Cum mi-a schimbat viata o spovedanie la un preot cu har
De loc sunt din comuna Hangu, judetul Neamt, una din cele mai frumoase comune de pe Valea Bistritei, inainte de construirea Hidrocentralei de la Bicaz, comuna descrisa, de altfel, in "Baltagul" lui Sadoveanu.
Intr-o seara, la sfarsitul lunii iulie 1953, citeam pe o banca din fata portii un roman. Amurgise deja cand, la un moment dat, a trecut in galop un cal cu un calaret ce isi indemna bidiviul de mama focului. Fara sa-i dau mare atentie, am observat ca i-a cazut ceva de pe sa. Am lasat cartea, si asa era deja intuneric, si am alergat la acel obiect, care am constatat ca era o geanta din piele cu curea de pus pe umar, cum purtau pe atunci plutasii, pe Bistrita.
Am luat-o si am alergat cat am putut, strigand "Badie, Badie", dar in zadar. Nu l-am ajuns. Fiind tarziu si intuneric, lumina electrica nu era la noi pe atunci, am ascuns geanta si m-am culcat. Dar sa dorm, pace. A doua zi de dimineata, m-am sculat ametit de nesomn si m-am dus direct la geanta, sa vad ce contine. Am gasit o suma mare de bani si un bilet de la o macelarie din Piatra Neamt, pe numele de Porfir, dar nu reiesea cine era, macelarul sau pagubasul. Oricare din ei ar fi fost, in zilele urmatoare am luat-o pe jos, pana in comuna Borca si am intrebat de un anume Porfir, dar erau destui cu numele asta, si in Ceahlau, si in Piatra Teiului. Recunosc ca nici eu nu am insistat prea tare, fiindca un gand necurat a pus stapanire pe mine. M-am intors acasa si am inceput sa numar banii si sa planific ce as putea face cu ei. De 5-6 ori pe zi, le schimbam locul, cand in podul surii, cand in claia cu fan, cand in padurea din spatele casei, si tot asa. Incepusem scoala, eram deja in anul III, la Liceul Forestier din Piatra Neamt, singurul din tara, pe atunci, cu pretentii mari si profesori exigenti. Dintr-un elev eminent, ajunsesem pe ultimul loc. Slabisem grozav, iar noptile erau un calvar. Ma gandeam mereu la geanta cu bani ascunsa in podul surii, acasa la noi, in Hangu. Ma gandeam mereu ca se termina fanul, iar parintii sau fratii vor da de ea. Diriginta mea, prof. Iliescu Amalia, evreica, era foarte apropiata de noi, mai ceva ca o mama. Fiind sarac, duminica ma lua acasa si imi mai da cate ceva de imbracat. Vazand ca slabesc, de abia ma mai tineam pe picioare, m-a dus la spitalul din Piatra Neamt, unde am fost consultat de mai multi medici cu renume. Toti mi-au spus ca ce am eu nu e boala si m-au indemnat sa merg la un preot. Diriginta fiind evreica m-a dus la rabin, care in urma catorva intrebari, i-a spus, ca fiind ortodox, sa merg la un preot de religia mea. Mi-a dat, in schimb, bani de drum ca sa ajung acasa, in Hangu.
Am ajuns, dar desi mama era foarte apropiata de mine, nu i-am spus ce ma roade, ci doar am rugat-o sa ma duca la preot, fiindca desi nu-s bolnav, nu ma simt in apele mele. M-a dus la preotul Mihai Coroma, un parinte cu har, cunoscut in toata Moldova. Pe mama nu a primit-o in fata altarului. M-am asezat in genunchi, mi-a pus patrafirul si sfanta cruce pe cap si m-a intrebat simplu: "Ce te framanta? Ce te roade? Ai facut vreo nelegiuire? Ai ascuns vreo arma?" (pe atunci se gaseau multe prin paduri, in urma razboiului). Fara voia mea, am izbucnit in plans si i-am spus tot. M-am racorit, cum spune romanul. Parintele m-a indrumat ce am de facut, si a doua zi, impreuna cu un jandarm sau militian, nu mai retin daca luase fiinta militia, am mers la Plasa Ceahlau, unde se gaseau documente referitoare la locuitorii zonei. Dupa doua zile, am gasit pagubasul. Taia lemne cu joagarul si ne-a intampinat injurandu-ne, "Ce aia voastra vreti?". In urma discutiilor purtate cu politistul, a reiesit ca vanduse doi boi si o vaca la o macelarie din Piatra Neamt, dar pierduse banii, nu stia unde, deoarece bause aldamasul. Presupunea ca geanta i se furase de alti vanzatori de vite.
