"Mi s-au ingradit libertatile"
- Desi se spune ca "oamenii sunt sub vremi", biete jucarii in mana destinului, in ce te priveste, regula asta pare sa functioneze pe dos. Esti un artist afirmat, cu un statut profesional de exceptie, ferit de perturbarile si cutremurele tranzitiei. Cum se vede viitorul cand esti in varf? Anul 2008 e deja un pariu castigat sau exista si o doza de teama in el?
- Situatia nu e asa de roz precum pare! Viata nu mi-a permis sa ma relaxez prea tare. E un paradox: si eu, si formatia Holograf, de 20 si ceva de ani incoace, suntem pusi mereu in situatia de a lua totul de la capat. Dintr-un anumit punct de vedere, e frumos. Fiindca exercitiul asta te tine activ si-ti pastreaza mintea treaza. Pe de alta parte, am ajuns si noi la o varsta, cand am vrea sa ne mai linistim. Or, sistemul inca nu ne permite aceasta ridicare a piciorului de pe pedala de acceleratie. Totusi, gandindu-ma la viitor, "teama" mi se pare un cuvant prea greu. Nu e chiar teama. E poate prudenta... Ca orice artist nemultumit, iti pui intrebarea: "Bun, si-acum, dupa ce-am terminat cu proiectul asta, ce fac in continuare?". In postura asta suntem si noi, Holograful, acum. Ca, uite, sunt aproape doi ani de cand am incheiat proiectul precedentului album, "Taina". Pana la urma, intrebarea asta constanta e unul dintre "secretele" faptului ca am ramas impreuna si ca inca mai facem muzica. De-a lungul anilor, genurile muzicale s-au schimbat, au aparut noi si noi "protagonisti", compozitori tineri... Si noi a trebuit sa le tinem piept tuturor. In ceea ce ma priveste pe mine, resimt o stare de febrilitate si pentru ca am trei copii acasa si e normal ca-mi fac probleme. Un copil inseamna o responsabilitate, daramite trei! Acum, Alex e deja in clasa a III-a, cel mijlociu e la gradinita, iar cel mic n-are inca pareri, dar cat de curand va incepe sa vorbeasca si sa-si ceara drepturile. Ca tata, ma gandesc in permanenta ca sunt dator sa le ofer o viata cat de cat civilizata. Lumea asta e foarte nesigura, iar in calitate de parinte, ai tendinta ca toate stirile negative pe care le afli de la televizor sa le iei in serios, ca sa-ti ocrotesti copiii. Cum asta nu e posibil realmente, nu-ti ramane decat sa incerci sa te asiguri ca pruncii tai sunt feriti, macar in copilarie, de orori si greutati.
- Si in zona asta, a vietii strict personale, pari sa te descurci mult mai bine decat cei din jur. Cum impaci asa de armonios meseria de tata cu aceea de vedeta in linia intai?
