Intr-o seara de iarna, pe o ninsoare marunta, grupuri mici de oameni coboara pe strada Constantin Mille. Ii urmaresc atent, sa vad daca au aceeasi destinatie ca si mine. Oameni eleganti, dar si tineri moderni, unii vorbesc in engleza... Da, avem drum comun. Ne oprim cu totii in fata Teatrului Mic, unde, cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Omului, Fundatia "Romani CRISS" ofera un concert extraordinar Damian & Brothers si invitatii lor. Un spectacol cu circuit oarecum inchis, pe baza de invitatii. Dar concertul a fost... fara frontiere, un concert dedicat bucuriei de a trai, a iubi si-a canta. Nu am vazut de mult o asemenea atmosfera descatusata: s-a dansat si pe scena, si-n sala, s-a cantat, "toata lumea cu toata lumea", "barosani" eleganti si doamne in haine de blana dansand cot la cot cu tineri cu blugii sfasiati... Drepturile Omului celebrate de tigani.
Ritmuri sarbesti, cu AMARO DEL
Spectacolul a inceput cu invitatii belgradeni de la Amaro Del, o trupa ce isi are inceputurile inca din 1988. Ritmuri tiganesti tanguitoare, urmate de cascade de note iuti, vibrate de doua chitare acustice si un contrabas. O muzica tiganeasca care nu seamana cu cea lautareasca de la noi, una cu influente mai degraba spaniole, dar interpretata impecabil. Farmecul trupei este, incontestabil, Milena. Stralucitor de frumoasa, a dominat cu multa senzualitate scena, alaturi de un contrabas scorojit de timpuri. Iar cand l-a lasat deoparte, ca sa cante cu vocea o balada de jale, sala a amutit, pentru ca la final sa izbucneasca in urale. "Am fost mandri si onorati sa cantam in Romania, in fata unui public atat de elevat. Stiu ca a fost un spectacol special, cu invitati deosebiti, iar faptul ca au reactionat atat de frumos la muzica noastra ne-a incantat peste masura. Mai presus de orice a fost insa efectul Damian & Brothers asupra publicului. Sa ridici sala in picioare, inca de la a doua piesa, nu este la indemana nici celor mai mari trupe din lume, iar ei au reusit acest lucru, in cel mai natural mod cu putinta. Ne-a placut Romania si vom reveni aici, ori de cate ori vom fi chemati", a spus Milena, dupa concertul de la Teatrul Mic.
"Muzica este ca iubirea:
cand te prinde, e fericire curata"
O masa, trei barbati inarmati cu bete de tobe. Pe rand, din tablia mesei au inceput sa se auda ritmuri sacadate, apoi tot mai alerte, salbatice. Intra instrumentisti gatiti de sarbatoare, in camesi si veste multicolore, femei cu fuste inflorate, venite parca direct dintr-o petrecere de tigani autentica, din jurul unui foc. Incepe tavalugul "filarmonicii tiganesti" conduse de Damian Draghici! Nimic din infatisarea barbatului inalt, masiv, cu barba si plete lucioase, stranse la spate, nu aduce aminte de celebrul naist spilcuit de altadata. Cu o toba uriasa, legata de gat cu un cearceaf alb, Damian da tonul intregului spectacol. Nici unul dintre tiganii lui nu-l scapa din ochi, si numai o ridicare de spranceana schimba total ritmul. "Noi nu avem o lista de piese frumos ordonate. Incepem cu ceva si apoi totul se deruleaza dupa cum simt eu. Ma iau dupa public, dupa vibratia lui, si asa stiu ce piesa ar trebui sa urmeze. "Fratii" mei ma urmaresc atent si numai cand le strig: "Magdalena!", imediat si incep piesa."
Desi de cand a creat acest grup de muzica tiganeasca, Damian si "fratii" au colindat toata Europa, in tara abia acum au inceput sa aiba spectacole. "Lumea ma intreaba des ce caut eu, "marele naist", cu o toba atarnata de gat, alaturi de o trupa de tigani fara studii muzicale, necunoscuti. Le raspund ca asta imi place sa fac cel mai mult acum. Nu am renuntat la contractele mele individuale, naistul Damian Draghici continua sa existe. Dar cand am toba aceasta uriasa legata de mine, ma transform. Imi da o senzatie cum nu am mai avut pana acum pe scena si, vorba aceea, am ceva ani la activ... Acum imi dau seama cel mai bine care este adevaratul rol al muzicii, si anume, acela de a sparge granitele. Cand vad lume adunata din toate clasele sociale, de toate varstele, de toate nationalitatile, dansand si cantand impreuna, ca o familie, simt ca fac ceva bine, simt ca in momentul acesta al istoriei omenirii este exact ceea ce trebuie sa fac. Lumea e din ce in ce mai rece, mai rea, a pierdut focul acela launtric. Parca am uitat ce e bucuria, extazul in sine. Tocmai de aceea, spectacolele noastre se numesc "Pastrand focul viu". Muzica trebuie sa fie precum iubirea: nu stii cum te prinde, nu o anticipezi, dar cand te invadeaza vapaia ei, pierzi orice fel de control si intri intr-o stare de fericire curata. Eu incerc sa creez aceasta stare alaturi de tiganii mei." Iar tiganii lui Damian sunt, in adevar, "numai foc". Descoperiti de celebrul naist prin diferite colturi ale tarii, oameni ale caror povesti de viata le simti din felul in care canta - trist, dar nu disperat, ragusit, dar melodios... ceva foarte special. Trebuie sa-l auziti pe Mircea Vijelie, acordeonistul mai in varsta. Gatit in camasa de matase pastelata, suspina cu o jale de-ti ia mintile. Nici o scoala de muzica din lume nu te invata sa canti asa, doar viata chinuita si mostenirea talentului ancestral tiganesc pot genera asemenea sunete.
Valentina si Mariana, cele doua prezente feminine ale trupei, acompaniaza cu vocea si dansul fiecare piesa. Din cand in cand, coboara in public, si bariera dintre scena si sala de dizolva complet. Apoi, intr-un moment de respiro, Damian "se dezbraca" de toba lui gigantica si anunta: "Acum am sa fac ceva ce n-am mai facut niciodata, de cand am urcat prima data pe scena cu aceasta trupa: voi canta la nai". Momentul a fost mai presus de comentarii. "De ce am ales sa introduc acest episod? Din nou, pentru ca asa am simtit in acele clipe. Sper ca lumea sa imi inteleaga corect intentiile. Eu imi doresc sa aduc in fata oamenilor o muzica neingradita de prejudecati. Nu vreau sa fie nici ceva elitist, nici ceva comercial. Prin asta sper sa-i ademenesc in atmosfera Damian & Brothers si pe cei care cred intr-o astfel de muzica, iar in acelasi timp, sa-i ridic pe fratii mei. Imi propun chiar pe viitor un proiect care sa exemplifice mai bine visul acesta al meu. Inca nu stiu exact ce va fi, cert este ca imi doresc ceva tipic romanesc, asa cum era inainte de revolutie "Ansamblul Ciocarlia". O muzica suta la suta din Romania este visul meu. Sper sa-mi dea Dumnezeu inspiratia sa o gasesc cat mai curand."
(Fotografiile autoarei)