M-am dus la scoala si in doua luni eram altul. Eram din nou printre primii, luam in greutate si uitasem de bani. Dar cum toate au un sfarsit, intr-o dimineata de februarie, directorul liceului ne-a adunat in careu in fata scolii, fiind aproape 250 de elevi si 20 de profesori. Nimic neobisnuit pana aici, deoarece adunarile in careu se tineau saptamanal si se prelucrau actele de indisciplina sau noi ordine. Cand m-am uitat mai atent la director, langa dansul se afla pagubasul gentii cu bani. Am simtit, deodata, cald pe picioare si cand m-am uitat in jos, pantalonii erau uzi. Directorul face un apel sumar, anunta unele imbunatatiri in administratia scolii si incepe sa arate spre Gh. Porfir (pagubasul) zicand cum dupa 5 luni de zile i-am dus banii, fara sa-i lipseasca nici un leu si m-a dat de exemplu, de cinstit, constiincios si cuminte. Iar pentru ca aveam rezultate bune la invatatura, m-a anuntat ca eram posesorul unei burse Gh. Gh. Dej, alaturi de alti 5-6 elevi din toata scoala.
Gh. Porfir m-a luat in oras si m-a imbracat din cap pana in picioare, cu tot ce imi trebuia, primele mele haine mai acatarii. Vara, in vacanta, mergeam si il ajutam la treburile casnice, la fan, eram deja ca un fiu adoptiv al lui. Nu-l ajutam eu, pe cat ma rasplatea el pe mine. De atunci si pana in ziua de azi, cand merg in comuna Hangu, la biserica de pe Chiriteni, aprind o lumanare la mormantul preotului Mihai Coroma, care in urma spovedaniei mi-a schimbat viata in cinste, credinta si corectitudine.
Intamplarea face ca, dupa terminarea serviciului militar, sa fiu repartizat ca tehnician la un depozit de cherestea, unde erau in birouri numai evrei, oameni de o aleasa omenie, afaceristi cinstiti. De la ei am invatat multe. Printre altele, Tontazz Mendel, un apropiat, mi-a spus ca la evrei, in afaceri, degetul mare de la mana dreapta se numeste opritor, adica numai degetele mainii au voie sa intre in afaceri, dar la unii din mai marii nostri de astazi, cotul mainii drepte este opritor.
Daca ai credinta, cum se spune, toate sunt cu putinta. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, iata ca prin posturi si rugaciuni, am ajuns si eu la cei 70 de ani ai mei. Doamne ajuta-ne!
COJOCARU M. DRAGOS - sat Izvoare, nr. 276, com. Dumbrava Rosie, jud. Neamt, cod 617188
Cand rugaciunea face minuni
"Harul Sfantului Nectarie trebuie sa fie cunoscut de cat mai multi dintre noi"
In primavara anului trecut, una din prietenele mele mi-a vorbit de Sfantul Nectarie, daruindu-mi o carticica cu povestea vietii lui si acatistul acestuia, mi-a vorbit despre manastirea "Radu Voda" din Bucuresti, unde se afla fragmente din moastele Sfantului Nectarie. M-au impresionat foarte tare cele citite, minunile infaptuite de Sfantul Nectarie, copilaria lui trista, viata lui plina de sacrificii. Toate acestea m-au determinat sa plec insotita de sotul meu, prietena mea si de familia ei, in Egina (Grecia), la manastirea unde Sfantul Nectarie si-a petrecut ultimii ani din viata. Aproape nu-mi venea sa cred ca am ajuns acolo. Intrand in biserica in care se afla racla cu moastele Sfantului Nectarie, am simtit o emotie profunda. M-am asezat in genunchi, am citit langa osemintele sale acatistul si am plans, asa cum nu o mai facusem de mult.
Si iata ca dupa cateva luni de la aceasta vizita la Egina, sotul meu s-a imbolnavit grav de rinichi si a fost internat de urgenta la Spitalul "Sf. Ioan" din Bucuresti. A fost atat de grav bolnav, incat aproape nici medicii nu mai credeau ca poate fi salvat. A fost chiar la un pas de a i se face operatie, care in starea in care se afla, putea sa-i fie fatala. Si-atunci mi-am amintit de Sfantul Nectarie si de minunile lui si am inceput sa ma rog cu ardoare in speranta ca isi va dovedi puterea nemarginita si in cazul sotului meu. A urmat una din cele mai grele perioade din viata mea, dar plina de nadejdea ca Dumnezeu imi va implini rugaciunile prin Sfantul Nectarie.