- E greu. Trebuie sa recunosc. Nici nu mi-am inchipuit cat de greu poate sa fie! (rade) N-am realizat de la inceput cat de mult au nevoie copiii de tata! Copiii vor sa te aiba alaturi, vor sa-i culci seara si sa le citesti povesti, vor sa se joace cu tine, vor sa-i inveti sa joace sah sau Monopoly... Pana sa am copii, credeam ca astea sunt indatoririle mamei. Ulterior, mi-am dat seama ca, din punctul asta de vedere, mi s-au ingradit libertatile. Nu fiindca "asa se face", ci pentru ca asa am simtit eu ca e normal si trebuie sa fac. Deci, a fost o auto-ingradire. Uite, la inceputul asta de an, dupa ce am terminat cu cantarile, adica dupa Revelion, am simtit nevoia sa stau cu copiii si mi s-a parut ca asta a fost cea mai frumoasa vacanta! N-am plecat nicaieri, am stat acasa si-am avut vreme sa ne bucuram unii de ceilalti, fara intreruperi. Pe partea cealalta, colegii imi cer aceeasi prezenta ca acum 20 de ani. Iar eu nu prea reusesc sa fac fata pentru ca nu vreau sa uit de casa. Acum, chiar cred ca mi-am atras oprobriul lor fiindca am refuzat o plecare in Spania. Am mai fost acolo deja, de vreo 2-3 ori, si mi s-a parut ca iar as fi plecat prea departe de ai mei. Plus ca pica si in perioada in care e ziua mea si cu prilejul asta am vrut sa stau cu familia. In esenta e, deci, o chestiune de impartire a timpului si de obtinere a intelegerii celor din jur. Nu pot sa sper decat ca, facand uz de mult tact si de multa diplomatie, o sa trecem peste momentele astea, cand colegii mei nu inteleg de ce Dan nu mai e la fel de disponibil ca acum 20 de ani. Sigur ca asta implica, din partea mea, un consum mare de energie, canalizata spre o atitudine rabdatoare, concilianta, spre explicatii... Asa cum de timp, rabdare, intelegere si energie e nevoie si cand vine vorba de familie. Si pe copii trebuie sa-i fac sa priceapa ca daca nu stau cu ei chiar atat de mult cat mi-as dori, e pentru ca sunt, totusi, capul familiei, si ca banii nu pica din cer, deci, ca sa-i faci, trebuie sa mai si iesi din casa.
"Pe scena, timpul nu lucreaza in favoarea ta"
- Totusi, nimic din framantarile astea nu transpar in evolutia formatiei Holograf, a carei imagine nu e deloc erodata. Dimpotriva. As spune ca sunteti mai convingatori ca oricand. Mai slefuiti, mai maturi...
- Trupa poate nu s-a erodat, dar noi ne-am erodat sigur. Se vede pe fetele noastre (rade). Asta e un alt handicap pe care trebuie sa-l iei in considerare pe scena: timpul nu lucreaza in favoarea ta. Desi toata lumea spune ca, in timp, acumulezi experienta, ca ai mai mult know-how in relatia cu publicul, in ceea ce priveste spectacolele. Da, e adevarat, dar, in lupta cu timpul, lumea tinde sa aprecieze tineretea. De obicei, tinerilor li se iarta toate greselile. In vreme ce noi suntem pusi sub o lupa din ce in ce mai puternica. Fiindca noi nu mai avem scuza ca suntem la inceput, ca suntem tineri si nu stim ce facem. Dar Holograful isi asuma acest handicap al trecerii timpului si incercam sa-l contracaram cu mijloacele noastre: cu muzica din ce in ce mai buna, cu texte din ce in ce mai bune... Trupa a evoluat, s-a schimbat si ca atitudine, si ca tematica a pieselor. Mereu cautam o noua linie, cautam sa ne reinventam. Experienta de viata ne-a facut sa adoptam sonoritati si versuri mai tandre. Pana la urma, si noi, ca indivizi, ne-am schimbat cu timpul. Ar fi fost tragic sa nu recunoastem asta si sa ne chinuim sa parem tot adolescentii aia de acum 20 de ani, sa cantam aceeasi muzica sau sa ne imbracam