Reteta pentru prepararea painii de graham
Se macina graul impreuna cu taratele. Morarilor nu le place sa faca asta, din motive usor de inteles. De aceea, trebuie sa verificam cu atentie faina primita. Cine consuma mai multa paine cu tarate si are posibilitatea sa achizitioneze o masina de urluit va fi in avantaj, caci nu mai poate fi tras pe sfoara. Am cunoscut in Tirol un profesor care avea o boala grava de stomac. Deoarece nu tolera decat foarte putine alimente, slabise enorm si devenise neputincios. I s-a recomandat painea de graham si o asemenea masina mai mica de urluit. Si-a comandat-o imediat la Viena, isi macina singur faina, iar destoinica lui sotie ii cocea painea. S-a inzdravenit si stomacul i s-a vindecat atat de bine, incat nu mai refuza nici un fel de mancare.
Unul, doua, trei sau patru kilograme de faina integrala (dupa numarul persoanelor pentru care se pregateste painea) sunt puse intr-un lighean, se adauga apa fierbinte si se face un aluat, care va fi lasat sa stea peste noapte intr-un loc caldut. Nu e ingaduit sa se puna in aluat nici maia, nici sare sau vreun alt condiment.
In ziua urmatoare se modeleaza din aluat paini mai mici de forma ovala sau painisoare, se introduc in cuptorul incalzit ca pentru painea obisnuita si se lasa la copt o ora si un sfert pana la o ora si jumatate.
Indata ce a fost scoasa, painea coapta se cufunda trei-patru secunde in apa clocotita, dupa care se va intoarce pentru putin timp in cuptor, ca sa se usuce.
Aceasta ultima manevra am aflat-o de la un brutar, care mi-a spus ca de-a lungul anilor incercase coacerea unei asemenea paini in mai multe feluri si constatase ca acest mod de coacere era cel mai bun, intrucat permitea extragerea din tarate a tuturor principiilor nutritive, indeosebi a zaharului.
Cunosc numerosi barbati care au mancat si continua sa manance cu precadere o asemenea paine, afirmand ca ea le este un ajutor unic, de neinlocuit, contra suferintelor gastrice, intestinale si mai ales a hemoroizilor.
Am intalnit si pe unii care, atunci cand au gustat prima oara aceasta paine fara condimente si fara gust, au gasit-o neplacut de fada, iar mai tarziu au facut - as putea sa spun - o adevarata pasiune pentru ea.
Painea coapta se pastreaza intr-un loc racoros, iar in cazul cand coaja este prea tare, se infasoara intr-un servet umed.
Cate ceva despre "supa concentrata"
Sunt ferm convins: cunoasterea si folosirea supei concentrate poate ferici un numar mare de oameni nefericiti. Ea este recomandabila nu numai pentru valoarea ei nutritiva extraordinara, ci si din cauza ca e foarte ieftina si usor de pregatit.
Un domn de conditie buna, care cunostea supa concentrata, a cumparat de la un taran doua paini negre, mari. (Dupa cum se stie, painea neagra se face din faina de secara, iar pentru oamenii de la tara, boabele sunt macinate fin, cu un randament foarte bun, asa incat la sfarsit raman doar putine tarate, astfel substantele hranitoare din secara fiind valorificate la maximum.) Domnul a cerut ca aceste doua paini sa fie taiate in felii subtiri si puse pe o tabla asezata pe soba incinsa, pentru ca painea sa se usuce cat mai mult posibil. Dupa ce s-a uscat si s-a intarit, a fost pisata intr-o piulita si transformata in pesmet. Cand voia sa-si prepare o supa concentrata, el amesteca doua sau trei linguri cu varf de pesmet in putina supa clocotita de carne, adaugand condimente foarte putine, ori renuntand cu totul la ele. In doua minune, supa e gata. Are un gust placut, e foarte hranitoare si nu produce deloc gaze intestinale, sau oricum mai putine in comparatie cu alte alimente. Adesea, domnul a inlocuit supa de carne cu lapte, amestecand in el pesmetul, in momentul cand laptele dadea in clocot. Si aceasta supa era gata in doua minute. Ea avea un mare avantaj fata de cea pregatita cu zeama de carne, deoarece in lapte se gasesc cele mai multe substante nutritive.
