Cununa de lamaita s-a ofilit
- Pana in urma cu vreo doua decenii, "visul de baza" al fetelor si baietilor era sa se imbrace cat mai degraba in costume de miri si mirese si sa ajunga in fata altarului pentru a spune "da". "Celula de baza a societatii", familia, pare astazi un vis perimat, iar casatoria - o institutie demodata. Cum se explica acest fenomen?
- In lumea intreaga se inregistreaza tendinta ca familia traditionala sa fie contestata si reorientata spre alte modele, mai putin formalizate, de cuplu. Alaturi de alte pericole care ameninta societatea contemporana, cred ca acesta, disolutia familiei, este unul major, deoarece ataca un comportament etologic, ancestral, al speciei homo sapiens.
In Est, aparitia unor relatii particulare in intreprinderile de tip capitalist au modificat enorm, atat comportamentele angajatilor, cat si relatiile, si mai ales noile modele sociale. Nimeni nu mai vrea sa porneasca de la farfurie si lingura, nimeni nu isi mai inchipuie nunta ca pe o ceremonie, in care comuniunea spirituala si iubirea intre parteneri sa fie mobilurile cele mai importante. Conteaza pozitia celor doi, vizibilitatea sociala, spectacolul prilejuit de festivitate, potenta financiara a nasului si kilogramele de artificii trase cu ocazia mesei.
Au aparut noi simboluri: cununa de lamaita a fost inlocuita cu strasuri Swarovschi, barbatia mirelui se masoara in caii putere ai SUV-ului, iar onorabilitatea nasului, in bacsisurile aruncate manelistilor. Tinerii trebuie sa astepte un an, ba chiar si doi, ca sa prinda un loc la un restaurant la moda, si cam tot atat, pana sa faca rost de banii cu care sa acopere dezastrul financiar produs de eveniment. In sfarsit, casatoritilor li se stabilesc tot felul de preconditii, care mai de care mai neobisnuite, privind viitoarea locuinta a cuplului, pozitia pe care trebuie sa o ocupe in domeniul de activitate fiecare, gradul de achitare a unor credite, dotarile viitorului spatiu comun, ba chiar si petrecerea lunii de miere intr-un loc cat mai exotic, daca se poate Quatar sau Bahamas. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca cei doi isi iau de la inceput masuri pentru momentul cand va avea loc un eventual divort. Cuvinte ca "iubire", "admiratie", "intrajutorare", "respect" par desuete, lipsite de rezonanta.
Alcoolism si dezinteres pentru sex
- Mai ales tinerii cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani adopta celibatul ca mod de viata pe termen lung. Este oare legat fenomenul acesta de oportunitatile profesionale aparute in ultima vreme in Romania sau este o simpla moda occidentala?
- Pare sa fie deja simptomatic in societatea romaneasca de dupa 1990 acest model, in care noua clasa mijlocie de varsta tanara este alcatuita nu din cupluri stabile, ci din indivizi izolati, cu o existenta personala monotona, dominata de o activitate profesionala excesiva. Astfel, individul tanar sau tanarul trezit la primele ore ale diminetii se indreapta catre un loc de munca, de regula o hala cu monitoare de calculator, aer conditionat, telefoane care suna continuu si iluminat artificial, in care isi petrece un prelungit program de activitate, de regula pana la orele serii. Totul este preambalat si aranjat in asa fel, incat un eventual contact direct fata in fata cu ceilalti sa se rezume la pauzele de masa sau la sedintele de productie sau analiza. Cei care lucreaza in marile firme cu cate 200-300 de salariati nu se cunosc practic deloc intre ei, se "citesc" de la distanta, ca niste simple siluete sau machiaje, tunsori sau coafuri, si multe marci de imbracaminte si incaltaminte la moda. S-a inventat pana si moda "office", un fel de uniforma coreeana cu fite. In week-end-uri, firma are grija sa nu-si lase liberi salariatii si ii programeaza la team-buildinguri sau activitati de relaxare comune, stropite deseori cu mult alcool si asezonate cu partide de sex, stupid adolescentine. Nu-i asa? Esti liber sa faci ce vrei. Foarte multe firme nu agreeaza relatia de cuplu intre salariati, ba chiar o reprima, iar, pe de alta parte, inchide ochii la sexul liber, caci nu-i asa, nu poti scrie totul in regulamente. Se creeaza o adevarata psihoza pentru angajat, care, iata, nu poate lipsi de la viata interna a firmei cu care creste. Familia mai tarziu... Dar cat de tarziu? Timpul trece, frumosii ani se duc, iar indivizii se obisnuiesc cu propria lor singuratate, cu spaimele, cu obsesiile, dar si cu fantasmele unor tineri care reusesc. Statisticile arata o crestere ingrijoratoare a alcoolismului la gulerele albe, dar si a dezinteresului pentru sex efectiv. Multi tineri si tinere prefera, pur si simplu, sexul virtual sau flecareala pe messenger.