la fel ca in urma cu doua decenii. Am fi fost penibili si lumea ar fi murit de ras. Zilele trecute am cantat la deschiderea "Hard Rock Caf-ului" din Bucuresti si am donat o jacheta pe care o purtam acum 20 de ani. Crede-ma ca m-a pufnit rasul cand m-am uitat la ea! Deci, evolutia asta a noastra, in pas cu timpul, cred ca e o explicatie. Experientele noastre personale s-au tradus intr-un alt soi de muzica, mai sensibila, cum a fost melodia cu inelul. Acum problema este ca lumea vrea doar genul asta de melodii, pe albumele noastre piesele mai riate, mai zbuciumate, nu mai sunt bagate in seama. De cativa ani incoace, toata lumea ne cere piese din alea, "gen cu inelul". (rade) Apoi, in ecuatia Holograf, o mare importanta o are faptul ca noi suntem si prieteni, nu numai colegi. Trebuie sa te intelegi cu oamenii cu care lucrezi, trebuie sa ai ceva in comun cu ei, sa existe niste afinitati. Incercam sa nu ne deranjam prea tare in particular, pentru ca si-asa ne vedem foarte mult, datorita repetitiilor si concertelor, dar nu ne prea iese. Mai mereu suntem impreuna. Nu trec cateva zile, fara sa nu ne vedem. Avem chiar si niste locuri preferate unde ne strangem serile, fie numai noi, baietii, fie si cu familiile. Coagularea asta ajuta enorm. Altfel n-am avea cum sa ne comunicam ideile, iar celalalt sa le inteleaga la modul just. Si-apoi, ne stim de-atata amar de vreme, incat e greu sa mai ascunzi ceva. Sunt putine secrete care au mai ramas nespuse. Unde mai pui ca acum suntem si rude?! Ca Edi Petrosel ne-a botezat toti copiii. El e nasul universal! El mi-a botezat mie toti baietii, l-a botezat si pe copilul lui Tino si pe cel al lui Romeo!
- In mare masura, Holograful e reprezentat de imaginea ta: solistul vocal al trupei, de departe cel mai vizibil om de pe scena. N-ai starnit niciodata invidii, gelozii? Esti si actor si realizator pe micul ecran...
- Si eu mi-am pus intrebarea asta de multe ori, dar n-am sesizat la colegii mei vreo forma de ostilitate. N-au fost reprosuri fatise. Poate si ei si-au dat seama ca eu sunt genul de om care are nevoie de o dezvoltare a personalitatii mai ampla. Eu ma tot caut. Numai la doctor nu m-am cautat, dar in rest n-am pregetat! (rade) Ar fi fost mai rau daca ar fi incercat sa ma lege de glia Holografului. Pe de alta parte, nici ceilalti n-au fost vreodata ingraditi. Nu s-a opus nimeni cautarilor lui Mugurel, care a avut si el o emisiune la televizor, a mai colaborat si cu alti artisti.. . Sigur, cinstit vorbind, a existat un moment critic: era dupa Revolutie si a trebuit sa intelegem ca genul asta de "raspandiri" sunt normale. Pana atunci, noi functionaseram ca o casta inchisa. Era Holograful si nimeni si nimic altceva! Incercarea care ne-a deschis ochii a fost plecarea mea si a lui Tino la Eurovisionul de la Dublin, din 94. Atunci, ceilalti s-au simtit marginalizati si-au izbucnit discutiile, certurile, inghiontelile... Dar am reusit sa trecem peste criza. Cred ca a fost mai bine ca ne-am verbalizat frustrarile. In viata, in general, comunicarea e cruciala. Ar fi fost pacat ca atunci sa fi trantit niste usi pentru totdeauna, iar Holograful sa dispara. Asa, ne-am certat, ne-am lamurit si-am mers inainte.
"Cand te apuci de meseria asta, uita-te mai intai in oglinda. Daca n-ai nici o treaba cu oglinda, mai bine nu te-apuci"
- Succesul tau artistic e dublat si de carisma pe care o ai. Esti constient ca esti un barbat care, chiar daca nu ai fi fost Dan Bitan de la Holograf, tot ar fi atras privirile?