Cand n-avea la dispozitie nici lapte, nici supa de carne, domnul punea pur si simplu apa pe foc si isi amesteca pesmetul in apa clocotita. Cu adaos de ceva condimente si putina untura, si fiertura aceasta merita denumirea de supa concentrata.
Odata, in saptamana pregatitoare a sarbatorii de Craciun, domnul a intrat intr-o casa, unde gospodina tocmai copsese paine din alac (o cereala asemanatoare cu graul, care si ea se macina cu mare grija la tara). El si-a cumparat doua asemenea paini si a procedat cu ele intocmai cum facuse cu painea neagra. Apoi a amestecat pesmetul, pe rand, cu cele amintite mai sus, preparandu-si supa concentrata in modul descris inainte. A obtinut astfel sase supe diferite, cu putere hranitoare de asemenea diferita. Alternarea lor in meniu este binevenita, pentru ca supa sa nu provoace prea usor repulsie, datorita repetarii.
Supa concentrata este excelenta pentru copiii slabuti, deoarece se digera usor si nu da nastere la gaze intestinale. E indicata si pentru adolescentii debili, in crestere, carora le combate cu succes anemia, prilej de mare suferinta pentru organism.
Apoi, supa concentrata este folositoare bolnavilor, fiindca pune la dispozitia fizicului slabit multe substante hranitoare. In fine, o recomand cu toata caldura oamenilor ajunsi la varste inaintate. Cand ti-ai pierdut o parte din dinti la batranete si nu mai poti mesteca alimente solide, tine-te de supa aceasta. N-ar trebui sa existe nici o familie care sa nu foloseasca supa concentrata. Am recomandat-o candva unui functionar superior care m-a asigurat mai tarziu ca nu cunoaste nici o alta supa mai sanatoasa si mai hranitoare.
Mierea
Generatiile de dinaintea noastra afirmau ca tinerii n-ar trebui sa manance multa miere, deoarece ar fi prea puternica pentru ei. Pe varstnici, dimpotriva, ea "ii salta inca o data in sa".
Eu am intrebuintat mierea de nenumarate ori si am constatat mereu ca ea are o actiune exceptionala: relaxeaza, curata, tonifica. Se cunoaste de multa vreme utilizarea mierii ca adaos in ceai, pentru mucoasele inflamate si incarcate cu mucozitati.
Oamenii de la tara se pricep foarte bine sa foloseasca pomada cu miere, pentru bubele si ulceratiile externe. Si eu ii sfatuiesc insistent pe cei care sufera de ulceratii, ca, inainte de orice alta unsoare, sa recurga la acest remediu simplu, inofensiv si eficace. Prepararea e cum nu se poate mai usoara. Se iau miere si faina in parti egale si se amesteca bine, turnand deasupra putina apa. Pomada cu miere preparata corect nu trebuie sa curga, ci sa fie destul de vartoasa.
Mierea este de mare ajutor si contra neplacerilor interne mai putin grave. Ea grabeste evolutia spre ameliorare si vindecare a ulcerelor gastrice de mai mica intindere. Insa n-as fi de parere sa se ia mierea in stare pura, ci recomand sa fie amestecata intr-un ceai potrivit. Nediluat, acest extract nobil are o actiune prea puternica: inca inainte de a ni se prelinge pe gat, ne face sa vorbim ragusit.
Cei ce o inghit cu dificultate, fiindca le provoaca iritatii ale mucoasei ori alte neplaceri similare, pot da in clocot o lingurita de miere intr-un sfert de litru de apa. Procedand astfel, orice cantaret va obtine cea mai dulce si minunata solutie pentru gargara. Chiar daca ii va scapa vreo picatura in jos pe esofag, n-are motive sa se teama de un efect toxic ori agresiv asupra stomacului.
Este cunoscuta apa de ochi cu miere, purificatoare si tonifianta. Fierbeti cinci minute o lingurita de miere intr-un sfert de litru de apa. Apoi numaidecat inmuiati in ea o panza curata si spalati-va ochii.