- Exista anume medii unde aceste tendinte se manifesta cu precadere? Sunt orasele mari mai supuse acestor schimbari decat provincia ori satele romanesti?
- Evident, marele oras este locul in care se reproduce mimetic o parte din civilizatia occidentala, care vine pe calea mass-mediei, in bagajele marilor companii multinationale, dar si pe nelipsitul Internet. Comportamentele se schimba pe nesimtite, lasand singuratatea fiecaruia tot mai izolata si compensata doar prin acumulare. A fi este inlocuit cu a avea, iar agonisirea, acumularea devine un scop in sine. La ce bun insa aceasta acumulare, in conditiile in care generatia urmatoare nu are cum sa fie beneficiara acestor acumulari, deoarece, practic, ea nu exista, nu mai intra in programul de viata al tinerilor, iar presupunand ca, totusi, copiii se programeaza, se pune intrebarea: cine ii va creste si cine le va darui altceva decat bunuri, atat timp cat parintii nu se pot intrerupe o clipa din ascensiunea lor profesionala? Sigur, in provincie ar trebui, in mod logic (si acest lucru chiar se intampla in realitate), ca lucrurile sa fie mai traditionale si, evident, mai normale. Din pacate, presiunea si modelul orasului migreaza si catre provincie, si aici tinerii incep sa astepte o conditionare materiala complexa, care sa le permita mult visata nunta cu manelisti si artificii. Despre sat, am mai spus-o si alta data: el incepe sa devina o fictiune, iar ultimii ani i-au transhumat pe toti cei apti de munca, in primul rand pe tineri, in spatiul iberic sau italic. Surprinzator de multe fete si chiar un numar important de tineri si-au gasit perechea acolo, fara sa mai astepte reintoarcerea in patria mama.
O data la tine, o data la mine
- Noul tip de relatii sentimentale imbraca, mai ales, doua aspecte: "cupluri de week-end", in care partenerii se intalnesc doar la capat de saptamana, si "cuplurile care impart permanent domiciliul", dar fara contract marital. Libertatea aceasta fata de actul casatoriei intareste sau submineaza relatia? Cei ce o practica par multumiti...
- Si aici se poate vorbi foarte mult de moda. Revolutiile sexuale ale secolului XX au afectat imaginea insasi a familiei, care pare sa fie configurata in lumina suspiciunii ca ar fi o impletitura de reprimari, instincte si tensiuni profunde. In aceasta perspectiva, familia devine amenintatoare pentru libertatea de exprimare erotica a individului, iar tentativa de a intemeia propria familie, doar un demers de natura masochista. Cuplurile de week-end, care merg pe principiul o data la tine - o data la mine, nu sunt nici macar niste surogate de familie, nu au stabilitate, iar mai nou, plata la centima a cheltuielilor de catre fiecare consumator in parte pare sa fie foarte "cool". Se merge cu ridicolul pana la numararea riguroasa a sms-urilor sau a numarului de apeluri facut de unul sau altul dintre parteneri. Nici unul nu vrea sa dea, dar atentie, nici sa primeasca in plus de la celalalt. Cavalerismul traditional si generozitatea prezumata a sexului tare par donquijotesti, iar tinerii masculi ai secolului XXI nu par sa stie foarte clar ce mai inseamna galanteria. La randul lui, feminismul in varianta balcanica este frivol si artificios si, mai ales, contraproductiv, in relatia cu sexul opus. Este interesant, dar si inteligibil, ca nici unul dintre partenerii cuplurilor efemere nu pare sa fie ingrozit de perspectiva singuratatii. Mai mult, acesti tineri, de regula foarte informati, ignora pana la cecitate psihica informatiile privind potentialul sanogenetic al vietii de cuplu si de familie.
