto: Sanziana Demian si arhiva bisericii Sfantul Nicolae