- Hai s-o luam batraneste: eu am avut un prieten - Dumnezeu sa-l odihneasca! - un tip care a stat la baza formarii trupei Iris, in care am cantat si eu acum foarte multi ani. Omul asta a zis un mare adevar: cand te-apuci de meseria asta, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te uiti dimineata in oglinda. Daca n-ai nici o treaba cu oglinda, mai bine nu te-apuci. Partial, sunt de acord cu el: cand te-apuci de meseria asta, trebuie sa tii cont si de aspectul fizic. Apoi, conteaza ce te-au invatat mama si tata. Daca ai priceput de mic ca trebuie sa spui buna ziua cand te intalnesti cu cineva, sa nu scuipi pe jos si sa te stergi la nas cu batista, atunci deja ai o bila alba. Apoi, punctualitatea e esentiala. Dupa care vin lucrurile tehnice: talentul vocal sau de instrumentist etc. Sigur, daca e sa privim situatia asta retrospectiv, pe vremea cand ne-am apucat noi de cantat, carisma si aspectul fizic contau mult mai putin decat conteaza azi. Noi atunci nu apaream deloc la televizor. Oamenii ne cunosteau numai de la concerte. Si acolo, unii te vedeau mai de-aproape, altii de mai departe, unii aveau nevoie de ochelari, dar nu-i purtau... Acum, intr-adevar, aspectul fizic a devenit foarte important. Ba chiar a ajuns sa ascunda talentul muzical. Sau lipsa lui. Dupa caz. Si noi suntem mai atenti acum la felul in care ne prezentam in fata publicului, din punctul de vedere al imaginii.
- Si cum e viata pentru un barbat carismatic? E ca in cazul femeilor frumoase: usile se deschid mai usor?
- Pot sa spun ca, pentru un barbat care stie sa-si puna in evidenta calitatile, viata e ofertanta. Ma refer la barbatul care stie ca mitocania nu e o calitate, ci un defect. Sigur, tot omul trece prin diverse perioade. Pe vremuri, daca stau sa ma gandesc, cred ca si eu eram un mare mitocan si-mi recunosc culpa asta. Tineretea cu care eram inzestrat, lipsa de experienta si pustismul din gandire ma faceau sa dau cu barda-n luna si sa nu-mi prea pese de ce intampla in jurul meu. Important e ca si in cazul in care treci printr-o astfel de epoca, sa n-o permanentizezi, ci s-o depasesti. Ceea ce e dificil, pentru ca barbatii au tendinta sa-si prelungeasca aceasta copilareala la infinit, daca se poate. Barbatii sunt infatuati, ingrozitor de orgoliosi, sunt invidiosi, gelosi si barfitori. De asta, pentru un barbat atragator, care s-a lepadat de teribilisme si aere de invincibil, unele usi se deschid larg, altele, in spatele carora stau tot barbati, se deschid mai greu sau nu se deschid niciodata. Apoi, ca sa urmam firul cronologic, daca reusesti sa nu treci prin viata ca gasca prin balta, devii dintr-un barbat atragator unul chiar interesant. E important ca inaintand in varsta sa pastrezi contactul cu realitatea. Daca la 50 de ani iti doresti parul din copilarie si ti-l vopsesti negru ca pana corbului, desi chipul nu mai e acela al unui adolescent, daca te imbraci la fel cum te imbracai in urma cu douazeci de ani, nu reusesti decat sa devii ridicol. Dupa care mai conteaza si cat de disponibil mai esti dupa o anumita varsta, disponibil, adica, pentru relatii amoroase. Cu cat mai disponibil, cu atat mai interesant. Eu, unul, mi-am inchis cercul asta cu buna stiinta (rade). Familia iti schimba radical viata, dar te si invata ca exista si alte valori decat cele pe care le percepeai ca burlac.
- Inca de la venirea pe lume a lui Alex, baiatul tau cel mare, ai fost un tata mandru, care si-a asumat postura paterna fara nici o teama. Asta in vreme ce pe alti Feti-Frumosi, mai ales cu notorietate publica, aparitia unui copil ii stinghereste. Ii infricoseaza ideea ca admiratoarele ii vor abandona.