Tin mult sa povestesc despre inca un leac: vinul de miere. Cunosc un domn in varsta de peste 80 de ani. El isi prepara singur vinul de masa, in fiecare zi. Toarna o lingura de miere in apa care a dat deja in clocot si o lasa un timp sa mai fiarba. La sfarsit, bautura e gata: o licoare sanatoasa, intaritoare si cu gust minunat. "Faptul ca sunt sanatos si zdravan la varsta mea se explica prin acest vin de miere", spune batranul. Asa este, o stiu si eu din experienta proprie (am preparat personal foarte mult vin de miere, am vazut pe foarte multi bandu-l, am si baut cand si cand cate un pahar): acest vin relaxeaza, curata, hraneste si intareste. O astfel de bautura poate face cinste nu numai sexului slab, ci si celui tare. Ma gandesc la miedul (vinul de miere) germanilor din vechime, caruia ei ii atribuiau sanatatea si longevitatea lor, dupa cum relateaza Tacitus. Din pacate, in zilele noastre, aceasta bautura naturala a iesit din uz, insa pentru cei ce se simt vrednici urmasi ai stramosilor germani voi indica mai jos modul de preparare.
Prepararea miedului
(recomandabil atat pentru oamenii
sanatosi, cat si pentru bolnavi)
Germanii din Antichitate aveau prea putin vin sau chiar deloc. Berea neagra nu exista inca. Desi alimentatia lor era foarte simpla, se puteau mandri ca sunt un popor viguros: atingeau varste inaintate si se bucurau de o sanatate exceptionala. Ei considerau ca longevitatea si starea neobisnuit de buna a sanatatii lor se datoreaza miedului (vinului de miere). Este regretabil ca aceasta nobila bautura e prea putin cunoscuta, iar locul i-a fost luat de berea neagra, extrem de raspandita astazi, care din pricina numeroaselor denaturari si artificii nu mai poate fi socotita o bautura sanatoasa. In lucrarile mai ample, dedicate apiculturii, se gasesc de obicei si retete de preparare a miedului. I-am auzit totusi adesea pe unii si pe altii plangandu-se ca au incercat sa aplice aceste retete, dar fara a ajunge la rezultatul dorit.
Eu obisnuiesc sa prepar miedul in felul urmator: intr-un cazan de cupru curat se toarna 60-65 litri de apa necalcaroasa. Dupa ce s-a incalzit fara sa fiarba, se amesteca in ea cam 6 litri de miere. Apoi se lasa apa cu miere sa fiarba bine o ora si jumatate. Intre timp, spuma murdara care se formeaza deasupra e culeasa cu linguroiul si aruncata. Cand timpul de fierbere s-a incheiat, apa cu miere este scursa din cazan in vase de metal sau lut si lasata sa se raceasca, pana cand vasele vor fi mai calde decat apa batuta de razele fierbinti ale soarelui. Atunci, lichidul e mutat intr-un butoi curatat cu grija. I se pune si cep, dar el nu e intepenit in vrana. Daca in pivnita e destul de cald, fermentarea incepe in 5-10 zile. Dupa aproximativ 14 zile de fermentare, acest mied tanar este tras intr-un alt butoi, drojdia ramanand bineinteles in cel dintai. In al doilea butoi, fermentatia dureaza circa 10-14 zile, iar cand miedul s-a linistit complet, astfel incat in butoi nu se mai aud zgomote, vrana e inchisa. Dupa trei-patru saptamani, vinul se limpezeste si poate fi baut. Pus in sticle bine astupate, ingropate in nisip rece, el museaza puternic in cateva zile, ca un vin spumos. Aceasta bautura are un efect racoritor, de aceea bolnavii cu febra o beau cu placere. Cand nu pot bea nici bere, nici vin, miedul le usureaza intrucatva suferinta. Este insa o bautura la fel de buna si pentru oamenii sanatosi. Dar se bea numai in portii mici, altminteri provoaca greata.
Traducere si adaptare din limba germana