Intre timp, si kilometrajul memoriei comuniste a Romaniei s-a schimbat. Era vorba, la inceput, despre circa 20 de km de dosare provenite din arhivele fostei securitati. Li s-au adaugat alti kilometri din arhivele altor servicii secrete, ale justitiei, ale ministerului de interne, ale armatei. Si exista promisiunea, facuta scrasnit, ca vor fi indesate aici si arhivele fostului partid comunist. O arhiva impanata cu trufandale pe care cititorii de dosare nu si le pot imagina. Sunt informatii despre tot ce misca in materie de politruci. Ar trebui sa ne asteptam sa descoperim notele pe care o parte din clasa noastra politica le-a luat la invatamantul politic, pe cand strangeau cotizatia si se faceau remarcati la campionatul de matanii pe tara.
Noul sediu al CNSAS ar trebui sa cuprinda o parte din actele de identificare, cartoteci, microfilme. Restul merge la Popesti-Leordeni, unde inca se mai lucreaza cu masca pe figura la identificarea, sortarea, cotarea si ordonarea milioanelor de dosare primite. Praful s-a ales din dosarele ajunse la CNSAS desperecheate, descompletate, cuprinzand informatii lacunare si adeseori mincinoase.
In aceste conditii, recapatarea memoriei, cel putin la nivel institutional, nu pare sa indrepte nimic si pe nimeni. Si nici nu repara ceva. Victimele, daca au scapat cu viata, isi continua existenta, uneori fara sa stie ca umbla cu un cutit in spate, infipt inca din regimul celalalt. Exista cupluri care umbla imbratisate fara a sti azi, cum nu au stiut nici ieri, daca la mijloc a fost iubire sau lupta de clasa, s-au iubit ori s-au turnat la securitate. Nu stim, la 18 ani de la revolutie, cu mult mai mult despre mecanismele represiunii din perioada comunista, decat se zicea in bancurile din "iepoca de aur". Poate pentru ca toate arhivele se deschid prea tarziu, intre timp, au devenit irelevante si nu pot sa explice o realitate in lipsa personajelor care au compus-o. Si este tot mai evident ca surplusul de memorie are caracter inflationist. Acumularea arhivelor, claie peste gramada in curtea aceleiasi institutii, nu ne face mai stiutori, ci ne incurca si aiureste si mai tare. Memoria a inceput, de mult, sa depaseasca posibilitatile de arhivare si de stocare ale CNSAS. Camioanele cu dosare au blocat activitatea cercetatorilor pentru multa vreme. Asta pentru a nu mai vorbi si despre munca sisifica de destelenire a arhivelor. Cine sa mai stea sa confrunte toate aceste informatii, sa le puna cap la cap, sa le compare, pe scurt, sa mai dea dovada si de discernamant si simt istoric? Asa se face ca nu a mirat pe nimeni faptul ca, pentru a justifica respingerea propunerii noului ministru al Justitiei, presedintele a citat din dosarul profesional al fostului viitor demnitar, dosar prafuit, venit din bezna urat mirositoare a regimului comunist, uitat prin arhive, facut dupa vointa, stiinta si putinta sefului de cadre din institutia cu pricina. Imediat a iesit la iveala si dosarul unui alt fost ministru, aparent cu nimic mai breaz. Aerul nu e mai limpede dupa praful starnit de dosare. Acumularea de izvoare istorice nu a clarificat mare lucru. S-ar parea ca singurul sens al acestui val de dosare este sa adune atata mal, incat sa ne fie imposibil decenii de acum inainte sa ajungem la ape limpezi.
Dupa ce a fost acuzat ani de zile de faptul ca este o institutie politica incapabila sa lumineze fata intunecata a istoriei Romaniei securistice, CNSAS-ului i s-a dat acum o palarie noua si cam mare pentru capul lui. Pana mai creste, memoria romanilor ramane ce a fost. O groapa de deseuri toxice. Daca ai cazut in ea, nu te mai salveaza nimeni.
Intre timp, turnatorul Stolnici umbla cu coada academica sus, vorbeste despre "securitatea noastra", iar un fost securist, ajuns general dupa revolutie, se lauda cu binele pe care l-a facut pe vremea cand facea politie politica la greu!