- Din punctul meu de vedere, ar fi fost o prostie sa ma ascund. Singurul motiv pentru care imi tin familia ceva mai departe de ochii presei este acela ca mi-e frica sa nu-mi pateasca baietii sau Liliana ceva. Societatea noastra nu ma face sa ma simt protejat, iar eu nu sunt un bogatas care sa-si permita sa angajeze bodyguarzi sau sa cumpere masini blindate. Mi se pare inadmisibil, asa cum a spus si Robert Turcescu, ca ziarele astea de can-can publica poze cu copii, fara acceptul parintilor. Nu poti sa stii ce psihopat se trezeste intr-o dimineata, ca vrea sa dovedeasca te miri ce si-mi ataca baietii! Dar, in afara de aceasta temere, nu am de ce sa-mi ascund familia. Liliana si copiii sunt cele mai mari motive de mandrie ale mele! Cine ma place, ma place pentru omul care sunt, pentru ceea ce insemn ca artist, nu pentru calitatea de burlac. Care nici nu mai exista, chiar daca nu sunt insurat legal cu Liliana.
- Sa vorbim putin si despre "Danutz SRL". Emisiunea ta de la TVR a crescut in audienta, iar tu ai devenit din ce in ce mai sigur in rolul de prezentator. Cand sau cum ti-ai descoperit si acest talent?
- Pentru mine, televiziunea e o joaca. O prelungire a discutiilor pe care le am cu publicul la concerte. De asta si prefer emisiunile in direct. Cu toate greselile care pot interveni, mi se pare ca o emisiune in direct e de zece ori mai buna decat una inregistrata. In ceea ce priveste "talentul" de prezentator, nu cred ca mi l-am descoperit eu, ci oamenii care m-au chemat sa fac emisiuni. N-as fi ajuns in televiziune, daca n-ar fi fost Dumitru Morosanu, care ma stia de mic copil si care, la un moment dat, mi-a zis: "Domnule, nu vrei sa...?" sau Titus Munteanu, care a vrut sa faca o emisiune de dimineata cu mine, dar pe care l-am refuzat, din unicul motiv ca nu ma simteam in stare sa ma trezesc in fiecare zi la 4 dimineata. Cu fiecare emisiune am invatat lucruri noi, am invatat valoarea spontaneitatii, dar si a controlului, ca nu poti sa vorbesti asa, oricum si la-ntamplare, am invatat ca trebuie sa-ti faci invitatul sa se simta bine...
- Eu ti-as da bila alba pentru felul in care stii sa te feresti de vulgaritate, de intimisme penibile. Cum izbutesti?
- Tinutul departe de vulgaritati e o preocupare a mea de capatai. Exista in emisiune o rubrica pe care o diger cu greu: sunt nevoit sa le pun invitatilor mai multe intrebari si, uneori, apar si unele scrise de cei din redactie, care mie mi se par putin cam... invazive. Asa ca ma straduiesc sa le mai pieptan, sa le mai indulcesc, ca sa nu-mi fac invitatii sa se simta stanjeniti. Calitatea unei emisiuni sta si in intrebarile puse, si conteaza mult cata educatie sau ce fel de educatie are omul care pune respectivele intrebari. In mod cert, cei sapte ani de-acasa conteaza. Ei iti dau masura bunului simt.
"Mi-a trecut prin minte, la modul serios,
sa-mi iau familia si sa plecam din Romania"
- Spre final, iti propun un exercitiu de psihologie: daca ar veni cineva la tine si te-ar ruga sa-i dai niste sfaturi de viata fericita, ce i-ai spune?