- Pe termen lung, ce pericole decurg din primatul acordat profesiei fata de viata sentimentala? Se poate vorbi despre alienare, stres psihic, depresii ce trebuie duse la psiholog?
- Ca orice exagerare, supraestimarea vietii profesionale si agatarea adictiva de munca (workholismul) are efecte distructive asupra structurilor de rezistenta ale psihismului individual. Robotizarea vietii individuale, excesul de narcisism si autostima rezultat doar din performanta profesionala saraceste viata spirituala a individului si il face, in cel mai bun caz, sa caute solutii extreme: sporturi periculoase, aderenta la comunitati bizare, droguri. Mai des, apar depresii sau afectiuni psihosomatice si nelipsitele atacuri de panica. Oricat ar parea de ciudat, persoanele care traiesc singure sunt foarte vizibile pentru ochiul specialistului si, uneori, chiar si pentru ochiul celorlalti, ceea ce le provoaca acestor indivizi o suferinta si un stres suplimentare, si nu o data, fobie sociala.
Doar arabii isi mai iau neveste "cu acte"
- Cat de des va confruntati cu astfel de cazuri?
- N-as putea spune ca astfel de cazuri sunt rare. In marea lor majoritate, este vorba de femei cu varsta intre 30-35 de ani, cu buna sau foarte buna pozitie din punct de vedere socio-economic, care au de obicei o patologie anxioasa sau anxios-depresiva. Povestea este mereu aceeasi. Sunt intr-o relatie informala cu un barbat cam de aceeasi varsta sau cu 2-3 ani mai mare, cu o pozitie profesionala asemanatoare. Relatia dureaza de 4-5, chiar 10 ani, partenerii se vad la 2-3 zile sau saptamanal, ies de 2-3 ori pe saptamana intr-un club sau intr-un bar, isi petrec una sau doua zile din week-end impreuna, si vacantele, atunci cand reusesc sa le programeze simultan. Nu au decat rareori achizitii importante impreuna si, de regula, sunt prezentati drept parteneri parintilor care tot insista asupra perspectivelor relatiei. Discutiile in intimitate despre acest lucru sunt tabu, pentru ca el considera demodata pretentia ei de a se casatori. "Acum nu este timp, sa vedem cum ne mai intelegem, nu avem timp de asta" sau, pur si simplu, "e o discutie care ma indispune". In modul cel mai ciudat, este clar un refuz al masculinitatii, mai corect spus al paternitatii ("sa nu aud de copii, unde sa ii crestem? Si, mai ales, cred ca ne-ar deranja"). In aceasta situatie, partenera se simte tot mai frustrata. Cererea in casatorie devine o sursa de neliniste, femeia intrebandu-se in permanenta de ce nu poate fi ea vazuta in calitate de sotie si mama. Culmea este ca si in grupul de prieteni, situatia este asemanatoare, ajungandu-se chiar la paradoxul ca doar arabii isi mai iau sotii "cu acte". Pare sa existe un fel de lipsa de empatie a barbatilor in epoca actuala: ei nu simt si nu inteleg adevaratele dorinte si sentimente ale partenerelor.
- Ce sfaturi dati in calitate de specialist?
- Sfaturile pe care as putea sa le dau sunt din pacate destul de formale, nu se pot referi la fiecare situatie in parte. In primul rand, nu exista nici un motiv logic sa legam constituirea unei familii de o varsta inaintata, la care apare atat un risc genetic, care creste logariic, cat si un risc psihologic, de inadaptare la o situatie care, de fapt, ar trebui sa fie considerata eminamente pozitiva. Viata in cuplu este un dat natural si asigura protectia speciei si a societatii, ca si implinirea sufleteasca si maturizarea reala a individului. Existenta familiei nu poate fi in nici un caz considerata o moda sau un model perimat. Pana la urma, chiar daca ar fi considerata o aventura, acest lucru ar trebui sa stimuleze imaginatia si afectivitatea unor persoane prin excelenta tinere.