Am stat in spital langa sotul meu aproximativ 10 zile, l-am uns cu uleiul adus de la manastirea "Radu Voda" si m-am rugat la iconita sfantului. Acolo, in spital, Sfantul Nectarie era singurul meu prieten, singurul meu ajutor.
Si iata ca minunea s-a intamplat; unul din cei mai buni medici ai spitalului l-a consultat pe sotul meu, a stabilit diagnosticul corect, a hotarat ca operatia nu era necesara si ca ar fi putut fi o grava eroare a medicului chirurg. Spre bucuria tuturor, sotul meu s-a facut bine, iar recunostinta noastra fata de Sfantul Nectarie va fi atat cat vom trai.
Mergem aproape in fiecare saptamana la manastirea "Radu Voda", cu o floare pe care sotul meu o lasa langa racla Sfantului, si ii multumim pentru ajutorul pe care ni l-a dat si pentru faptul ca ne simtim in permanenta protejati de El.
Doresc, de asemenea, sa le multumesc inca o data medicilor exceptionali care l-au ingrijit pe sotul meu, si bunilor nostri prieteni care ne-au fost alaturi in aceasta grea incercare.
In urma cu cateva zile, am facut, atat eu, cat si sotul meu, analize complexe, la o clinica din strainatate. M-am rugat zilnic Sfantului Nectarie si Maicii Domnului pentru ca aceste rezultate sa fie cat de cat bune, dar spre uimirea noastra si chiar a medicilor de acolo, ele au fost nu bune, ci foarte bune.
V-am adresat aceasta scrisoare cu convingerea ca trebuie sa o fac, ca harul Sfantului Nectarie trebuie sa fie cunoscut de cat mai multi dintre noi, ca trebuie sa-i multumim mereu, pentru grija pe care ne-o poarta.
FLORELA DINICOIU
"Sigur mi s-a transmis un mesaj"
Draga redactie,
Sunt o cititoare fidela a "Formulei AS", am aproape intreaga colectie si am experimentat cu succes multe din sfaturile cititorilor dvs., atunci cand am avut nevoie.
As vrea sa va povestesc si eu o intamplare petrecuta saptamana trecuta, cand am implorat ajutorul Sfantului Nectarie. Intrucat am fost diagnosticata cu o boala foarte urata - mielopatie - in ziua dinaintea aparitiei revistei, fiind ingrijorata si necajita, am uitat sa o cumpar (nr. 793 (44), 5-12.XI.2007).
Am plecat duminica la Bucuresti, fiind programata la medicul specialist, spre a-mi citi rezultatele RMN. Seara, am primit un telefon de la sora mea, care m-a intrebat daca am citit articolul privind boala pe care banuiam ca o am si cel privind ajutorul dat de Sfantul Nectarie unor persoane aflate la necaz. Atunci am realizat ca nu cumparasem revista si am rugat-o pe sora mea sa-mi citeasca la telefon articolul. Incurajata, avand in casa o iconita a Sfantului Nectarie, m-am rugat acestuia sa ma ajute ca prin rugamintile sale catre domnul nostru Iisus Cristos sa nu se confirme diagnosticul cel temut. In acea noapte, a fost pentru prima data in sase luni de zile cand boala nu s-a mai manifestat prin nici un simptom. A doua zi, medicul mi-a spus ca este o alarma falsa si ca maduva spinarii mele nu este in suferinta. Am stiut atunci ca Sfantul Nectarie a facut o minune si cu mine si i-am promis ca va voi scrie, pentru a incuraja si pe alti credinciosi sa i se roage. Abia astept sa prind putere si sa ajung in Grecia, in insula Egina, pentru a-i multumi pentru ajutorul dat.
Povestesc cele intamplate tuturor celor care, consider eu, ca nu m-ar suspecta de... nebunie. Da, minunile se intampla si astazi. Cum de exact cand eram atat de necajita, a aparut o revista pe care eu o iubesc atat de mult, cu un articol despre scleroza in placi si despre minunile Sfantului Nectarie?! Coincidenta? Nimic nu e intamplator. Sigur mi s-a transmis un mesaj.
Va multumesc ca existati, va apreciez si va stimez pentru tot ceea ce faceti. Doamne ajuta!
L.B. - Braila, tel. 0239/61.29.23
Foto:Reproduceri dupa tablouri de HORIA BERNEA