- Mi-ar fi greu sa dau un astfel de sfat. Ar trebui sa fac, mai intai, o evaluare foarte atenta a celui care mi-a adresat rugamintea. Pentru ca raspunsul depinde de varsta lui. La 20 de ani, ai alte nevoi decat la 30, iar la 30, ai alte nevoi decat la 40. Din proprie experienta, in mod sigur, i-as spune: ai grija ca aparentele inseala. Si eu am fost tentat, de multe ori, sa cred ca prima impresie e cea reala si care conteaza, apoi mi-am dat seama ca am gresit. In rest, in cazul meu, etapele astea ale vietii s-au succedat fluid. Am avut si eu iubiri nebune, cand m-am dat cu capul de pereti, apoi lucrurile s-au cernut, a aparut Liliana, si tot de la sine a aparut si dorinta de stabilitate, de copii. Nu mi-am facut un plan cu zece ani inainte. Dimpotriva, daca ma intrebai acum zece ani de copii, nu-ti puteam spune decat ca "nu ma intereseaza". Dar uite ca, intre timp, viata mea a evoluat in asa fel incat au aparut baietii si fericirea domestica... Eu cred ca, in viata, trebuie sa nu umbli surd si orb, dar cred ca ai nevoie si de o doza de noroc. Mai departe de asta, nu exista o reteta universal valabila. Ceea ce mi-a priit mie s-ar putea ca pentru un alt barbat sa nu fie potrivit. Fiecare trebuie sa-si tina singur balanta si sa decida ce e mai important pentru el: familia sau profesia. Profesia isi are si ea valoarea ei. Nu numai datorita potentialelor satisfactii specifice, dar si pentru ca iti ofera posibilitatea sa-ti intretii familia. Aici lucrurile se nuanteaza. Eu, de pilda, din pacate, nu din muzica imi castig grosul banilor cu care imi intretin familia. Au trecut 20 de ani de la Revolutie, si in muzica romaneasca inca nu s-au asezat lucrurile: pirateria e inca in floare, drepturile de autor se platesc pe ochi frumosi, legile care exista nu prea sunt respectate... Mi-ar fi placut sa existe o relatie de proportionalitate intre succesul nostru muzical si veniturile obtinute ca artisti. Dar nu se intampla asa si iata-ma nevoit sa recurg la artificii, la afaceri in alte zone, din care sa-mi asigur banii pentru un trai decent. Viata de artist in Romania e inca grea. Sau recurgi la metoda: canti mult, pe banda, te duci la 5-6 cantari pe zi, oriunde si in orice conditii, dar castigi regeste. Eu nu judec pe nimeni. Pana la urma, dupa cum iti asterni asa dormi, iar fiecare pasare pe limba ei piere.
- Sa incheiem rotund: astrologii au decretat ca anul 2008 e anul schimbarilor. Ce crezi ca ar trebui schimbat in viata ta, Dane?
- Totul! Glumesc. Si eu ma gandesc de multe ori la schimbari, dar mi-e cam teama de ele. Sincer, mi-a trecut prin minte, la modul serios, sa-mi iau familia si sa plecam din Romania. Mi se pare ca aici trebuie sa faci niste eforturi mult prea mari ca sa duci o viata normala. In strainatate, daca nu ai pretentii la niste extravagante futile, adica sa consumi banii fara discernamant, deci daca vrei o viata decenta, nu e nevoie sa te dai zilnic de trei ori peste cap. Din nefericire, nu pot sa fac pasul asta, pentru ca baietii mei sunt deja ancorati in Romania: aici au scoala, gradinita, prietenii... De politica nu vreau sa ma apuc, desi am foarte multe oferte in sensul asta. Fiindca n-as putea sa mint oamenii si n-as vrea sa-mi sacrific nici meseria si nici familia pentru... pentru ce?... Nu stiu ce-o sa se schimbe anul asta. S-ar putea chiar sa spunem o perioada stop muzicii. Sa ne mai relaxam si noi, sa mai acumulam idei. Nu poti sa fi tot timpul in priza. Concertele nu ne incurca viata, cu partea de creatie e mai delicat... Acum, ca m-am tot marturisit, sa mai adaug o confesiune: eu am idei pentru un nou proiect, dar ar fi ceva mai mult decat un simplu album. E o idee mai ampla. Mai degraba, o opera rock. Ceva care s-ar putea lega si de un spectacol de teatru si de un film. Deci, ar fi mai mult de munca si nu stiu cine mai are timp sa se inhame la o chestiune de genul asta. O sa mai vedem...
Foto: MEDIAFAX